Dulceata de fragute – reteta de pe vremuri

14

Dulceata de fragute reteta de pe vremuri Savori Urbane (1)Dulceata de fragute – reteta de pe vremuri. Reteta aceasta de dulceata de fragi o avem de la strabunica Buia din Sibiu. Fragii raman bob cu bob (fructe intregi) si-si pastreaza culoarea si aroma.

Doamne, cat iubesc fragutele si dulceata din ele! Cred ca fragii si zmeura sunt fructele mele preferate. Adica sigur 🙂

Mama a cumparat zilele acestea o punga de fragi din piata si mi-a adus-o special pentru dulceata.

fragute din piataLe-am gustat, le-am inspirat aroma si m-am intors in timp. Ma vad la 8-9 ani in casa bunicilor din Sibiu, band o ceasca de lapte si mancand dulceata de fragute cu lingurita, direct din borcan. Ce vremuri… Fragutele pentru dulceata erau cumparate din piata. Aveam fragute si in gradina dar pe acelea le mancam proaspete, imediat dupa ce le culegeam.

Dulceata de fragute este una „de lux”, extrem de delicata si de scumpa. Ati vazut ca aceste fructe se vand cu paharul (nu la kilogram) si sunt destul de piperate la pret. Merita sa ne rasfatam cu 1-2 borcanele de dulceata, asa, de dragul amintirilor. Nu?

Aici gasiti reteta dulcetii de zmeura – care ramane tot bob cu bob. Aici am explicat care sunt diferentele dintre gem si dulceata.

Dulceata de zmeura intreaga fara conservant Savori Urbane (4)Sau o dulceata de capsuni extraordinara.

Dulceata de capsuni fara conservant Savori Urbane (25)Am facut acesta dulceata de fragute din 500 g fructe – mi-a iesit un borcan. Da, fiind dulceata se pun parti egale de fruct si zahar. La gem se pune mai putin zahar dar nici fructele nu raman intregi.

M-am uitat acum la orele si minutele la care au fost facute pozele si va spun ca in 15 minute dulceata a fost gata – de cand am pus pe foc oala cu zahar si apa si pana am stins focul de sub ea – intre 8:30 si 8:45.

OBS: daca lucrati cu cantitati mai mari de fruct va trebui sa ajustati si timpii de gatire. Este evident ca acestia vor creste.

5.0 from 2 reviews
Dulceata de fragute - reteta de pe vremuri
 
Timp de preparare
Timp de gatire
Timp Total
 
Portii: 1 borcan
Ingrediente - savoriurbane.com
  • 500 g fragute
  • 500 g zahar tos
  • 100 ml apa rece
  • zeama de la ½ lamaie

 

Mod de preparare dulceata de fragute – reteta de pe vremuri

Sirop pentru dulceata

Intr-o cratita incapatoare cu fund de 20 cm am pus zaharul si apa si le-am asezat pe foc mediu. Am asteptat sa inceapa sa clocoteasca si am cronometrat fix 7 minute. Atata a durat la mine legarea siropului. L-am adus la 116 C. Daca nu aveti termometru faceti proba cu picaturi de sirop intr-un pahar de apa rece sau pe o farfurioara. Daca isi pastreaza forma e OK. Aveti grija sa nu-l scadeti prea tare pentru ca se poate zaharisi sau chiar carameliza. Nu trebuie sa devina galbui-bej.

cum se face siropul pentru dulceataAm stors 1/2 de lamaie si am adaugat sucul ei in sirop. Imediat am pus si fragutele (clatite scurt in apa rece si scurse bine in strecuratoare). Am marit focul si am asteptat ca dulceata sa ajunga din nou la fierbere. Din momentul in care apare spuma si dulceata fierbe in masa am cronometrat 3-4 minute. Fragutele sunt mici si delicate si nu trebuie fierte mai mult. Am cules spuma formata la suprafata.

cum se face dulceataAm verificat pe o lingura daca fragutele au devenit translucide – adica daca s-au gatit si au absorbit siropul de zahar. Gata! Am stins focul si am acoperit cratita cu o carpa de bucatarie curata, bine udata cu apa rece si stoarsa. Asa se face la dulceata.

Pastrare si servire dulceata de fragute

Am lasat cratita cu dulceata de fragute la racorit, pana a ajuns la temperatura camerei. Treaba asta dureaza cateva ore – eu le-am lasat pana a doua zi. In acest rastimp fructele absorb zaharul din sirop, devin grele si sticloase si se lasa la fundul oalei. Veti vede cat de tare se ingroasa si siropul cand se raceste.

Cât se fierb un sirop, un gem sau o dulceață? Cel mai simplu și corect este să folosim un termometru de cofetărie și să urmărim gradațiile acestuia: la 105 C se atinge stadiul de gem (jam) și ne putem opri cu fierberea. Da, toate soluțiile de zahăr cu apă vor avea aceeași consistență și concentrație la 105 C însă va dura mai mult sau mai puțin până ce vom ajunge la acest stadiu, în funcție de conținutul de apă al fructelor. Termometrul meu poate fi cumpărat de aici.

Iata cum arata a doua zi. O dulceata legata, cleioasa, cu fructe intregi, translucide.

Daca gemurile se imbuteliaza fierbinti, dulceturile se pun reci in borcane. Despre sterilizarea borcanelor puteti citi aici.

Sincera sa fiu, dulceata asta de fragute se va manca in urmatoarele zile. O voi pune temporar intr-un borcanel. Iata cat de minunata este!

Dulceata de fragute bob cu bob Savori Urbane (3)Aroma fragutelor se simte fantastic!

Dulceata de fragute reteta de pe vremuri Savori Urbane (2)Fructele sunt intregi si culoarea este grozava. Puteti incerca linistiti aceasta reteta de dulceata de fragute.

Aici gasiti mai multe retete de gem,sirop,  dulceata, peltea, jeleu de capsuni, visine, caise, cirese, prune, castane, coaja de lubenita (pepene verde) etc.

Cum se prepara dulceata de zmeura mure afine fructe de padure Savori Urbane (9)

14 COMENTARII

  1. am avut si eu 1kg de fragi zilele trecute!! :-)) Le-am preparat dupa reteta „gem de capsuni”!a iesit bine!! sper sa mai fac rost de fragute!!as incerca sirop..

  2. Servus! Mai nou, am inceput sa ma interesez de retete pt dulceturi. Dilema mea este ca as vrea sa evit zaharul. Asa ca am cateva optiuni, si as dori parerea ta, daca poti sa ma ajuti:

    1. in loc de zahar, sa pun miere. Crezi ca ar functiona?
    2. sa reduc zaharul la jumatate. Ce se intampla daca in loc de 1 kg de zahar (la 1 kg de fructe) voi pune 500g de zahar?
    3. sa reduc foarte mult cantitatea de zahar, si sa completez cu miere. Adica, in loc de 1 kg de zahar sa pun 300 g zahar si nu stiu cate g miere ?
    4. stiu ca se poate inlocui zaharul cu stevie, insa nu stiu unde as putea gasi. Ma poti indruma in acest sens?

    Probabil, pt cunsocatorii dulceturilor aceste intreberi vor parea stupide, insa as dori sa subliniez faptul ca nu am niciun fel de cunostine in acest domeniu si as dori sa invat. Mai mult, as dori sa reusesc sa le fac cat mai sanatoase.

    inna.eu@gmail este mail ul meu, daca ma poti ajuta cu cateva sfaturi.

    Multumesc!

    • Nu am facut niciodata gem cu miere. Mi-e frica sa nu fermenteze. De asemenea, reducerea zaharului din reteta la jumatate poate duce la stricarea mai rapida a dulcetii. Zaharul are rol de conservnat. Nici cu stevia nu am incercat sa fac gem sau dulceata. Am folosit-o doar la creme sau blaturi (sub forma de pudra).

  3. Inca o intrebare: se poate face dulceata / gem doar din fructe congelate? Daca da, se cantaresc dupa dezghetare sau inainte? Nu stiu daca acest aspect conteaza.

    Multumesc!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Evalueaza reteta:  

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.