Crema de mascarpone cu ness si cafea – fara fierbere, la rece

44

Crema de mascarpone cu ness si cafea savori urbaneCrema de mascarpone cu ness si cafea – fara fierbere, la rece. O crema rapida pentru tort sau prajitura, foarte fina si gustoasa. O reteta simpla de crema la rece care se prepara in doar cateva minute si care are o aroma intensa si foarte placuta de cafea.

Am preparat aceasta crema de mascarpone cu ness si cafea pentru a umple cu ea Tortul Tiramisu cu piscoturi pe care i l-am facut sotului meu, cu ocazia zilei de nastere. A fost batalie pe tort! A iesit atat de fin si de gustos incat toata lumea a mai cerut inca o felie. Reteta o gasiti aici.

 

Crema aceasta contine cofeina si nu recomandam inlocuirea cafelei instant (ness) cu pliculete de 3 in 1 sau asa zis capuccino etc. Eventual puteti folosi ness decofeinizat.

Din cantitatile de mai jos obtineti cca. 1,3 kg crema de mascarpone cu ness si cafea, suficienta pentru a umple un tort de 26-28 cm diametru.

4.9 from 16 reviews
Crema de mascarpone cu ness si cafea - fara fierbere, la rece
 
Timp de preparare
Timp de gatire
Timp Total
 
Autor:
Portii: cca. 1,3 kg crema
Ingrediente - savoriurbane.com
  • 750 g mascarpone
  • 400 ml frisca naturala cu min. 30% grasime
  • 150 g zahar pudra
  • 2 linguri de ness
  • 1 lingura de cafea concentrata facuta la espresso
  • putina vanilie

 

Cum se face crema de mascarpone cu ness si cafea – fara fierbere, la rece?

In primul rand incepem cu cafeaua. Facem o cafea foarte tare la aparatul pentru espresso sau la „kotyogo” (acel fierbator sub presiune care se pune pe foc) la care pe la noi i se spune cotiogău. Pe vremuri se aduceau din Ungaria si nu exista gospodarie din Arad care nu aiba intr-un sertar garnituri de rezerva pentru cotiogau si pentru kukta (oala minune, sub presiune). Puteti face o cafea foarte concentrata si la filtru.

Cat timp cafeaua e inca fierbinte, scoatem o lingura buna din ea. In acest lichid dizolvam doua linguri de ness de calitate (Jacobs, Brasero) si lasam totul la racit.

Daca nu e suficient lichid, mai adaugati cateva picaturi de cafea. Nu adaugati in crema ness-ul nedizolvat pentru ca vor ramane picatele de ness, mai ales daca folositi ness cu granulatie mare. In plus, aceasta cafea espresso aduce un plus de savoare in crema noastra de mascarpone.

Despre frisca (smantana naturala)

Si in aceasta situatie respectam ceea ce am aratat si in articolul intitulat „Cum se bate frisca naturala din smantana”. In primul rand folosim doar smantana naturala pentru frisca (cu minim 30% grasime). In link-ul de mai sus sunt prezentate si cateva marci de frisca naturala care se gasesc in supermarketuri. Pentru aceasta reteta de crema de cafea smantana NU trebuie batuta iar linkul de mai sus este doar ca sa vedeti exemplele (marcile) recomandate de smantana pentru frisca.

Ingredientele se vor tine la rece, atat mascarpone cat si frisca. Intr-un bol se pun toate ingredientele: mascarpone, frisca naturala (nebatuta), zaharul pudra, nessul dizolvat in cafea si vanilia.

Se bate totul apoi cu mixerul sau cu robotul de bucatarie pana se obtine o crema onctuoasa si aerata. In functie de performantele robotului, baterea poate dura de la 3-4 minute pana la 10. Cand telul mixerului incepe sa lase dare adanci in crema inseamna ca este gata! Nu o bateti in exces ca sa nu se taie! Cel mai bine este sa opriti din cand in cand mixerul si sa verificati consistenta cremei.

Iata ce frumos sta crema in paleta mixerului! Crema e spumoasa, plina de bule de aer captate de frisca prin procesul de batere. Sa nu va mai povestesc de gust si aroma 🙂 Este senzationala!

La ce folosim crema de mascarpone cu ness si cafea?

In primul rand ne gandim la Tiramisu (desi reteta originala este aceasta), apoi la umplerea unor torturi cu blaturi cu cacao sau nuca, la prajituri sau fursecuri fine, la deserturi servite la pahar (la cupa) etc.

crema de mascarpone cu cafea nes la rece savori urbane

Am facut si un Tort Cappuccino cu aceasta crema – reteta aici.

Tort Cappuccino cu crema de mascarpone si lichior de cafea savori urbane

Tot cu aceasta crema se pot umple eclere sau choux a la creme – vezi aici.

