Gratin de broccoli si cartofi cu sos alb si cascaval

8

Gratin de broccoli si cartofi (10)

Gratin de broccoli si cartofi cu sos alb si cascaval. Gratinurile, cu sos alb si cascaval ras, conving copiii sa manance anumite legume pe care altfel, zic ei, „nu le sufera”. Sub crusta rumena de cascaval se pot „ascunde” broccoli, conopida, pastai de fasole verde, felii de cartof, morcovi tineri (carote), ciuperci, boabe de mazare sau porumb. Sosul alb (descris si la retetele de lasagna, cannelloni sau spanac) se face rapid din unt, faina, sare si lapte.

Alte retete cu broccoli pe care le gasiti la noi: o delicioasa supa crema si paste cu broccoli, pui si smantana.

Sau tarta (quiche) cu broccoli si conopida – reteta aici.

Quiche cu broccoli, conopida si cascaval - reteta de tarta cu legume savori urbane

Poate va intereseaza si un sufleu de conopida.

Souffle de conopida cu baby spanac (8)

Daca aveti cartofi fierti in coaja din ziua anterioara puteti scurta considerabil timpii de preparare.

Gratin de broccoli si cartofi
 
Timp de preparare
Timp de gatire
Timp Total
 
Portii: 8
Ingrediente - savoriurbane.com
  • 500g broccoli
  • 5-6 cartofi medii fierti in coaja
  • 100g morcovi tineri (carote) - optional
  • 100g sunca presata (sau usor afumata)
  • 100g cascaval ras
  • 100g smantana fermentata cu 20% grasime
  • 50g unt - pentru uns forma
  • sare, piper
Sos alb (bechamel)
  • 50g unt
  • 50 g faina
  • sare, piper, nucsoara (optional)
  • 500ml lapte

Mod de preparare gratin de broccoli si cartofi

Se pun cartofii la fiert, in coaja. Din momentul in care incep sa clocoteasca se lasa 30 minute. Se verifica cu furculita daca sunt facuti. Se clatesc cu apa rece, se decojesc si se taie rondele. Puteti scurta considerabil timpul de gatire al acestui gratin daca aveti cartofi fierti in ziua anterioara.

Se taie sunca felii subtiri, tip chibrit. Se rade cascavalul. Morcovii tineri (carotele) se feliaza rondele subtiri (de 1-2 mm grosime). Daca nu-i aveti sariti peste acest pas. Daca se folosesc morcovi batrani acestia vor trebui inabusiti impreuna cu tijele de broccoli 9altfel vor ramane cruzi).

Se desfac buchetelele de broccoli si se separa tijele de inflorescente. Inflorescentele, fiind mult mai fragede, nu necesita fierbere anterioara lor fiindu-le suficient timpul de gatire in cuptor (se pastreaza textura crocanta si substantele nutritive continute).

Se pregateste sosul alb (asa cum este descris si la reteta de cannelloni). Intr-o craticioara se pune untul (50g) la topit (la foc mic) impreuna cu faina si sarea. Pasta alba rezultata trebuie sa sfaraie un pic, nu sa se rumeneasca. Se stinge treptat cu lapte cald si se amesteca viguros pentru a desface eventualele cocoloase. Daca iese prea gros (in functie de faina) se mai poate dilua suplimentar cu lapte pana ajunge la consistenta unei smantani mai groase dar fluide. Se fierbe 10 minute la foc foarte mic. Se potriveste de sare si piper (preferabil alb) si se adauga smantana. Sosul se va mai gati si la cuptor – deci nu ramane faina cruda.

Gratin de broccoli cu cartofi (2) Gratin de broccoli cu cartofi (3)

Tijele de broccoli se taie cubulete si se soteaza (inabusa) intr-o craticioara impreuna cu 30g de unt si putina apa. Nu se lasa la fiert mai mult de 3-4 minute. Apoi se trag deoparte si se lasa la racorit.

Gratin de broccoli cu cartofi (4) Gratin de broccoli cu cartofi (5)

Se incinge cuptorul la 170C (treapta medie la cele cu gaz). Se unge un vas termorezistent (din ceramica sau sticla Jena) cu 50g de unt si se aseaza primul strat, format din rondelele de cartof fiert. Se sareaza usor.

Gratin de broccoli cu cartofi (6)

Urmeaza stratul optional de morcovi si tije de broccoli apoi se aranjeaza frumos inflorescentele crude si feliile de sunca.

Gratin de broccoli cu cartofi (7) Gratin de broccoli cu cartofi (8)

Peste acest gratin de broccoli se toarna uniform sosul alb si se presara cu cascaval ras.

Gratin de broccoli cu cartofi (9)

Coacere gratin de broccoli si cartofi

Se coace 30-40 de minute in cuptorul incins la 170C pana se rumeneste frumos la suprafata. Se scoate si se lasa 10 minute la racorit apoi se serveste. Copiii vor iubi acest gratin de broccoli si cartofi.

Gratin de broccoli cu cartofi (10)

Aici gasiti mai multe retete de gratin:

Cartofi gratin cu sunca si sos alb (19)

8 COMENTARII

  1. Inspirata de reteta voastra am gatit si eu dar am unlocuit cartofii cu niste pastr uriase care mu s.au parut amuzante si am pus bucati de pulpa de curcan fiarta (din supa pe care, cred eu, o gatesc multe familii duminica in Ardeal fie pe pui fie pe carne si oase de vita sau curcan). A iesit foarte buna si aspectuoasa. Multumesc pentru reteta. 🙂
    Am si poze dar nu stiu unde sa le atasez ca sa ma laud mai bine :))

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Evalueaza reteta:  

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.