Ciorbă cu perișoare de pui și dovlecei – rețeta dietetică. Ciorbă de perișoare din carne de pasăre (pui, curcan). Cum se fac perișoare fragede și gustoase? Ciorbă cu dovlecei și alte legume. Ciorbă pentru copii mici. Rețete dietetice. Rețete de ciorbă. Rețete cu carne tocată.
Această ciorbă cu perișoare de pui și dovlecei este foarte gustoasă dar și lejeră. O ciorbă dietetică de vară. Perișoarele fragede sunt din carne tocată de pui sau curcan. Pe lângă dovlecei (care au gust dulceag) am folosit multe alte zarzavaturi și legume. Astfel am obținut o ciorbă deasă, bogată în protiene, fibre și minerale, care creează senzație de sațietate. Este potrivită pentru cei mici deoarece perișoarele moi pot fi ușor zdrobite cu furculița.
De la mama am învățat să fac perișoare pufoase și fragede dar care nu se împrăștie la fiert. Rețeta ciorbei clasice de perișoare (dreasă cu smântână și gălbenușuri) o găsiți aici.
În mod normal fac perișoarele din carne tocată de porc sau mix porc/vită dar acum am ales o carne mai slabă de pasăre. În locul smântânii se poate folosi iaurt simplu, acrișor. Roșiile de vară acresc suficient această ciorbă cu perișoare de pui (după gustul nostru, ardelenesc) dar nu e greșit dacă o acriți la final cu borș.
Din cantitățile de mai jos rezultă cca. 6 L de ciorbă de perișoare de pui cu dovlecei (cca. 12 porții).
- 2 dovlecei medii (cca. 600 g)
- 3 morcovi
- 1 rădăcină de păstârnac
- 1 rădăcină de pătrunjel
- 1 felie de rădăcină de țelină
- 2 roșii mari sau 4 mai mici (cca. 500 g)
- 1 ceapă medie
- 1 lingură de ulei
- sare
- opțional: cimbru uscat
- 500 g carne tocată de pui, curcan sau porc/vită
- 50 g orez
- ½ de ceapă
- 1 lingură ulei
- sare
- piper negru proaspăt măcinat
- 1 albuș crud
- o mână de verdeață tocată (pătrunjel, mărar)
- opțional: 1 lingură de pesmet
- iaurt simplu
- borș
Cum se face ciorbă cu perișoare de pui și dovlecei – rețeta dietetică?
Ingrediente pentru ciorba de perișoare din carne tocată de pasăre (pui, curcan)
Am pregătit legumele și zarzavaturile. Am decojit rădăcinoasele și ceapa. Dovleceii i-am spălat fără să-i decojesc. Puteți gust un pic din coaja lor iar dacă aceasta este amară atunci trebuie să-i decojiți. În magazinele noastre acești dovlecei cu coajă verde închis se numesc „zucchini” deși în limba italiană toți dovleceii poartă acest nume. Față de dovleceii noștri cu coajă verde deschis, zucchini au miez mai ferm, mai cremos și mai puțin apos. Nu este greșit dacă pentru această ciorbă folosiți dovlecei clasici cu coajă vernil.
Am dat rădăcinoasele (morcovii, pătrunjelul, păstârnacul și țelina) pe răzătoarea mare. Nu e greșit dacă le tăiați în cubulețe mărunte dar merge mai repede cu răzătoarea.
Am tăiat dovleceii și roșiile în cubulețe. Nu am decojit roșiile deoarece coaja lor este foarte sănătoasă (are fibre) iar o mare parte din aromă și gust sunt concentrate în ea.
Mod de preparare ciorbă de perișoare cu dovlecel – rețeta dietetică
De la străbunica am învățat că zarzavatul pentru ciorbă trebuie călit în puțin ulei. De ce? Pentru că i se intensifică aromele și culoarea. Există și o explicație științifică: betacarotenul din morcov este liposolubil (se dizolvă în grăsimi). De asemenea, majoritatea aromelor (uleiurile volatile) sunt și ele transportate și disipate de grăsimi. Așa că am ales o oală încăpătoare (de cca. 6,5 L) în care am pus 1 lingură de ulei și zarzavatul ras. Am așezat-o la foc mic, cu capac. Am amestecat ocazional ca să nu se prindă ceva. În câteva minute zarzavatul s-a înmuiat ușor (fără să se prăjească).
Am turnat peste el 4 l de apă fierbinte și am asezonat ciorba cu 2,5 lingurițe de sare și o jumătate de linguriță de cimbru uscat. Nouă ne plac foarte mult ciorbele cu aromă de cimbru. Tot acum am pus și ceapa tocată mărunt. Am mărit flacăra de sub oala cu ciorbă și am adus-o la fierbere (fără capac).
Când ciorba a dat în clocot am redus la mediu flacăra și am lăsat-o să fiarbă vreo 30-40 de minute.
Cum se fac perișoarele fragede din carne de pui sau curcan?
Între timp m-am apucat de făcut perișoarele din carne de pasăre. Eu am avut carne tocată de pui și curcan. A avut o granulație foarte fină, aproape ca o pastă. Sunt sigură că a avut și multă apă înglobată în ea… ca să tragă la cântar. Mi-am pregătit orezul, ceapa și un albuș crud.
Într-o crăticioară mică am pus la călit ceapa cu o lingură de ulei și un praf de sare (la foc mic). Nu am prăjit-o ci doar am urmărit ca ea să devină sticloasă. Peste ea am pus orezul și am mai călit totul vreo 2 minute. Am amestecat constant ca orezul să nu se prindă de cratiță. Am stins focul și am tras deoparte cratița. Am lăsat totul la răcorit vreo 15-20 de minute.
Am pus orezul și ceapa peste carnea tocată de pasăre. Am adăugat și albușul crud. Am asezonat compoziția de perișoare cu piper negru proaspăt măcinat (din belșug) și cu sare.
Am pus și verdeața tocată (pătrunjel și mărar verde) și am amestecat totul bine de tot. La început compoziția este moale dar, dacă o amestecăm sau frământăm vreo 3-5 minute atunci vom vedea cum ea devine mai densă, mai lipicioasă. Prin aceste operațiuni se dezvoltă legaturile de miozină din carne iar acestea dau consistență pastei. Dacă totuși vi se pare prea moale compoziția atunci puneți 1 lingură de pesmet în ea. Acesta va absorbi din lichide și va lega mai bine pasta pentru perișoare.
Am dat castronul la frigider pentru 30 de minute. În acest răstimp carnea tocată de pui și curcan se mai leagă, pasta devine mai fermă.
Apoi, cu palmele umezite cu apă, am porționat și modelat vreo 25 de perișoare destul de măricele (diametru de cca. 5 cm). Dacă aveți chef și răbdare puteți scoate 50 de perișoare micuțe (de 2,5 cm diametru).
Când se pun perișoarele de pui la fiert în ciorbă? Cât timp se fierb perișoarele fragede?
Între timp zarzavaturile din ciorbă au fiert aproapte complet așa că am adăugat cubulețele de dovlecei. Aceștia sunt fragezi și fierb în câteva minute. Dacă lichidul din oală a scăzut prea mult atunci se poate completa cu 2 cești de apă caldă.
După vreo 2 minute am redus focul la mediu și am pus la fiert și perișoarele, una câte una. De-acum mai sunt vreo 15 minute de fierbere – necesare orezului din perișoare (care a fost călit în prealabil). Am mai amestecat delicat în oala de ciorbă cu perișoare pentru a mă asigura că acestea nu s-au lipit de fundul ei. Rând pe rând perișoarele se ridică la suprafață.
După vreo 10 minute de fierbere am pus roșiile tocate în oala cu ciorbă cu perișoare. Acestea vor acri ciorba. Le-am fiert și pe ele 5 minute după care am stins focul și am tras oala deoparte. Perișoarele încă se gătesc în căldura reziduală a ciorbei. Pe măsură ce aceasra se răceorește ele se vor lăsa spre fundul oalei.
Acum se mai poate corecta asezonarea ciorbei cu sare – după gust. Eu sunt ardeleancă iar ciorba aceasta este suficient de acră pentru gustul meu. Cine dorește poate turna în ea (la final) borș clocotit separat într-o crăticioară. Acesta se dozează după gustul fiecăruia.
Servire ciorbă cu perișoare de pui și dovlecei – rețeta dietetică
Tare faină a ieșit această ciorbă cu perișoare de pui și dovlecei! Este deasă, plină de zarzavaturi și de legume gustoase. Cubulețele de dovlecel sunt dulcege.
Foarte reușite sunt și perișoarele din carne de pui și curcan! Nu s-au împrăștiat la fiert, sunt rotunjoare și apetisante.
Bineînțeles că perișoarele de pui sunt și foarte fragede și gustoase, exact cum trebuie să fie. Orezul din ele este bine fiert, are bobul moale. Cine dorește își poate pune 1-2 linguri de iaurt simplu direct în farfurie. Astfel ciorba devine mai acrișoară.
Am spus la început că este o ciorbă și pentru copii mici deoarece nu are multă grăsime, este bogată în proteine și fibre. Perișoarele pot fi zdrobite ușor cu furculița și astfel pot fi mâncate ușor de cei mici. Puteți inclusiv să pasați totul și să obțineți un piure natural foarte nutritiv pentru bebeluși.
Dacă sunteți amatori de perișoare atunci vă mai las 2 rețete gustoase și dietetice. Prima este o supă cremă de legume cu perișoare (asezonată în stil italian) – vezi aici.
Sau o mâncare faină: perișoare de pui în sos de roșii cu legume – vezi aici.
Sunt sigură că v-am făcut poftă cu această ciorbă cu perișoare de pui și dovlecei și că veți testa rețeta dietetică propusă de noi!
Aici găsiți mai multe rețete de supe, ciorbe, supe cremă etc.
Delicios! Voi face și eu pentru juniorii mei.
Unde ați găsit carne tocata mix pui+curcan?!
OANA iti multumesc ptr retetele ttalt f bune.Am sa le incerc pe toate.
o ardeleanca dinUSA
O ciorba excelenta! Tocmai am terminat de gatit si de mancat. Se face usor si e grozav de gustoasa! Multumim!