Fursecuri Linzer cu gem si nuca (mini Linzer). Reteta austriaca veche, rondelele acestea fine si fragede se numesc Linzeraugen si seamana cu Linzer Torte (Tortul Linzer). La tort nucile sunt in blat iar la rondele sunt presarate deasupra. Aluatul este unul fraged si parfumat iar umplutura este din marmelada fina. Se fac foarte usor si rezista bine in timp (peste 2 saptamani). Daca nu aveti forme speciale de decupat ca si in poza puteti face rondele simple.
Aceste fursecuri fac parte din lista mea scurta de prajituri de sarbatori.
Seamana cu reteta fursecurilor fragede 3 2 1 – ele nu contin nuca.
Iata si celebrele Islere – cu nuca, alune si ciocolata (reteta aici).
Din cantitatile de mai jos am obtinut 40 de bucati mini linzere (montate) – deci 80 de capacele.
- 350 g faina
- 250 g unt cu min. 80% grasime
- 150 g zahar
- 2 galbenusuri
- coaja de lamaie
- 1 lingura rom
- zahar vanilat
- sare
- gem de caise, de coacaze (ribizle)
- zahar tos
- nuci macinate
- zahar vanilat
Mod de preparare Fursecuri Linzer cu gem si nuca
Se amesteca ingredientele pentru aluat si se lasa 20 min in frigider.
Apoi se intinde aluatul de grosime de 3-4 mm si se taie forme rotunde. Jumatate din formele rotunde se gauresc la mijloc, concentric, astfel incat sa ramana o gaura de circa 1 cm (bunica facea cu un degetar).
Aceste fursecuri Linzer se coc la ca. 180° destul de repede, se urmareste in cuptor pe cand se fac aurii. Cam 10-12 minute.
Acestea sunt capacele gaurite de la fursecurile Linzer.
Umplere Fursecuri Linzer cu gem si nuca
Dupa ce s-au racit, aceste fursecuri Linzer se ung cu gem rondelele intregi. Rondelele gaurite se pensuleaza cu gem incalzit si strecurat si apoi se preseaza usor intr-un castron cu amestec de nuca macinata si zahar tos si vanilat, dupa care se aseaza cu nuca in sus peste biscuitele pe care am pus gemul.
Asa arata fursecurile linzer lipite si tavalite prin nuca si zahar tos vanilat.
Servire Fursecuri Linzer cu gem si nuca
Aceste minunate si fragede fursecuri Linzer cu gem si nuca se consuma incepand cu a doua zi, dar rezista foarte mult in timp (peste 2 saptamani). Se fac tot mai fragede pe zi ce trece.
Dintr-un aluat similar (dar cu migdale măcinate) am făcut și fursecuri Linzer Augen, umplute cu 3 feluri de gem – rețeta aici.

































































Excepționale fursecurile o reteta simpla ,dar deosebit de buna ,am facut in 2 zile 3 portii la cererea fam ?. SĂRBĂTORI FERICITE ALATURI DE CEI DRAGI!
Bună Sunt delicioase însă am o întrebare Cum se păstrează aceste fursecuri ptr doua săptămâni? Eu am ținut închis ermetic 2 zile și s-au înmuiat prea tare 🙁
Untul se topeste, sau este la temp. camerei?
Untul moale, cel mult la temperatura camerei (nu topit).
Merci,
Fursecurile au iesit excelente la gust. Mai am de lucrat cu sucitorul si cu formele, dar nu mă plâng. Mă bate gândul ca pe o parte să le umplu cu gemul de gutui ( capacele le-aș da cu jeleu de gutui și aș presăra nucă măcinată). Nu am încercat niciodată dar cred că gusturile ( de nucă și gutui) s-ar împăca.
Pe celelalte le-aș umple cu o cremă de ciocolată cu mascarpone. Asta pentru că nu știu o cremă de ciocolată cu vișine.