Pâinici aromate cu usturoi și verdețuri rețeta de chifle pull apart

17

Pâinici aromate cu usturoi și verdețuri rețeta de chifle pull apart. Pull apart buns – adică pâinici pufoase care se desprind unele de altele. Pâinici aperitiv cu usturoi ca la restaurant. Chifle moi și pufoase, aromate și gustoase. Pâinici unse cu verdeață și usturoi. Cum se fac chifle de casă? Cum se fac pâinici de casă pufoase?

Pâinici aromate cu usturoi și verdețuri rețeta de chifle pull apart savori urbane

Știți deja că suntem pasionate de brutărie și ca facem foarte des pâine de casă dar și chifle, cornuri pufoase sau alte specialități. Rețetele noastre de pâine au fost testat de sute de mii de cititori li tuturor le-au reușit perfect!

Aceste pâinici aromate pot fi un aperitiv, o gustare caldă servită înainte de felurile principale. Cu ceva vreme în urma am testat, la rându-mi, o rețetă de chifle arăbești extrem de moi și de pufoase. Rețeta circula pe Facebook sub forma de video. Ei bine, am fost cucerită de acele pâinici și le-am făcut de mai multe ori.  Puteți citi rețeta aici.

Mulți cititori au încercat-o și au fost foarte încântați de ea! Aluatul conține și o cantitate de lapte praf care contribuie la gustul și textura lui. Deci nu poate fi înlocuit.

De data aceasta am improvizat pe baza rețetei de mai sus, în dorința de a crea ceva special: pâinici aromate cu usturoi și verdețuri – chifle aperitiv. De fapt niște pâinici aperitiv cu usturoi, așa cum se oferă în unele restaurante. Mi-au ieșit grozav de bune! Pur și simplu se topesc în gură!

chifle aperitiv cu usturoi si verdeturi savori urbane

Puteți folosi atât usturoi proaspăt (zdrobit) cât și usturoi granulat. Eu l-am ales pe cel granulat pentru aluat și pe cel proaspăt pentru ungerea exteriorului chiflelor. La capitolul verdețuri m-am oprit la pătrunjelul verde. Puteți să-l combinați și cu oregano, busuioc, rozmarin, cimbru sau cimbrișor. Aș recomanda să încercați rețeta mea și apoi să începeți variațiunile pe temă.

Din același aluat am făcut și breadsticks cu parmezan si usturoi (un fel de mini batoane pufoase cu crustă crocantă) – vezi aici rețeta.

Mini batoane pufoase cu usturoi și parmezan - pull apart breadsticks savori urbane

Din cantitățile de mai jos rezulta 10 pâinici aromate cu usturoi și verdețuri – chifle pull apart, coapte într-o tipsie (tăviță) rotundă de 23-24 cm diametru. Puteți dubla cantitățile daca doriți să umpleți o tavă mai mare (rotundă) – de 32 cm diametru sau dreptunghiulară de cca. 30 x 25 cm. Dacă nu aveți lapte praf înlocuiți cei 120 ml de apă+25 g lapte praf cu 120 ml de lapte călduț+alte 15 g făină.

5.0 from 7 reviews
Pâinici aromate cu usturoi și verdețuri rețeta de chifle pull apart
 
Timp de preparare
Timp de gatire
Timp Total
 
Autor:
Portii: 10 pâinici aromate cu usturoi și verdețuri
Ingrediente - savoriurbane.com
  • 120 ml apa calduta
  • 3,5 g drojdie uscata (1/2 plic) sau 12 g drojdie proaspata
  • 12 g zahar
  • 5 g sare
  • 25 g lapte praf
  • 1 ou
  • 250 g faina alba 000
  • 40 g unt moale (nu topit!) cu 82% grasime
  • 2 lingurite usturoi granulat
  • 1 lingură cu varf patrunjel verde tocat (proaspat)
In plus:
  • putin ulei pentru uns masa de lucru si palmele
  • 50 g unt topit pentru uns painicile
  • 2 catei de usturoi zdrobiti
  • 1 lingura de patrunjel verde tocat (puteti pune și alte verdeturiȚ cimbru proaspat, oregano, rozmarin etc)
  • sare grunjoasa

 

Cum se fac pâinici aromate cu usturoi și verdețuri rețeta de chifle pull apart?

Aluat pentru pâinici aromate cu usturoi și verdețuri

ingrediente pentru painici arabesti pufoase

Aluatul se prepară foarte ușor. Într-un castron am pus apa călduță, zahărul și drojdia și le-am amestecat. Le-am lăsat 5 minute deoparte. Apoi am adăugat făina, laptele praf, sarea și oul și am frământat aluatul la robot 3-4 minute. E cam moale și lipicios însă așa trebuie să fie. Am adăugat și untul moale și am continuat frământarea 5 minute.

