Gulaș de vită cu cartofi la ceaun – rețeta ardelenească

12

Gulaș de vită cu cartofi la ceaun - rețeta ardelenească savori urbane

Gulaș de vită cu cartofi la ceaun – rețeta ardelenească. Cum se face gulaș la bograci sau ceaun de fontă cu pirostrii? Cât se fierbe o tocană cu carne și cartofi la foc de lemne sau de cărbuni? Ce legume și condimente se pun în gulașul tradițional? Rețete cu carne de vită sau vițel. Rețete de mâncare cu sos.

Oftez și acum la vederea acestor poze 🙂 Rememorez întreaga experiență oferită de acest fabulos gulaș de vită cu cartofi preparat la ceaun sau bograci tocmai în Olanda. Da, fiica mea este studentă acolo și și-a dorit foarte mult să putem împărtăși rețetele noastre ardelenești colegilor ei internaționali. Așa că, în luna august, am pornit cu mașina la drum spre sudul Olandei – acolo unde fiica mea începe al doilea an de studii. Și-n mașină, pe lângă valizele cu haine, chitara bass, borcane cu zacuscă și alte hodrobele, am înghesuit și un ceaun fain de fontă cu tot cu pirostrii, lanț, suport pentru foc… plus două linguroaie de lemn (de fapt o lingură și un polonic uriaș). Să ne înțelegem: bograci (bogracs) înseamnă în limba maghiară chiar ceaun.

cum se face gulas la ceaun cu carne de vita si cartofi

Marlene are colegi de toate națiile: olandezi, nemți, americani, ruși, bulgari, maghiari, lituanieni, estoniei, letoni, taiwanezi, japonezi etc. I-am cunoscut de anul trecut când am fost deja de 3 ori în vizită acolo. De fiecare dată i-am invitat să guste diferite preparate tradiționale așa că până acum au fost tare încântați de ardeii umpluți, musacaua de cartofi, clătitele sau langoșii cu smântână și usturoi. Acum au avut ocazia să vadă cum se face un gulaș de vițel cu cartofi și sos gros, delicios.

Partea faină e că fata s-a mutat din cămin într-un studio cu un pic de grădină. Este o comunitate de studenți și toate apartamentele au grădini care comunică între ele. Seara este o nebunie să stai în șezlong și să vorbești cu vecinii de peste gardurile vii tunse la 1 m. Nu mai zic de muzicile faine care se aud de peste tot și de atmosfera grozavă. De la rock și punk la vaporwave, funk și trip-hop.

Toată lumea circulă dintr-o grădină în alta, se ciocnesc pahare, se ciugulesc gustări etc. Într-una din seri a fost rândul nostru așa că am făcut un platou mare de felii de pâine unse cu zacuscă de vinete adusă de acasă care a făcut furori în comunitate. S-a întors gol, lins. rețeta zacuștii o găsiți aici.

felii de paine unse cu zacusca de vinete savori urbane

Nu mai zic de vremea de acolo: max. 27 C, cu briză. Asta pe când la Arad erau 35 C. Nu e de mirare că nu m-am dat dusă cu una cu două și că am stat acolo fix o lună 🙂 Mare, soare decent, aer curat, briză, plajă îngrijită, faleză superbă.

Revenind la gulașul nostru: m-am orientat după rețeta tradițională ungurească de gulyas leves (vezi aici) dar am făcut o variantă de mâncare cu sos mai gros. Nu am pus csipetke (micile gălușcuțe de făină – vezi aici) ci doar cartofi. Practic am făcut un gulaș ardelenesc sau un bograci de vită, așa cum se face pe la Arad.

Dintr-un gulaș gustos nu trebuie să lipsească carnea de vită (gulyas înseamnă păstor de vite), chimenul și paprika dulce și iute (adică boiaua de ardei). Ceva afumătură nu strică, la fel și un pic de untură de porc. Legumele care se pun de obicei sunt ardeii grași, țelina (tulpină și frunză), roșiile dulci și zemoase de vară precum și cartofii.

Doar boiaua am adus-o de acasă, restul ingredientelor fiind integral cumpărate din supermarketurile olandeze. Da, am găsit și chimen (nu chimion!) – karwijzaad îi zice în olandeză. Și untură de porc se găsește și este foarte bună.

Din cantitățile de mai jos rezultă cca. 15-20 de porții de gulaș de vită. Ceaunul meu are capacitate de 11 L. Oricum, ce rămâne se poate congela sau păstra la frigider. Gulașul reîncălzit este tot mai bun pe zi ce trece.

5.0 from 4 reviews
Gulaș de vită cu cartofi la ceaun - rețeta ardelenească
 
Timp de preparare
Timp de gatire
Timp Total
 
Autor:
Portii: 15-20 de porții de gulaș de vită cu cartofi
Ingrediente - savoriurbane.com
  • 2,5 kg carne de vită (pulpă, rasol, coaste)
  • 250 g bacon, kaiser, costiță sau slănină afumată
  • 1 kg ceapă
  • 1 căpățână mare de usturoi sau 2 mai mici
  • 1 lingură de untură de porc sau 100 ml ulei
  • 5-6 ardei kapia, gogoșari sau ardei grași roșii, galbeni
  • 1-2 ardei iuți
  • 4-5 roșii coapte și zemoase
  • 4 tije țelină verde cu frunze
  • 1 lingură cu vârf chimen semințe
  • 4-5 linguri cu vârf boia dulce de ardei
  • 2 linguri pastă concentrată de roșii
  • 4-5 lingurițe sare
  • 2 lingurițe rase piper
  • 2 foi de dafin (opțional)
  • 2,5 kg cartofi
În plus:
  • o legătură de pătrunjel verde
  • smântână groasă pentru servit
  • pâine proaspătă

 

Cum se face gulaș de vită cu cartofi la ceaun – rețeta ardelenească?

Ingrediente pentru gulaș la ceaun cu carne de vită și legume

Pentru gulaș am ales cele mai ieftine bucăți de carne de vită. E bine ca acestea să aibă și ceva grăsime precum și țesut conjunctiv care dau o savoare deosebită preparatului final. Am avut cca. 2,5 kg de carne din care 1 kg a fost rasol de vită cu os cu măduvă. Restul a fost „riblap” (așa scria pe pachet) și am dedus de pe o „hartă” că ar fi carne din zona gâtului vacii. Bună! Puteți folosi și pulpă de vită sau căzături de carne tip „de lucru”. În plus am cumpărat și cubulețe de bacon afumat (de porc).

carne de vita pentru gulas la ceaun

Mi-am pregătit și legumele: ceapa, ardeii grași, roșiile, usturoiul și tijele de țelină (apio). Țelina merge tare bine cu carnea de vită. Ceapa multă face mâncarea dulceagă și îngroașă sosul.

Iată și condimentele: chimenul, piperul, paprika dulce (adusă de acasă).

condimente pentru gulas de vita chimen paprika boia dulce piper

Am tocat ceapa, tijele de țelină, ardeii, roșiile, usturoiul. În plus am adăugat și un ardei iute mic (tocat, amestecat cu ardeii grași). Am mărunțit usturoiul. Am tăiat carnea în cuburi mari (am păstrat și oasele cu măduvă). Am curățat cartofii, i-am tăiat în cuburi potrivite și i-am lăsat în apă rece până le-a venit rândul. Vedeți că toate ingredientele sunt puse în castroane separate deoarece ele vor intra pe rând în ceaun.

ingrediente gulas de vita cu cartofi si sos gatit la ceaun

Mod de preparare gulaș la ceaun cu carne și cartofi sau bograci de vită

Iată și ceaunul de care v-am povestit în introducere. Are 11 L capacitate și are stativ cu lanț și manivelă (se poate regla înălțimea la care să atârne desupra flăcării) precum și vatră pentru foc de lemne sau cărbuni. Singura problemă a fost că nu am găsit lemne pentru foc ci doar cărbuni (mangal și brichete). Se găsesc în supermarket și bușteni dar pentru șemineu – nu aveam toporișcă ca să-i spargem. Așa că am făcut un foc zdravăn cu cărbuni de lemn peste care am pus treptat brichete care să întrețină căldura. Un asemenea gulaș de vită are nevoie de 4 ore gătire la foc molcolm așa că pregătiți-vă cu lemne și cărbuni!

ceaun de fonta cu pirostrii si vatra cu lant inaltime reglabila

Am pus ceaunul gol la încins după care am pus untura (sau uleiul) și baconul cubulețe. Le-am lăsat să sfârâie un pic după care am venit cu ceapa și chimenul. Am presarat și un pic de sare și am călit totul vreo 8-10 minute. Am amestecat ocazional. Este foarte important ca semințele de chimen să se prăjească un pic la început pentru a li se dezvolta aroma. Am pus și usturoiul mărunțit și am amestecat iar. Nu vrem ca acesta să se ardă deoarece își schimbă gustul.

A urmat carnea pe care am sotat-o vreo 10 minute, amestecând-o ocazional. Ce bine miroase! Am asezonat totul cu sare, piper măcinat și boia din belșug. Paprika sau boiaua dulce este esențială pentru un gulaș. Nu am lăsat boiaua la prăjit deoarece devine amară și indigestă. Imediat am pus ardeii grași și pe cel iute împreună cu tijele de țelină mărunțite.

Am amestecat bine și am lăsat ardeii la călit vreo 5 minute. Au urmat: pasta concentrată de roșii (eu am folosit Mutti triplo concentrato) și cuburile de roșii proaspete. Iar am amestecat.

