Clătite Tiramisu cu mascarpone, pișcoturi și ciocolată

0

Clătite Tiramisu cu mascarpone pișcoturi și ciocolată reteta savori urbane

Clătite Tiramisu cu mascarpone, pișcoturi și ciocolată. Cum se fac clătitele Tiramisu cu pișcot însiropat, cremă de mascarpone și frișcă? Clătite cu cremă de ness sau cafea. Clătite cu ciocolată și cremă fină de mascarpone. Rețete de deserturi de casă. Rețete de clătite deosebite. 

De multă vreme am văzut aceste clătite Tiramisu la emisiunile culinare de la televiziunile maghiare. Se pare că în Ungaria au avut un succes mare la public așa că m-am gândit să le încerc și eu.

cele mai bune clatite tiramisu reteta savori urbane

Nu am urmat vreo rețetă anume ci am combinat două rețete de-ale noastre care sunt deja publicate pe blog. Prima este cea de clătite cu cacao – vezi aici. În cazul de față nu am pus rom în aluat.

Clătite pufoase cu cacao și rom umplute cu ciocolată sau cremă de nucă reteta savori urbane

A doua este crema fină de mascarpone cu ness (cafea instant, granulată) și frișcă naturală – vezi aici.

Crema de mascarpone cu ness si cafea savori urbane

Se numesc clătite Tiramisu deoarece au elemente comune cu clasicul desert italian: pișcoturile însiropate cu cafea, brânza mascarpone și cacaoa. Un Tiramisu autentic se prepară complet diferit iar rețeta lui o găsiți aici.

Tiramisu original - rețeta italiană autentică savori urbane

Din cantitățile de mai jos rezultă cca. 12-15 clătite Tiramisu umplute cu cremă de mascarpone cu cafea (ness) și pișcoturi însiropate.

Clătite Tiramisu cu mascarpone, pișcoturi și ciocolată
 
Timp de preparare
Timp de gatire
Timp Total
 
Autor:
Portii: 12 clătite Tiramisu
Ingrediente - savoriurbane.com
Pentru aluatul de clătite:
  • 2 ouă
  • 20 g cacao
  • 250 ml lapte
  • 250 g făină
  • 300 ml apă minerală carbogazoasă
  • sare
  • vanilie (1 plic zahar vanilat)
  • unt sau ulei pentru prăjit
Pentru crema de mascarpone:
  • 500 g mascarpone
  • 400 ml frișcă naturală
  • 15 g ness
  • 75 g zahăr pudră
  • vanilie (1/2 linguriță de extract sau 1 plic de zahăr vanilat)
Pentru însiropat:
  • 250 ml cafea concentrată
  • opțional: 20 ml de lichior Amaretto
Pentru decor:
  • 50 g ciocolată amăruie topită
În plus
  • 12-24 pișcoturi

 

Cum se face rețeta de clătite Tiramisu cu mascarpone, pișcoturi și ciocolată?

Cum se fac clătitele cu cacao în aluat?

Pentru compoziția de clătite amestec mai întâi zahărul vanilat cu cacaoa și cu 50 ml lapte astfel încât să nu aibă cocoloașe (vezi castronelul roz). Într-un alt castron (mai mare) pun ouăle și le mixez (sau bat cu un tel) până devin spumoase. Adaug făina și sarea și torn treptat laptele rece. Apoi diluez treptat compoziția cu apă minerală până ce obțin consistența dorită. Nu mai folosim mixerul deoarece compoziția fluidă va stropi.

preparare aluat de clatite cu cacao si umplutura crema tiramisu

Eu am tigaie antiaderentă (de 25 cm diametru) și clătitele se prăjesc frumos și uniform. Și la clătitele simple îmi place ca acestea să fie rumene (cu pete arămii), nu galbene și necoapte. Pentru ungerea tigăii puteți folosi un pic de unt sau ulei. Cu un polonic se toarnă compoziția de clătite cu cacao în tigaie și se rotește din încheietura mâinii astfel încat să ajungă peste tot.

prajire clatite cu cacao

Clătita se desprinde ușor de tigaie și apoi se întoarce fie dintr-o mișcare (pe care puteți să o învățați cu ușurință cu un pic de exercițiu), fie cu o paletă.
Clătitele prăjite se scot pe o farfurie (teanc) și se continuă similar până ce epuizăm compoziția. În funcție de dimensiunile tigăii voastre rezultă 10-15 clătite.

cum facem clatite cu cacao in aluat

Preparare cremă de mascarpone cu ness (cafea) și frișcă pentru clătitele Tiramisu

Până se răcesc clătitele ne ocupăm de crema de mascarpone pentru aceste clătite Tiramisu.

Am păstrat 1-2 linguri de frișcă lichidă naturală pentru dizolvarea ness-ului. Nu adăugați în cremă ness-ul nedizolvat pentru ca vor rămâne picățele de ness, mai ales dacă folosiți ness cu granulație mare, dar și la cea mică. Într-un recipient mic am amestecat nessul (cafeaua instant, granulată) cu 2 linguri de frișcă. Astfel nessul se dizolvă frumos și nu face cocoloașe.

