Prăjitura tăvălită cu lămâie – rețeta de cuburi pufoase și însiropate

4

Prăjitura tăvălită cu lămâie - rețeta de cuburi pufoase și însiropate savori urbane

Prăjitura tăvălită cu lămâie – rețeta de cuburi pufoase și însiropate. Cum se face prăjitura tip Lamington cu lămâie? Prăjitură de casă cu lămâie. Prăjitură fără cremă. Prăjitură de casă simplă și rapidă. Rețeta de Lemon Lamington.

De ceva vreme mă bate gândul să încerc prăjitura tăvălită cu lămâie în loc de ciocolată. Nu am mai văzut niciunde această rețetă dar m-am gândit că ar ieși bine dacă o adaptez cumva. Pentru blatul pufos (fără praf de copt) am păstrat rețeta de bază de la tăvălita clasică cu cacao și cocos (Lamington) – rețeta aici. În plus am creat un sirop de lămâie cu unt foarte gustos și aromat. Lamington este prăjitura națională a Australiei.

Ulterior am găsit că există aceste Lemon Lamingtons care se fac fie cu sirop, fie cu lemon curd (vezi aici ce este). Tare bune și pufoase au ieșit aceste cuburi cu lămâie și cocos! Dulci-acrișoare, aromate și extrem de gustoase.

Rețeta este foarte simplă și rapidă și poate fi făcută cu ușurință și de către începători. Din aceste cantități rezultă o tavă de 35×25 cm (cca. 32-40 bucăți, în funcție de dimensiunile la care se taie).

Prăjitura tăvălită cu lămâie - rețeta de cuburi pufoase și însiropate
 
Timp de preparare
Timp de gatire
Timp Total
 
Autor:
Portii: 1 tavă de 35x25 cm
Ingrediente - savoriurbane.com
Pentru blat:
  • 250 g faină tip 000
  • 6 ouă
  • 50 g unt cu min. 82% grăsime
  • 250 g zahăr
  • 5 linguri apă clocotită
  • un praf de sare
  • vanilie
  • coaja rasă de la 1 lamâie
Pentru sirop:
  • 150 ml zeamă de lămâie
  • 150 ml apă
  • 300 g zahăr
  • 180 g unt gras cu min 80%
  • coaja rasă de la 1 lamâie
  • vanilie
Pntru decor:
  • 150 g fulgi de cocos

 

Cum se face prăjitura tăvălită cu lămâie – rețeta de cuburi pufoase și însiropate?

Blat pufos pentru prăjitura tăvălită

Primul lucru punem cuptorul la încins la 180° C (căldură sus+jos+ventilație) respectiv treapta medie spre înaltă la cele cu gaz.

Se separă ouăle. Albușurile se bat cu un praf de sare, se adaugă jumătate din zahăr și se mai bat până obținem o spumă tare, fermă, lucioasă. Gălbenușurile se bat cu cealaltă jumătate de zahăr, cu vanilia și coaja rasă de lămâie până se obține un mix spumos la care se adaugă untul topit și răcorit (călduț) și apa clocotită. Tot aici se adaugă treptat și făina.

Se obține un aluat destul de lipicios în care adaugă treptat, lingură cu lingură, spuma din albușurile bătute (1/2 din ea). Nu se amestecă puternic pentru a nu pierde aerul din albușuri!  Aluatul va deveni mai moale, mai cremos. Restul de spumă se pune toată deodată și se incorporează cu grijă cu o spatulă (mișcări largi de sus în jos).

Compoziția se toarnă într-o tavă (eu am folosit o tavă de circa 35×25) așternută cu hârtie de copt și se coace 15-20 de minute la 180° C (cuptor preîncins).

Apoi se răstoarnă pe un grilaj (cu susul în jos) și se scoate hârtia. Se lasă la răcit. După răcirea completă am tăiat blatul în pătrate sau dreptunghiuri (laturi de 4-5 cm).

Cum se face siropul pentru tăvălita cu lămâie?

Până se coace blatul ne ocupăm de siropul de lămâie. Am pus la fiert zeama de lămâie, apa, zahărul, vanilia și coaja de lămâie. Aici vă rog să gustați! Dacă doriți un sirop mai dulce puteți să mai adăugați un pic de zahăr. Eu mi-am dorit ceva mai acrișor și siropul a fost perfect așa.

Am lăsat pe foc mediu circa 5 minute după care am adăugat și untul. Am mai lăsat oala pe foc timp de 2-3 clocote și apoi am pus siropul la răcit.

Am așezat bucățelele de aluat în sirop și le-am întors pe fiecare parte. Este bine dacă se absoarbe cam 2-3 mm pe fiecare parte. Deci nu le facem fleașcă.

După ce am scos cuburile cu lămâie din sirop le-am tăvălit bine prin fulgi de nucă de cocos.

M-am asigurat ca prăjitura tăvălită cu lămâie să fie învelită cu cocos pe fiecare parte.

cum se tavalesc cuburi cu lamaie prin nuca de cocos (2)

Am scos cubulețele pe o hârtie de copt curată. Puteți să le așezați și direct pe un platou.

Păstrare și servire cuburi cu lămâie sau prăjitura tăvălită cu lămâie și cocos

Iată platoul cu prăjitura tăvălită cu lămâie. Nu vă pot descrie ce arome faine are: de lămâie, vanilie și cocos.

Se păstrează perfect dacă o acoperiți cu o folie transparentă și așezați platoul în cămara răcoroasă. Dacă este foarte cald o păstrați în frigider.

cum se fac cuburi cu lamaie sau prajitura tavalita cu lamaie si cocos

Interiorul este extrem de aerat și pufos chiar dacă nu are praf de copt.

sectiune prajitura tavalita cu lamaie

Vă invit să încercați și rețeta de „tăvălită românească” cu cacao, miere și nucă – vezi aici rețeta.

Prăjitura tăvălită cu miere, nucă și ciocolată - cuburi cu miere și nucă reteta savori urbane

Sau prăjitura tăvălită cu cafea, rom și nucă – rețeta aici.

Prăjitura tăvălită cu cafea, rom și nucă - rețeta de cuburi însiropate și pufoase savori urbane

Dacă sunteți amatori de prăjituri cu lămâie atunci vă recomand și Prăjitura Zaza cu mascarpone si lămâie – vezi aici.

Prăjitura Zaza cu cremă de lămâie, mascarpone și blat pufos reteta savori urbane

Sau tortul cu iaurt și cremă de lămâie (lemon curd) – vezi aici.

Cred că v-am făcut poftă cu Prăjitura tăvălită cu lămâie sau cuburi pufoase și însiropate și că o veți testa în curând!

Aici găsiți mai multe rețete de prăjituri de casă.

prajituri de casa

4 COMENTARII

  1. Am incercat prajitura( am folosit 75g unt ca la prajitura Lamington clasica) si a iesit de vis! Doar ca am pus mai putina zeama de lamaie( alor mei nu prea le place acru). E foarte buna prajitura!

  2. Buna seara|
    De cum am vazut reteta m-am si apucat de treaba’ este nemaipomenit de gustoasa
    MULTUMESC FOARTE MULT PENTRU RETETELE DATE
    O NOAPTE MAGICA VA DORESC

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Evalueaza reteta:  

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.