Legume la cuptor – gratinate la tava

31

Legume la cuptor gratinate la tava Savori Urbane (2)Legume la cuptor – gratinate la tava. O reteta de post si nu numai. Aceste legume la cuptor se prepara extraordinar de usor si de repede si au un gust fantastic! Vinete, dovlecei, usturoi, ardei, conopida, praz, morcovi, cartofi si multe altele.

Nu va puteti imagina cat de savuroase sunt aceste legume la tava! Discret caramelizate la margini, condimentate doar cu sare si stropite cu ulei (daca e de masline… si mai bine). Cateii de usturoi intregi, presarati peste legume, le dau o aroma subtila. Bineinteles ca puteti adauga si crengute de busuioc, oregano sau rozmarin dar va sfatuiesc ca prima data sa incercati doar cu sare. Veti simti distinct gustul fiecarei legume gratinate din tava asta minunata! Nu mai vorbesc de sosul format in tava, numai bun de plimbat un colt de paine prin el. Si un orez simplu (fiert separat in apa cu sare) sau niste paste simple pot insoti cu brio aceste legume gratinate.

Prepar destul de des aceste legume la cuptor, pe post de garnitura langa fripturi sau ochiuri de ou. Aici le vedeti alaturi de piept de curcan (gatit pe un gratar asezat desupra unei tavi cu cartofi… mmm).

Curcan-pui-cartofi-rumeni-legume-coapte-tava (1)sau pentru mancarea arabeasca cu carne, legume si orez – Maqluba – un deliciu!

Orez cu legume si carne la cuptor maqluba maklube Savori Urbane (1)Reteta aceasta nu are cantitati si ingrediente fixe. Puteti jongla cu ele in functie de legumele avute la dispozitie si de numarul de persoane. Tineti cont de faptul ca toate legumele scad aproape la jumatate dupa coacere! Am sa va dau cantitatile pentru o tava normala de cuptor (30 x 40 cm), suficiente pentru 3-4 persoane.

5.0 from 13 reviews
Legume la cuptor - gratinate la tava
 
Timp de preparare
Timp de gatire
Timp Total
 
Portii: 1 tava
Ingrediente - savoriurbane.com
  • 1 morcov mare
  • 1 cartof mare
  • ½ praz
  • 2 cepe (alba si rosie)
  • 1 capatana de usturoi (cateii intregi)
  • 1 vanata mica
  • 1 dovlecel mic
  • 1 ardei rosu (sau de alta culoare)
  • 1 conopida mica (300 g)
  • optional: ciuperci proaspete, ceapa verde, broccoli, gulii, cartofi dulci, sfecla rosie etc
  • sare
  • ulei

 

Mod de preparare Legume la cuptor – gratinate la tava

Mai intai am setat cuptorul la 200 C – trebuie sa fie incins bine cand bagam tava cu legume. Acestea sunt legumele pe care le-am copt eu. In plus fata de ele puteti adauga ciuperci proaspete, broccoli, cartofi dulci, ceapa verde, gulii, sfecla rosie etc.

retete post legumeAm curatat si spalat legumele de mai sus. Le-am taiat in bucatele: cartofii in cuburi, morcovii si prazul in fasii lungi (baghete), ceapa in forma de solzisori, conopida in buchetele iar vanata si dovlecelul in felii semicirculare. Usturoiul l-am desfacut in catei si l-am lasat ca atare (cu coaja pe ei).

Am ales o tava larga, spatioasa si am asezat in ea toate legumele taiate. Este important ca acestea sa aiba loc in tava, sa nu stea asezate pe mai multe straturi. Ca sa obtinem efectul de caramelizare trebui ca aburii generati de legume sa se evapore accelerat, nu sa stea toate intr-o zeama lunga. Am sarat totul cu sare marina (grunjoasa) si am stropit bine si cu 4 linguri de ulei de masline. Am amestecat totul cu mana, avand grija ca fiecare bucatica sa fie bine unsa.

Preparare legume la cuptor la tava gratinate (1)Ce ziceti de culorile din tava? 🙂 Mor de drag cand le vad si acum, in poza.

Coacere Legume la cuptor – gratinate la tava

Am bagat tava cu legume in cuptorul preincins la 200 C. Asa va ramane temperatura setata pe toata durata coacerii. Nu este nevoie de folie de aluminiu si nici apa in tava. Legumele isi vor elibera apa din tesuturi – de aceea vor si scadea in volum.

Le-am lasat la copt 45 de minute. Dupa primele 20 de minute le-am amestecat usor cu spatula, ca sa ajunga si alte bucatele la suprafata. Nu va pot descrie aromele din bucatarie!

Asa arata aceata tava cu legume gratinate!

Preparare legume la cuptor la tava gratinate (2)Ai mei se apuca sa ciuguleasca bucatele din ea imediat ce o scot din cuptor :). De-abia apuc sa le mai pun cate ceva in farfurii.

Legume la cuptor gratinate la tava Savori Urbane (1)Ce gust au!! Morcovii dulcegi, usturoiul copt, conopida rumena… vinetele cremoase si caramelizate pe margini. O nebunie! Daca tineti post le mancati ca atare sau cu un mujdei de usturoi, alaturi de paine, paste sau orez. Daca nu, merge tare bine un sos tzatziki cu iaurt si usturoi si o bucata de carne la gratar.

Tzatziki-iaurt-grecesc-castraveti-usturoi (3)

Vara fac o altă versiune de legume la cuptor – vezi aici reteta.

Legume de vară cu usturoi la cuptor - rețeta de post savori urbane

Tot vara fac legume la gratar: dovlecei, vinete, sparanghel, ardei, ciuperci si rosii – vedeti aici reteta.

grigliata mista di verdure reteta

Ce spuneti? Nu v-am facut pofta cu aceste legume la cuptor?

Legume la cuptor gratinate la tava Savori Urbane (3)Sa incercati neaparat aceste legume la cuptor – gratinate, la tava. Asa simple sau cu alte ierburi aromatice.

CITITORII NOSTRI AU INCERCAT RETETA!

Aici gasiti mai multe retete de post.

retete de post Savori Urbane

31 COMENTARII

  1. Am facut azi cu broccoli, cartofi, ardei gras, ceapa si conopida. La sfarsit am stropit cu un sos facut din ulei de masline, sare, piper, usturoi si zeama de lamaie. Au fost cele mai bune legume mancate de mine vreodata (si de sot, dupa spusele lui). Asta ca sa nu mai spun ca eu nu mananc broccoli si nici conopida. Hai, poate conopida mai mananc murata, dar altfel nu. Acum am mancat si mi s-au parut de-a dreptul delicioase.

  2. Am crezut ca nu ma pot opri din mancat! Am lasat numai cateva in tava. Am facut asa cum ai zis si nu le-am condimentat foarte tare. Minunata reteta!

  3. Buna Fetelor !
    Apreciez !
    Cum va pot trimite poze de la ultima mea gratinare de legume ?!
    Vreau sa ma laud si nu am cui …. 😀
    Nu am gasit niciun buton specific la voi pe site….

    Cu drag,
    Razvan

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Evalueaza reteta:  

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.