Cartofi Mississippi gratinați la cuptor – cu cremă de brânză, bacon și ceapă verde. Rețeta de cartofi la cuptor cu sos cremos de cream cheese și crustă de Cheddar. Cum se fac Mississippi Potatoes? Rețete cu cartofi.
Am tot văzut acești Cartofi Mississippi în mediul online american și am constatat că sunt zeci de versiuni ale rețetei. Unele erau cu cartofi cruzi, altele cu cartofi fierți. Unele cu maioneză (din borcan, sic!), altele cu sos de cremă de brânză cu gălbenușuri. Toate conțineau bacon, ceapă verde și brânză Cheddar! Hai că nu e greu să prepar și eu ceva care să conțină aceste elemente! Mi-a plăcut foarte mult rezultatul: cartofi gratinați cu sos cremos de cream cheese cu ceapă verde, afumătură și crustă gratinată de Cheddar!
Din cantitățile de mai jos rezultă cca. 4-6 porții de cartofi Mississippi. Eu am folosit o formă rotundă cu diametrul de 26 cm și adâncime de 4 cm. Puteți folosi tăvi rectangulare de 20×30 cm.
- 1 kg de cartofi fierți în coajă
- 50 g unt topit
- 250 g bacon sau costiță afumată, Kaiser
- 250 g cremă de brânză natur (cream cheese)
- 150 ml lapte
- sare
- 3 ouă
- 1 legătură de ceapă verde
- 2 căței de usturoi
- 100 g brânză Cheddar sau Gouda, Emmentaler, cașcaval simplu sau afumat etc
- 20 g unt moale pentru uns forma
- un pic de verdeață tocată pentru decor
Cum se face rețeta de Cartofi Mississippi gratinați la cuptor – cu cremă de brânză, bacon și ceapă verde?
Ingrediente pentru Mississippi Potatoes
Am pregătit cubulețele de bacon, brânza Cheddar, crema de brânză, cepele verzi, usturoiul, ouăle și untul topit. În plus am pus deoparte și o cană de lapte (cca. 150 ml).
Am fiert cartofii în coajă, i-am lăsat la răcorit și i-am decojit.
Într-o tigaie antiaderentă am rumenit baconul (fără ulei), la foc mic. El va lăsa grăsime. Nu trebuie făcut crocant, cu doar ușor rumenit la margini. Am tras tigaia deoparte și am lăsat totul la răcorit.
Mod de preparare cartofi gratinați Mississippi
Cum se face sosul cu cream cheese, ouă, ceapă verde și bacon rumenit?
Într-un castron încăpător am pus crema de brânză, cele 3 gălbenușuri și un praf de sare. Alături este cana cu lapte.
Am mixat totul cu telul de mână și am turnat treptat laptele.
Am tocat cepele verzi, am pregătit untul topit și cățeii de usturoi.
Peste crema de brânză cu ouă și lapte am adăugat cele de mai sus și baconul rumenit (răcorit), cu tot cu grăsimea lăsată de el în tigaie.
Cum se montează cartofii Mississippi în tavă?
Am pus cuptorul la preîncins la 175 C cu ventilație (căldură sus+jos), respectiv treapta medie la cele pe gaz. Am tăiat cartofii fierți în cuburi cu latura de cca. 3 cm.
Eu am avut brânză Cheddar felii pe care am tăiat-o mărunt. Dacp aveți bucată mare, atunci aceasta se rade pe răzătoarea mare.
Am uns forma (26 cm diametru) cu un pic de unt moale și am aranjat în ea cuburile de cartofi.
Peste cartofi am turnat sosul cremos din castron. Ca să nu-mi pătez cuptorul, în caz că picură ceva din formă, am decis să o așez pe o tavă tapetată cu hârtie de copt.
Deasupra am distribuit brânza Cheddar și am dat tava cu Cartofi Mississippi la cuptor.
Coacere și gratinare Mississipi Potatoes
Coacerea acestor cartofi a durat cca. 30 de minute la 175 C (cuptor preîncins) sau până ce s-au rumenit frumos la suprafață. Tare bine miroase în bucătărie!
Servire cartofi Mississippi gratinați la cuptor – cu cremă de brânză, bacon și ceapă verde
Acești minunați Cartofi Mississippi se servesc fierbinți, imediat ce-au ieșit din cuptor. I-am presărat cu un pic de pătrunjel verde tocat și i-am așezat pe masă.
Foarte mult ne-au plăcut Mississippi Potatoes! Au crustă faină gratinată și arome de primăvară, de la ceapa verde. Să încercați și voi această rețetă simplă și rapidă de cartofi la cuptor!
Dacă sunteți amatori de cartofi cu bacon și brânză, atunci vă recomand și fabuloșii Cartofi Vulcano – rețeta aici.
Sau plăcinta (quiche) cu cartofi, ceapă, smântână și brânză – rețeta aici.
Aici găsiți mai multe rețete cu cartofi. În poză sunt cartofii noi rumeniți la cuptor cu untură – rețeta aici.