Negresă la tigaie (fără cuptor) – rețeta de brownie fondantă cu alune și ciocolată (fără făină)

1

Negresă la tigaie (fără cuptor) - rețeta de brownie fondantă cu alune și ciocolată (fără făină) savori urbane

Negresă la tigaie (fără cuptor) – rețeta de brownie fondantă cu alune și ciocolată (fără făină). Cum se coace o prăjitură cu ciocolată în tigaie, pe aragaz? Rețeta de brownies „ciocolătoase” cu alune. Rețete la tigaie. Rețete de negrese cu ciocolată.

Știați că se poate face negresă la tigaie? Da! Am testat o rețetă inedită de „skillet brownies” cu multă ciocolată și alune de pădure. O nebunie de prăjitură care se prepară fără făină de grâu (fără gluten) și care se coace pe aragaz într-o tigaie. Sunt multe persoane care au bucătării compacte care nu dispun de cuptor iar acest gen de rețete vine în întâmpinarea lor dar și a celor care doresc să încerce ceva nou.

cea mai buna brownie ciocolatoasa fondanta cu alune de padure reteta savori la tigaie

Nu vă pot descrie gustul, textura și aromele acestei brownie! Este o negresă fondantă (fudgy îi zic americanii), densă, umedă și „ciocolătoasă”. Seamănă cu batonul de casă sau cu glazura de fondant cu cacao a Amandinelor. Alunele măcinate din compoziție îi dau gust și arome deosebite.

Deși există multe rețete de negresă la tigaie eu mi-am creat propria variantă pe care am adaptat-o gusturilor mele. Am evitat făina pentru a obține un preparat fără gluten care este mai ușor digerabil. În plus, prăjitura nu este prea dulce fiind preparată cu zahăr brun care poate fi înlocuit cu îndulcitori gen stevia, eritritol sau similari. Dacă nu sunteți amatori de alune de pădure atunci puteți să le înlocuiți cu nuci, migdale sau alune americane (arahide).

fudgy skillet brownies reteta de negrese umede cu ciocolata coapte in tigaie pe aragaz fara cuptor

Din cantitățile de mai jos rezultă o negresă la tigaie de 24 cm diametru și vreo 3,5-4 cm înălțime (cca. 8-12 porții).

Negresă la tigaie (fără cuptor) - rețeta de brownie fondantă cu alune și ciocolată (fără făină)
 
Timp de preparare
Timp de gatire
Timp Total
 
Autor:
Portii: 1 negresă la tigaie de 24 cm diametru
Ingrediente - savoriurbane.com
  • 200 g ciocolată amăruie (cu min. 45% cacao)
  • 150 g unt gras (cu min. 80% grăsime)
  • 50 g cacao pudră
  • 200 g zahăr brun sau 150 g zahăr alb sau cantitatea echivalentă de îndulcitor pudră sau granule (stevia, eritritol, zaharină etc)
  • un praf de sare
  • 1 plic zahăr vanilat Bourbon sau ½ linguriță extract de vanilie
  • 4 ouă
  • 100 g alune de pădure prăjite și măcinate
  • 100 g alune de pădure întregi sau tocate mare
  • 50 g picături de ciocolată termostabilă (opțional)

 

Cum se face o negresă la tigaie (fără cuptor, fără făină, fără gluten) – rețeta de brownie fondantă cu alune și ciocolată?

Ingrediente pentru fudge brownies sau negrese fondante cu alune de pădure și ciocolată amăruie

Am pregătit ingredientele acestei negrese fondante: alunele de pădure (cu și fără coajă), ciocolata amăruie, ouăle, zahărul brun (sau îndulcitorul alternativ), untul și cacaoa. De făină nu este nevoie deoarece voi măcina fin o parte din alune. În plus am pregătit un pic de sare și vanilia. Sarea potențează aromele naturale ale pudrei de cacao, ale ciocolatei și ale vaniliei și echilibrează dulcele acestui desert.

Ingrediente pentru fudge brownies sau negrese fondante cu alune de pădure și ciocolată amăruie savori

Ingredientele „cheie” ale acestor fudgy brownies mi-au fost trimise de prietenii de la Pepco România: alunele de pădure și ciocolata amăruie. Practic a fost o provocare trimisă cu ocazia lansării noii game de vase de gătit Peter Cook Marble.

pepco peter cook marble oale tigai roz granitec

Cât de faine sunt aceste tigăi, oale și cratițe! Sunt tigăi și oale „serioase”, grele, cu pereți groși. Pe lângă culoarea roz sidefat aceste vase beneficiază de învelișul antiaderent ILAG-Granitec cu aspect marmorat care garantează reușita multor preparate delicioase. Mâncarea nu se lipește de suprafața vaselor iar acestea se curăță ușor și sunt rezistente. Grație tehnologiei elvețiene și a materialelor minerale este asigurată garanția durabilității acestor vase și folosirea lor pe termen lung.

Noua colecție Peter Cook a fost lansată recent în magazinele Pepco din România și conține mai multe modele și dimensiuni de vase de gătit – detalii aici. Eu am ales o cratiță cu capac (16 cm diametru) și 2 tigăi (de 20 și 24 cm diametru) dar colecția conține și alte variante. Confortul și siguranța utilizării sunt asigurate de mânerele ergonomice care nu se încing. Aceste vase sunt potrivite pentru toate tipurile de plită: cu gaz, electrică, cu inducție, cu halogen sau vitroceramică. În plus, mi-au făcut cu ochiul și ustensilele de bucătărie oferite în culoare asortată dintre care am ales un tel și o spatulă de silicon (ambele au mânere din lemn). Practic m-am echipat cu toate cele necesare preparării unei delicioase negrese la tigaie!

pepco gama peter cook vase de gatit marble roz violet granitec ilag

Anul trecut am folosit o altă tigaie Peter Cook de la Pepco pentru a prepara o prăjitură răsturnată cu mere caramelizate și blat pufos – rețeta aici. A ieșit admirabil! De ce să nu încerc și o negresă la tigaie?

Prăjitură cu mere la tigaie - răsturnată cu mere caramelizate (fără cuptor)

Mod de preparare negresă fondantă la tigaie (fără cuptor)

În crăticioara de 16 cm am cernut cacaoa și am adăugat zahărul (sau îndulcitorul granulat), sarea și zahărul vanilat Bourbon.

Le-am omogenizat bine cu telul și am obținut un mix uscat fără cocoloașe.

Peste acesta am pus untul.

Am așezat crăticioara pe foc mic și am amestecat constant în ea cu telul. Untul s-a topit și a înglobat restul ingredientelor formând un sos.

Am lăsat sosul la fiert 1 minut, doar cât să se opărească cacaoa și să-și dezvolte aromele și gustul și să-și intensifice culoarea. Gata! Am tras cratița deoparte și am lăsat-o 10 minute la răcorit. Nu vă speriați de faptul că sosul nu este omogen! Acesta are o parte lichidă și o parte mai densă.

Între timp am prăjit alunele de pădure în tigaia mică, la foc mic. După răcorire le-am măcinat fin cu tot cu cojițele rumenite deoarece acestea conțin fibre și sunt foarte aromate.

alune de padure prajite in tigaie si macinate

După 10 minute de răcorire a sosului de cacao cu unt am adăugat ciocolata ruptă în bucățele. Aceasta se va topi de la căldura sosului fără a fi nevoie să mai pun cratița pe foc. Niciodată nu topim ciocolată direct pe flacără deoarece se distruge ireversibil! Ea se topește fie pe baie de aburi (la Bain Marie), fie de la căldura indirectă (moderată) a anumitor preparate.

cum se face aluatul de negresa fara faina cu alune macinate ciocolata (1)

Am omogenizat ciocolata topită cu telul și am adăugat alunele de pădure măcinate și ouăle. Vă dați seama că nici ouăle nu se pun în amestecul fierbinte deoarece s-ar coagula! Mixul trebuie să fie cald dar nu fierbinte!

Am amestecat totul cu telul după care am trecut la spatula de silicon. Aici vedeți consistența cremoasă a acestui aluat pentru brownies sau negrese fără gluten (fără făină).

Am tapetat tigaia Peter Cook Marble de 24 cm diametru cu hârtie de copt. Am croit un disc de hârtie cu diametrul de cca. 30 cm diametru pe care l-am mototolit și l-am așezat în tigaie astfel încât să îmbrace și pereții acesteia dar să nu treacă de buza ei.

Am turnat aluatul de negresă în tigaia tapetată cu hârtie.

cum facem negrese coapte in tigaie pe aragaz

Pentru curățarea temeinică a crăticioarei m-am folosit de spatula de silicon. Aceasta este menirea ei: de a goli recipientele fără să lase reziduuri pe pereții acestora. Spatulele de silicon se folosesc și pentru amestecarea cremelor aerate, a compozițiilor lejere tip aluat pandișpan sau chec sau pentru pasarea unor preparate prin sită, nicidecum pentru a amesteca cu ele în tocănițe, ciorbe sau în aluaturi dense… pentru aceasta avem linguri de lemn sau de silicon gros! Este bine să învățăm utilitatea diferitelor accesorii de bucătărie mai ales că avem o gamă largă din care să le alegem.

ustensile de bucatarie roz peter cook

Nu mi-a rămas decât să decorez suprafața negresei cu alunele întregi (care vor oferi efectul crocant) și cu picături de ciocolată termostabilă. Pe aceasta din urmă puteți să nu o puneți sau să o înlocuiți cu bucățele de ciocolată amăruie doar că acestea se vor topi în timpul coacerii. Alunele întregi sunt coapte deja și au aromă grozavă! Dacă aveți alune crude atunci va trebui să le prăjiți un pic în tigaie, la foc mic.

preparare fudge brownie negresa fondanta la tigaie fara cuptor fara faina fara gluten (1)

Coacere negresă la tigaie pe aragaz (fără cuptor) – skillet fudgy brownies cu alune de pădure și ciocolată

Am acoperit tigaia cu cu un capac potrivit și am trecut la coacerea negresei.

