Plăcintă simplă cu brânză la cuptor – rețeta de focaccia di Recco (fără drojdie). Turtă nedospită la tepșie (tavă) cu umplutură de brânză sărată (caș, telemea, la Crescenza sau stracchino, mozzarella, fior di latte etc). Cum se face plăcintă cu brânză la cuptor? Rețete de plăcintă sărată. Rețetă italiană de focaccia fără drojdie.
Această plăcintă simplă cu brânză este delicioasă și se prepară foarte ușor! Practic vorbim despre 2 foi de aluat nedospit care se umplu cu bucățele de brânză, se ung cu ulei și se coc în tavă rotundă (tipsie, tepșie sau tepșă). O turtă nedospită cu brânză care se coace la cuptor. O formă arhaică de plăcintă cu aluat crocant și umplutură de brânză sărată care se topește în timpul coacerii. Yummy!
Despre Focaccia di Recco
Focaccia di Recco originală („fugassa de Réccu” sau „a fugassa cö formaggio”) este o specialitate din Liguria care se face cu aluat nedospit (fără drojdie) și brânză La Crescenza sau stracchino (vezi aici). Am găsit așa ceva în Arad la Pini Alimentari (un supermarket cu produse italiene autentice). Este o brânză moale și grasă preparată din lapte de vacă. Are textură cremoasă și nu are multă sare. Seamănă cu un caș gras, moale, puțin sărat. Există variante de focaccia di Recco umplute cu brânză Gorgonzola, mozzarella, fontina sau prescinsêua (o altă specialitate italiană cu consistență între ricotta și iaurt). Vedeți mai jos cu ce puteți înlocui La Crescenza.
Aluatul nedospit din care se fac foile de plăcintă este elastic, nelipicios și se prelucrează ușor. Nu vă fie teamă! După coacere el devine fraged, crocant și extrem de gustos!
Din cantitățile de mai jos rezultă 2 tăvi de cca. 30 cm diametru cu plăcintă simplă cu brânză sau Focaccia di Recco. Cele 12 felii sunt suficiente pentru 4-5 persoane deoarece turta nedospită este subțire și se iau în calcul 3-4 felii/persoană. Pentru autenticitate am urmat rețeta originală de Focaccia di Recco prezentată de 2 chefi italieni (vezi video de la final). Am adaptat cantitățile deoarece ei lucrau cu tăvi uriașe de 80 cm diametru.
- 400 g făină cu min. 10% gluten (proteină) - recomand tip Manitoba cu 13-15% gluten
- 240 g apă (la temperatura camerei)
- 40 g ulei de măsline
- 15 g sare
- 400 g brânză moale - originalul este cu La Crescenza sau stracchino dar puteți folosi fontina, Gorgonzola, prescinsêua, caș, telemea grasă, parmezan sau Grana, cașcaval, mozzarella, fior di latte etc
- 60 g ulei de măsline pentru uns tăvile și pentru stropit plăcintele
- 20 g griș pentru tapetat tava
- fulgi de sare (sau sare grunjoasă) pentru decor
Cum se face o plăcintă simplă cu brânză la cuptor – rețeta de focaccia di Recco (fără drojdie)?
Aluat nedospit pentru turtă cu brânză sau plăcintă la tavă (tipsie, tepșie, tepșă)
Pentru această rețetă avem nevoie de făină „de forță”, cu mult gluten (proteine). Conținutul de proteine al unei făini este trecut pe pachet. Recomand făina Manitoba cu min. 13,5% proteine sau făina ungurească Totkomlosi Buza Liszt. Ambele absorb bine lichidele și au gluten mult care conferă aluaturilor elasticitate.
Toate cantitățile sunt date în grame (inclusiv lichidele), după metoda brutărească. Am lucrat direct în vasul robotului de bucătărie echipat cu cârligul pentru frământare. Am așezat bolul pe cântar și am pus făina, sarea, apa și uleiul (am făcut tara după fiecare ingredient – adică am adus cântarul la zero). Nu murdărim aiurea 7 castroane și căni pentru fiecare ingredient! Dacă aveți o făină slabă ar fi bine să începeți cu 200 g de apă și vedeți pe parcurs dacă mai e nevoie și de restul de 40 g. Am pornit robotul și am frământat aluatul 5 minute la viteză medie.
