Tort Diplomat cu piscoturi si frisca reteta clasica

21

Tort Diplomat cu piscoturi si frisca reteta clasica savori urbane

Tort Diplomat cu piscoturi si frisca reteta clasica. O reteta veche de sarlota de vanilie cu frisca, coji confiate de portocala si stafide inmuiate in rom sau lichior, montata in forma tipica tapetata cu piscoturi de sampanie. Un tort fara coacere. Charlotte Russe rasturnata din forma si decorata elegant.

Tort Diplomat – poarta acest nume doar la noi, in Romania. Deci NU exista o reteta originala! El face parte din grupul de deserturi „Charlotte russe” – sarlota ruseasca (conform Larousse Gastronomique). Acestea se prezinta rasturnate dintr-o forma tapetata cu piscoturi (sau felii de briosa) si constau dintr-o umplutura de crema de vanilie si frisca naturala cu sau fara fructe.

Sunt cofetar-patiser si sunt mereu interesata de acuratatea si originea retetelor, de ingredientele naturale si de cantarirea lor la gram, asa cum se practica la nivel mondial in cofetarie-patiserie.

Anul trecut am publicat reteta unui Tort Diplomat plin de fructe: cirese, piersici, caise, portocale, zmeura si fructe de padure si toata lumea care l-a facut a fost foarte incantata! Reteta lui o gasiti aici.

Tort diplomat savori urbane cda (1)

In mod special, acest Tort Diplomat clasic nu contine fructe ci doar coji confiate de portocala si stafide imbatate cu rom, cognac sau Cointreau, Grand Marnier etc. Asa se facea si pe vremuri in cofetariile romanesti insa se prezenta cel mai adesea sub forma de Rulada Diplomat. Cred ca va amintiti de ea 🙂 Reteta ruladei o gasiti aici.

Fara coji de portocala confiate nu este Diplomat! Ele dau gustul si aroma specifice acestui desert. Aici vedeti cum se prepara in casa aceste coji confiate (din citrice bio).

coji de portocala si lamaie confiate (21)Am facut acest tort Diplomat de ziua mamei mele, la finalul lunii iulie. Vai, cat a fost de incantata de el 🙂 A zis ca putina lume face un tort atat de fin si de echilibrat: nu foarte dulce, cu textura cremoasa si aromat cu vanilie si coji de portocala.

tort diplomat reteta originala savori urbane

Forma de silicon pe care am folosit-o este exact cea pentru sarlota ruseasca: trunchi de con cu margini ondulate cu volum de 2 L. Cum determinam asta? Umplem forma cu apa si apoi masuram apa cu cana gradata. Forma am cumparat-o de aici.

Frisca este una naturala obtinuta prin baterea smantanii pentru frisca si are min. 30% grasime. Ea trebuie sa fie bine racita inainte de a fi batuta. Mai multe detalii despre marcile de frisca si despre baterea ei gasiti aici. (exclus imitatiile artificiale Hulala, Meggle, Hoppla sau altele similare care nu au nicio legatura cu frisca). Nu exista Diplomat cu asa ceva.

Puteti folosi si forme cu pereti netezi insa musai sa fie mai largi la gura (trunchi de con), o salatiera de sticla mai inalta de exemplu. La o adica puteti monta tortul si intr-o forma clasica rotunda cu pereti detasabili de 22 cm sau intr-o oala de 18 cm diametru si cu pereti mai inalti (15 cm) ca sa puteti pune piscoturile intregi in picioare.

Din ingredientele de mai jos am obtinut un Tort Diplomat cu piscoturi si frisca de cca. 1,8-2 kg din care ies cca. 14 felii.

5.0 from 4 reviews
Tort Diplomat cu piscoturi si frisca reteta clasica
 
Timp de preparare
Timp de gatire
Timp Total
 
Autor:
Portii: 1 tort diplomat de 2 kg
Ingrediente - savoriurbane.com
Crema Diplomat:
  • 5 oua intregi
  • 250 g zahar
  • 1 varf de cutit sare
  • 3 plicuri zahar vanilat sau 3 lingurite extract de vanilie sau miezul de la o pastaie
  • 25 g gelatina granule sau foi
  • 800 ml de frisca naturala (smantana pentru frisca cu min. 30% grasime)
  • 200 g stafide inmuiate in suc de portocala (200 ml) cu 50 ml de rom Jamaica, Havana, Stroh sau lichior de portocale (Grand Marnier, Cointreau)
  • 80 g coaja confiata de portocale sau cirese glasate Maraschino, cirese Amarena sau alte fructe confiate
In plus:
  • 30-35 buc. piscoturi
  • 200 ml suc de portocala cu putin lichior sau rom
  • fructe proaspete
  • 200 ml frisca batuta cu 20 g zahar pudra si putina vanilie

 

Cum se face Tort Diplomat cu piscoturi si frisca reteta clasica?

Preparative – mise en place

Alegeti-va forma si masurati-i volumul cu apa, asa cum am explicat mai sus. Daca peretii formei sunt moi si elastici alegeti un castron (salatiera) in care forma sa incapa perfect. Aceasta va tine contra la tendinta de deformare a formei de silicon.

piscoturi si forma pentru tort diplomat (2)

Faceti probe cu piscoturile si verificati daca acestea va incap intregi (pe inaltime) sau vor trebui taiate la o anumita dimensiune. Din cazaturi puteti face un mozaic cu care sa acoperiti fundul tortului. Daca doriti si aveti timp, puteti face piscoturile acasa, dupa aceasta reteta.

piscoturi si forma pentru tort diplomat (1)

Am stors sucul unei portocale si l-am amestecat cu putin rom sau lichior. Mi-am pregatit si pensula cu care voi insiropa piscoturile.

suc de portocale cu rom sau lichior pentru insiropat piscoturi

Cu 2-3 ore inainte am pus stafidele la inmuiat in sucul stors de la o portocala amestecat cu rom de calitate (eu am folosit Stroh). Stafidele trebuie sa se umfle bine cu lichidul din jur. Apoi le-am strecurat si am recuperat zeama scursa (e utila si ea la insiropatul piscoturilor).

stafide inmuiate in rom sau lichior pentru diplomat

Am taiat marunt cojile de portocala confiate. Daca nu va plac le puteti inlocui cu cirese confiate Maraschino sau cirese Amarena (in sirop) insa tortul Diplomat nu va mai avea aceeasi savoare. Eventual puneti in crema coaja rasa de la o portocala proaspata.

coji de portocala confiate pentru diplomat

Am pus gelatina la hidratat intr-o craticioara cu apa foarte rece (25 de g granule de gelatina in 100 ml de apa rece). Am lasat-o 10 minute pana s-a umflat bine de tot.

Cum se face crema Diplomat pentru acest tort?

Am spart ouale intregi intr-un castron metalic. Le-am adaugat zaharul, vanilia si sarea si le-am batut un pic cu telul. Am creat o Bain Marie (baie de aburi): intr-o oala a carei gura se potriveste bine cu fundul castronului am pus la fiert 3 degete de apa. Apoi am asezat castronul cu oua deasupra oalei cu apa fierbinte si le-am batut pana ce au atins 75 C.  Ouale se gatesc la 74° C asa ca nu le mancam crude. Am tras castronul deoparte si m-am ocupat de gelatina.

cum se bate crema diplomat pe abur

Gelatina hidratata am pus-o la topit pe foc foarte mic. Am amestecat constant in craticioara ca nu cumva sa se arda gelatina. Am incalzit-o pana la 60 C (sa fie fierbinte dar sa nu fiarba). Apoi am turnat-o in castronul cu mixul cald de oua si am amestecat totul foarte bine. Am lasat la racorit pe masa din bucatarie.

Pont: daca cumva mixul de oua cu gelatina se incheaga (poate ati uitat de el sau ati avut o urgenta) oricand poate fi reincalzit pe baia de aburi!

Cum se bate si incorporeaza frisca in crema Diplomat?

Am batut 800 ml de smantana dulce (pentru frisca), bine racita. Nu am batut-o complet ci doar pe 3/4 – adica sa creasca in volum dar sa nu fie chiar teapana. Intre timp s-a racorit si baza de crema si am putut sa inglobez frisca in ea, treptat. Daca crema e prea calda va topi frisca si se va pierde aerul acumulat prn batere!

Asa ca, am pus mai intai 1/3 din frisca in crema si am amestecat-o delicat cu un tel. Apoi inca 1/3 si iar am amestecat. Deja crema incepe sa se ingroase pentru ca frisca e rece si activeaza gelatina. Am pus si ultima treime de frisca si gata.