Într-un bol am pus restul de smântâna pentru frișcă (foarte rece, nebătută) și mascarponele pe care înainte îl scurg de zer. Acesta nu face deloc bine cremelor pentru că le lichefiază. Peste ele am pus  zahărul pudră, vanilia și nessul dizolvat.

Se bate totul apoi cu mixerul sau cu robotul de bucătarie până se obține o cremă onctuoasă și aerată. În funcție de performanțele robotului, baterea poate dura de la 3-4 minute până la 10 min. Când telul mixerului începe să lase dâre adânci în cremă înseamnă că aceasta este gata! Nu o bateți în exces ca să nu se taie! Cel mai bine este să opriți din când în când mixerul și să verificați consistența cremei.

crema de mascarpone cu cafea ness frisca naturala pentru clatite tiramisu tort rulada

Crema de mascarpone cu cafea poate fi preparată cu 1 zi în avans și păstrată la frigider (în recipient acoperit).

Umplere și decorare clătite cu cremă tiramisu de mascarpone, pișcoturi și ciocolată

Facem o cafea foarte tare la aparatul de espresso sau la „kotyogo” (acel fierbator sub presiune care se pune pe foc) la care pe la noi i se spune cotiogău. Pe vremuri se aduceau din Ungaria si nu exista gospodarie din Arad care nu aiba intr-un sertar garnituri de rezerva pentru cotiogau si pentru kukta (oala minune, sub presiune). Puteti face o cafea foarte concentrata si la filtru. Lăsăm cafeaua la răcit.

Când clătitele și cafeaua s-au răcit putem să le montăm. Pentru însiroparea pișcoturilor am grijă să aleg recipiente lunguiețe în care să pun cafeaua (nu bol mic și rotund!). Astfel pișcoturile se „scaldă” ușor în cafea. Dacă doriți puteți pune 20 ml de lichior Amaretto în cafeaua rece.

Dacă aveți circa 1 kg de cremă și 12 clătite atunci  pentru fiecare clătită ajung circa 80 g de cremă de mascarpone. Voi împărțiți crema la numărul vostru de clătite Tiramisu. Am întins crema pe jumătate de clătită și în mijloc am așezat câte un pișcot bine însiropat în cafea. Dacă aveți clătite mai mari de 15 cm atunci recomand să puneți 2 pișcoturi (unul în prelungirea celuluilalt) așezate mai spre mijlocul clătitei. De aceea am zis că s-ar putea să fie nevoie de mai multe pișcoturi.

Am rulat cu grijă clătitele. Puteți să le rulați simplu și apoi să le tăiați în 2 sau să le îndoiți marginile spre interior și apoi să formați cilindri. Eu am ales varianta simplă de rulare. Oricum ele ies destul de groase așa că necesită porționare.

Servire clătite Tiramisu cu mascarpone, pișcoturi și ciocolată

Pentru a vă exemplifica secțiunea acestor clătite Tiramisu am tăiat câțiva centimetri din fiecare capăt pentru a se vedea frumos umplutura. Fiți liniștiți că se vor mânca și capetele tăiate! Voi puteți lăsa clătitele întregi și fiecare musafir și le va tăia în farfurie. Dacă aveți clătite mai mari (umplute cu câte 2 pișcoturi) atunci le tăiați direct în jumătate.

reteta clatite tiramisu cu mascarpone piscoturi ciocolata frisca naturala

Nu mi-a rămas decât să topesc un pic de ciocolată amăruie cu care să stropesc clătitele Tiramisu. Cine a dorit și-a garnisit porția cu un pic de frișcă naturală bătută și îndulcită (vezi aici cum se face). Tare bune au ieșit clătitele! Umplutura fină de mascarpone cu cafea, pișcotul însiropat și glazura de ciocolată se potrivesc de minune.

servire clatite tiramisu cu mascarpone frisca cafea sos de ciocolata

Aceeași combinație de cremă de mascarpone cu ness și pișcoturi am folosit-o cu succes la Tortul Tiramisu – vezi aici.

Tort tiramisu cu piscoturi si mascarpone - fara coacere sau fierbere reteta savori urbane 1

Clătitele cu cacao se pot umple cu frișcă, cremă de ciocolată și cireșe sau vișine – în stil Pădurea Neagră. Sunt delicioase iar rețeta lor o găsiți aici.

Clatite Padurea Neagra (10)

Sunt sigură că v-am făcut poftă cu aceste clătite Tiramisu și că veți testa rețeta noastră de clătite cu cacao umplute cu cremă de mascarpone cu cafea și pișcoturi însiropate!

Dacă sunteți amatori de clătite atunci vă las aici mai multe rețete de clătite clasice sau pancakes (americane, grecești etc) cu umpluturi dulci sau sărate. 

Clătite pufoase și fragede - cea mai simplă rețetă care nu dă greș savori urbane

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Evalueaza reteta: