Plăcintă spirală cu brânză sărată și foi subțiri – rețeta de ștrudel sărat sau plăcintă învârtită

4

Plăcintă spirală cu brânză sărată și foi subțiri - rețeta de ștrudel sărat sau plăcintă învârtită savori urbane

Plăcintă spirală cu brânză sărată și foi subțiri – rețeta de ștrudel sărat sau plăcintă învârtită. Plăcintă simplă cu brânză telemea, de vaci, de oi, frământată, burduf. Cum se face plăcinta spiralată din foi subțiri din comerț? Rețete de plăcintă la cuptor. Rețete cu foi de plăcintă.

Cred că mulți dintre voi știu că genul acesta de plăcintă spirală cu brânză sărată sau dulce se găsește în comerț (congelată). De ce să nu o preparăm acasă ca să știm exact ce punem în ea? Este o plăcintă simplă la cuptor care se umple cu mai multe feluri de brânzeturi Mixul este variabil în funcție de ce avem la dispoziție. Putem folosi brânză dulce de vaci în amestec cu telemea de oi de sau vacă, cu brânză frământată sau de burduf dar și cu cremă de brânză (cream cheese), diferite cașcavaluri natur sau afumate precum și mozzarella sau feta.

placinta invartita cu branza de burduf de vaci mozzarella telemea smantana

Cel mai repede merge treaba cu foi subțiri de plăcintă cumpărate din comerț (foi de ștrudel, phyllo sau yufka) dar, dacă aveți timp și pripecepere, vă las și rețeta foilor de plăcintă de casă (trase pe masă) – vezi aici.

Acum ceva vreme am făcut o altă plăcintă spirală umplută cu carne tocată și multă ceapă care a ieșit extraordinar de gustoasă – rețeta aici.

placinta dobrogeana cu carne tocata ceapa si smantana

Am aplicat aceeași tehnică și în cazul acestei plăcinte spiralate cu brânză. Practic este un fel de burek cu brânză care, înainte de a fi scos de tot din cuptor, este bine „însiropat” cu un mix de lapte cu smântână și ouă – așa zisa „baltă”. Iese ceva de vis! O plăcintă cu crustă rumenită, crocantă și miez moale, pufos. Aromele de brânzeturi sunt grozave!

cea mai buna placinta cu branza si foi subtiri din comert reteta savori

Din cantitățile de mai jos rezultă o plăcintă spirală cu brânză de cca. 30 cm diametru. Puteți să o faceți și în tavă dreptunghiulară de 30×25 cm.

5.0 from 2 reviews
Plăcintă spirală cu brânză sărată și foi subțiri - rețeta de ștrudel sărat sau plăcintă învârtită
 
Timp de preparare
Timp de gatire
Timp Total
 
Autor:
Portii: 8-10 porții de plăcintă spirală cu brânză sărată
Ingrediente - savoriurbane.com
  • 1 pachet de 400 g foi subțiri (cca.12-14 foi)
  • 75 g unt topit + 25 ml ulei
Umplutura de brânză (cca. 1,2 kg)
  • 500 g brânză dulce de vaci (grasă, bine scursă)
  • 200 g brânză de burduf, telemea sau frământată
  • 200 g cremă de brânză (tip Philadelphia, Almette sau similare)
  • 200 g mozzarella rasă sau cașcaval
  • 2 ouă întregi
  • sare după gust
În plus
  • 250 ml lapte
  • 100 g smântână groasă
  • 1 ou
  • un pic de sare

 

Cum se face plăcintă spirală cu brânză sărată și foi subțiri – rețeta de ștrudel sărat sau plăcintă învârtită?

Preparare umplutură de brânzeturi pentru plăcintă spiralată sau învârtită cu brânză

Am pus toate brânzeturile (de vaci, de burduf, mozzarella rasă și crema de brânză) într-un castron și le-am amestecat cu spatula. Am adăugat ouăle și am mixat din nou.

preparare umplutura placinta cu branza foi subtiri

Umplutura de brânză pentru această plăcintă spirală trebuie gustată de sare. Dacă aveți brânzeturi mai uscate și umplutura e prea densă atunci mai puneți 1 ou sau 1-2 linguri de smântână. Am obținut cca. 1,2 kg de cremă de brânzeturi.

cum se face umplutura de branza sarata burduf telemea branza de vaci cascaval pentru placinte

Cum se montează plăcinta spiralată cu brânză?

Am pus cuptorul la încins la 180 C (căldură sus+jos+ventilație) resăectiv treapta medie spre înaltă la cele pe gaz.

Am topit untul la foc mic și l-am lăsat la răcorit. Apoi am turnat și 25 ml de ulei în crăticioară. Am pregătit foile subțiri din comerț. Unele pachete de 400 g au 15 foi, altele doar 11 sau 12. Al meu a avut 12 foi. Am decis să fac 6 rulade a câte 2 foi fiecare așa că am pus o hârtie de copt pe masa de lucru și am așezat pe ea o foaie pe care am uns-o cu unt topit folosind o pensulă. Peste ea am așezat a doua foaie. Aceasta nu se mai unge deoarece peste ea vine umplutura de brânză. Foile subțiri se ung între ele pentru a nu se lipi în timpul coacerii.

