Dulceata de afine reteta traditionala fara conservant

28

Dulceata de afine reteta traditionala fara conservant savori urbane

Dulceata de afine reteta traditionala fara conservant. Cum se prepara dulceata de afine intregi, bob cu bob? La gem de afine se zdrobesc fructele insa la aceasta dulceata ele raman intregi. Are o culoare violet superba si un gust si o aroma extraordinare! Este una dintre retetele mele de suflet, mostenite de la draga mea strabunica Buia din Sibiu.

Asa cum povesteam si la dulceata de zmeura intreaga, imi amintesc perfect piata din Sibiu, locul unde imi petreceam vacantele.

Dulceata de zmeura intreaga „bob cu bob” - reteta de pe vremuri savori urbane

Fructele de padure erau aduse de la munte in cosuri semisferice si se vindea cu „litra” – o cana cilindrica din tabla zincata. Murele, afinele sau macesele le cumparam din piata. In gradina din Sibiu aveam zmeura, fragute, coacaze rosii, albe si negre, coarne si multi pomi fructiferi. Ce vacante minunate am petrecut acolo! 🙂

Cum se prepara dulceata de afine intregi?

Simplu! Ca la orice dulceata se incepe cu un sirop de zahar fierbinte in care se cufunda fructele intregi. Nu trebuie fierte mult ca sa nu se nenoroceasca. Se lucreaza cu portii de max. 2 kg de fructe pere transa. Zeama de lamaie previne cristalizarea siropului si mentine culoarea frumoasa a afinelor.

Dulceata de afine reteta traditionala Savori Urbane (2)

Am gasit in Kaufland afine la super-oferta: 2 lei o caserola de 125 g. Am cumparat vreo 12 caserole. Am pastrat cateva pentru consumul imediat si din 6 caserole (800 g) am facut aceasta dulceata. Deoarece afinele au fost foarte dulci am decis sa pun mai putin zahar  – adica 600 g. Daca vorbim despre 1 kg de fructe ar insemna 750 g de zahar.

Cum se prepara dulceata de afine reteta Savori Urbane (2)

Din cele 800 g de afine mi-au iesit 1,100 kg de dulceata de afine – adica 2 borcane de 400 ml (a cate 450 g fiecare) + 200 g in plus. Aceste ultime 200 g le-am amestecat cu dulceata de fructe de padure asortata. Daca doriti le lasati pentru consum curent sau le asezati intr-un borcanel mai mic.

Reteta de mai jos este calculata pentru 1 kg de afine. Din aceste cantitati vor iesi 1,500 g dulceata de afine cu care puteti umple 3 borcane de 400 ml (a cate 450 g fiecare).

5.0 from 9 reviews
Dulceata de afine reteta traditionala fara conservant
 
Timp de preparare
Timp de gatire
Timp Total
 
Autor:
Portii: 1,5 kg dulceata de afine
Ingrediente - savoriurbane.com
  • 1 kg afine
  • 750 g zahar tos
  • 110 ml apa
  • zeama de la o lamaie

 

Mod de preparare dulceata de afine reteta traditionala

Am asezat zaharul tos intr-o cratita larga, cu pereti inalti. L-am umectat cu apa rece (110 ml) si am stors peste el si zeama de la lamaie. Am asezat cratita pe foc iute si am fiert un sirop de zahar. Am avut grija sa-l amestec ocazional si sa urmaresc sa nu se caramelizeze. Din momentul in care a inceput sa fiarba in masa am cronometrat 5 minute.

Am testat cativa stropi de sirop pe o farfurioara si am vazut ca se leaga cum trebuie – adica picaturile si-au pastrat forma. Afinele contin pectina care va lega si mai bine siropul. Am asezat fructele in siropul fierbinte si le-am amestecat usor cu o lingura de lemn, fara sa le zdrobesc.

Am adus dulceata la fierbere si am redus focul de sub ea cand a inceput sa se umfle. Am cules mereu spuma de la suprafata ei. Din momentul in care dulceata de afine a inceput sa fiarba in masa, am cronometrat 10 minute. Sunt suficiente pentru aceasta dulceata. Fructele au devenit translucide, semn ca au inceput sa absoarba siropul de zahar din jur.

Gata! Am stins focul de sub cratita si am acoperit-o imediat cu o carpa de bucatarie udata cu apa rece si stoarsa. Asa se face la toate dulceturile. Am lasat dulceata la racorit pana la temperatura camerei. Daca gemurile se aseaza fierbinti in borcane, dulceturile se imbuteliaza reci.