Reteta de eclere si choux a la creme - reteta care nu da gres savori urbane

Sau mini choux (mini eclere) – vezi aici reteta.

platou cu mini choux sau mini eclere cu ciocolata

Inca de anul trecut am facut acest gen de crema de mascarpone cu frisca pentru desertul tiramisu cu portocale – reteta aici – pe care vi-l si recomandam ca fiind potrivit copiilor.

Iata inca o crema fara gatire (la rece) de unt cu zmeura, capsuni sau fructe de padure – reteta aici.

Sa incercati aceasta crema de mascarpone cu ness si cafea! Este usor de preparat si are un gust desavarsit 🙂

Cititorii nostri au incercat reteta!

 

Aici gasiti mai multe retete de torturi cu ingrediente naturale

 

44 COMENTARII

  1. […] Am incercat sa gasim o formula de preparare la rece, cat mai rapida. De aceea am scos ouale din ecuatie. Asa cum v-am povestit aici, reteta traditionala italiana a desertului Tiramisu contine oua – crude sau procesate termic (pe baie de abur). Frisca nu apare in reteta clasica. In cazul acestui tort am facut o crema extrafina din mascarpone cu frisca si cafea (+ness), crema a carei reteta o gasiti aici. […]

  2. Am facut crema , ca umplutura pentru un tort de cacao , acum l-am taiat , extraordinar de buna , fina , consistenta ca si cand ar contine mult mai multe ingrediente , unt , oua . Excelenta ! Merita mai mult decat cinci stelute !

  3. Bună! Duminică sărbătorim ziua mamei, și ea mi-a spus că vrea să îi fac tortul așa bun cum numai eu îl fac. Problema este că nu am luat frișcă naturală, ci frișcă Hulala. Pot folosi această frișcă cu încredere?
    Multumesc pentru răspuns, și să postați cât mai multe rețete delicioase.

    • Nici vorba! Te rog frumos sa nu folosesti mizeria aceea sintetica care nu are nimic in comun cu frisca! Pe langa chimicalele din care e facuta nu are nici gust sau textura de frisca din smantana. Este si indulcita si aromatizata artificial. Cauta, te rog, smantana pentru frisca cu min. 30% grasime (in Lidl, Kaufland , Selgros , Penny Market sau alte lanturi de magazine). Aici vezi ce marci de frisca folosim si cum se bate corect frisca naturala din smantana: https://savoriurbane.com/cum-se-bate-frisca-naturala-din-smantana/

  4. Suna fantastic aceasta crema..dar am o nelamurire … frisca o bat inainte sau se bate cu toate celelalte ingrediente si cu mascarpone de o data? maine voi face si eu aceasta crema!!! multumesc frumos si la cat mai multe retete delicioase!

    • Procedeaza EXACT cum spune in reteta: „Ingredientele se vor tine la rece, atat mascarpone cat si frisca. Intr-un bol se pun toate ingredientele: mascarpone, frisca naturala, zaharul pudra, nessul dizolvat in cafea si vanilia.”

  5. Aastept cu nerabdare sa incerc reteta, dar va spun de la inceput ca voi acorda putin mai multa atentie cafelei. Intre un espresso, un mokapot si un filtru sunt diferente uriase. Iar cafeaua, fiind unul din ingredientele esentiale ale retetei, cred ca trebuie tratata cu mai multa grija 🙂

  6. Nu ramane zat de cafea prin ea? Mi-a recomandat o prietena care lucreaza la cofetarie asa ceva (removed link). Merge sau rezultatul nu e acelasi daca nu e cafea cafea?

  7. Vreau sa fac crema de mascarpone cu ness si frisca si trebuie sa stiu daca am inteles bine: frisca lichida se bate intai si apoi se foloseste sau se pune direct cu mascarpone si ness si se bat impreuna?
    As aprecia un raspuns cat mai rapid. Multumesc

    • Nu se bate!! Scrie clar: „Intr-un bol se pun toate ingredientele: mascarpone, frisca naturala, zaharul pudra, nessul dizolvat in cafea si vaniliat”. Nu zice niciunde ca s-ar bate frisca separat.

  8. Vă rog să-mi spuneți este vreo diferență de consistență intre această cremă și cea cu ouă (cea de vanilie) ? Aș putea să fac varianta cu ou la care să adaug cafeaua și ness-ul ulterior, adică un mix dintre cele două? Care ar fi mai potrivită pentru un tort cu blatul de cacao ( cu unt , Savori Urbane) ? Mulțumesc mult!

  9. Bună ziua!
    Crema cu ness și mascarpone poate fi folosita la foile din bezea și nuca? Credeți ca este o crema prea umeda? Se înmoaie foile f tare. Mulțumesc!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Evalueaza reteta:  

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.