Briose aperitiv cu branza si usturoi

2

Briose aperitiv cu branza si usturoi savori urbane

Briose aperitiv cu branza si usturoi. Aceste briose fragede si aromate sunt umplute cu o crema din branza (de vaci, telemea sau burduf) asezonata cu marar si cu cate o lingura generoasa de smantana frecata cu usturoi sau leurda. 

Aceste briose aperitiv cu branza aduc primavara pe masa! Sunt perfecte si pentru masa de Pasti. Totul a plecat de la ideea si pofta de un langos cu branza. Da, cu multa branza si mult marar.

Doar ca nu am mai vrut sa prajesc langosii in tigaie. Cum nu imi plac nici solutiile de compromis (gen langosi si gogosi la cuptor) am ramas la ideea umpluturii. OK! Dar ce aluat sa fac pentru aceasta umplutura? In niciun caz nu am sa fac briose aperitiv cu aluatul de chec aperitiv cu praf de copt, un aluat ca de omleta sau de clatite. Nu-mi place deloc ideea.

In Ungaria mancam destul de des corn cu smantana si usturoi. Tare ne placea! E un corn crapat pe lung si umplut cu smantana si usturoi, cornuri pe care le-am facut si eu acasa de cateva ori… foarte bune! Din acelasi aluat am facut si covridog – reteta aici.

Covridog reteta de crenvursti in aluat

Asadar am avut un aluat si doua umpluturi: pe cea de branza cu marar si toppingul de smantana cu usturoi sau leurda. Mai ales ca acum incepe sezonul leurdei si e pacat sa nu profitam de aceste minunate frunze verzi si aromate. Sa vedeti ce minunatie a iesit! Aici gasiti mai multe retete cu leurda.

Daca nu va place mararul il puteti inlocui cu patrunjel verde tocat sau cu alte verdeturi de sezon (inclusiv cozi de ceapa verde). Sau nu mai puneti nimic si lasati branza natur.

Daca locuiti in strainatate si nu stiti ce branza sa cumparati sau daca preferati sa va faceti branza de vaci acasa puteti urma aceasta reteta.

Cum se face branza de vaci de casa Savori Urbane

Din ingredientele de mai jos am obtinut 6 briose aperitiv cu branza si usturoi in forma mari de 12 cm diametru. Formele mari pot fi si cele ceramice tip ramekin, asa cum le vedeti in reteta de mamaliga cu branza (Taci si-nghite).

Daca folositi tavi normale (cu adancituri de 5-6 cm diametru) vor rezulta 12 briose standard.

5.0 from 1 reviews
Briose aperitiv cu branza si usturoi
 
Timp de preparare
Timp de gatire
Timp Total
 
Autor:
Portii: 6 buc mari sau 12 normale
Ingrediente - savoriurbane.com
Pentru aluat:
  • 250 g faina
  • 185 ml lapte
  • 12 g drojdie proaspata sau 4 g uscata
  • ½ lingurita zahar
  • 20 g unt cu min. 80% grasime
  • 20 g ulei
  • 7 g sare
Pentru umplutura:
  • 400 g branza de vaci mai grasa, bine scursa sau branza de burduf, telemea grasa
  • 200 g smantana fermentata cu min 20% grasime
  • sare, piper
  • marar verde
  • 2 catei de usturoi sau 2 fire de usturoi verde sau leurda
  • 1 ou
Pentru decor:
  • Legume de sezon: ceapa verde, ridichi, cepsoara, ceapa verde, rosii

 

Cum se fac aceste briose aperitiv cu branza si usturoi?

Aluat pentru briose aperitiv

Pentru aluat se amesteca 150 ml lapte cu 150 g faina si se lasa pe masa. Apoi se amesteca separat drojdia cu restul de lapte si zaharul tos. Se topeste untul si se adauga uleiul. Se adauga din amestecul de unt 20 g peste compozitia de lapte si faina si se amesteca un pic. Restul se pastreaza pentru uns.

In continuare se adauga drojdia desfacuta in lapte, restul de faina si sarea si se framanta un aluat omogen, destul de moale. Eu l-am framantat 2-3 minute cu robotul de bucatarie.

Aluatul se lasa la dospit o ora sau pana se dubleaza. Dupa ce a dospit se rastoarna pe masa infainata si se intinde cu sucitorul in foaie cat mai subtire (2-3 mm) si se unge cu restul de unt topit amestecat cu ulei. Se ruleaza si se lasa la dospit inca 20 de minute, acoperit cu un stergar curat.

Dupa trecerea celor 20 de minute se intinde (mai mult pe lung) si se ruleaza pe invers (fata de cum am rulat initial) si mai lasam la dospit 20 de minute.

Dupa trecerea celor 20 de minute intindem aluatul pe masa de lucru infainata si cu ajutorul unei forme de circa 12 cm decupam rondele. La fiecare briosa aperitiv vom folosi 3 rondele.

Cam asa vom aseza discurile de aluat in formele in care dorim sa le coacem.

OBS: Daca aveti forme clasice pt briose veti folosi cate un disc si jumatate pentru fiecare forma. Taiati discul in 2 si obtineti 3 semicercuri (petale) cu care tapetati fiecare forma.

Eu am folosit niste forme mai mari de briose, cu diametrul de ca.12 cm.  Am decupat hartia de copt si am mototolit-o bine, dupa care am asezat discurile de aluat, cate trei in fiecare forma. La formele mici puneti cate 3 semicercuri.

Asa arata baza de aluat. Se acopera cu un stergar curat si se mai lasa la dospit pana pregatim umplutura.

Cum se prepara crema de branza pentru briose aperitiv?

Briosele aperitiv cu branza si usturoi au o umplutura generoasa. Cam 2 linguri bune de branza si o lingura buna de smantana calculam pentru fiecare briosa mare (respectiv jumatate pentru cele standard).

Branza se amesteca cu ouale, se adauga mararul si se condimenteaza dupa gust cu sare si piper. Eu am folosit branza dulce de vaca, asa ca am pus sare. Daca folositi telemea sau burduf, gustati mai inainte daca e sau nu nevoie de sare.

Separat se amesteca smantana cu usturoiul dat prin presa si cu un pic de sare. Asa cum spuneam, primavara avem la indemana usturoi verde si leurda. Acestea vor fi tocate marunt si amestecate cu smantana.

Umplere briose aperitiv cu branza si marar

Se pune cuptorul la incinsla 180 C (treapta medie spre inalta la cele cu gaz). In fiecare cavitate adaugam 2 linguri de umplutura (respecti cate 1 pentru formele mai mici).

Deasupra mai punem o lingura buna de smantana cu usturoi sau leurda.

Coacere briose aperitiv cu branza si usturoi

Briosele aperitiv cu branza si usturoi se coc 30 – 35 de minute in cuptorul preincins  la 180° C la functia sus-jos si ventilatie (treapta medie spre inalta la cele cu gaz) pana se rumenesc usor la suprafata.

Miroase atat de bine in casa incat incet dar sigur toti se indreapta catre cuptor in speranta ca va fi gata mai repede. Dupa coacere briosele se lasa la racorit. Sunt bune si caldute dar si reci, a doua zi.

briose aperitiv sarate cu crema de branza (1)

E dragalasa si potrivita pentru orice masa festiva, de Pasti, dar chiar si pentru pachetelul copiilor la scoala (gustul de usturoi nu este atat de pronuntat incat sa fie deranjant).

reteta briose aperitiv sarate cu crema de branza (2)

Priviti si sectiunea: crema bogata de branza, aluat dospit pufos, cu gust de unt.

cum se fac briose aperitiv reteta

Merita sa incercati si voi aceasta reteta de briose aperitiv cu branza si usturoi! E minunata.

Aici gasiti mai multe retete de patiserie sarata: saratele, pogacele, placinte, pizza etc.

 

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Evalueaza reteta:  

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.