Choux aperitiv umplute cu ciuperci sau sos de cașcaval

1

Choux aperitiv umplute cu ciuperci sau sos de cașcaval reteta savori urbane

Choux aperitiv umplute cu ciuperci sau sos de cașcaval. Cum se fac choux sărate cu umplutură cremoasă de brânză, ciuperci, șuncă etc? Aperitive din aluat de ecler. Rețete de aperitive festive.

Aceste choux aperitiv sunt unul dintre preparatele noastre preferate care stau pe mesele festive ale familiei mele. Le făceau atât bunicile mele cât și mama iar umpluturile variau în funcție de inspirație sau de sezon. Cel mai adesea erau servite calde, umplute cu tocăniță cremoasă de ciuperci și cu sos de cașcaval. În alte dăți erau umplute cu creme reci de brânză, creme de unt cu șuncă sau pește etc. Aici le vedeți pe masa noastră de Revelion alături de alte aperitive asortate.

masa de revelion 2022 savori urbane

Aluatul de choux sau eclere este ușor sărat, nu conține zahăr, așa că puteți face mai multe coji de choux pe care să le umpleți atât cu compoziții sărate cât și dulci (cremă de vanilie, frișcă, cremă de ciocolată etc). Din cantitățile de mai jos rezultă cca. 20-24 de choux aperitiv destul de mari (de cca. 5 cm diametru) sau 40 de mini choux de 3 cm diametru.

Choux aperitiv umplute cu ciuperci sau sos de cașcaval
 
Timp de preparare
Timp de gatire
Timp Total
 
Autor:
Portii: 20-24 choux aperitiv
Ingrediente - savoriurbane.com
Pate a choux (aluat opărit) pentru 20-24 buc. choux
  • 75 ml lapte
  • 75 ml apă
  • 60 g unt gras (82%)
  • un vârf de cuțit sare
  • 120 g făină
  • 150 g ouă (cca. 3-4 buc) - se bat cu fruculița într-un castronel și se scot cele 150 g
Umplutură de ciuperci cu cașcaval
  • 500 g ciuperci proaspete albe sau brune sau în combinație cu ciuperci de pădure (hribi, gălbiori)
  • 1 ceapă
  • 2 linguri de ulei + 30 g unt
  • sare, piper
  • mărar sau pătrunjel verde
  • 2 lingurițe de făină desfăcută în 300 ml lapte rece
  • 1 lingură bună de smântână groasă
  • 50 g cașcaval ras
Umplutură de sos de cașcaval
  • 50 g făină
  • 50 g unt gras 82%
  • 500 ml lapte
  • sare
  • 100 g cașcaval ras
  • opțional: 30 g parmezan ras fin
În plus
  • 50 g cașcaval ras pentru decor

 

Cum se face rețeta de choux aperitiv umplute cu ciuperci sau sos de cașcaval?

Cojile de choux se pot prepara în avans cu câteva zile deoarece se păstrează bine la cămară. Astfel puteți să vă organizați mai bine și să scăpați de o parte din treabă chiar înainte de evenimentul la care urmează să le serviți. Am făcut o porție de choux urmând rețeta explicată pas cu pas aici. Din întreaga cantitate de aluat opărit am modelat doar choux (rotunde), nu am făcut și eclere (alungite). Mie mi-au ieșit 24 de bucăți (aici nu au încăput toate în poză).

choux mari pentru umplut cu creme aperitiv de branza cascaval ciuperci

Cum se face umplutura de ciuperci cu smântână și cașcaval pentru choux aperitiv? 

Am preparat rapid o tocăniță de ciuperci urmând rețeta de aici . Pe scurt: am tocat ceapa și am călit-o la foc mic cu un pic de ulei și de unt (fără să o prăjesc). Am adăugat ciupercile feliate, le-am asezonat cu sare și piper și am continuat sotarea câteva minute sub capac apoi fără capac (ca să scadă bine apa lăsată de ele).

Separat am frecat (într-o ceașcă) făina cu laptele rece și am turnat mixul peste tocănița de ciuperci. Am amestecat bine și am mai fiert ciulamaua 2-3 minute ca să se gătească făina și să să îngroașe sosul. Tot acum am pus și o lingură bună de smântână groasă. Am stins focul și am presărat verdeața tocată. Am ras fin 50 g de cașcaval și l-am amestecat în cratița cu ciuperci.

Am lăsat umplutura de ciuperci la răcorit. Este gustoasă, fină și are sos cremos.

sos de ciuperci cu bechamel

Cum se face sosul de cașcaval pentru choux sărate?

Am făcut o jumătate de porție de sos Bechamel urmând această rețetă. Pe scurt: am topit 50 g de unt și am adăugat 50 g de făină. Am călit-o la foc mic doar cât să sfârâie un pic, fără să se coloreze. Am pus sarea și am diluat treptat cu 500 ml de lapte. Am amestecat energic ca să nu se formeze cocoloașe. Am fiert sosul alb câteva minute ca să se gătească făina. Dacă vi se pare prea gros atunci puteți să mai puneți un pic de lapte în el. Am tras crăticioara cu sos Bechamel deoparte și am adăugat cașcavalul ras (100 g). Pentru extra savoare am pus și 30 g de parmezan ras fin. Acesta va conferi o aromă deosebită acestor choux aperitiv.

sos de cascaval cu bechamel

Cum se umplu choux sărate cu ciuperci sau sos de cașcaval?

Cu un cuțit cu lama zimțată am decupat capacele acestor minunate choux. Am făcut tăieturile cam la 1,5 cm de vârful lor. Am avur grijă să pun fiecare căpăcel lângă choux-ul respectiv pentru că le voi folosi mai târziu. Nu le amestecați pentru că nu se mai potrivesc! Se vede cât de faine sunt aceste choux: au spațiu suficient în interior, sunt bine rumenite și uscate, crocante. Nimic nu e cleios! Ele se înmoaie imediat de la umpluturi.

cum se taie capacele la choux eclere pentru umplut

Am pregătit cele 2 umpluturi răcorite (călduțe, nu reci sloi): în stânga e tocănița cremoasă de ciuperci, în dreapta e sosul Bechamel cu cașcaval.

Am umplut choux-urile cu generozitate folosind o linguriță.

preparare umplere choux aperitiv cu ciuperci ciulama sos de cascaval crema de branza (1)

Jumătate sunt choux cu ciuperci, jumătate sunt choux cu sos de brânză.

Apoi le-am acoperit cu capăcelele din dotare și au fost gata de servire. Aceste choux aperitiv se pot păstra câteva ore la cămară sau la frigider, bine învelite în folie de plastic sau așezate în cutii de plastic cu capac.

Servire choux aperitiv umplute cu ciuperci sau sos de cașcaval

Sunt două modalități de servire ale acestor choux aperitiv: reci sau calde. Când spun reci mă refer la temperatura camerei, imediat după ce-au fost umplute cu cremele călduțe. Se mută choux-urile pe platou și se decorează cu cașcaval ras. A doua variantă este să le încălzim un pic la cuptor. De obicei încing cuptorul la 180 C, așez aceste choux aperitiv pe o tavă așternută cu hârtie de copt și le încălzesc cca. 10-15 minute. Apoi le decorez cu cașcaval ras și le serves calde.

Sunt fabuloase în ambele variante! Umpluturile de ciuperci și de sos de cașcaval sunt foarte fine și cremoase iar cojile crocante de pate a choux sunt exact cum trebuie.

servire choux aperitiv eclere sarate cu crema de branza sos cascaval tocanita de ciuperci

Alte idei de umpluturi pentru aceste choux aperitiv: crema caldă de șuncă cu smântână și cașcaval pe care o folosesc la rulada pufoasă – vezi aici.

Rulada aperitiv cu sunca si cascaval reteta veche savori urbane

Sau orice altă cremă aperitiv cu care am umplut cojile de vol au vent (coșulețe din foietaj) – vezi aici 5 idei faine. Creme reci cu brânză cu mucegai nobil albastru, creme cu somon afumat etc.

Vol au vent umplute cu ciuperci, cu sos de cașcaval, cu somon afumat sau cu cremă de brânză savori urbane

Puteți umple aceste choux aperitiv și cu cremă de ciuperci cu șuncă și smântână – vezi aici.

Pateu de ciuperci cu sunca si smantana - crema aperitiv reteta savori urbane

Pastă de sardine cu capere și lămâie – vezi aici.

Pasta de sardine (ansoa) - pasta de peste cu unt si capere reteta savori urbane

Mousse de brânză cu șuncă crud uscată (prosciutto) – vezi aici.

canapeuri cu mousse de sunca si branza

Puteți umple aceste choux aperitiv și cu pastă de ouă fierte cu muștar – rețeta aici.

mini tartine canapeuri cu pasta de ou si tortitzi

Salată dietetică de ton cu ouă fiert și muștar – rețeta aici.

Salată de ton cu ouă fierte și dressing cremos cu muștar rețeta savori urbane

Cremă de avocado cu pătrunjel și usturoi – rețeta aici.

Cremă de avocado cu pătrunjel verde și usturoi - plină de vitamine și nutrienți reteta savori urbane

Cremă de avocado cu brânză – vezi aici.

Pastă de avocado cu cremă de brânză, usturoi și ceapă verde reteta simpla savori urbane

Se pot umple cu ambele creme folosite la acești ardei aperitiv: cremă de brânză cu mărar sau cu chimen și boia – vezi aici.

Aperitiv din ardei umpluți cu brânză și mărar sau cu cremă de brânză picantă reteta savori urbane

Pastă de năut cu ardei copți și usturoi – rețeta aici.

Pastă de năut cu usturoi și ardei copți - rețeta de hummus picant de post savori urbane

Cremă de brânză cu ardei colorați, castraveți și usturoi – rețeta aici.

Cremă de brânză cu usturoi, castraveți și ardei colorați reteta savori urbane

Creveți, salată verde și sos cocktail – rețeta aici.

ingrediente cocktail de creveti reteta

Cremă de ricotta (urdă) cu caș afumat – rețeta aici.

Crema aperitiv cu ricotta, parmezan si cas afumat savori urbane

Cremă de brânză cu paprika și chimen – rețeta ungurească de körözött – vezi aici.

Crema de branza cu paprika si chimen reteta ungureasca de körözött savori urbane

Sunt sigură că v-am făcut poftă cu aceste choux aperitiv umplute cu ciuperci sau sos de cașcaval și că veți testa rețeta noastră!

Aici găsiți mai multe rețete de aperitive festive pentru Crăciun, Revelion (Anul Nou) sau alte ocazii.

Aperitive festive pentru Sarbatori - retete explicate pas cu pas savori urbane

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Evalueaza reteta:  

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.