Chips din dovlecei la cuptor

7

Chips din dovlecei la cuptor Savori Urbane (1)

Chips din dovlecei la cuptor. Feliute subtiri de dovlecel (chipsuri), sarate si piperate si apoi coapte in tava, la cuptor. Sunt potrivite si in dieta Rina pentru ca sunt stropite cu foarte putin ulei de masline. Reteta aceasta este foarte spornica in sensul ca dintr-un singur dovlecel mic iese o tava mare de chips.

Bineinteles ca reusita acestor chips din dovlecei depinde de cat de subtiri sunt taiate rondelele. Din cutit se pot felia la 3-4 mm grosime dar cu un feliator special se poate ajunge la grosimi de 1-2 mm (cum e si cazul de fata). O asemenea razatoare se gaseste in magazinele de menaj (se poate cumpara aici) si are mai multe cutite cu modele, ce pot fi schimbate intre ele.

Feliator 1

Aceste felii subtiri se pot obtine si cu roboti de bucatarie (care au acest accesoriu) sau cu feliatoare electrice –  vezi aici diferite modele.

Reteta de chips din dovlecei este una foarte ieftina, mai ales cand ne aflam in plin sezon si cand dovleceii romanesti apar in piete. Este si o reteta potrivita postului. Tava pe care am folosit-o este una mare, de 30 x 40 cm. Acesti chips din dovlecei se pot manca ca atare, goi sau cu felii de paine proaspata sau se pot folosi ca decor la diverse supe crema sau aperitive festive. Eu i-am asezat la suprafata unei delicioase supe crema de dovlecei (reteta aici).

Tot pe acelasi principiu a facut si Diana foarte gustosii chips din cartofi la cuptor (reteta aici).

Chips-cartofi (7)

Chips din dovlecei la cuptor
 
Timp de preparare
Timp de gatire
Timp Total
 
Portii: 1 tava
Ingrediente - savoriurbane.com
  • 1 dovlecel sau 1 zucchini
  • sare
  • piper
  • o lingura de ulei (de masline sau de foarea soarelui)

Ingredientele din fotografie sunt comune cu cele pe care le-am folosit la supa crema de dovlecei (reteta aici). Am pus deoparte un dovlecel special pentru chips.

Chips din dovlecei la cuptor Savori Urbane (2)

Mod de preparare chips din dovlecei la cuptor

Am spalat un dovlecel si l-am sters cu un servet de hartie. Nu l-am decojit. L-am feliat cat de subtire am putut cu razatoarea din dotare. Operatiunea aceasta poate fi facuta si cu un cutit bine ascutit si cu atentie marita. Este destul de migaloasa. O sugestie: puteti folosi un peeler (decojitor de zarzavat) cu care sa taiati felii lungi de dovlecel (pe lung, nu pe lat), ca si cum l-ati decoji. Veti obtine panglici subtiri de dovlecel in loc de rondele. Tot aia e pana la urma.

Rondelele de dovlecel le-am sarat usor si le-am asezat intr-o strecuratoare. Le-am lasat 15 minute la scurs (s-a strans destul de multa apa in vas).

Chips din dovlecei la cuptor Savori Urbane (5)

Coacere chips din dovlecei la cuptor

Am incins cuptorul la 200 C (treapta inalta la cele pe gaz). Am ales tava cea mai mare (30 x 40 cm) si am asternut-o cu o coala de hartie de copt.

IMPORTANT! Hartia de copt trebuie unsa usor cu putin ulei! Eu am turnat o lingurita de ulei pe ea si am uns-o bine cu ajutorul degetelor, intinzand uleiul, in strat subtire, pe toata suprafata ei. Daca nu ungeti hartia dovleceii vor ramane lipiti de ea!

Am scos pe rand rondelele de dovlecei din strecuratoare si le-am presat usor intre palme, apoi le-am aranjat soldateste in tava: siruri, siruri. Ca sa-mi incapa toti a trebuit sa suprapun un pic feliile si bine am facut! Veti vede la final ce frumos i-am desprins de pe hartia de copt, in siraguri.

Am presarat dovleceii cu putina sare marina, grunjoasa (atentie pentru ca au fost sarati si inainte de  afi pusi la scurs), am macinat putin piper negru si i-am stropit cu ulei de masline (sau de floarea soarelui). Gata, merg la copt pentru 20-30 de minute. Trebuie supravegheati ca sa nu se arda si mai trebuie intoarsa tava la 10 minute ca sa se coaca uniform.

Chips din dovlecei la cuptor Savori Urbane (6)

Depinde de cuptorul vostru cat timp ii lasati. Acesti chips din dovlecei trebuie sa fie aurii dar sa nu se arda! Asa arata dupa coacere (deja lipsesc randuri din ei pentru ca s-au „gustat” la fata locului).

I-am lasat la racorit cateva minute si i-am desprins cu grija de pe hartia de copt tragand usor de o felie si ridicand siraguri de 6-10 felii (se poate scoate si un sir intreg). I-am gustat. Foarte buni! Si aspectul mi-a placut foarte mult: sunt diafani ca niste aripi de libelula. Sunt crocanti doar la margini, mijlocul este moale si cremos.

Chips din dovlecei la cuptor Savori Urbane (12) Chips din dovlecei la cuptor Savori Urbane (14)

Am copt in aceeasi zi si niste chifle din aluat cu maia (fara drojdie) si au mers perfect alaturi de supa crema de dovlecei decorata cu acesti chips.

Chips din dovlecei la cuptor Savori Urbane (13)Supa crema de dovlecei Savori Urbane (14)

Sa-i incercati neaparat! Noua ne-au placut foarte mult. Ca si variatiuni: ii puteti presara la final cu putina ceapa verde (sau cu cepsoara) tocata sau ii puteti stropi cu mujdei de usturoi. Se pot servi si alaturi de sosuri si dressinguri (pe post de dip).

Chips din dovlecei la cuptor Savori Urbane (15)

Cititorii nostri au incercat reteta!

Aici gasiti mai multe retete cu dovlecei:

Dovlecei umpluti cu branza la cuptor (3)

 

7 COMENTARII

  1. Dovlecii arata nemaipomenit, dar chiflele sunt de-a dreptul extraordinare. Si eu fac paine cu maia si am incercat de cateva ori sa fac si chifle, dar nu mi-au iesit prea grozave. Ne poti da cateva indicatii despre cantitati si ce tip de faina ai folosit?

    O zi placuta !

    • Iti multumesc Ionela pentru aprecieri! Am vreo 15 retete de paine in asteptare…toate cu maia. Trebuie sa-mi fac un pic de timp si sa incep sa le public. Te tin la curent!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Evalueaza reteta:  

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.