Charcuterie Board VIDEO – Cum se face un platou cu brânzeturi și mezeluri (aperitive festive)?

0

Charcuterie Board VIDEO - Cum se face un platou cu brânzeturi și mezeluri (aperitive festive) savori urbane

Charcuterie Board VIDEO – Cum se face un platou cu brânzeturi și mezeluri (aperitive festive)? Cum aranjăm platourile cu mezeluri, brânză și fructe proaspete sau uscate? Rețete de aperitive festive. Rețete de meniu party sau finger food. 

Marlene și-a compus singură acest charcuterie board pentru ziua ei de naștere, chiar înainte de Crăciun. La noi acest platou cu aperitive a fost singurul fel sărat, el fiind secondat direct de tortul aniversar. Veți vedea cam ce mezeluri alegem și cum le asortăm cu brânzeturi maturate sau proaspete, cu fructe, dulcețuri sau produse de panificație.

Puteți adapta lista de ingrediente în funcție de buget și de preferințe, dar ar fi bine ca acest platou asortat să conțină măcar 5 tipuri de mezeluri și cam tot atâtea de brânzeturi. Nu e bai dacă-s 3 sau 4, dar e bine să avem varietate.

cum aranjam un platou cu branzeturi nobile mezeluri crud uscate fructe proaspete sau dulceata

DUPĂ CASETA DE INGREDIENTE VEȚI GĂSI, ÎN FORMAT VIDEO, ARANJAREA ACESTUI PLATOU TIP „CHARCUTERIE BOARD”. 

Mai demult am făcut un superb platou de brânzeturi (fără mezeluri) cu multe fructe, nuci, jeleuri etc – vezi aici rețeta.

Cum se face un platou cu brânzeturi și fructe proaspete sau confiate reteta savori urbane cora

Cantitățile sunt orientative și se adaptează în funcție de numărul de persoane invitate și, cel mai important, de situație. Adică mai urmează alte feluri de mâncare sau platoul de aperitive este singurul fel oferit? Noi am pregătit un charcuterie board pentru 25-30 de persoane. Ce rămâne, se strânge în cutii cu capac (sortăm pe categorii) și merge la frigider.

Charcuterie Board VIDEO - Cum se face un platou cu brânzeturi și mezeluri (aperitive festive)?
 
Timp de preparare
Timp de gatire
Timp Total
 
Autor:
Portii: 1 charcuterie board
Ingrediente - savoriurbane.com
Mezeluri crud-uscate (eventual afumate)
  • salamuri uscate (de Sibiu, italian, austriac, franțuzesc etc)
  • șuncă crud-uscată (prosciutto, jamon, șuncă Pădurea Neagră, șoancă bănățeană etc)
  • cotlet afumat, bacon
  • mortadella
  • salamuri cu crustă de brânză, piper, nuci sau alune
Brânzeturi
  • brânzeturi tari (cașcaval clasic sau afumat, Gouda, Tilsit, Emmentaler, Charmidor etc)
  • brânzeturi cu mucegai nobil alb sau albastru (Brie, Camembert, Tomme, Roquefort, Stilton, Gorgonzola, Bavaria Blu, Danish Blue etc)
  • brânzeturi proaspete (de capră sau rol cu fructe, piper etc)
Fructe proaspete
  • mere
  • pere
  • struguri
  • portocale
  • mandarine sau clementine
  • rodie
  • smochine proaspete
Fructe uscate și nuci
  • mix de alune cu nuci, migdale
  • caise uscate
  • smochine și curmale uscate
Dulcețuri sau jeleuri de fructe
  • dulceață de ceapă
  • dulceață de portocale
  • jeleu (peltea de gutui)
  • dulceață de coacăze roșii sau negre
În plus
  • terine și pastete (de ficat de porc, vițel, rață sau gâscă - foie gras etc)
  • pâine, grisine
  • crackers, bruschette
  • vin roșu sec sau demisec
  • vin spumant

 

Pregătire Charcuterie Board VIDEO – Cum se face un platou cu brânzeturi și mezeluri (aperitive festive)?

