Spaghete milaneze rețeta de paste cu ciuperci, bacon și sos de roșii

1

Spaghete milaneze rețeta de paste cu ciuperci, bacon și sos de roșii savori urbane

Spaghete milaneze rețeta de paste cu ciuperci, bacon și sos de roșii. Cum se fac paste simple cu costiță afumată, șunculiță sau kaiser și ciuperci? Rețeta de pasta alla milanese cu șuncă, ciuperci și sos tomat. Rețete de paste. Rețete cu ciuperci. Rețete cu sos de roșii.

Rețeta de spaghete milaneze este o invenție central-europeană care nu are nicio treabă cu Italia. Pastele milaneze se găsesc în restaurantele și bistrourile din Ungaria, Austria, Germania, Cehia, Slovacia etc. Le-am mâncat de nenumărate ori în Ungaria unde se numesc „Milánói spagetti”. Când veți citi rețeta vă veți da seama că sunt exact pastele care se făceau în casele noastre în anii ’70-’80. Le ziceam „macaroane cu ciuperci și șuncă”. Sunt bune și le plac mult copiilor.

reteta paste milaneze spaghettti cu sos rosu

Rețeta de spaghete milaneze e o găselniță comercială similară cu cea de „Spaghetti a la bolognese” (vezi aici). Nici acestea nu se găsesc în Italia ci doar în restul lumii. Italienii nu asociază niciodată un ragu alla bolognese cu spaghetti ci cu tagliatele sau alte paste.

servire spaghetti bolognese

Din cantitățile de mai jos rezultă 2 porții de paste milaneze.

5.0 from 1 reviews
Spaghete milaneze rețeta de paste cu ciuperci, bacon și sos de roșii
 
Timp de preparare
Timp de gatire
Timp Total
 
Autor:
Portii: 2
Ingrediente - savoriurbane.com
  • 180-200 g paste
  • 200 g bacon, kaiser, costiță sau șunculiță afumată
  • 250 g ciuperci proaspete
  • 1 ceapă medie
  • 400 ml suc gros de roșii/pasata
  • 100 g cașcaval ras
  • sare
  • piper
  • opțional: busuioc, oregano

 

Cum se fac spaghete milaneze rețeta de paste cu ciuperci, bacon și sos de roșii?

Ingrediente pentru paste milaneze sau spaghetti a la milanese

Am tăiat kaiserul (costiță afumată, bacon sau șunculiță) în bucățele. Eu am folosit un kaiser preparat și afumat chiar de mine, acasă (rețeta aici).

bacon costita afumata de casa

Am feliat ciupercile. Puteți folosi ciuperci de cultură (champignon albe sau brune) dar și ciuperci de pădure (gălbiori, hribi etc) sau un mix din toate acestea. Se găsesc pungi cu mix de ciuperci congelate și sunt foarte bune pentru această rețetă de spaghete milaneze.

ciuperci tocate paste mancare

Am decojit, spălat și tocat ceapa. Nu e greșit dacă folosiți ceapă roșie sau verde, în funcție de sezon.

Am pregătit sucul gros de roșii. Am mai avut 2 sticle de passata de roșii preparată anul trecut (vezi aici). Este o conservă naturală fără sare sau conservanți pe care o fac după metoda italiană care este mult mai simplă decât cea de la noi. Gustul și aroma acestui suc gros de roșii sunt cele de roșii proaspăt culese din grădină! Nu are gust de bulion, de conservă.

Passata de roșii rețeta italiană foarte simplă și rapidă de suc gros de roșii pentru iarnă savori urbane

Mod de preparare paste milaneze cu ciuperci, bacon și roșii – spaghetti alla milanese

Am ales o tigaie antiaderentă încăpătoare în care am pus baconul și l-am rumenit ușor la foc mic/mediu. Nu trebuie să se prăjească tare ci mai mult să i se topească un pic din grăsime. După cum vedeți nu am pus deloc ulei în aceste paste milaneze deoarece grăsimea din kaiser este suficientă.

Apoi au urmat ciupercile pe care le-am călit vreo 5 minute la foc mare. La început ele lasă apă dar aceast se va evapora rapid.

Peste ciuperci am adăugat ceapa tocată și condimentele: sare, piper. Toc acum puteți adăuga și busuioc sau oregano uscate. Am călit ceapa vreo 2-3 minute până ce-a devenit translucidă, fără să se rumenească.

Ultima adăugată în tigaie a fost passata de roșii. Am amestecat totul bine și am mai lăsat tigaia pe foc preț de 4-5 minute (cât să clocotească un pic sosul și să scadă puțin).

Sosul pentru spaghete milaneze este gata!

reteta preparare paste milaneze spaghete (2)

Servire spaghete milaneze – rețeta de paste cu ciuperci, bacon și sos de roșii

Am fiert spaghetti în multă apă cu sare, conform indicațiilor de pe pachet. Apoi le-am scurs și m-am ocupat de montarea farfuriilor. După cum spuneam în introducere, în restaurantele și bistrourile din Ungaria, Austria sau Germania aceste paste milaneze se servesc cu sosul așezat direct în farfurie (peste spaghetti) și bine presărate cu mult cașcaval ras. De obicei se pune cașcaval trapist, nu parmezan. Dacă aveți parmezan sau pecorino e și mai bine!

servire paste milaneze spaghetti milanese de casa

Italienii întotdeauna pun pastele în sos (în tigaie, cratiță) și le amestecă bine pentru ca acestea să absoarbă din el. Aceasta e metoda corectă și savuroasă. Și brânza rasă se poate pune direct în cratiță în loc să fie presărată peste pastele din farfurie. În acest caz decorul poate fi compus din frunze proaspete de busuioc.

cum se fac paste milaneze spaghete cu bacon ciuperci rosii

Nu este greșit dacă amestecați pastele cu sosul milanez și le dați un pic la cuptor, presărate cu cașcaval ras. Puteți să vă ghidați după această rețetă de paste la cuptor.

Paste cu carne tocata la cuptor reteta savori urbane

La fel de bine puteți folosi sosul milanez cu bacon și ciuperci pentru a prepara o tavă de lasagne – vezi aici detalii cu privire la montare și coacere.

Lasagne alla bolognese - rețeta tradițională italiană savori urbane

Am pomenit mai sus de faptul că aceste paste milaneze sunt o găselniță populistă așa că nu pot să nu menționez și celebra „pizza de casă” pe care o făceau gospodinele în anii ’70-’80. Pizza cu blat pufos și topping bogat compus din cam tot ce se găsea prin frigidere. Unii sunt încă nostalgici după această creație – rețeta aici.

Una peste alta, chiar dacă aceste spaghetti milaneze nu au origine italiană, sunt niște paste gustoase care le plac și celor mici. Sunt sigură că veți testa rețeta 🙂

Aici vă las mai multe rețete de paste clasice sau al forno (la cuptor).

cum se fac paste alfredo reteta autentica italiana

1 COMENTARIU

  1. Buna seara, am facut milanezele Dvs de multe ori. De data asta, m-am gandit sa folosesc niste ceafa condimentat-afumata de casa(cred ca tot dupa reteta Savori). Vai, cat de bune au putut iesi! Nu am mai condimentat, pentru ca afumatura avea crusta pe ea, condimentele erau oarecum similare, se pare ca boiaua nu a stricat gustul. Oricum, oala a ramas curata 😉

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Evalueaza reteta:  

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.