Tocanita de porc cu cartofi si sos de rosii – reteta simpla

7

Tocanita de porc cu cartofi si sos de rosii - reteta simpla Savori Urbane

Tocanita de porc cu cartofi si sos de rosii – reteta simpla. Tocana din carne de porc cu cartofi si suc de rosii. O reteta simpla si rapida. O mancare de cartofi cu carne si sos de rosii sau bulion, foarte aromata si gustoasa. Pulpa de porc se poate folosi cu succes la aceasta reteta.

Tocanita de porc cu cartofi si sos de rosii este o alternativa la clasicul papricas sau la pörkölt. Recunosc ca varianta papricasului cu multa paprica (boia de ardei dulce si/sau iute) si chimen imi pica mai bine, dar mananc cu mare drag si aceasta tocanita cu suc de rosii.

In Ardeal si Banat nu prea folosim sucul de rosii la genul acesta de mancaruri ci le aromatizam si coloram cu boia (paprika). Bineinteles ca nu au gustul acrisor al celor preparate cu rosii si de aceea le mancam cu smantana fermentata. Dar hai sa mai schimbam un pic repertoriul culinar si sa mai incercam si alte variante de mancaruri cu sos!

Tocanita aceasta este o mancare modesta care nu necesita vreo tehnica complicata de gatire si nici ingrediente sofisticate. O mancare de zi cu zi, perfecta daca trebuie sa gatiti pentru 2-3 zile si trebuie sa reincalziti mancarea.

Mai gasiti o varianta de tocana din coaste de porc cu cartofi – reteta aici, facuta de Oana. Ea pune ardei kapia in tocana iar eu am pus morcovi.

Cantitatile de mai jos sunt pentru cca. 4-6 portii de tocanita de porc cu cartofi si sos de rosii.

5.0 from 6 reviews
Tocanita de porc cu cartofi si sos de rosii - reteta simpla
 
Timp de preparare
Timp de gatire
Timp Total
 
Autor:
Portii: 4-6
Ingrediente - savoriurbane.com
  • 750 g carne de porc (pulpa, spata)
  • 2 linguri de untura/ulei
  • 5-6 cartofi de marime medie
  • 2 cepe (rosie si alba)
  • 2-3 morcovi
  • sare, piper, dafin
  • 500 ml suc de rosii
  • 400 ml pasata de rosii (sau rosii taiate cubulete)
  • frunze de patrunjel
  • 1-2 catei de usturoi (optional)

Cum se prepara Tocanita de porc cu cartofi si sos de rosii – reteta simpla?

Cum se pregateste carnea pentru tocanita?

Carnea de porc (pulpa, spata) se taie in cubulete egale. Puteti alege si bucatele mai grase de carne, puteti adauga si piept de porc daca aveti.

ce carne de porc alegem pentru tocanita cu cartofi

Intr-o tigaie se incinge untura sau uleiul si apoi se caleste usor ceapa taiata bucati nu foarte mici.

Dupa ce ceapa a devenit usor transparenta marim flacara si adaugam si carnea pe care o lasam sa se rumeneasca discret pe toate partile. Alegem o tigaie adecvata astfel incat sa nu ingramadim carnea. Mai bine lucram in doua ture.

cum se face tocanita de porc cu cartofi si suc de rosii reteta (1)

Trecem la condimente: adaugam sarea, piperul, foile de dafin.

Cat se fierbe tocanita de carne cu cartofi?

Dupa ce s-a rumenit carnea bine de tot se adauga si sucul de rosii. Lasam totul la fiert cam 30 de minute. Recunosc ca ardeleanca din mine, in acest moment, a mai adaugat si o lingurita rasa de chimen macinat 🙂 Parca ma impac mai bine cu aceasta varianta.

cat se fierbe tocana de porc cu cartofi

Pana fierbe carnea avem timp sa tocam si rosiile. Putem folosi si passata sau rosii intregi la conserva. Eu am folosit rosii puse la borcan pentru iarna.

rosii la borcan sau conserva pentru tocanita

Se adauga si aceste rosii si se lasa tocanita la fiert, la foc mediu, pana scade binisor si carnea se inmoaie. La mine a durat alte 30-40 de minute. Depinde insa si de carne.

Cand se adauga cartofii in tocanita? Dar morcovii?

Pana fierbe carnea ne ocupam si de legume. Se curata cartofii si morcovii. Cartofii se taie pe lung in felii iar morcovii in rondele. Se lasa in apa rece pana se folosesc. In momentul in care carnea este aproape fiarta se adauga si cartofii si morcovii. Acestia mai au nevoie de 15 -20 de minute de gatire.

cand se pun cartofii la tocanita de porc

Cand totul este bine fiert (aveti grija sa nu faceti praf cartofii!) se stinge focul si se presara tocanita de porc cu frunze tocate de patrunjel. Puteti pune si vreo 2 catei de usturoi zdrobiti (optional). Gata!

tocanita de porc cu cartofi si sos reteta pas cu pas

Servire tocanita de porc cu cartofi si sos de rosii – reteta simpla

Tocanita de porc cu cartofi si sos de rosii este gata! Miroase fain si este si foarte gustoasa.

Patrunjelul verde de o prospetime deosebita acestei mancari.

Bucatelele de carne sunt fragede iar legumele si-au pastrat forma si textura. Sosul este aromat, usor acrisor.

Merita sa incerci si tu aceasta reteta simpla de tocanita de porc cu cartofi cu sos de rosii! este foarte buna si hranitoare.

Cititorii nostri au incercat reteta!

Aici gasiti mai multe mancaruri cu sos: papricas, gulas, escalop, tocanite etc. 

Boeuf Stroganoff reteta de vita cu ciuperci si smantana Savori Urbane

 

7 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Evalueaza reteta:  

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.