Așa cum v-am promis mai sus, vă las aici versiunea VIDEO a acestui platou cu aperitive tip „charcuterie board”. Vă doresc vizionare plăcută și vă invit să vă abonați gratuit la canalul nostru de pe Youtube – click aici!!

Ingrediente pentru un charcuterie board clasic

Ca idee, alegem mezeluri crud-uscate (eventual afumate): salamuri, jambon, cotlet sau bacon etc. Nu mergem pe linia tradițională cu cârnați usturoiați sau salamuri fierte gen Victoria sau salam de vară! La capitotolul brânzeturi am explicat în detaliu, în video, cum le sortăm și cam ce tipuri alegem. Nu-și au locul aici telemeaua, cașul, feta sau mozzarella, precum nici roșiile, ardeii cruzi sau ceapa verde (sau roșie)! Vă las la final alte 2 idei de platouri: unul tradițional românesc și unul de antipasti italienești.

Aceste brânzeturi și mezeluri trebuie să se potrivească cu fructe proaspete sau uscate, cu gemuri, jeleuri sau dulcețuri clasice sau picante, cu vin roșu sec sau demisec etc. Iată aici o peltea de gutui (rețeta aici)!

peltea de gutui jeleu pentru platou cu branzeturi si fructe

Și o senzațională dulceață de ceapă (rețeta aici)!

dulceata de ceapa rosie pentru charcuterie board

În video vedeți ce fructe proaspete și uscate alegem, cum tăiem brânzeturile, cum aranjăm feliile de mezeluri etc. De asemenea veți vedea și biscuiții sărați (crackers), grisinele sau bruschettele care se potrivesc cu aceste mezeluri și brânzeturi.

Important: brânzeturile nobile și cele tari se scot de la frigider cu măcar o oră în avans pentru a se șambra (chambrer = a ajunge la temperatura camerei). Ele au altă textură, aromă și gust dacă le oferim un răgaz de temperare!

Am folosit și o terină de pate de ficat cu jeleu (de data aceasta cumpărată), dar vă las rețeta după care o puteți prepara – vezi aici.

Pate de ficat de pui reteta frantuzeasca Savori Urbane

La fel de bine puteți intercala felii din terina rustică de carne cu ficat (Terrine de Campagne) – rețeta aici.

Pastetă de ficat cu carne tocată - terină „de campagne” reteta savori urbane

Vă las și rețeta de foie gras (pastetă din ficat de gâscă) – vezi aici. Acesta se poate cumpăra la borcan sau la felie (Carrefour, la galantar).

08 Terina de foie gras

Montarea platoului sau tocătorului de lemn cu mezeluri crud uscate, brânză, fructe, terine de pate de ficat etc

De-aici totul ține de imaginația voastră și de ingredientele pe care vi le-ați pregătit. Unele brânzeturi le lăsăm întregi (cu 2-3 feliuțe tăiate), pe altele le tăiem în cubulețe, pe altele în felii subțiri rulate etc. Cel mai bine este să urmăriți video de mai sus.

cum aranjam un platou charcuterie branzeturi aperitive festive cu fructe crackers savori

Dragilor, sper să faceți și voi propriile variante de charcuterie board și să vă încântați cu ele familia și prietenii!.

V-am promis și alte variante de platouri aperitiv. Iată aici 6 idei de aperitive în stil românesc – rețeta aici.

6 rețete de aperitive rapide reci pentru platouri festive românești tradiționale savori urbane

Iată și o selecție faină de antipasti (mezeluri de Mangaliță și brânzeturi, legume marinate etc) în stil italian – rețeta aici.

Platou cu aperitive italiene - rețete de antipasti cu mezeluri de Mangaliță, brânză, legume, fructe savori urbane

Sau niște mini tarte sărate cu 10 umpluturi variate, care merg bine cu șampanie rece – rețeta aici.

10 idei de amuse bouche aperitive festive mini tarte cu creveti caviar somon afumat legume pate de ficat icre

Aici găsiți Colecția Savori Urbane cu zeci de rețete de aperitive festive.

Aperitive festive pentru Sarbatori - retete explicate pas cu pas savori urbane

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Evalueaza reteta: