Cornuri pufoase cu rahat – simple, rapide și spornice. Cornuri extra pufoase, foarte bune și aromate. Cornuri cu mult rahat turcesc, lokum sau turkish delight. Cum se fac cele mai bun și pufoase cornuri de casă? Rețete de patiserie dulce.
A trecut ceva vreme de când n-am făcut niște cornuri pufoase cu rahat iar fiului meu tare îi era poftă de ele. Așa că m-am pus pe treabă și am frământat repede un aluat dospit simplu, spornic dar foarte gustos.
Efectiv am improvizat cu ce-am avut în casă iar rezultatul a fost wow: niște cornuri pufoase cu rahat și aluat moale, care se topește în gură! De vis!
Din același aluat am făcut și cornuri umplute cu brânză dulce de vaci și stafide – rețeta aici.
Din cantitățile de mai jos rezultă 16 cornuri pufoase cu rahat sau lokum, turkish delight.
- 450 g făină tip 000
- 250 ml lapte călduț
- 2 ouă
- 65 g zahăr pudră
- 50 g unt 82% grăsime
- 2 plicuri zahăr vanilat sau 1 linguriță extract de vanilie
- 25 g drojdie proaspătă sau 7 g drojdie uscată
- coaja rasă de la o lămâie
- un praf bun de sare
- 750 g rahat turcesc (lokum, turkish delight)
- 1 ou pentru uns
Cum se fac cornuri pufoase cu rahat – simple, rapide și spornice?
Cum se face aluatul dospit foarte pufos pentru cornuri?
Într-un bol am pus laptele călduț, zahărul și drojdia. Am amestecat și am lăsat bolul pe masă (cvca. 5 minute) până ce am pregătit celalalte ingrediente. Dacă folosiți drojdie uscată atunci aceasta trebuie să se dizolve în lapte, altfel riscați să rămână granule de drojdie prin aluat.
Am adăugat apoi ouăle, untul la temperatura camerei, sarea, vanilia și coaja rasă de lămâie. Am omogenizat scurt și am adăugat făina. Eu am folosit un robot de bucătărie pentru frământat dar aluatul se poate frământa și cu mâna. Frământarea a durat cca. 6-7 minute.
Am lăsat aluatul dospit într-un bol acoperit cu o folie de nylon, la un loc călduț, timp de 50 de minute sau până își dublează volumul.
Cum se întinde aluatul dospit și cum se porționează și umplu cornurile?
Am împărțit aluatul în două bile egale. O bilă am pus-o înapoi în bol (acoperită de folia de nylon pentru a nu face crustă) și pe cealaltă am pus-o pe masa de lucru înfăinată lejer.
Am întins aluatul cu sucitorul astfel încât să obțin un disc cu diametrul de circa 40 cm. Cu un cuțit-rolă de pizza am tăiat discul în 4 sferturi și apoi fiecare sfert în jumătate. Am obținut astfel 8 sectoare din prima bilă de aluat.
Am tăiat rahatul în baghete de cca. 1×3 cm deoarece era în bucăți foarte mari. Pentru a nu se lipi rahatul de cuțit treceți lama acestuia prin zahăr pudră. Pe fiecare triunghi am așezat câte 4 baghete de rahat (în 2 culori diferite).
Am rulat sectoarele de aluat de la bază spre vârf și am format primele 8 cornuri pe care le-am așezat în tavă așternută cu hârtie de copt. Am acoperit tava cu un ștergar curat și m-am apucat de a doua porție de aluat. Am obținut alte 8 cornuri pufoase cu rahat.
Coacere cornuri spornice și pufoase cu rahat
Între timp am pornit și cuptorul la 170°C funcția sus+jos+ventilție (treapta medie la cuptoarele pe gaz). Stând în tavă cca. 15-20 de minute cornurile au mai crescut. În final am pensulat cornurile cu oul bătut și am introdus prima tavă în cuptorul preîncins. Am copt pe rând cele 2 tăvi.
Am copt cornurile cca. 22-25 de minute la 170°C . Dacă este nevoie, după 15 minute puteți întoarce tava. Cornurile trebuie să fie rumenite, aurii. Între timp au mai crescut și cornurile din tava a doua așa că le-am uns și pe ele cu ou și le-am copt tot cca. 22-25 de minute.
Iată cornurile! Sunt aurii și foarte pufoase, au miros îmbietor și de-abia așteptăm să le gustăm!
Se vede și în secțiune cât sunt de pufoase și de faptul că au rahat din belșug.
Dacă sunteți amatori de cornuri cu rahat vă mai las 2 rețete. Prima este cea de cornuri foietate (cu mult unt) – vezi aici.
A doua este cea a cornurilor cu rahat de post – vezi aici.
Sunt sigură că v-am făcut poftă cu aceste minunate cornuri pufoase cu rahat și că veți testa rețeta noastră!
Aici găsiți mai multe rețete de cornuri de casă (sărate și dulci).