Salată de murături cu castraveți și ardei în oțet cu usturoi și ceapă

7

Salată de murături cu castraveți și ardei în oțet cu usturoi și ceapă. Castraveți la borcan cu ardei capia sau gogoșari, pentru iarnă. Rețeta de salată de murături cu oțet, ardei iute, morcovi, usturoi și cimbru. Cum se pun ardei la oțet? Cum se face salată de murături pentru iarnă?

Salată de murături cu castraveți și ardei în oțet cu usturoi și ceapă reteta savori urbane

În fiecare an pun murături de casă, simple sau asortate. Pe lângă conservele clasice de castraveți murați, conopidă, gogonele sau varză murată, fac mereu și câteva borcane cu salate picante în oțet. acestea nu au rețetă fixă și pot fi improvizate după gust și în funcție de ingredientele pe care le am la îndemână.

Această salată de murături cu castraveți și ardei în oțet este delicioasă! Ardeiul iute, usturoiul, ceapa și cimbrul îi dau o savoare incredibilă! Rețeta este una simplă, pe baza cele de ciolomadă ungurească – vezi aici.

Salata de muraturi reteta de ciolomada ungureasca savori urbane

La ciolomadă se pun și gogonele și varză. La salata mea am pus ce-am avut acum la îndemână: ardei kapia, castraveți, morcovi și ardei iute. Puteți folosi și ardei gras alb, de grădină.

Genul acesta de salate de murături cu oțet se prepară în 2 etape: felierea legumelor și marinarea lor câteva ore cu oțet, sare, zahăr și condimente, urmată de punerea în borcane și completarea lichidului cu oțet și apă, în părți egale.

În general lumea pune ceapă și boabe de muștar la salatele picante de murături, în stilul catsraveților bulgărești (vezi aici). Eu am ales să merg cu usturoi și cimbru.

Este utilă o răzătoare cu lamă (mandolină) sau un feliator de legume – găsiți aici așa ceva. Pe vremuri erau răzători mari din lemn cu lame metalice netede sau ondulate. Străbunica mea avea așa ceva și îi spunea jilău. Cu el tăia varza fideluță.

feliator legumeÎn timpul marinării, legumele se înmoaie și lasă multă zeamă și se vor așeza mai bine în borcane. Oțetul folosit este unul simplu, alb, de masă (de 9 grade – Regal). Sarea trebuie să fie una neiodată, specială pentru muraturi. Se găsește în piețe la pungi de 3-5 kg și pe ea scrie „Sare pentru industria alimentară”.

Vă dau cantitățile pentru 1 borcan de 640 ml (borcan mare) de salată de murături cu castraveți și ardei în oțet. Voi puteți să le multiplicați în funcție de nevoi. În el intră cca. 600 g de legume (ardei, castraveți, morcovi, usturoi, ardei iute) – in proporția dorită de voi. Eu am pus 50/50 castraveți/ardei.

5.0 from 2 reviews
Salată de murături cu castraveți și ardei în oțet cu usturoi și ceapă
 
Timp de preparare
Timp de gatire
Timp Total
 
Autor:
Portii: 1 borcan
Ingrediente - savoriurbane.com
  • 250 g castraveți
  • 250 g ardei kapia sau ardei gras
  • 50 g morcov
  • 50 g ceapă roșie sau albă
  • ¼ ardei iute
  • 2-3 căței de usturoi
  • cimbru uscat
  • 1 fâșie de hrean
  • 50 ml oțet alb de masă, simplu
  • 1 linguriță cu varf de sare neiodată (pentru murături)
  • 1 linguriță de zahăr
În plus, pentru completat lichidul (daca e cazul):
  • 50 ml oțet + 50 ml apă

 

Cum se prepară salată de murături cu castraveți și ardei în oțet cu usturoi și ceapă?

Ingrediente pentru salată picantă de castraveți și ardei în oțet

Am spălat castraveții, ardeii. Am curățat ceapa și am decojit usturoiul și morcovul.

ingrediente pentru salata picanta de muraturi cu castraveti ardei usturoi

Castraveții, ceapa și morcovii i-am feliat în rondele subțiri. Ardeii kapia i-am tăiat o parte în fâșii, o parte în cubulețe (nu-i obligatoriu să faceți ca mine). Ardeiul iute l-am tocat în rondele mici. Hreanul se pune doar la final, în formă de fâșii sau bastonașe (câte 1 la borcan).

Cum se marinează legumele pentru salată picantă cu oțet?

Într-un castron încăpător am pus toate aceste legume feliate (o parte din ardei sunt cubulețe).

cum se marineaza legumele pentru salata de muraturi (1)

Le-am presărat cu sare, zahăr, cimbru uscat și le-am stropit cu oțet.

condimentare salata de muraturi cu ardei castraveti ceapa

Le-am amestecat cu o lingură și am completat cu restul de ardei.

cum se marineaza legumele pentru salata de muraturi (2)

Am lăsat salata la marinat timp de 2 ore, pe masa de bucătărie. Puteți să dați și la frigider peste noapte, în cutie cu capac. În acest răstimp legumele lasă zeamă și se impregnează cu aromele din jur.

Cum se pune în borcane salata de murături cu castraveți și ardei în oțet?

Mi-am pregătit borcanele: spălate și sterilizate (și capacele!) – așa cum am descris aici.

cum se sterilizeaza borcanele pentru conserve dulceata compot muraturi

Am îndesat bine legumele în borcan și am înfipt fâșia de hrean în centrul lui. Hreanul le păstrează crocante și are și rol în conservare.

Am turnat deasupra zeama lăsată. Dacă nivelul nu este suficient, se completează cu oțet amestecat cu apă în părți egale.

salata de muraturi cu ardei si castraveti preparare

Castraveții mei au lăsat foarte multă apă și nu a mai trebuit să completez lichidul.

borcan cu castraveti si ardei in otet salata picantaAm închis bine borcanele cu capacele din dotare și… gata! Salata de murături cu castraveți și ardei poate merge în cămară.

cei mai bun castraveti in otet cu ardei salata picanta

Iată și alte câteva conserve pe care le-am pus în aceeași zi. În borcanul din stânga este o salată de dovlecei în oțet cu ardei iute și usturoi – rețeta aici. În cel din dreapta este o salată picantă de ardei – rețeta aici.

retete salate de muraturi

Aici găsiți rețeta clasică de castraveți murați în saramură.

Sau pe cea a castraveților bulgărești în oțet cu ceapă și boabe de muștar –  vezi aici.

Castraveti in otet bulgaresti dulci acrisori reteta savori urbane

Sper că v-am făcut poftă cu această salată de murături cu castraveți și ardei în oțet cu usturoi și ceapă și că o veți prepara în curând!

Aici găsiți toate rețetele noastre de murături pentru iarnă

muraturi de toamna retete pas cu pas savori urbane

7 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Evalueaza reteta: