Cartofi umpluti cu Cheddar si ceapa caramelizata – la cuptor

6

Cartofi umpluti cu Cheddar si ceapa caramelizata - la cuptor reteta savori urbane

Cartofi umpluti cu Cheddar si ceapa caramelizata – la cuptor. O reteta simpla de cartofi copti si gratinati. Umplutura din miez de cartof amestecat cu branza Cheddar si ceapa caramelizata este una grozava! Trebuie neaparat sa o incercati!

ADVERTISEMENT - PUBLICITATE

V-am povestit anterior ca am facut o tava mare de cartofi copti cu umpluturi pentru gusturile fiecarui membru al familiei. Retetele le gasiti centralizate la finalul articolului.

Acesti cartofi umpluti cu Cheddar si ceapa caramelizata au fost pe gustul meu 🙂 Sunt mare amatoare de branzeturi si le combin in diverse moduri. Ceapa caramelizata este usor dulceaga si merge grozav cu Cheddar-ul.

In locul ei puteti folosi chiar o dulceata de ceapa cu crema de otet balsamic, daca o aveti deja preparata – reteta aici.

Cartofii i-am ales ca sa aiba dimensiuni egale si i-am fiert in coaja in apa cu sare. Nu trebuie fierti complet ci doar pe trei sferturi deoarece se vor scobi mai usor si oricum se vor mai gati la cuptor. Puteti fierbe cartofii in avans cu o zi.

ADVERTISEMENT - PUBLICITATE

cartofi fierti in coaja pentru cartofi umpluti

Branza Cheddar se gaseste acum in multe supermarketuri insa poate fi inlocuita (la o adica) cu Gouda, Emmentaler sau altele similare. Puteti experimenta si cu branzeturi cu mucegai albastru: Roquefort, Stilton, Danish Blue, Gorgonzola etc.

Cantitatile vi le dau pentru 6 portii (adica 6 cartofi, respectiv 12 jumatati). Le puteti adapta dupa necesitati.

5.0 from 1 reviews
Cartofi umpluti cu Cheddar si ceapa caramelizata - la cuptor
 
Timp de preparare
Timp de gatire
Timp Total
 
Autor:
Portii: 6 portii
Ingrediente - savoriurbane.com
  • 6 cartofi frumosi fierti in coaja
Umplutura cu cheddar si ceapa:
  • 2 cepe medii
  • 1 lingura ulei
  • 25 g unt
  • sare, piper
  • o priza de zahar brun (sau alb)
  • 2-3 stropi de otet balsamic
  • 100 g branza Cheddar rasa
  • miezul scobit de la cartofi
In plus:
  • 50 g branza Cheddar rasa pentru presarat deasupra

 

Cum se fac acesti cartofi umpluti cu Cheddar si ceapa caramelizata – la cuptor?

Cum se scobesc cartofii fierti in coaja?

V-am spus sa fierbeti cartofii in coaja doar pe trei sferturi pentru a nu se sfarama cand ii scobim. Am fiert cartofii in coaja si i-am lasat la racorit. I-am taiat in jumatate pe lung si i-am scobit cu grija cu o lingurita, avand grija sa las un perete gros de cca. 1 cm. Coaja se lasa pe cartofi pentru a conferi stabilitate jumatatilor.

Miezul scobit l-am colectat intr-un castron separat si l-am zdrobit bine cu furculita. Am asezat cartofii scobiti intr-o tava tapetata cu hartie de copt.

cum se scobesc cartofii pentru umplut

Cum se face ceapa caramelizata pentru umplutura?

Am taiat ceapa in felii subtiri si am calit-o (inabusit-o) 5 minute in unt topit amestecat cu ulei + un praf de sare. Totul la foc mic, cu capac. Apoi am descoperit craticioara si am lasat sa se evapore lichidul lasat de ceapa. Spre final am adaugat cativa stropi de otet balsamic si o priza de zahar brun. Am amestecat constant in cratita ca sa obtin o caramelizare uniforma a cepei.

cum se face ceapa caramelizata pentru cartofi umpluti

Am stins focul si am asezonat totul cu sare si piper negru proaspat macinat. Am lasat ceapa caramelizata deoparte la racorit.

Cum se face umplutura cu Cheddar si ceapa caramelizata pentru acesti cartofi copti?

Am amestecat miezul scobit din cartofi cu ceapa caramelizata si cu branza Cheddar rasa. Am gustat si am mai pus un pic de sare si de piper.

umplutura pentru cartofi copti cu cheddar si ceapa caramelizata

Am umplut jumatatile de cartof cu acest mix (cu varf). Deasupra am mai ras putin Cheddar care sa va topi si va forma o crusta faina.

Coacere cartofi umpluti cu Cheddar si ceapa caramelizata

Am preincins cuptorul la 200 C (treapta inalta la cele cu gaz) si am copt acesti cartofi umpluti timp de 25-30 de minute. Branza de deasupra trebuie sa se topeasca si sa se gratineze. Sunt cei pe randul 2 dreapta.

cartofi copti umpluti cu diferite umpluturi la cuptor

Nu va pot povesti ce arome faine am in bucatarie!

cei mai buni cartofi cu cheddar la cuptor

Cartoful este moale si gustos iar umplutura este generoasa si aromata. O combinatie de vis!

cum se fac cartofi copti cu cheddar si ceapa la cuptor

Bineinteles ca acesti cartofi umpluti se servesc fierbinti, imediat ce au iesit din cuptor. Ceapa caramelizata este dulce-acrisoara si echilibreaza perfect branza Cheddar.

cartofi umpluti cu chedar si ceapa rumenita

Si, asa cum v-am promis, iata si restul retetelor de cartofi umpluti

retete de cartofi umpluti la cuptor savori urbane

  • cartofi umpluti cu branza si smantana – reteta aici
  • cartofi umpluti cu Cheddar si ceapa caramelizata – reteta de fata
  • cartofi umpluti cu ciuperci si branza – reteta aici
  • cartofi umpluti in stil italian cu rosii si mozzarella – reteta aici
  • cartofi copti cu sunca afumata si cascaval – reteta aici
  • cartofi umpluti cu legume (ratatouille) – de post sau vegani – reteta aici

Cred ca veti testa in curand aceasta reteta simpla de cartofi umpluti cu Cheddar si ceapa caramelizata – la cuptor 🙂

Aici gasiti mai multe retete cu cartofi

cartofi la cuptor taiati evantai hasselback

 

loading...

Poate te intereseaza si:

PRIMESTE SAPTAMANAL RETETELE PRIN EMAIL. ABONEAZĂ-TE!

6 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Evalueaza reteta: