Écrasé de cartofi cu smântână, unt și verdețuri – rețeta franțuzească de cartofi zdrobiți

0

Écrasé de cartofi cu smântână, unt și verdețuri - rețeta franțuzească savori urbane

Écrasé de cartofi cu smântână, unt și verdețuri – rețeta franțuzească de cartofi zdrobiți. Garnitură sau mâncare simplă de cartofi cu smântână dulce, unt sau ulei, cu ceapă sau usturoi verde, leurdă, pătrunjel verde etc. Rețete simple cu cartofi fierți în coajă.

Acești cartofi zdrobiți sau écrasé de pommes de terre sunt un fel simplu, țărănesc, din Franța rurală. În loc să transformăm cartofii fierți în piure, îi zdrobim cu mâinile sau cu o furculiță, lăsând și bucăți mai mari de cartof. Cât de gustoși sunt și ce textură faină au!! Pe lângă cartofi se mai adaugă grăsimi (unt sau ulei de măsline), lapte sau smântână dulce pentru frișcă precum și diferite verdețuri de sezon: usturoi verde sau leurdă, ceapă verde, ciboulette (cepșoară), pătrunjel verde etc. Nu e greșit dacă, la final, punem și un pic de brânză rasă: Gruyere, Emmentaler, Tomme sau cașcavaluri neaoșe.

Îm acești cartofi zdrobiți se pot pune și ierburi cu arome mai puternice: busuioc proaspăt, oregano, cimbru sau cimbrișor etc. Pentru pește ar merge un écrasé făcut cu ceapă verde și ulei de măsline, eventual și cu un pic de coajă rasă de lămâie.

reteta ecrase de pomme de terre cartofi zdrobiti frantuzesti cu smantana usturoi verde unt cepsoara Deja v-am arătat cum se face un piure fin de cartofi (cu mult unt!), în stil franțuzesc – vezi aici rețeta. De data aceasta vă prezint o garnitură rustică: écrasé de cartofi.

Piure de cartofi reteta clasica savori urbane

Din cantitățile de mai jos rezultă 6 porții de écrasé de cartofi cu smântână, unt și verdețuri sau cartofi zdrobiți franțuzești.

Écrasé de cartofi cu smântână, unt și verdețuri - rețeta franțuzească de cartofi zdrobiți
 
Timp de preparare
Timp de gatire
Timp Total
 
Autor:
Portii: 6 porții de écrasé de cartofi
Ingrediente - savoriurbane.com
  • cca. 1 kg de cartofi fierți în coajă (din soiuri pentru piure sau pentru copt)
  • 100 g unt gras
  • 200 ml smântână dulce pentru frișcă (cu min. 30% grăsime)
  • sare
  • 2 fire de usturoi verde sau de ceapă verde sau leurdă
  • o mână de pătrunjel verde tocat
  • o mână de cepșoară tocată
  • opțional: un pic de brânză rasă (Gruyere, Emmentaler, Gouda, cașcaval, parmezan etc)

 

Cum se face écrasé de cartofi cu smântână, unt și verdețuri – rețeta franțuzească de cartofi zdrobiți?

Ingrediente pentru garnitura rustică din cartofi fierți și zdrobiți

Am pus la fiert cca. 1 kg de cartofi cu 2 linguri bune de sare (nu vor fi deloc sărați la final!). E bine să alegem cartofi cu dimensiuni apropiate ca să fiarbă deodată: ori mari, ori medii, ori mici. Soiurile de cartofi pentru piure sunt prea făinoase pentru écrasé, cele mai bune fiind soiurile pentru copt. Am scurs cartofii fierți în coajă și i-am lăsat la răcorit.

1 kg de cartofi fierti in coaja

Apoi i-am decojit și am pregătit restul ingredientelor: untul, smântâna pentru frișcă, usturoiul verde, cepșoara tunsă din ghiveci (Schnittlauch, chives sau ciboulette) și frunzele de pătrunjel verde. Puteți folosi și leurdă, ceapă verde etc.

Ingrediente pentru garnitura din cartofi fierți și zdrobiți ecrase de pomme de terre

Am tocat destul de mare firele de usturoi verde și mai mărunt pătrunjelul și cepșoara.

usturoi verde tocat cepsoara patrunjel verdeturi de primavara leurda ceapa verde

Mod de preparare écrasé de pommes de terre cu smântână dulce, unt, usturoi verde, cepșoară și pătrunjel

Într-o tigaie sau cratiță încăpătoare am pus la topit untul cu usturoiul verde și un praf de sare (la foc mediu). Nu l-am călit ci doar l-am încălzit un pic în unt.

Am adăugat apoi cartofii zdrobiți cu mâinile și am amestecat totul cu o spatulă. Am redus focul la mic și am încălzit cartofii în tigaie. Ei nu trebuie să se rumenească!

După vreo 2-3 minute am pus smântâna dulce pentru frișcă. Da, atât de groasă e cea din Olanda, marca Campina (care se găsește și la noi la Penny) – nu e ca un lapte chior, cum se vinde la noi! De aceea am și adus mai multe cutiuțe (UHT) din Olanda!

garnitura mancare de cartofi zdrobiti cu smantana dulce unt usturoi

Am amestecat cartofii zdrobiți cu smântâna și i-am lăsat la foc mic 2-3 minute sau până ce au mai absorbit din smântână. Le-am pus și sare și i-am gustat: extraordinar de buni!

Ultimele adăugate în acest écrasé de cartofi au fost cepșoara și pătrunjelul verde tocate pe care le-am pus după ce-am stins focul și am tras tigaia deoparte. Aceste verdețuri delicate de primăvară nu se gătesc!

preparare cartofi cremosi zdrobiti cu unt smantana usturoi verde leurda branza ecrase

Servire Écrasé de cartofi cu smântână, unt și verdețuri – rețeta franțuzească de cartofi zdrobiți

Écrasé de cartofi se servește cald, pe post de garnitură alături de cărnuri fripte sau ca fel de sine stătător, presărat cu brânză rasă. Sunt foarte gustoși! Ai porțiuni fine și cremoase (gen piure) și bucățele mai mari de cartof. Pot fi păstrați la frigider 2-3 zile și reîncălziți.

Servire Écrasé de cartofi cu smântână, unt și verdețuri - rețeta franțuzească de cartofi zdrobiți savori

Să încercați neapărat această rețetă franțuzească de écrasé de cartofi cu smântână, unt și verdețuri!

Vă las și un scurt video cu acești cartofi, de pe contul meu de Instagram.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Savori Urbane (@oanaigretiu)

Vă mai las două rețete faine cu cartofi. Prima este cea de cartofi striviți cu parmezan și usturoi (la cuptor) – vezi aici rețeta.

Cartofi copți striviți cu usturoi, parmezan și verdețuri - rețeta de smashed garlic potatoes savori urbane

A doua recomandare este cea de cartofi copți răsturnați din tavă, cu crustă crocantă de parmezan – vezi aici rețeta.

crispy parmesan upside down potatoes reteta

Aici găsiți mai multe rețete cu cartofi.

Cartofi Vulcano umpluți cu brânză și înveliți în bacon - la cuptor reteta savori urbane

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Evalueaza reteta:  

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.