Dulceata de afine reteta traditionala – asezarea in borcane

Am spalat si am sterilizat borcanele si capacele lor asa cum este descris la reteta de gem de capsuni. Ce culoare poate avea dulceata de afine!

Dulceata de afine reteta traditionala Savori Urbane (3)

Cât se fierb un sirop, un gem sau o dulceață? Cel mai simplu și corect este să folosim un termometru de cofetărie și să urmărim gradațiile acestuia: la 105 C se atinge stadiul de gem (jam) și ne putem opri cu fierberea. Da, toate soluțiile de zahăr cu apă vor avea aceeași consistență și concentrație la 105 C însă va dura mai mult sau mai puțin până ce vom ajunge la acest stadiu, în funcție de conținutul de apă al fructelor. Termometrul meu poate fi cumpărat de aici.

Am umplut borcanele cu dulceata de afine si le-am inchis cu capacele cu filet. Am gustat dulceata de afine ramasa pe oala… am inchis ochii si m-am vazut in gradina bunicilor din Sibiu.

Dulceata de afine reteta traditionala Savori Urbane (4)

Aici o vedeti alaturi de celelalte 3 ducleturi: de zmeura, de mure si de fructe de padure asortate.

Cum se prepara dulceata de zmeura mure afine fructe de padure Savori Urbane (16)

Trebuie sa testati neaparat aceasta reteta de dulceata de afine! Nu se compara cu niciuna din magazine.

Cum se prepara dulceata de zmeura mure afine fructe de padure Savori Urbane (13)

Cititorii nostri au incercat reteta!

Aici gasiti mai multe retete de gem, dulceata, jeleu sau peltea:

Dulceata de capsuni fara conservant Savori Urbane (29)

28 COMENTARII

  1. Buna ziua si felicitari pentru ceea ce faceti! Vreau sa va intreb daca trebuie spalate afinele inainte de a fi adaugate (sau e preferabil sa nu se spele din cauza excesului de apa….)? Multumesc pentru raspuns! Astazi fac dulceata de afine si va anunt ce a iesit!

  2. Am facut astazi dulceata de afine dupa aceasta reteta. A iesit minunata. Putin cam lichida, chiar si dupa ce s-a racit, insa mie chiar imi place in acest mod. Multumesc pt reteta

  3. […] Nu zic ca nu-mi plac dulceturile sau gemurile de capsuni, de caise, de cirese sau de visine dar fructele de padure imi trezesc amintiri dragi din copilarie, din vacantele petrecute la bunicii din Sibiu. Aveam in gradina multe tufe de fragute, de coacaze rosii, albe si negre, de agrise si de zmeura. Murele si afinele se cumparau din piata, aduse de taranii de la munte in cosulete semisferice (tipice acelei zone). Am facut si dulceata de mure sau de afine. […]

  4. Timpul de fierbere al fructelor in sirop este in functie de cade kg de fructe firbem o data?la 2 kg de afine tot 10 min este timpul de fierbere?

  5. Bună Oana! Este al doilea an când fac dulceață de afine după rețetă ta și este extraordinar de bună! Și foarte simpla. Și gem de căpșuni am făcut după rețetă ta și mulțumesc pentru reply atunci când ți-am solicitat ajutorul. Rețetele tale sunt minunate mai ales ca vin la pachet și cu asa povesti frumoase 😊

  6. Totuși, am o întrebare. Referitor la borcane, de fiecare data trebuie sa fie sterilizarte? Adică, dacă am folosit borcanele la gemul de căpșuni care s-a cam terminat 😊 și o parte din ele le-am spălat și le-am păstrat curate, la următorul gem sau următoarea dulceață, cea de afine, bineînțeles 😊, le pot folosi asa sau trebuie de fiecare data sterilizarte la cuptor înainte de a pune dulceață în ele? Mulțumesc

  7. Buna ziua,
    Pentru cei diabetici, care am inlocui zaharul cu indulcitor/stevie etc, aveti niste sfaturi/retete de dulceturi/gemuri.
    Adica, putem adapta retetele? Cum? 😀
    Multumesc anticipat :*

  8. Buna ziua,

    Am facut ieri dulceata si azi am sterilizat borcanele exact cum ati descris (super!) si am pus dulceata care deja se inchegase… 🙂 Am facut 5 borcanele de diferite dimensiuni si forme 🙂 sunt tare mandra, caci e prima data cand fac dulceata. Multumesc!

    As vrea sa stiu daca trebuie sa fierb acum borcanele sau e ok sa le las asa? Parca era necesara firberea si credeam ca am citit despre asta, insa nu mai gasesc info.

    Multumesc!

    Toate cele bune!

    M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Evalueaza reteta:  

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.