Am lasat castronul pe masa de bucatarie timp de cateva minute in care m-am ocupat de tapetarea formei cu piscoturi.

Cum se monteaza un Tort Diplomat cu piscoturi in forma rasturnabila?

Montare tort Diplomat in forma de tort cu inel detasabil

Daca nu aveti forma care se poate rasturna si montati acest Tort Diplomat in forma circulara cu inel va trebui sa incepeti cu algerea unui platou si cu tapetarea marginilor cu piscoturi, apoi cu crearea fundului si dupa aceea sa turnati crema. Deci invers decat fac eu mai jos. Nu lasati piscoturile prea lungi pentru ca arata groaznic partea aceea goala dintre ele si nivelul tortului – ca un gard cu o groapa. Vedeti in reteta Tortului Tiramisu cum am procedat.

decorare tort tiramisu

Montarea in forma rasturnabila de silicon, sticla sau metal

Ca sa nu-mi alunece piscoturile am pus mai intai 2-3 linguri bune de crema pe fundul acesteia si am dat-o 2-3 minute la congelator. Vedeti forma asezata intr-o salatiera care sa-i tina peretii. Apoi am aranjat piscoturile frumos pe marginea ei, cu varful infipt in crema gelifiata. Am avut grija ca piscoturile sa aiba fata frumoasa (cu zahar) spre exterior. Adica nu le punem alandala, unele cu fata si altele cu spatele.

Nu-i nicio problema (momentan) daca piscoturile depasesc inaltimea formei. Le vom ajusta mai tarziu. Am insiropat fiecare piscot cu sucul stors de portocala amestecat cu rom. Adica le-am pensulat individual si doar pe partea interioara. Puteti turna in suc si restul de zeama scursa de la stafide.

cum se insiropeaza piscoturile pentru tort diplomat cu frisca

De-abia acum am pus stafidele si cojile de portocala in crema deoarece am dorit ca aceasta sa se ingroase un pic si sa nu le permita sa o ia la vale spre fundul formei. Repet: daca nu va plac cojile confiate puteti pune acum coaja rasa de la o portocala proaspata. De asemenea puteti presara in crema si cateva boabe de zmeura congelata sau de coacaze rosii sau negre – sunt acrsioare si parfumate si eleveaza acest tort.

cum se pun stafidele si cojile de portocala confiate in crema diplomat

Imediat am turnat toata crema in forma tapetata cu piscoturi si am nivelat-o cu o spatula. Daca nu incape toata mai turnati si in forme mai mici.

Cum se umple forma de silicon cu tort diplomat si piscoturi

Am dat forma la frigider pentru 30 de minute cat sa faca un pic priza. Apoi am scos-o din nou ca sa-i fac si blatul de la fund. Am asezat piscoturi intregi si taiate la dimensiuni astfel incat sa acopar cat mai bine toata suprafata. Le-am insiropat cu sucul ramas, cu pensula.

cum se monteaza un diplomat in forma de silicon

Tot acum m-am ocupat si de marginile acestui Tort Diplomat si am scurtat piscoturile laterale la nivelul formei (ca sa-l pot rasturna). Cel mai simplu merge cu o foarfeca. Piscoturile sunt moi si se taie usor.

Am tras o folie de plastic peste tort (ca sa nu se usuce piscoturile insiropate) si l-am dat la frigider pentru 8-12 ore. Trebuie sa se inchege ca lumea inainte de a-l rasturna.

cum se tine la frigdier tortul diplomat

Cum se rastoarna un Tort Diplomat sau o sarlota din forma de silicon, metal sau sticla?

A doua zi am ales un platou simplu, cu dimensiuni potrivite. Am scos forma cu tortul din frigider si am desprins usor marginile tortului cu un cutit cu lama subtire si flexibila. Practic doar mici portiuni de crema dintre piscoturi au fost lipite de pereti. Am pus niste apa calda in chiuveta (cu dopul pus) si am cufundat forma cateva secunde ca sa se topeasca un pic si crema de la fund (cea care va fi sus, fata tortului). Apoi am asezat platoul peste forma si am rasturnat tortul cu o miscare hotarata. A iesit foarte usor.

Puteti folosi si foenul (uscatorul de par) pentru a incalzi usor marginile si fundul formei.

Daca ati montat tortul direct pe platou, cu cercul detasabil al unei forme de copt, atunci nu veti avea emotii. Cercul se largeste si se scoate cu usurinta.

