Sărățele simple și ieftine cu untură și telemea sau brânză frământată. Rețeta de sărățele fragede cu brânză. Cum se fac cele mai bune sărățele spornice? Saleuri crocante și gustoase cu untură de porc și brânză telemea.
Sunt vremuri grele și multă lume nu-și permite să cumpere cantități mari de unt. De aceea am făcut aceste sărățele simple și ieftine cu untură și telemea (sau brânză de burduf, frământată etc). Sunt fragede, extra gustoase și aromate! Aluatul este unul dospit-fraged care se lasă peste noapte la frigider. El crește spectaculos la copt!
Lumea are la îndemână untură (de porc, de rață, de gâscă sau de altă pasăre), făcută acasă, sau intenționează să o prepare din slănină. La fel și cu brânzeturile sărate de oi, de vacă, de capră: oamenii au telemea, caș sărat, sau brânză la borcan. Cei din străinătate pot folosi brânză feta.
Din cantitățile de mai jos rezultă 3 tăvi de sărățele simple și ieftine cu telemea sau brânză frământată. Cei care nu au untură vor găsi, la finalul articolului, multe alte rețete de sărățele cu unt.
- 550 g făină
- 1 linguriță de zahăr
- 7 g drojdie uscată sau 25 g proaspătă
- 120-150 ml lapte călduț (începem cu 120 ml)
- 200 g untură
- 200 g brânză telemea, feta, brânză frământată sau de burduf
- 50 g smântână groasă cu min. 20% grăsime (din cea pentru sarmale sau papanași)
- 2 gălbenușuri
- 20 g sare
- 50 g de untură moale pentru uns straturile aluatului
- 1 ou bătut cu un pic de sare și boia dulce (pentru uns)
- semințe de chimen, mac, susan etc
Cum se fac aceste sărățele simple și ieftine cu untură și telemea sau brânză frământată?
Mod de preparare aluat fraged cu drojdie (dospit la rece) pentru sărățele spornice cu brânză și untură de porc
Am preparat o porție de aluat spornic cu untură și brânză urmând exact rețeta aceasta – vezi aici.
Am lăsat aluatul la dospit 30 de minute, la temperatura camerei (acoperit cu plastic) după care l-am răsturnat într-un castron de plastic pe care l-am dat la frigider (acoperit) pentru 8-12 ore. Poate sta și 16 ore, nu are nimic.
Cum se întinde aluatul și cum se împătură?
A doua zi am scos aluatul pentru sărățele simple și ieftine de la frigider și l-am împărțit în 2 deoarece e mai ușor de lucrat cu porții mai mici. Pe restul l-am băgat înapoi la rece. Am înfăinat ușor masa de lucru și am întins cu sucitorul o foaie cât de subțire am putut (de cca. 2 mm). Am uns-o cu 50 g de untură moale, în strat extra subțire. Apoi am împăturat-o aducând treimile laterale peste cea din mijloc. Am obținut un dreptunghi lung la care am adus părțile de jos și sus peste cea din mijloc.
Am obținut un pachet de aluat pe care l-am pus la frigider 20 de minute, în folie de plastic. Am procedat similar cu cealaltă jumătate de aluat.
Cum se decupează sărățelele ieftine cu brânză și untură?
Am revenit la primul pachet pliat: l-am scos de la rece și l-am întins cu sucitorul pe masa înfăinată. De data aceasta foaia a avut cca. 3-4 mm grosime (cam ca la fursecuri).
I-am îndreptat marginile cu rotița zimțată și am pregătit oul bătut cu sare și boia dulce (pentru extra culoare și aromă). Eu nu îmi pierd vremea să ung fiecare sărățea cu ou, după ce e pusă în tavă… mult ou curge pe lângă ele. Metoda mea ergonomică este ungerea foii întregi cu ou bătut, cu ajutorul unei pensule late. În 2 secunde am rezolvat problema! Chimenul nu-l pun acum pentru că îmi blochează rotița de tăiere!
Am decupat sărățelele cu rotița cu zimți: mie îmi plac mai lungi și mai înguste. Apoi le-am prespărat cu clasicul chimen (tipic în Ardeal) dar puteți pune și semințe de mac sau susan.
Coacere sărățele spornice
Am pus cuptorul la preîncins la 170 C cu ventilație (căldură sus+jos) respectiv treapta medie la cele pe gaz. Am așternut tăvile cu hârtie de copt și am transferat în ele aceste sărățele simple și ieftine cu untură și telemea. Am continuat similar și cu al 2-lea pachet de aluat. În total au ieșit 3 tăvi mari de sărățele.
Am introdus sărățelele în cuptorul preîncins și le-am copt 18-20 de minute la 170 C. Eu coc câte 2 tăvi deodată și le schimb poziția între ele după 12 minute. Priviți câ de mult au crescut aceste sărățele spornice! De aromele din bucătărie nici nu vă mai povestesc!
Am continuat coacerea și cu a 3-a tavă de sărățele. Atenție! Ele se coc mai repede dacă lucrați cu o singură tavă! Așa că după 14-15 minute începeți să vegheați gradul de rumenire al sărățelelor!
Servire sărățele simple și ieftine cu untură și telemea sau brânză frământată
Ta-daa! Cât de faine sunt aceste sărățele cu untură și telemea! Aspectuoase, bine crescute, gustoase și aromate!
Sunt exact cum am zis la început: sărățele simple și ieftine! La noi a fost bătălie pe ele! Bine că am făcut porție dublă!
Sărățelele sunt crocante și se păstrează bine 4-5 zile, la cămară, în cutii de carton cu capac. Ele sunt bune și mai încolo dar se mai înmoaie de la umiditatea din atmosferă.
Sunt sigură că veți testa aceste sărățele simple și ieftine și că veți face rețeta noastră de aluat fraged-dospit cu untură și brânză telemea sau frământată!
Am promis, la început, mai multe rețete de sărățele, pogăcele, covrigei sau saleuri – le găsiți aici.
Am și eu o întrebare, poate părea stupid, însă tot o pun . In locul unturii de porc se poate folosi cea de rață. Nu mă înjurați ptr întrebare , dar noi suntem musulmani și mă gândeam că pot folosi in loc de untura de porc pe cea de rață. Mulțumesc
Fără probleme! Untura de rață și de gâscă sunt delicatese cu arome grozave!