Ciorba de fasole boabe cu ciolan afumat, costita sau carnati

27

ciorba de fasole boabe cu ciolan afumat costita sau carnati savori urbane

Ciorba de fasole boabe cu ciolan afumat, costita sau carnati – reteta ardeleneasca. O ciorba faina si deasa, cu multa afumatura, servita cu smantana, tarhon si ceapa frecata cu sare si otet. Noi ii spunem „supa de fasole” sau „zama de pasula”.

Ciorba de fasole boabe cu ciolan afumat, costita sau carnati o fac mai ales iarna, cand vine frigul. E o mancare consistenta care tine loc de supa si felul doi. Dupa ea mai mancam clatite, gogosi sau cirighele. Oricum, la cata proteina are in ea nu-ti mai trebuie altceva. Spun asta pentru ca pun cate un ciolan de 1,5 kg la 500 g boabe de fasole uscata, veche. Sau 1 kg de costita sau carnati afumati. Deci nu fac zama chioara.

Se pune ceapa, morcov, albitura (radacinoase) si cateodata si cate un ardei mic (daca e vara). Culoarea superba este data de boiaua dulce (paprika) iar aroma ciorbei este intensificata de chimen (care ajuta si la digestie). La noi in casa nu se pune dafin sau bulion la ciorba de fasole, doar la iahnie (reteta aici).

Ciolanul afumat (crud-afumat, nu prefiert!) este afumatura pe care o aleg de cele mai multe ori pentru aceasta ciorba de fasole boabe.

ciolan afumat crud uscat de casa pentru ciorba

El poate fi inlocuit si cu costita afumata de casa (tot crud-afumata) sau cu niste carnati faini si rosii ardelenesti, afumati si ei. Aici vedeti cum facem carnatii de casa la Arad.

Acest fel de mancare se poate gati si la ceaun, in aer liber. Este si mai gustos. Mai multe retete la ceaun (bograci) gasiti aici.

Retete la ceaun (bograci) - ce gatim in aer liber

Va las reteta pentru o oala zdravana de ciorba de fasole boabe cu ciolan afumat, costita sau carnati (cca. 5-6 L). Aceasta supa poate fi pastrata la frigider cateva zile bune, putand fi reincalzita ulterior in portii.

4.9 from 12 reviews
Ciorba de fasole boabe cu ciolan afumat, costita sau carnati
 
Timp de preparare
Timp de gatire
Timp Total
 
Autor:
Portii: 5 L de ciorba de fasole
Ingrediente - savoriurbane.com
  • cca. 1 kg de afumatura (ciolan, costita, carnati afumati) - daca e ciolan ar fi bine sa aiba 1,3-1,5 kg pentru ca se pierde osul
  • 500 g fasole uscata sau 1 kg de fasole din conserva (scursa)
  • 2-3 cepe (albe si rosii)
  • 2 morcovi
  • 1 radacina de pastarnac
  • 1 radacina de patrunjel
  • 1 telina mica (cca. 100 g)
  • 1 ardei rosu fain (kapia) sau gogosar
  • 1 lingura seminte de chimen
  • 3 linguri boia dulce (paprika) de calitate
  • sare (in functie de cat de sarata e afumatura)
In plus:
  • smantana acrisoara grasa (min. 20%)
  • 2-3 cepe rosii feliate
  • putina sare, 1 lingurita de otet, cativa stropi de ulei
  • tarhon proaspat sau in otet

 

Cum se face reteta ardeleneasca de ciorba de fasole boabe cu ciolan afumat, costita sau carnati?

Cum se fierbe fasolea boabe uscata pentru ciorba cu afumatura?

Fasolea boabe o tin la inmuiat 12 ore in apa rece, schimband de 2 ori apa de pe ea.

cum-se-inmoaie-fasolea-boabe-uscata-veche

O pun la fiert in apa curata (cateodata pun si cate o lingurita de bicarbonat de sodiu care inmoaie celuloza din coaja) si dupa ce da primele clocote (5 minute) arunc aceasta apa si o schimb cu alta curata. Repet aceasta operatiune inca o data si gata. Las fasolea sa fiarba pana e facuta pe trei sferturi, nu complet. Ea va mai fierbe si in zeama aromata a ciolanului.

Acest pas poate fi preparat din ziua anterioara – se fierbe fasolea, se scurge si se lasa la racorit. Se poate pune la rece pana a doua zi. Am explicat pe larg la reteta de fasole cu ciolan cum se procedeaza.

cum-se-fierbe-fasolea-boabe-veche-uscata

Pentru ca uneori nu am timp de toate aceste etape apelez la fasolea boabe din conserva. Chestia asta imi scurteaza timpul de gatire si nu-mi afecteaza preparatul final prea mult. De obicei aleg conserve cu fasole alba natur.

cum se fierbe afumatura pentru ciorba de fasole boabe?

Bineinteles ca afumatura se fierbe prima deoarece are timpi lungi de gatire. Zarzavaturile si legumele vin mai incolo. Exceptie: daca folositi carnati afumati, acestia pot fi pusi deodata cu zarzavaturile – vedeti mai jos explicatiile.

Folosesc ciolan afumat crud-uscat (nu prefiert). Il cumpar de la o macelarie locala din Arad, a familiei Tal (din Bujac). Este fenomenal de bun! Are aroma naturala de fum si nu este colorat artificial (cum se intampla des la ciolanele din magazine).

Am ales un ciolan de cca. 1,5 kg. Tineti cont de faptul ca cca. 30% din el este os, asa ca ramaneti cam cu 1 kg de carne cu grasime si soric. In general ciolanele mai au peri pe soric si trebuie parlite usor la flacara aragazului.