Am așezat un difuzor de căldură pe ochiul mediu al aragazului (disc metalic simplu sau perforat) și am reglat focul la minimum. Apoi am așezat tigaia cu capacul pus și am copt această negresă la tigaie timp de cca. 30 de minute. Timpul de coacere este relativ și depinde de intensitatea căldurii degajate de aragaz sau de plită („minimumul” nu este același în toate cazurile). S-ar putea ca procesul de gătire să dureze 25 sau 40 de minute. Important este să nu ridicăm capacul în acest răstimp pentru a nu pierde căldura acumulată sub el! Dacă e nevoie să verificați gradul de coacere al acestei „skillet brownie” aveți grijă ca apa condensată de pe capac să nu curgă peste prăjitura din tigaie!

cum se coace negresa la tigaie pe aragaz sub capac

Oricum, negresa la tigaie nu conține făină iar singurele care trebuie să se gătească sunt ouăle din aluat iar acestea se coagulează la temperaturi de peste 74 C (considerată a fi temperatura de siguranță a ouălor la care se distruge Salmonella). Ideea e ca negresa să fie mai uscată la margini și cu mijlocul moale, cremos.

coacere negresa fondanta la tigaie

Am verificat marginile trăgând ușor de hârtia de copt și am decis că negresa este coaptă suficient. Am stins focul și am tras tigaia deoparte (fără capac). Prăjitura se va mai găti vreo 10 minute de la căldura remanentă a tigăii. După răcorirea completă am dat tigaia cu brownie la cămară pentru vreo 2-3 ore. În acest răstimp negresa se întărește (grație untului și ciocolatei din compoziție). Dacă nu aveți cămară răcoroasă atunci dați prăjitura la frigider (acoperită).

Servire și păstrare negresă la tigaie (fără cuptor, fără făină) – rețeta de brownie fondantă cu alune și ciocolată

Grea a fost așteptarea dar iată că această negresă la tigaie este rece, gata de a fi servită!

cea mai buna negresa ciocolatoasa fondanta fara gluten fara faina coapta la tigaie

Arată grozav de bine iar de arome nici nu vă mai povestesc!

reteta de negresa fara gluten fara faina cu ciocolata alune de padure

Am scos cu ușurință negresa din tigaie și am desprins hârtia de copt pe pe laterale. Brownie este solidă și poate fi ținută în mână pentru a desprinde hârtia de la baza ei, fără probleme. Ea poate fi așezată pe un platou și servită celor dragi.

cum se coace negresa la tigaie pe aragaz reteta de fudgy brownie savori

Ai mei nu mai puteau de poftă așa că am trecut la porționarea negresei. Se taie ușor în felii tip sector de cerc. Ce ziceți? E o nebunie de brownie fondantă, umedă și ciocolatoasă! Seamănă cu ciocolata de casă (batonul copilăriei) doar că are textură mai cremoasă, mai aerată.

felie de brownies umeda cu ciocolata fara praf de copt fara faina fara gluten

Combinația de alune de pădure cu ciocolată este fabuloasă! Ai mei nu s-au putut opri după prima felie și au cerut supliment câte o feliuță mai mică! Negresa este potrivit de dulce și, dacă o preparați cu îndulcitor tip stevia sau eritritol, va conține mai puține calorii. Iar faptul că nu conține gluten (făină) o face potrivită dietei bolnavilor celiaci.

sectiune brownie la tigaie reteta de negresa cu ciocolata alune de padure fara faina sau gluten

Dacă sunteți amatori de brownies atunci vă las și rețeta clasică a negresei americane cu ciocolată (fără praf de copt) care se coace la cuptor – vezi aici. Ea poate fi glazurată cu cremă de brânză și decorată cu coji confiate de portocale și firișoare de ciocolată topită.

Negresa reteta perfecta (brownie) (19)

Știați că se poate face și pizza la tigaie? Are blat autentic de pizza (din aluat dospit) și iese grozav de gustoasă! Rețeta ei o găsiți aici.

Pizza la tigaie reteta rapida fara praf de copt savori urbane

Dragilor, sunt sigură că v-am făcut o poftă teribilă cu această negresă la tigaie și că veți testa rețeta noastră de brownie fondantă cu alune de pădure și ciocolată!

Nu uitati că această gamă de vase Peter Cook Marble de la Pepco este o ediție limitată așa că ar fi bine să profitați acum de ea!

pepco peter cook marble roz vase de gatit tigaie oala cratita

Aici aveți mai multe detalii despre ea.

Aici găsiți mai multe rețete de deserturi, torturi sau prăjituri cu ciocolată.

Tort Pischinger sau Karlsbad cu foi de napolitană și ciocolată - fără coacere reteta savori urbane

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Evalueaza reteta:  

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.