Idei de decor Tort Diplomat sau alte sarlote cu piscoturi si frisca

Am batut 200 ml de frisca si i-am indulcit cu 20 g zahar pudra + un strop de zahar vanilat. Am umplut un pos prevazut cu dui stelat si am trasat dungile verticale dintre piscoturi (menita sa si ascunda micile imperfectiuni). Atat!! Nu am vrut sa-l incarc pentru ca-i stricam aspectul elegant. Nu i-am facut nici moate si nici bordura la baza.

cum se decoreaza un tort diplomat cu frisca si fructe

V-am spus ca a fost vara cand am facut tortul. In gradina am multe tufe de coacaze albe, rosii si negre si stiam ca mama e mare amatoare de fructe acrisoare. Asa ca am cules mai multi ciorchini de ribizli sau rozinchine (ase le spunem noi) si cateva frunzulite si am decorat tortul cum vedeti in imagini.

Iarna e mai greu cu decoratul pentru ca zmeura, afinele sau coacazele sunt mai scumpe insa aveti nevoie doar de o mica cantitate. Fructele congelate arata bine pana incep sa se dezghete si sa lase zeama… Incercati decoruri cu boabe de rodie, felii mici de mandarine (filetate, fara membranele albe), cu cirese confiate etc.

sarlota de vanilie rasturnata

Sa va arat si cum e in sectiune! Feliile de Tort Diplomat se taie perfect cu un cutit cu lama lunga, incalzita in apa calda si stearsa. Dupa fiecare taietura se uda si se sterge lama.

felie de tort diplomat reteta originala savori urbane (1)

Stafidele si cojile confiate de portocala sunt raspandite pe toata suprafata feliilor. Nu va pot povesti cat de fin si de aromat este acest Tort Diplomat!

felie de tort diplomat reteta originala savori urbane (2)

Iata-l si taiat: sta perfect in picioare, nu se clatina dar nici nu este gumos ca un cauciuc (nu are gelatina prea multa).

Cel mai bun tort diplomat reteta

Ati vazut acum cum se face un Tort Diplomat ca pe vremuri, cu frisca naturala, crema de vanilie, stafide cu rom si coji de portocala confiate.

reteta diplomat sarlota cu piscoturi si frisca

Aici găsiți mai multe rețete de Tort Diplomat sau șarlotă: cu sau fără fructe, cu iaurt, cu blaturi pandișpan etc.

Tort Diplomat - cele mai bune rețete de șarlotă și idei de ornare (decorare) savori urbane

Daca sunteti amatori de sarlote inseamna ca veti fi incantati si de Tortul Trio de Ciocolatareteta aici.

Tort trio de ciocolata reteta autentica pas cu pas savori urbane

Cred ca veti incerca in curand acest Tort Diplomat cu piscoturi si frisca preparat dupa reteta clasica de Charlotte Russe. Veti fi incantati de el 🙂

Aici gasiti mai multe retete de torturi preparate din ingrediente naturale

21 COMENTARII

  1. Arata foarte prezentabil! Imi amintesc insa ca in copilaria mea, in Bucuresti, tortul diplomat avea si o parte de crema o idee mai inchisa la culoare, cred ca era cu un gust subtil de ness sau cafea. Ati intalnit/facut vreo varianta asa?

  2. Din intamplare am un rom acasa dar cumparat din lidl.. nu e ceva de calitate.. cred
    Ar fi problema daca l-as folosi? Sau totusi sa cumpăr stroh?

  3. Buna ziua, se pot oare adauga in crema fructe din compot, de ex mandarine, caise, piersici taiate marunt. Daca da, cand le pun,chiar inainte de à turna crema in forma. Multumesc.

  4. Cele mai detaliate rețete,pot face dintr-un neștiutor un ucenic într-ale gastronomiei,felicitări.am făcut multe preparate urmând întocmai rețeta,din păcate la acest tort am greșit crema de oua astfel încât mirosea a oua arse și crude😢,probabil din cauza faptului ca am folosit pt prima data bain-marie,dar am făcut o alta crema pe baza de lapte și rezultatul a fost spectaculos

  5. Cel mai bun tort diplomat ! Mulțumesc pentru rețeta și pentru Instrucțiunile pas cu pas. Este tortul meu preferat de vara, îl fac tot la 2 săptămâni !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Evalueaza reteta:  

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.