Peste a doua foaie am pus 1/6 din umplutură adică cca. 200 g. Am întins-o cu spatula cât să ocupe 1/2 din foaie. Apoi am rulat primul cilindru și l-am așezat într-o tavă rotundă de 30 cm diametru (unsă cu unt topit).

cum se umple strudelul cu branza sarata telemea placinta spirala cu foi subtiri

Am început să construiesc plăcinta spirală cu brânză începând de la margini și mergând spre centru. Similar am făcut și celelalte 5 rulade (foaie, unt topit, foaie, 200 g umplutură) și am umplut tava circulară cu ele. Dacă aveți 11 foi în pachet atunci ultima ruladă (cea din mijloc) o faceți cu o singură foaie.

Dacă nu aveți tavă rotundă de 30 cm diametru atunci puteți alinia cele 6 rulade într-o tavă dreptunghiulară de cca. 30×25 cm (cu pereți înalți de măcar 4-5 cm).

În final am uns bine plăcinta cu restul de grăsime topită.

preparare reteta placinta rotunda spiralata cu branza sarata

Coacere plăcintă simplă cu brânză sărată sau învârtită cu brânzeturi și foi subțiri de ștrudel

Am dat tava la cuptorul bine încins la 180 C și am copt plăcinta spirală cu brânză 40 de minute.

coacere placinta spirală cu brânză sărată sau învârtită cu foi subțiri de ștrudel

Între timp am făcut un mix din lapte cu smântână, ou și un pic de sare. Este așa zisa „baltă” care urmează a fi turnată peste plăcintă.

Am scos plăcinta din cuptor și am turnat peste ea mixul de mai sus. Am presărat-o cu 25 g de parmezan ras fin care are extra aromă și savoare. Am dat tava înapoi la cuptor pentru 7-8 minute (tot la 180 C). Plăcinta fierbinte va absorbi băltoaca de lapte, ouă și smântână și va deveni moale, fragedă și foarte suculentă. Nu vă pot descrie aromele faine din bucătărie!

coacere placinta dobrogeana burek cu branza spirala in tipsie rotunda invartita

Servire plăcintă spirală cu brânză sărată și foi subțiri – rețeta de ștrudel sărat sau plăcintă învârtită

Am scos din cuptor tava cu plăcintă spirală cu brânză și am lăsat-o 10-15 minute la răcorit. Foile rumenite vor absorbi lichidele din tavă și se vor umfla foarte fain.

cea mai buna placinta cu branza sarata reteta de invartita spiralata cu foi subtiri din comert

Ai mei nu mai puteau de poftă așa că am trecut la porționarea plăcintei. Cât de frumoase sunt feliile! Cât de gustoasă și cremoasă e umplutura de brânzeturi! Cât de crocantă este crusta plăcintei! O nebunie! Cine dorește poate însoți plăcinta caldă cu un pahar de lapte bătut, sana, ayran sau iaurt.

cum facem placinta simpla cu branza sarata de oi vaca telemea framantata burek borek spiralat

Această plăcintă spirală cu brânză sărată se poate păstra 1-2 zile la cămară răcoroasă și se poate servi atât rece cât și reîncălzită la mircounde. Este grozavă!

reteta invartita cu branza sarata burduf framantata telemea smantana si foi subtiri de strudel

Burek cu brânză sărată sau plăcintă dobrogeană se poate face și în tavă dreptunghiulară – vezi aici rețeta.

cum se taie burek placinta doborgeana

Tot cu foi subțiri de plăcintă din comerț se fac rapid și țigaretele cu feta sau telemea sau sigara borek – rețeta aici.

Țigarete cu brânză telemea și foi subțiri de plăcintă - rețeta de sigara börek savori urbane

Puteți testa și rețeta noastră de bușeuri sau pateuri cu brânză și mărar – vezi aici.

Pateuri cu brânză și mărar usturoi sau leurdă - mini plăcinte cu foi subțiri reteta savori urbane

Sunt sigură că v-am făcut poftă cu această plăcintă spirală cu brânză sărată și că veți încerca rețeta noastră de plăcintă învârtită cu brânză sau ștrudel sărat!

Dacă sunteți amatori de plăcinte cu brânză, carne, ciuperci, piept de pui, fructe etc atunci găsiți aici mai multe rețete.

4 COMENTARII

  1. Excelenta!
    Am facut-o astazi dimineata, pentru aniversarea casatoriei noastre si sotul meu a fost incantat. Si eu! A iesit asa cum am sperat: grozava. Multumesc mult!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Evalueaza reteta:  

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.