Cartofi umpluti in stil italian cu rosii si mozzarella – gratinati la cuptor

8

Cartofi umpluti in stil italian cu rosii si mozzarella - gratinati la cuptor reteta savori urbane

Cartofi umpluti in stil italian cu rosii si mozzarella – gratinati la cuptor. O reteta de cartofi copti aromati si gustosi, cu o umplutura cu busuioc, parmezan, usturoi, rosii cherry si mozzarella. De vis!

Dintre cele 6 feluri de cartofi umpluti si gratinati pe care i-am facut, acestia au fost preferatii fiicei mele. Restul retetelor le gasiti la sfarsitul articolului.

Fiica-mea e mare amatoare de paste si de bucatarie italiana, in general. Asa ca am creat acesti cartofi copti pe gustul ei: cu busuioc, parmezan, rosii cherry si multa mozzarella.

cartofi copti gratinati cu mozarela si rosii

Cartofii i-am ales astfel incat sa aiba dimensiuni egale si i-am fiert in coaja in apa cu sare. Nu trebuie fierti complet ci doar pe trei sferturi deoarece se vor scobi mai usor si oricum se vor mai gati la cuptor. Puteti fierbe cartofii in avans cu o zi.

cartofi fierti in coaja pentru cartofi umpluti

Cantitatile de mai jos sunt pentru 6 persoane (12 jumatati de cartof) insa pot fi ajustate in functie de nevoile voastre.

5.0 from 1 reviews
Cartofi umpluti in stil italian cu rosii si mozzarella - gratinati la cuptor
 
Timp de preparare
Timp de gatire
Timp Total
 
Autor:
Portii: 6 portii
Ingrediente - savoriurbane.com
  • 6 cartofi frumosi fierti in coaja
Umplutura:
  • miezul cartofilor
  • 2 linguri de ulei de masline
  • cateva frunze de busuioc
  • 2 catei de usturoi zdrobiti
  • sare, piper
  • 50 g parmezan (ras sau fulgi)
  • 18 rosii cherry taiate in jumatate
  • 200 g mozzarella (rasa sau rupta in fasii)
  • oregano uscat
In plus:
  • putin ulei de masline pentru stropit
  • frunze proaspete de busuioc pentru decor

 

Cum se fac acesti Cartofi umpluti in stil italian cu rosii si mozzarella – gratinati la cuptor?

Cum se scobesc cartofii fierti in coaja?

V-am spus sa fierbeti cartofii in coaja doar pe trei sferturi pentru a nu se sfarama cand ii scobim. Am fiert cartofii in coaja si i-am lasat la racorit. I-am taiat in jumatate pe lung si i-am scobit cu grija cu o lingurita, avand grija sa las un perete gros de cca. 1 cm. Coaja se lasa pe cartofi pentru a conferi stabilitate jumatatilor.

Miezul scobit l-am colectat intr-un castron separat si l-am zdrobit bine cu furculita. Am asezat cartofii scobiti intr-o tava tapetata cu hartie de copt.

cum se scobesc cartofii pentru umplut

Cum se face umplutura in stil italian pentru cartofi copti?

Am amestecat miezul scobit din cartofi cu ulei de masline, usturoi zdrobit si cateva frunze de busuioc tocate. Am adaugat si parmezanul (eu am avut fulgi) si am asezonat totul cu sare si piper.

umplutura in stil italian pentru cartofi copti

Am umplut jumatatile de cartofi scobite cu acest mix.

cartofi umpluti in stil italian reteta pas cu pas

Pe fiecare cartof am aranjat cate 3 jumatati de rosie cherry (le-am infipt in umplutura).

cartofi umpluti cu rosii si mozzarella

Deasupra am distribuit mici bucatele de mozzarella. Mozzarella se desface usor in filamente, cu mana.

cartofi la cuptor gratinati cu mozzarella si rosii (1)

Am presarat si un pic de oregano uscat si am stropit cartofii cu putin ulei de masline.

cartofi la cuptor gratinati cu mozzarella si rosii (2)

Coacere cartofi umpluti in stil italian cu rosii si mozzarella

Am preincins cuptorul la 200 C (treapta inalta la cuptoarele cu gaz) si am gratinat cartofii 25-30 de minute. Ideea e ca mozzarella sa se topeasca si sa se rumeneasca usor. Ce arome grozave ies din cuptor 🙂

Sunt cei de pe randul de jos, in stanga tavii.

cartofi copti umpluti cu diferite umpluturi la cuptor

Servire Cartofi umpluti in stil italian cu rosii si mozzarella – gratinati la cuptor

Cartofii se servesc fierbinti, imediat ce au fost scosi din cuptor. Le-am mai pus cateva frunzulite de busuioc proaspat pentru decor si aroma suplimentara.

cei mai buni cartofi copti cu ierburi aromatice rosii si mozzarella

Arata grozav si sunt extrem de gustosi! Priviti cum se intinde branza in fire…

cartofi gratinati cu branza si rosii

Uite asa se prepara o gustare calda deosebit de buna: cartofi copti in stil italian.

Si, asa cum v-am promis, iata si restul retetelor de cartofi umpluti

retete de cartofi umpluti la cuptor savori urbane

  • cartofi umpluti cu branza si smantana – reteta aici
  • cartofi umpluti cu Cheddar si ceapa caramelizata – reteta aici
  • cartofi umpluti cu ciuperci si branza – reteta aici
  • cartofi umpluti in stil italian cu rosii si mozzarella – reteta de fata
  • cartofi copti cu sunca afumata si cascaval – reteta aici
  • cartofi umpluti cu legume (ratatouille) – de post sau vegani – reteta aici

Sunt sigura ca v-am facut pofta cu aceasta reteta simpla de cartofi umpluti in stil italian si ca o veti testa in curand 🙂

Aici gasiti mai multe retete cu cartofi

cartofi copti cu usturoi si parmezan savori urbane

 

8 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Evalueaza reteta: