Muschiulet de porc in foi de placinta cu legume si risotto

4


Muschiulet de porc in foi de placinta cu legume si risotto Savori UrbaneMuschiulet de porc in foi de placinta (cu mustar si salvie) cu legume sotate si risotto + mousse au chocolat (reteta frantuzeasca). Aradenii pasionați de cooking au avut șansa de a găti alături de celebrul Nicolai Tand într-un spațiu amenajat chiar în incinta Selgros Arad.

Evenimentul a avut loc în data de 5 iulie 2016. Selgros a pus la dispoziția eventului echipamente Horeca și ingrediente de top, creând o bucătărie profesională ad-hoc. Am fost foarte plăcut surprinsă când am primit invitația la acest workshop, în calitate de blogger culinar la Savori Urbane – adică “pasionată”, se înțelege. Cum să nu iau parte la așa ceva, mai ales că în Arad nu prea au loc ateliere de gătit?!

Nicolai Tand la Arena Pasionatilor Selgros Arad (1)

Arena Pasionatilor – gatim alaturi de Nicolai Tand

Ce poate fi mai fain decât să gătești într-o bucătărie profesională, cu ingrediente de calitate? Dar cât de fain e să și strângă cineva după tine toate maldărele de vase și ustensile murdare în timp ce tu te așezi la o masă frumos așternută și mănânci bunătățile gătite în cadrul atelierului? Ce spuneți dacă aflați că toate acestea sunt oferite GRATUIT de către Selgros?

Selgros Romania a creat un blog foarte fain http://selgroscautapasiunea.ro/ unde puteti citi povestile angajatilor, ale profesionistilor in bucatarie dar si ale amatorilor pasionati de gatit. Club pentru profesionisti si pasionati. De bunataturi!

M-am echipat cu aparatul foto și cu sorțul și am descins la Selgros Arad. Lume faină, atmosferă destinsă. Nicolai era în vervă (că de obicei) și dădea indicații precise echipelor de pasionați care preparau componentele meniului final. Voi topiți ciocolata pe abur! Voi curățați sparanghelul! Voi asezonați mușchiuleții de porc!  Sună ciudat dar așa se lucrează într-o bucătărie profesională: pe brigăzi. Fiecare brigadă este responsabilă cu un anumit tip de preparate: salate, garnituri, sosuri, carne, plating etc. Toți lucrează simultan pentru a crea un meniu complet.

Despre ce meniu vorbim?

Unul delicios! Mușchiuleți de porc copți în foi de plăcintă cu muștar, risotto și legume sotate (morcovi, sparanghel) și un mousse de ciocolată clasic, în stil franțuzesc (cum altfel?).

Nicolai trecea cu viteză de la o echipă la altă, dând indicații și răspunzând întrebărilor puse de participanți. Este așa cum îl știm și de la TV: haios, energic, amabil, bonom. Profesionist! Nu are aere de “chef” sau fițe și vorbește în graiul ardelenesc nativ. Râde mult cu participanții, remediază din mers greșelile acestora învățându-i cum să procedeze în viitor. Echipa organizatoare (Selgros) ne-a stat la dispoziție în permanență și ne-a aprovizionat cu orice ustensile, aparate sau ingrediente am avut nevoie. Îl auzeam pe Nicolai cum strigă: am nevoie de încă 3 spatule sau de încă 2 tigăi! Imediat apăreau!

Ingrediente de calitate de la Selgros

Selgros este orientat bine spre echipamentele și ingredientele Horeca (destinate restaurantelor) și îmi este și mie furnizor pentru laboratorul de cofetărie-patiserie din Arad. De la ei cumpăr frișca naturală, untul, ouăle, gelatina, fructele proaspete indigene sau exotice, micro greens, flori comestibile  și materiile prime de bază (faină, zahăr). Mereu am găsit oferte avantajoase de preț la produsele menționate mai sus.

Nu mai spun de mesele sau chiuvetele profesionale din inox, frigiderele sau cuptoarele cu convecție, vesela și oalele destinate restaurantelor!

În particular cumpăr și carne de la Selgros, pentru familia mea. Raionul de carmangerie este unul de top, foarte bine garnisit cu sortimente clasice (carne de porc, pui, vită) dar și cu delicatese precum steak de vită maturată, iepure, rață, cotlete de miel, prepelițe sau vânat (căprior, mistreț).  Cred că știm cu toții cât de gustoși sunt renumiții “mici de la Selgros” 🙂

Muschulet de porc in foi de placinta – cu mustar si salvie

Să revenim la Arena Pasionaților. M-am revăzut cu prieteni și vecini, am cunoscut fani ai blogului Savori Urbane precum și alți pasionați de gătit. Oalele au început să clocotească, tigăile să sfârâie și cuptoarele să se încingă.

Mușchiuleții de porc au fost condimentați și unși cu ulei de măsline. Câteva frunze de salvie le vor conferi o aromă deosebită. A urmat rumenirea rapidă a mușchiuleților în tigăi lărgi urmată de odihna necesară după gătire oricărui tip de carne.

Foile subțiri de plăcintă au fost unse cu muștar și suprapuse câte 3-4. În ele au fost înveliți mușchiuleții rumeni de porc după care au fost unse cu ou bătut și presărate cu susan. La cuptor cu ruladele!  Veți vedea cât de faine și crocante sunt la exterior și cât de suculentă și roză este carnea din mijloc. O nebunie!

Aici gasiti mai multe retete cu muschiulet de porc: la tigaie, la cuptor etc.

Acest muschiulet in foi de placinta se coace 15-20 de minute la 170 C (pana ce foile devin aurii). Obligatoriu se lasa la odihnit alte 15 minute inainte de a-l taia!

Legume sotate la tigaie: sparanghel, morcovi, cepe verzi

În paralel s-au pregătit și garniturile: câteva legume sotate cum trebuie (adică blanșate – opărite și apoi cufundate rapid în baie de apa cu gheață și apoi sotate în tigaie cu unt și ulei de măsline).

Iata cat sunt de faine! Toate si-au pastrat textura si culoarea frumoasa. Aici gasiti mai multe retete cu legume (sotate, gratinate, coapte, prajite in aluat etc).

Legume sotate la tigaie sparanghel morcovi (5)Risotto autentic – cremos si gustos

Iată și un risotto cremos și autentic, preparat ca la carte (cu orez Arborio).

ce orez folosim la risottoAsa se prepara corect un risotto! Mai intai se caleste ceapa si usturoiul (in ulei de masline si unt), apoi se adauga boabele de orez si se calesc si ele pana devin translucide. Risotto se stinge cu supa fierbinte (de carne sau legume) adaugata treptat cu polonicul.

Nu se adauga lichid pana cel anterior nu a fost complet absorbit! In tot acest timp se amesteca continuu in oala. Fierberea dureaza cca. 18-22 de minute (in functie de tipul de orez). La final se adauga unt si parmezan ras. Aici gasiti pe larg reteta de risotto alla milanese (pas cu pas).

Desert – mousse au chocolat

Brigadă de fete s-a ocupat de desertul franțuzesc: un mousse autentic de ciocolată, lejer și onctuos totodată.

Nicolai ne-a oferit reteta acestui desert decadent si ii multumim pentru acest gest! Am sa v-o prezint intr-un alt articol deoarece doresc sa o incerc si eu acasa.

Mousse au chocolat Nicolai Tand la Arena Pasionatilor Selgros Arad Savori Urbane (5)

Plating a la Chef Nicolai Tand

Gata! Ne pregătim de plating. Masa este deja așternută și așteaptă farfurii frumoase.  Ca întotdeauna, simplitatea este cheia succesului.

plating muschiulet de porc cu risotto si legume sotateSi farfuria finala, gata de servit. Muschiulet de porc in foi de placinta cu legume si risotto.

Muschiulet de porc la cuptor cu legume sotate si orezNe-am ospătat regește cu bunătățile pregătite chiar de noi. Am râs și am povestit cu Nicolai, am legat amiciții și ne-am promis că ne vom revedea cât mai curând.

A fost o seară extraordinară! Am cunoscut oameni însuflețiți de aceeași pasiune: gătitul! Vorbesc despre gătitul cu ingrediente simple, oneste, de calitate, așa cum găsim mereu în Selgros.

Nu uitati: Selgros cauta pasiunea!

4 COMENTARII

  1. Draga Oana, iti multumesc pentru reteta asta de muschuleti de porc,o sa o fac simbata,copii mei vin la noi.
    Eu fac multe ori MOUSSE AU CHOCOLAT,MIINE ITI TRIMIT RETETA MEA.ASTEPT RETETA TA.
    NOAPTE BUNA.O SA FAC VISE FRUMOASE CU RETETA ASTA.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.