Mi-am uns mâinile cu ulei și am format (cum am putut) o bilă de aluat pe care am așezat-o la dospit într-un castron uns și el cu ulei. Am acoperit aluatul cu folie de plastic și l-am lăsat să crească 1 oră și 30 de minute – pâna s-a dublat (depinde de temperatura ambiantă).

aluat dospit pentru painici pufoase cu usturoi sau baghete picante

După scurgerea acestui timp am apăsat ușor aluatul cu palmele (ca să scot gazele din el) și am adăugat în castron patrunjel verde tocat precum și usturoi granulat.

aluat cu usturoi si verdeata pentru chifle picante

Am frământat totul cu mâna ca să se distribuie omogen verdeața și usturoiul granulat în aluat. Apoi am uns bine masa de lucru (și palmele) și am răsturnat aluatul pe ea.

reteta aluat cu usturoi si verdeturi pentru chifle pull apart

Cum se porționează și modelează chiflele pull apart cu usturoi și verdețuri?

Am cântarit aluatul ca să știu cam cum să-l îimpart: avea cca. 520 g. Așa că am decis să fac 10 pâinici aromate a câte 50-52 g fiecare.

cum se impart si modeleaza chifle egale painici aperitiv

Am aplatizat cu mâinile unse cu ulei fiecare bucățică de aluat, dându-i o formă de disc. Apoi i-am adunat marginile spre centru – ca la un plic sau ca la brânzoaice. Nu săriți peste etapa de shaping (modelare) pentru că ea este foarte importantă și contribuie la rezistența rețelei de gluten – cea care dă textură și ținută unui aluat dospit.

Apoi am mai adus o dată colțurile spre centru și le-am strâns bine ca să se lipească.

Am uns cu puțin ulei tăvița în care urmează să coc pâinicile. Am modelat ca mai sus toate cele 10 chifle și le-am pus în tavă cu parte lipită în jos (cu fața frumoasă și netedă în sus).

painici aromate cu usturoi si patrunjel verde preparare

Am pensulat chiflele cu puțin ulei, le-am acoperit cu folie de plastic și le-am lăsat iar la dospit. A doua dospire a durat cam 50 de minute (poate dura și o oră). Au crescut fain!!

painici picante a doua dospire

Coacere pâinici picante pull apart

Am preîncins cuptorul la 175 C cu ventilație (caldura sus si jos respectiv treapta medie la cuptoarele cu gaz). Am introdus tava cu chifle la copt pentru 25-30 de minute. Miros grozav!!

Până s-au copt pâinicile am avut timp să ma ocup de untul aromat cu care urmează să le ung.

cum se face unt aromat cu usturoi si verdeata pentru painici pufoase (1)

Am topit 50g de unt într-o crăticioară și l-am tras deoparte ca să se răcorească un pic. Am adăugat în el 2 căței de usturoi zdrobiți precum și o lingură bună de patrunjel verde tocat. Eu am pus și un pic de sare.

cum se face unt aromat cu usturoi si verdeata pentru painici pufoase (2)

Am scos pâinicile din cuptor li imediat le-am uns din belșug cu untul topit aromat. De 2-3 ori, pâna ce a fost absorbit complet de aceste pâinici aromate.

cum se ung painicile cu unt topit aromat

Ce arome faine!! Puteți să mai presărați și niște sare grunjoasă.

Servire chifle pufoase pull apart

painici aromate cu usturoi si patrunjel verde savori urbane

La masă!!! Nu vă pot povesti cât de bune sunt aceste pâinici aromate cu usturoi și verdețuri…. De vis! Fiecare își desprinde cu grijă câte o chiflă și o savurează călduță. Yummy!

cele mai pufoase painici aromate reteta pas cu pas

Se topesc în gură!

chifle aromate cu usturoi si patrunjel verde

Dacă sunteți amatori de chifle sărate, atunci vă recomand și rețeta pâinicilor cu fulgi de ceapă deshidratată – o găsiți aici.

sau rețeta de pull apart bread – pâine împănată cu cașcaval și usturoi – vezi aici.

Sper că v-a plăcut rețeta de pâinici aromate cu usturoi și verdețuri – chifle pull apart și că o veți testa în curând. Spor la treabă!

Aici găsiți mai multe rețete de pâine de casă, baghete, cornuri, covrigi, chifle etc.

baghete laugen si painici laugen

17 COMENTARII

  1. Nu este lapte in reteta! Aluatul se prepară foarte ușor. Într-un castron am pus apa călduță, zahărul și drojdia și le-am amestecat. Le-am lăsat 5 minute deoparte.

  2. Super gustoase si pufoase! S-au „evaporat” in 5 minute de pe masa. Voi incerca aceeasi reteta cu ceapa (cred ca se caleste intii ceapa si de-abia apoi se pune in aluat, corect????)

  3. suna tare bine, crezi ca ar fi problema daca in loc de usturoi granulat as toca marunt putin usturoi ” uscat”? eu nu agreez gustul de usturoi granulat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Evalueaza reteta:  

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.