Chiftelute la cuptor cu legume coapte – chiftele din carne tocata pe pat de legume

6

Chiftelute la cuptor cu legume coapte reteta Savori Urbane

Chiftelute la cuptor cu legume coapte – chiftele din carne tocata pe pat de legume. O reteta simpla de chiftele la cuptor, fragede si bune, coapte pe un pat de legume: cartofi, vinete, ciuperci, ardei, dovlecei. Practic chiftelutele se gatesc deodata cu garnitura, in aceeasi tava. O reteta sanatoasa, fara prajeala. Un fel de ratatouille cu chiftelute.

 

Fac destul de des chiftelute la cuptor deoarece sunt foarte gustoase si rumene. Pe langa faptul ca sunt mult mai sanatoase, imi si scutesc bucataria si hainele de mirosul patrunzator de ulei prajit. Dupa un prajit de chiftele iti schimbi toate hainele, intri la dus si te speli si pe cap. Si-ti mai si ramane izul acel in bucatarie pana a doua zi, chiar daca ventilezi bine si ai si hota din dotare.

Nu zic, chiftelele clasice sunt foarte bune dar ma gandesc de 2 ori inainte de a ma apuca de treaba. Reteta chiftelelor simple (asa cum am invatat-o de la mama) o gasiti aici. Plus un tutorial de portionare si modelare ale acestora (sfere, parjoale etc).

chiftele simple reteta mamei mele

Am pomenit in introducere despre ratatouille, acel ghiveci frantuzesc care se poate coace si la cuptor. Un curcubeu de culori si arome! Reteta lui o gasiti aici si va indemn din tot sufletul sa o incercati la vara.

ratatouille reteta

Legumele care intra in acest ratatouille se regasesc si in garnitura acestor chiftelute la cuptor. Iarna puteti pune conopida, morcov, ceapa veche asa cum ama facut in aceasta reteta.

Ponturi pentru chiftelute la cuptor

Carnea tocata este bine sa fie mai grasa (porc sau eventual porc si vita) deoarece grasimea face chiftele pufoase, mai ales ca acestea se vor coace la cuptor. Daca folositi carne foarte slaba veti obtine niste chiftele uscate si tari. Veti vedea ca NU am pus deloc oua crude in compozitie din acelasi motiv: ca sa nu obitin chiftele prea dense. Aceste chiftelute se modeleaza usor si daca nu au ou si isi pastreaza forma la copt, neexistand riscul dezintegrarii lor.

Din ingredientele de mai jos rezulta 24 de chiftele adica cca. 8-10 portii (le puteti injumatati daca vi se par prea multe). Va asigur ca aceste chiftelute la cuptor cu legume sunt foarte gustoase si a doua zi, reci sau reincalzite la cuptorul clasic sau la cel cu microunde. Eu am avut musafiri si a trebuit sa hranesc 8 adulti si 2 copii.

5.0 from 1 reviews
Chiftelute la cuptor cu legume coapte - chiftele din carne tocata pe pat de legume
 
Timp de preparare
Timp de gatire
Timp Total
 
Autor:
Portii: 8-10 portii
Ingrediente - savoriurbane.com
Pentru chiftele
  • 1 kg carne tocata de porc sau in amestec cu vita
  • 1 ceapa veche tocata sau 1 legatura de ceapa verde
  • 8-10 catei de usturoi mari sau 1 legatura de usturoi verde
  • 2 lingurite rase de sare (dupa gust)
  • 1½ lingurite piper negru proaspat macinat
  • 2 lingurite cimbru uscat
  • 3-4 lingurite boia dulce (paprika)
  • 4 felii de paine inmuiata
  • o mana de frunze verzi de patrunjel
Pentru patul de legume:
  • 1 vanata medie
  • 1 dovlecel sau zucchini (optional)
  • 200 g ciuperci proaspete
  • 2-3 ardei rosii kapia sau ardei albi de gradina
  • 4-5 cartofi (noi, daca sunt in sezon)
  • sare, piper
  • 250 ml suc de rosii (passata sau rosii cuburi din cutie)
In plus:
  • putin ulei pentru stropit
  • o mana de verdeata tocata pentru presarat deasupra (patrunjel, marar, leurda, cozi de ceapa si usturoi verde etc)

 

Cum se fac aceste chiftelute la cuptor cu legume coapte sau chiftele din carne tocata pe pat de legume?

Mi-am pregatit la indemana carnea tocata si legumele. Iata ardeii, ceapa si usturoiul verde, frunzele de patrunjel si vanata. Daca aveti dovlecei, puteti spala unul mic.

legume pentru chiftelute la cuptor

Cum se face compozitia pentru chiftele?

Am tocat ceapa si usturoiul verde si am pus deoparte o parte din cozi pentru a le presara peste legume.

ceapa si usturoi verde pentru chiftelute

Am asezat carnea tocata intr-un castron incapator si am asezonat-o cu sare, piper, cimbru si multa boia (paprika). Boiaua, pe langa culoarea frumoasa, da carnii si o aroma grozava. Am taiat 4 felii de paine alba, le-am indepartat coaja si le-am inmuiat scurt in apa. Le-am stors usor si le-am pus si pe ele peste carnea. Au urmat ceapa si usturoiul verde impreuna cu frunzele de patrunjel tocate.

cum se face compozitia de chiftele savori urbane

Am framantat totul bine cu mana si am gustat ca sa vad daca amestecul este suficient de sarat sau piperat. Am lasat totul pe masa de bucatarie ca sa aiba timp se se „imprieteneasca” un pic aromele.

Legume pentru garnitura 

Am spalat vanata si am taiat-o in cuburi mari, cu tot cu coaja. Dupa metoda turceasca, am pus niste apa calda intr-un castron impreuna cu 2-3 lingurite de sare si am cufundat cuburile de vanata in ea. Asa se scoate cel mai bine amareala din vinetele crude. Am spalat cartofii (ai mei au fost noi) si nu i-am mai decojit. I-am taiat in felii groase si i-am asezat intr-un alt castron, presarati cu putina sare.

Am taiat ardeii in fasii, ciupercile in jumatati sau sferturi si am tocat si cozile de ceapa si usturoi verde pastrate anterior. Ciupercile le-am pus intr-un castron, le-am presarat cu sare si le-am stropit cu putin ulei.

legume pentru garnitura chiftelute la cuptor

Cum se portioneaza si modeleaza chiftelutele?

Eu folosesc lingura de inghetata ca sa obtin chiftele egale pe care le rotunjesc apoi in palmele usor umezite cu apa. Asa sunt toate frumoase si rotunde. Am obtinut 24 de chiftelute cu diametrul de cca. 4-5 cm. Ele vor scadea la copt.

cum se fac chiftele egale si rotunde

Cum si cat se coc aceste chiftelute la cuptor cu legume coapte?

Am incins cuptorul la 200 C cu ventilatie (treapta inalta la cele cu gaz).

Am avrut musai sa le fac intr-o tava rotunda (cu 30 cm diametru) desi stiam ca nu-mi vor incapea toate. Asa ca am avut nevoie si de o tava secundara. Puteti de la inceput alegeti o tava mare, dreptunghiulara, cu pereti ceva mai inalti. Puteti folosi si vase termorezistente ceramice sau din sticla de Jena, cu conditia ca legumele si chiftelele sa fie pe un singur strat, fara a sta clate gramada unele peste altele. Vrem chiftele rumene, nu fierte!

Pe fundul tavii am turnat putin ulei (2 linguri) si sos de rosii (eu am avut passata din cutie). Vara puteti face un strat de felii de rosii proaspete. Peste acestea am presarat si cozi de ceapa si usturoi verde.

Am asezat mai intai chiftelele (v-am zis ca nu mi-au incaput toate), cu spatii intre ele ca sa aiba loc si legumele. In aceste spatii am pus cartofii, vinetele scoase din apa cu sare si presate usor intre palme, dovleceii (daca e cazul) si ciupercile.

reteta chiftelute la cuptor cu legume (1)

Am presarat si feliile de ardei rosu si ultimele cozi de ceapa si usturoi verde. Puteti pune si catei intregi de usturoi vechi printre chiftelute si legume, acestia rumenindu-se fain la cuptor.

reteta chiftele la cuptor pe pat de legume

Se vede ca mi-au incaput 16 din cele 24 de chiftele asa ca am mai luat o tava si pentru restul.

cum se fac chiftele la cuptor pe pat de legume

Am stropit totul cu foarte putin ulei si am mai presarat un pic de sare si piper, mai ales peste legume. Am acoperit tavile cu folie de aluminiu si le-am bagat la copt in cuptorul preincins la 200 C. Le-am copt primele 30 de minute cu folie apoi le-am descoperit si le-am lasat alte 30 de minute la copt fara folie, ca sa se rumeneasca. Nu este nevoie de lichid pentru ca legumele isi lasa in tava sucurile proprii si ne dorim ca acestea sa scada.

Atat de bine miroase in bucatarie! Fantastic. Am presarat niste verdeturi tocate deasupra (eu am avut patrunjel verde si leurda).

reteta chiftelute la cuptor cu legume vinete ardei cartofi ciuperci

Aici si tava dreptunghiulara cu „ramasitele”.

cele mai bune chiftele la cuptor reteta

Servire chiftelute la cuptor cu legume coapte

Am asezat pe farfurii cate 3-4 chiftelute si multe legume coapte. Sunt o nebunie! Chiftelele sunt rumene si moi iar legumele sunt gratinate cum trebuie: cartofii sunt aurii, ciupercile si vinetel sunt rumene iar ardeii s-au copt si au o aroma tare faina.

Am facut repede un sos din iaurt grecesc frecat cu usturoi zdrobit si putina menta si am pus cate un mot generos in fiecare farfurie. Puteti face si un sos tzatziki cu castraveti sau un mujdei cu smantana.

Chiftelute la cuptor cu legume coapte Savori Urbane

Pot sa va asigur de faptul ca toata lumea a mancat cu mare pofta si ca s-au lins farfuriile 🙂 Buna mancare!

chiftele la cuptor cu legume gratinate si sos de iaurt cu usturoi

Sa incercati si voi aceste chiftelute la cuptor cu legume coapte! Veti fi cu siguranta incantati de ele.

Cititorii nostri au incercat reteta!

Aici gasiti mai multe retete cu carne tocata: chiftele clasice sau umplute cu mozzarella sau oua fierte, rulade, fasirt, chiftea coapta in forma, carnati de casa, sarmale, varza a la Cluj, musaca cu cartofi sau cu vinete etc.

 

6 COMENTARII

  1. Dragă Oana rețetele prezentate pe savoriurbane sunt minunate, excelent de gustoase, o încântare pentru mine și familia mea!
    Și eu sunt ardeleancă, iar gustul delicios al mâncărurilor prezentate îmi aduce aminte cu mare bucurie de ciorbele, tocănițele, sărmăluțele mamei mele dragi.
    Toate rețetele pe care le-am gătit de pe acest site au fost deosebit de bune!
    În fiecare zi sunt o inspirație pentru mine și mă bucur de ele!
    Bravo!
    Te felicit!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Evalueaza reteta: