Prăjitura tăvălită cu miere, nucă și ciocolată – cuburi cu miere și nucă. Cum se face prăjitura tăvălită cu nucă sau cocos? Rețeta tăvălitei cu nucă și miere fără praf de copt, ca pe vremuri. Cea mai pufoasă tăvălită cu glazură de ciocolată și nucă. Rețete de tăvălită. Rețete de prăjituri de casă.
Prăjitura tăvălită cu miere, nucă și ciocolată este foarte îndrăgită de români și nu lipsește de pe mesele lor de Sărbătoare. Nu este un simplu pandișpan înmuiat în sirop de cacao și presărat cu nucă măcinată ci un preparat mai complex cu mult unt în compoziție.
Prăjitura tăvălită cu miere, nucă și ciocolată sau cuburi cu miere și nucă este o interpretare românească a celebrei prăjituri australiene Lamington. Aceasta stă la originea tăvălitei românești care a fost creată prin înlocuirea exoticei nuci de cocos cu nuca autohtonă și a unei părți din zahăr cu miere de albine. Rețeta originală australiană a prăjiturii tăvălite cu cocos o găsiți aici.
Adevărul este că nuca de cocos are o aromă specifică foarte plăcută și merge tare bine cu această prăjitură însiropată. Nici nu este la fel de grasă ca nuca obișnuită. Ca să obținem o prăjitură tăvălită cu miere și nucă românească bună, care să fie comparabilă cu originalul, ar fi bine să prăjim ușor nuca în prealabil. Prin prăjire nucii i se dezvoltă și intensifică aroma naturală.
După cum v-am obișnuit, nu este nevoie de praf de copt în această rețetă deoarece ne vom folosi de aerul acumulat în albușurile bătute spumă. Pentru extra savoare nu uitați să puneți în aluat: sare, vanilie și coajă rasă de lămâie.
Din cantitățile de mai jos am obținut o tavă de 30 x 40 cm cu prăjitura tăvălită cu miere, nucă și ciocolată.
- 9 ouă
- 100 g miere
- 2 lingurițe extract de vanilie sau 2 plicuri zahăr vanilat
- coaja rasă de la o lămâie
- 150 ml apă
- 85 g zahăr
- 375 g făină
- ½ plic praf de copt (opțional)
- 75 g unt gras (min. 80%)
- un vârf de cuțit sare
- 300 g zahăr
- 400 ml apă
- 60 g cacao
- 80 g unt gras
- un praf de sare
- 1 linguriță de extract vanilie sau 1 plic zahăr vanilat
- 300 g nucă măcinată (ușor prăjită în prealabil)
Cum se face rețeta de prăjitura tăvălită cu miere, nucă și ciocolată – cuburi cu miere și nucă?
Ingrediente și preparare aluat pufos pentru prăjitura tăvălită
Într-o crăticioară am pus la topit mierea (a mea era zaharisită) împreună cu apa si coaja rasă de lămâie. Nu am lăsat-o să ajungă la fierbere ci doar să se încălzească un pic. Am tras cratița deoparte și am adăugat vanilia și untul.
Am separat ouăle: albușurile merg în castronul curat al mixerului iar gălbenușuri într-un mic castron. După vreo 10 minute am pus și gălbenușurile și un vârf de cuțit bun de sare peste compoziția răcorită cu miere și le-am mixat ușor cu un tel de mână.
Separat am bătut spumă tare albușurile cu un praf de sare. Apoi am turnat zahărul peste ele și am continuat baterea până ce am obținut o spumă tare, densă și lucioasă (ca la bezea).
Am pus cuptorul la încins la 180 C (căldură sus+jos+ventilație respectiv treapta medie spre înaltă la cele cu gaz). Mi-am pregătit o tavă de cca. 30 x 40 cm tapetată cu hârtie de copt.
Într-un castron mai mare am pus făina cernută. Dacă vă e frică că nu vă crește prăjitura puteți pune acum 1/2 de plic praf de copt (eu nu folosesc). Peste ea am turnat mixul de ouă cu miere și am omogenizat totul cu telul sau cu lingura de lemn.
Am obținut un aluat gros și lipicios. Am pus peste el 1/3 din spuma bătută și am incorporat-o energic.
Imediat aluatul devine mai „prietenos”. Am adăugat și restul de spumă și am trecut la omogenizarea delicată a acesteia cu spatula, cu mișcări de sus în jos. Doar prima treime de spumă de mixează energic, restul de 2/3 se incorporează cu delicatețe!
Aluatul final este unul spumos, lejer, fluid.
Am turnat imediat aluatul în tava tapetată cu hârtie de copt și l-am nivelat rapid cu o spatulă. Ne mișcăm repede ca să nu pierdem aerul acumulat în albușuri!
Coacere prăjitura tăvălită cu miere, nucă și ciocolată
Am introdus repede tava cu aluat în cuptorul preîncins și am copt blatul 20 de minute la 180 C. Apoi am redus temperatura la 170 C și am continuat coacerea alte 10-12 minute (depinde de cuptor). Prăjitura trebuie să fie ușor rumenă, crescută și frumoasă.
Tare bine miroase a vanilie și coajă de lămâie! Am răsurnat imediat blatul pe un grilaj de bucătărie și i-am dezlipit hârtia de copt de pe spate. Prăjitura are nevoie de ventilație în timp ce se răcorește lent. Blatul este pufos, aromat și poros (are găurele).
Blatul pentru prăjitura tăvălită cu miere se lasă până se răcește complet (poate fi și peste noapte).
Cum se face glazura de ciocolată pentru prăjitura tăvălită?
Într-o oală mai mare (de cca. 3 -4 L) am pus zahărul și cacaoa pudră și le-am amestecat pe sec – astfel cacaoa nu face cocoloașe! Peste ele am turnat cu grijă apa, am completat cu un strop de sare și cu vanilie. Am pus oala pe foc mediu și am așteptat să ajungă la fierbere. Atenție, se umflă și dă în foc!!! De aceea am zis de oală mare de tot. Glazura trebuie amestecată ocazional și trebuie redus focul la minimum ca să putem controla umflarea acesteia. Am pus și untul și am continuat fierberea la foc mic până ce zahărul este complet dizolvat iar glazura este omogenă și se îngroașă un pic. Etapa aceasta durează cam 10 minute. Am tras glazura de pe foc și am lăsat-o la răcorit. Ea trebuie să fie călduță dar nu fierbinte!
Nu fierbeți exagerat siropul pentru că se va zaharisi și se va transforma în fondant! Dacă totuși ați pățit asta nu e nicio problemă: adăugați 100 ml de apă și puneți din nou glazura la fiert.
Cum se însiropează și tăvălesc cuburile de prăjitură cu miere și nucă?
Am prăjit ușor nuca într-o tigaie uscată ca să i se dezvolte aroma naturală.
După ce s-a răcit complet am trecut-o prin mașină – am tocat-o fin – și am mutat-o într-o cutie de plastic spațioasă. Mi-am pregătit un castron încăpător cu glazură și am tăiat blatul în pătrate egale (ale meu au avut latura de cca. 5 cm.
Rând pe rând am însiropat bucățile de prăjitură scufundându-le câteva secunde în glazura călduță. Le-am scos și scurs de glazură cu o furculiță (nu le-am înțepat!) și le-am mutat în castronul cu nucă măcinată. Le-am tăvălit bine prin aceasta și le-am mutat pe un platou curat. Observație: cu cât lăsați mai mult cuburile în sirop sau glazură cu atât mai mult o vor absorbi! Aveți grijă să nu rămâneți fără glazură!
Servire Prăjitura tăvălită cu miere, nucă și ciocolată – cuburi cu miere și nucă
Această minunată prăjitură tăvălită cu miere, nucă și ciocolată sau cuburi cu miere și nucă se servește rece, chiar de la frigider. Se păstrează în cutii ermetic inchise (ca să nu se usuce) și rezistă bine peste 10 zile.
Sunt niște cuburi fragede, pufoase, bine însiropate și extrem de aromate. Se topesc efectiv în gură! Bucățile de prăjitură tăvălită se pot orna și cu sferturi de miez de nucă.
Alte variante de prajitura tavalita:
Cu lămâie și nucă de cocos – o prăjitură lejeră, dulce-acrișoară și foarte aromată – rețeta aici.
Tavalita cu cafea, rom și nucă – rețeta aici.
Dacă sunteți amatori de prăjituri cu nucă atunci vă recomand o rețetă veche ungurească de la străbunica mea – vezi aici.
Sau o altă prăjitură cu blat pufos, cremă fiartă de nucă cu rom și glazură de ciocolată – Franzi Schnittl – vezi aici.
Cred că v-am făcut poftă cu prăjitura tăvălită cu miere, nucă și ciocolată – cuburi cu miere și nucă și că o veți prepara în curând!
Aici găsiți mai multe rețete cu nucă: prăjituri, torturi, fursecuri, cozonaci, cornuri, baigli etc.
[…] Versiunea romaneasca a acestei prajituri tavalite este cu miere si nuca autohtona – reteta aici. […]
[…] Sau prajitura tavalita cu miere si nuca – reteta aici. […]
Imi face o deosebita placere sa gasesc reteta este minunata prajitura eu am o reteta diversa fara miere ,tavalirea se face in un sos de ciocolata . Anul asta incerc cu miere ,taticul meu le spunea cuburilor televizoare spre distractia tuturor si asa a ramas denumirea in familie si prieteni . Deci anul asta televizoare cu miere de Craciun. Cu mult respect Sarbatori Fericite !
Si acesta e un sos ca de ciocolata iar versiunea fara miere este trecuta si ea in reteta – se numeste Prajitura Lamington si se tavalest in nuca de cocos.
Nu stiu cum sau de ce, nu a iesit pandispanul. S-a intarit la mijloc si nu a crescut. Eu banuiesc ca este prea mult pentru un pandispan 180 plus ventilatie. Am un cuptor electric Electrolux model din 2020, deci nu are cuptorul nicio contributie.
Am facut peste 20 de retete diferite care implicau blaturi/pandispan fara praf de copt de la voi si nu am avut niciodata vreo problema. Totul arata perfect normal pana la coacere, cand a fost pus in tava arata perfect, pastrase aerul din albusuri. Coacerea a facut ceva probleme.
Eu cred ca trebuia max. 180 fara ventilatie sau 160 cu ventilatie. Problema e ca pana nu ma prind ce nu iese, nu imi vine sa incerc din nou reteta.
Am zis doar sa las un feedback sa stii ca nu iese la toti la fel, nu imi dau seama de ce. Oricum nu imi pare rau sau ceva, am destule retete minunate de la voi 🙂
Ciudat! Poate totusi cuptorul nu e ok si nu face exact gradele pe care le promite. Ar trebui testat cu un termometru de carne ca sa va lamuriti exact cate grade face cand il setati la 180. Nu ati fi prima care are genul acesta de probleme.
Sarumana, o sa incerc 🙂