Floare cu scortisoara

0

Floare-cu-scortisoara

Floare cu scortisoara sau cozonac „steluta” cu scortisoara. Aluat dospit (nu foietaj!), umplutura dulce si aromata de scortisoara cu zahar. Cum sunt mare amatoare de dospituri, dar si de scortisoara, pentru mine a fost clar un „must do”. Ce arome am avut in casa! Ce mirosuri imbietoare! Cata nerabdare sa se raceasca macar un pic pentru a putea gusta din aceasta floare cu scortisoara – cu o usoara parere de rau ca va trebui sa o stric… pentru ca era foarte, foarte frumoasa.

Desi am facut deja de multe ori aceasta floare cu scortisoara, nu am apucat insa sa o pozez, din diverse motive, asa ca azi mi-am facut timp. Iti multumesc, Laura Laurentiu, pentru reteta  ta de unde m-am inspirat.

Am testat si varianta de cozonac – floare cu nutella si am fost multumita si de ea.

Floare-cu-nutella

Floare cu scortisoara
 
Timp de preparare
Timp de gatire
Timp Total
 
Portii: 8
Ingrediente - savoriurbane.com
Pentru cozonac:
  • 550g faina
  • 2 galbenusuri
  • 80g zahar pudra
  • 350 ml lapte
  • 100g unt
  • 25g drojdie
  • 1 lingura de zahar tos
  • vanilie, coaja rasa de lamaie
  • un praf de sare
Pentru umplutura:
  • 10 g (2 lingurite) praf de scortisoara
  • 100 g zahar tos
Pentru finisat:
  • 1 ou
In plus:
  • putin ulei pentru uns blatul de lucru

Mod de preparare Floare cu scortisoara

Aluat de cozonac

Pentru aluatul de cozonac se amesteca drojdia cu zaharul, se adauga laptele caldut si se lasa circa 10 minute la odihnit. Se adauga apoi galbenusurile, untul topit, zaharul pudra si vanilia, coaja de lamaie si praful de sare, exact ca in reteta cozonacului simplu.

Se framanta un pic pana se omogenizeaza iar apoi se adauga ceva mai mult de jumatate din faina si se amesteca bine, pana face besicute, cu ajutorul unui aparat de framantat sau al unui mixer de mana (sau cu mana, cu ajutorul unei linguri de lemn). Apoi treptat se adauga si restul de faina, pana se formeaza un aluat compact, care se desprinde de peretii vasului. Se lasa la dospit circa 30 de minute, pana se dubleaza.

Floare-cu-scortisoara (2)

Modelare Floare cu scortisoara

Se scoate aluatul din vas pe o scandura unsa cu ulei si se imparte in 5 parti, din care o parte va fi un pic mai mica. Intr-un castron se amesteca zaharul cu scortisoara – pentru umplutura.

Bila mai mica de aluat mai mica se intinde cu mana unsa cu ulei (pe scandura unsa) pana se formeaza un dreptunghi subtire. Se presara o lingura buna din zaharul cu scortisoara si se face sul si apoi sa rasuceste ca un colacel.

Colacelul se pune de-o parte. Acesta va fi mijlocul florii cu scortisoara.

Floare-cu-scortisoara (10)

Celalalte 4 bile de aluat se pregatesc astfel: se ia prima bila si se intinde pe blatul uns, cu mana unsa, astfel incat sa se formeze aproximativ un cerc. Cercul trebuie sa aiba un diametru de circa 25 de cm. Se presara cu o treime din zaharul cu scortisoara. Se continua similar cu celelalte 3 bile de aluat care se vor suprapune peste prima – ca un tort. Peste ultima foaie nu se mai presara zahar cu scortisoara.

Dupa ce s-au supraetajat straturile se taie in 2 jumatati, apoi in sferturi si in optimi. Aluatul astfel obtinut se poate taia foarte bine cu o rola de pizza. Am obtinut astfel 8 triunghiuri. Aceste triunghiuri se vor cresta la mijloc fara sa taiem si marginile.

Se ia fiecare triunghi si se suceste varful triunghiului astfel incat sa treaca prin taietura, exact ca in poza.

In final va arata asa:

Floare-cu-scortisoara (17)

Se aseaza apoi fiecare triunghi sucit in tava si deasupra se pune primul colacel – mijlocul florii.

Floare-cu-scortisoara (18)

Se acopera cu un stergar curat si se mai lasa la dospit 15 minute. Intre timp se incinge cuptorul la 180° C. Dupa cele 15 minute se bate un ou bine cu furculita si se pensuleaza cozonacul cu oul.

Floare-cu-scortisoara (19)

Coacere floare cu scortisoara

Aceasta floare cu scortisoara se lasa la copt in jur de 15 minute la 180° dupa care se mai coace 10-15 minute la 160° C. Daca se rumeneste prea tare, se acopera cozonacul cu o hartie de copt. Oricum, un cozonac trebuie sa fie rumen.

Floare-cu-scortisoara (20)

Servire floare cu scortisoara

Ce arome, ce aspect. Priviti cum se rupe, fasii, fasii! Floarea cu scortisoara este foarte aerata si crescuta.

Floare-cu-scortisoara (23) Floare-cu-scortisoara (24)

Merita incercata aceasta floare cu scortisoara! Se prepara usor si este foarte gustoasa.

Aici gasiti mai multe retete de patiserie dulce, cozonac, gogosi, briose, tarte:

Gogosi-berlineze (11)

loading...

Print Friendly, PDF & Email

Poate te intereseaza si:

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Evalueaza reteta: