Budinca de cozonac cu branza si bezea

5

Budinca de cozonac cu branza si bezea

Budinca de cozonac cu branza si bezea – din cozonac uscat (vechi) sau cornuri, cu o crema de branza cu merisoare acrisoare si deasupra cu un strat generos de bezea.

Fac des budinca de cozonac sau din cornuri in diverse variante, mai ales de cand am baietelul la scoala si cornurile primite de la „cornul si laptele” sunt pur si simplu tari si uscate si nu se pot manca asa. Sunt si extrem de suparata din aceasta cauza, mai ales ca practic isi bat joc de copii si de banii nostri. Unde sa mai punem ca si la cantar lipseste, din cele 80 g trecute pe ambalaj rar cornul depaseste 70 de grame. Si astfel o idee buna si utila s-a transformat intr-o porcarie, copii arunca cornurile pentru ca nu se pot manca. Incerc sa-i arat totusi copilului ca nu aruncam mancarea si sa gasesc solutii pentru reciclarea acestor cornuri fara gust si extrem de tari si uscate, gasind solutii care sa ne placa la toti.

Nu a ajuns sa fie pozata reteta niciodata pentru ca erau si cornurile urate si eu eram suparata pe cei care fac aceste cornuri. Acum insa mi-au ramas niste resturi de cozonac (de fapt mucenici) pe care le-am prelucrat si reciclat excelent.

Aici gasiti o budinca de cozonac cu fructe confiate (budinca Diplomat)

Budinca de cozonac Diplomat (1)sau o budinca cu stafide si rom (reteta aici)

Budinca de cozonac cu stafide si rom (16)Am folosit un vas termorezistent de 35 x 35 cm.

5.0 from 3 reviews
Budinca de cozonac cu branza si bezea
 
Timp de preparare
Timp de gatire
Timp Total
 
Portii: 8
Ingrediente - savoriurbane.com
  • 350-400 g cozonac sau cornuri
  • 100 g unt
  • 400 g branza de vaca
  • 250 g smantana
  • 5 oua
  • 100 g zahar
  • 150 g merisoare
  • un praf de sare
  • vanilie
  • pesmet su unt pentru forma

Preparare budinca de cozonac cu branza si bezea

Se taie marunt cozonacul (sau cornurile) astfel incat sa avem bucatele mici, ca niste crutoane.

Budinca de cozonac cu branza si bezea (2)

Intr-o tigaie se topeste untul si se adauga bucatelele de cozonac ca sa se rumeneasca un pic si sa se imbibe cu untul topit.

Se amesteca 5 galbenusuri si 2 albusuri cu branza, se adauga vanilia si smantana. 3 albusuri de pastreaza pentru bezea.

Se adauga si merisoarele si se amesteca.

In final se adauga si bucatelele de cozonac si se amesteca.

Se tapeteaza un vas cu unt si cu pesmet si se pune compozitia in vas. Eu am folosit un vas de 35×35 cm.

Budinca de cozonac cu branza si bezea (14)

Bezea pentru budinca de cozonac

Albusurile se bat spuma cu un praf de sare, cand spuma e ferma se adauga zaharul. Daca cozonacul e foarte dulce se poate pune mai putin zahar. Spuma trebuie sa fie tare si lucioasa.

Budinca de cozonac cu branza si bezea (15)

Spuma se aseaza peste compozitia din tava si se niveleaza usor cu spatula. Nu trebuie sa fie neteda, doar sa acopere bine budinca.

Coacere budinca de cozonac cu branza si bezea

Budinca de cozonac cu branza si bezea se coace 20 de minute la 180° C (cuptor preincalzit – treapta medie spre inalta la cele cu gaz).

Budinca de cozonac cu branza si bezea (18)

Gata! Budinca de cozonac cu branza si bezea se poate servi calduta sau rece. Bezeaua este crocanta si faina.

Budinca de cozonac cu branza si bezea (19)

CITITORII NOSTRI AU INCERCAT RETETA!

Aici gasiti mai multe retete de dulciuri de casa: budinci, creme, inghetata, clatite, gogosi etc.

Inghetata de ciocolata de casa cremoasa Savori Urbane (2)

Poate te intereseaza si:

5 COMENTARII

  1. Imi plac foarte mult retetele dv, as dori o reteta de cozonac fara framantare,nu pot framanta sunt operata la coloana si port corset.,am gasit mai multe retete dar nu stiu pe care sa o incerc,difera cantitatile de zahar(250-400g) si numarul de oua(3-5), faina fiind aceeasi cantitate 1 kg..
    Multumesc si sper sa ma ajutati.
    Rodica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Evalueaza reteta:  

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.