Am turnat cca. 3 L de apă caldă peste carnea și legumele din ceaun. Momentan e „zamă lungă” dar aceasta va scădea în cele 3 ore și ceva de fierbere.

Deaoarece nu am avut foc de lemne care să facă „pălălaie”, a trebuit să dau jos ceaunul de pe lanț și să-l așez direct peste cărbuni, bine înconjurat de aceștia. Am amestecat bine ca să nu fie ceva prins de fundul ceaunului și am lăsat totul la fiert pentru vreo 3 ceasuri. În acest răstimp copiii au completat focul cu brichete puse de jur împrejurul ceaunului. Sistemul a fost perfect!

cat se fierbe un gulas de vita la ceaun cu pirostrii

După vreo 3 ore de clocotit la foc mic gulașul a scăzut. A fost amestecat ocazional de copii care s-au și pozat pe rând cu linguroiul lung de aproape 1 m 🙂

Proba este cea a cărnii: bucățelele trebuie să fie moi, aproape făcute. Nu chiar de tot pentru că mai vin și cartofii.

Am pus și cartofii bine scursi de apă și am așteptat ca aceștia să fiarbă (cam 30-40 de minute a durat). În timp ce fierb, cartofii absorb mult lichid și sosul devine gros. Dacă e cazul puteți adăuga 500 ml de apă caldă.

Gata! Am gustat de sare și piper. Puteți completa acum dacă este cazul. Gulașul este cremos, cu sos extra gustos, plin de bucățele de carne fragedă și de cartofi. Legumele s-au dezintegrat în cele 4 ore de gătire și au format acest sos superb.

Servire gulaș de vițel cu cartofi preparat la ceaun

Înainte de servire am tocat pătrunjel verde cu care am presărat din belșug gulașul. Ce arome faine! Iată și mega-polonicul cu o porție zdravănă de gulaș de vițel cu cartofi. Cam 500 ml intră în polonicul uriaș.

cel mai bun gulas de vita cu cartofi si sos preparat la ceaun cu pirostrii

Iată-i și pe colegii fetei care au gustat din gulaș. S-a păpat cu smântână și pâine proaspătă. Tare le-a plăcut tuturor mai ales că a era o zi mai răcoroasă. Copiii au tot venit în ture așa că, până la final, am rămas cu cca. 4 porții de gulaș pentru a doua zi. După ce a stat la rece, gulașul putea fi tăiat felii cu cuțitul deoarece s-au închegat toate gelatinele din carne și oase. 🙂 Ca o piftie s-a făcut.

Am copt și pâine acolo, în micul cuptor electric al fetei. Am făcut o franzelă de casă care a ieșit grozav de bine – rețeta aici.

În altă seară am făcut grill party cu mici de casă (rețeta aici) și frigărui (rețeta aici).

Închei aici povestea gulașului ardelenesc din Olanda și sper că veți testa și voi rețeta.

Vă las aici mai multe rețete ce pot fi gătite la bograci (ceaun).

Retete la ceaun (bograci) - ce gatim in aer liber

12 COMENTARII

  1. Frumoasa povestea si tre sa recunoastem mama e mama. Sotia face mai mereu mici la gratar si prietenii fiului nostru se invita imediat cu toate restrictiile de la la virusul ala pacatos. Plangerile au fost in general despre usturoi noua ne place mai in caantitate asa ca am folosit modul de preparare a usturoiului dupa o reteta din Bosnia am facut mujdei fie la piua sau dat prin razatoare si am folosit numai lichidul si rezultatul la mici s-a vazut imediat. Despre gustul gulasului inca facem sapaturi dar nu am reusit sa-l facem ca cel mancat la Budapesta desi am gasit boia ungureasca care se stie ca e renumita. Oricum mai incercam ceaunul ala e teribil de frumos ! Sanatate si numai bine din Calgary Alberta Canada.

  2. […] Am făcut această supă cremă de legume cu perișoare, roșii și ciuperci în mica bucătărie compactă a fiicei mele care este studentă în Olanda. De fiecare dată când o vizitez am ocazia și plăcerea să gatesc pentru mai mulți prieteni și colegi de-ai ei din campus. Vă dați seama că toți mă așteaptă cu drag de fiecare dată 🙂 Sunt copii de toate națiile: olandezi, nemți, lituanieni, estonieni, ruși, maghiari etc. În alte dăți le-am făcut ardei umpluți, musaca de cartofi, langoși, papanași, clătite sau chiar un ceaun mare cu gulaș cu cartofi (la foc în aer liber) – rețeta aici. […]

  3. Am incercat reteta si gulasul a iesit bestial!!! Am introdus in meniul meu acest fel de mancare si astazi chiar intentionez sa il repet! Multumesc mult pentru reteta!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Evalueaza reteta:  

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.