Am pus ciolanul intreg la fiert in multa apa rece (cat sa-l acopere) direct in oala sub presiune (kukta). Am inchis oala cu capacul din dotare si am cronometrat 60 de minute din momentul in care ea a inceput sa fasaie (a intrat in regim de fierbere). Daca folositi oala clasica va trebui sa alegeti una mare (de 6 L) iar timpul de fierbere al ciolanului va fi de 2-3 ore, cu completarea periodica a apei care scade. Il testati cu furculita daca este facut si pica de pe os.

Observatie: Daca folositi costita afumata procedati la fel, insa timpul ei de gatire va fi mult mai mic. La carnatii afumati timpul scade si mai mult, ei taindu-se in rondele groase de 2 cm care fierb relativ repede si pot fi puse impreuna cu zarzavaturile.

ciolan afumat fiert

Asa arata ciolanul fiert. L-am scos intr-un castron si l-am lasat la racorit. Zeama se pastreaza!! Ea va fi baza ciorbei de fasole.

Dupa cateva minute am dezosat cu grija ciolanul fiert si l-am portionat in cuburi cu latura de cca. 3 cm. L-am lasat deoparte pana ii vine randul din nou. Puteti fierbe ciolanul si in ziua anterioara si il lasati la racorit (intreg) in zeama in care a fiert. A doua zi il dezosati si il portionati.

cum se pregatesc zarzavaturile si legumele pentru ciorba ardeleneasca de fasole?

Pana a fiert ciolanul in kukta am avut timp sa ma ocup de restul componentelor pentru ciorba. Am decojit, spalat si maruntit ceapa (eu am avut ceapa rosie). Am tocat si ardeii kapia (pot fi si gogosari).

ceapa rosie si ardei kapia pentru ciorba

Radacinoasele (morcovi, pastarnac, patrunjel, telina) le-am decojit subtire, le-am spalat si le-am ras pe razatoarea cu ochiuri mari. Puteti sa le taiati si in cubulete marunte. Daca sunt rase ele se vor dezintegra la fiert si vor ingrosa foarte fain zeama asta.

ce zarzavaturi de pun la ciorba de cartofi sau fasole cu afumatura (2)

cum se face ciorba de fasole boabe cu ciolan sau alta afumatura

Am mai completat cu apa pe masura ce aceasta a scazut. Am adaugat in ciorba si boiaua dulce (paprika) – 3 linguri bune. La noi nu se inrosesc mancarurile cu rosii sau bulion ci cu paprika. In sfarsit vine si randul boabelor de fasole prefierte si scurse, care fierb repede fata de restul legumelor. Tot acum am pus in oala si bucatile de ciolan dezosat. Ce arome faine!!

Totul a mai fiert 20-30 de minute. Testati cateva boabe de fasole daca sunt fierte!! Ele trebuie sa fie moi, cremoase, fara mijloc tare.

Dupa acest rastimp am mai gustat de sare si i-am si pus inca un pic in plus. V-am spus ca sunt legume multe si ca acestea o vor absorbi. Radacinoasele rase s-au „topit” parca in ciorba si au ingrosat-o tare fain. Gata! Am stins focul si am lasat ciorba de fasole boabe cu ciolan afumat timp de10 minute, sa se linisteasca.

SERVIRE CIORBA DE FASOLE BOABE CU CIOLAN AFUMAT, COSTITA SAU CARNATI – RETETA ARDELENEASCA

Am taiat in rondele niste cepe rosii si le-am frecat cu putina sare. Le-am stropit cu o lingurita de ulei si cu putin otet. Ce arome!! Am pregatit si smantana fara de care nu se poate manca aceasta minunatie de ciorba ardeleneasca de fasole. Un pic de verdeata nu strica: tarhon sau patrunjel verde tocat.

ciorba ardeleneasca de fasole cu ciolan

Fiecare mesean a primit o farfurie plina cu zama de pasula (sau fasui), cu multe bucati de ciolan afumat. Smantana si-o dozeaza fiecare dupa bunul plac. Ceapa rosie se presara la fel, dupa gust. Cine doreste isi acreste ciorba cu otet sau cu zeama de pe muraturi.

cea mai buna ciorba de fasole boabe cu ciolan afumat costita carnati reteta

Se amesteca totul in castroane si se mananca cu mare pofta! Cu pita de casa proaspata.

supa de fasole cu ciolan reteta ardeleneasca

Aici gasiti si versiunea cu cartofi a acestei ciorbe – tot in stil ardelenesc. Pentru cei care nu tolereaza fasolea uscata…

Ciorba de cartofi cu afumatura reteta ardeleneasca savori urbane

O alta reteta faina de ciorba de fasole (de post), fara carne, este cea gen gulas – vezi aici.

reteta gulas de fasole boabe fara carne de post

No ase! Asta-i zama cea faina de fasole cu afumatura! Altii ii spun ciorba de fasole boabe cu ciolan afumat, costita sau carnati. Buna! Musai de incercat 🙂

Cititorii nostri au incercat reteta!

Aici gasiti mai multe retete de ciorba si supa

27 COMENTARII

  1. […] Mie personal nu imi place să pun frunze de pătrunjel, mărar sau leuștean cu sare și oțet (la borcan) pentru că își schimbă gustul. Singurul pe care-l pun în borcane mici cu oțet este tarhonul – acesta nu poate lipsi în Ardeal de la supa de cartofi sau de fasole cu ciolan afumat 🙂 – rețetele aici și aici. […]

  2. Geniala reteta… ca de obicei!
    Mi-a iesit o fasole super; multumesc pentru idee!
    E clar ca ardelenii sunt experti in mancaruri cu afumaturi.
    Nota 10 din nou…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Evalueaza reteta:  

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.