Am făcut pauză 5 minute după care am reluat frământarea pentru alte 5 minute. Am obținut un aluat moale dar nelipicios.
Am răsturnat aluatul nedospit pe masa de lucru și l-am cântărit: cca. 690 g.
Am divizat aluatul în 4 părți egale (a cca. 172 g fiecare), verificate cu cântarul.
Am format 4 bile de aluat (bine tensionate) pe care le-am pus într-o cutie de plastic cu capac și le-am lăsat la odihnă 1 oră (pe masa de bucătărie). Rețeaua de gluten are nevoie de acest răgaz pentru a se relaxa.
Cum se întind foile de plăcintă simplă fără drojdie?
Între timp am pus cuptorul la încins la temperatură maximă posibilă: 250 C (căldură sus+jos+ventilație) respectiv treapta maximă la cele pe gaz.
După timpul de relaxare am luat prima bilă de aluat și am început să o întind direct cu mâinile. Se lucrează foarte ușor deoarece aluatul este elastic și nelipicios. În video de la finalul rețetei vedeți exact cum se introduc pumnii sub aluat și cum acesta, prin propria greutate, se lasă și se întinde singur. Acolo se lucra cu cantitate mult mai mare (pentru tavă de 80 cm diametru) și aluatul atârna greu. În cazul meu (pentru tavă de 30 cm) aluatul e mai ușor și nu se trage așa de fain.
Așa că am întins foaia suplimentar cu sucitorul. Masa de lucru nu trebuie înfăinată!
Cum se umple focaccia di Recco cu brânză moale La Crescenza sau stracchino?
Am pregătit prima tavă pentru plăcintă simplă cu brânză. Am ales o tipsie (tepșă, tepșie) rotundă de 30 cm diametru pe care am uns-o cu pensula cu un pic de ulei de măsline și am tapetat-o cu griș fin.
Am așezat prima foaie de aluat de turtă în tavă și am distribuit 200 g de brânză La Crescenza sau stracchino. Aceasta se rupe efectiv în bucăți care se răspândesc uniform pe suprafața foii.
Am întins a doua bilă de aluat și am obținut a doua foaie cu care am acoperit brânza. Am tras bine marginile plăcintei și le-am presat. Am tăiat excesul de aluat mai gros cu ajutorul unui cuțit. Apoi am ciupit foaia de sus în dreptul fiecărei bucăți de brânză pentru a permite eliberarea aburului (umidității) în timpul coacerii.
Nu mi-a rămas decât să stropesc bine Focaccia di Recco cu ulei de măsline și să dau tava la cuptorul super încins.
Coacere focaccia din Recco umplută cu brânză sau turtă nedospită cu brânzeturi la alegere
Important! Tava cu plăcinta simplă cu brânză sau focaccia di Recco se așază direct pe fundul cuptorului încins (nu pe grilaj) astfel încât să se coacă bine și la fund! Am copt turta nedospită cu brânză cca. 15 minute la 250 C sau până ce se rumenește ușor la suprafață.
Tare fain miroase în bucătărie!! Am scos prima tavă cu plăcintă din cuptor și am admirat-o: este fain rumenită și crocantă!
Alte variante de plăcintă simplă cu brânză
Nu am pierdut vremea până s-a copt prima turtă la tepșă și am trecut la treabă. Din celelalte 2 bile de aluat (plus marginile căzute de la prima plăcintă) am făcut alte 2 foi subțiri, ceva mai mari. A doua tavă are 32 cm diametru și este teflonată (antiaderentă). În acest caz am uns-o cu ulei dar nu am mai presărat-o cu griș deoarece nu există riscul lipirii aluatului de tavă. Am pus prima foaie de aluat și am distribuit a doua variantă de umplutură: bucăți de La Crescenza (stracchino) sau caș moale și parmezan ras. Puteți pune telemea uscată rasă și boțuri de caș sau puneți face mici grămăjoare de brânză de burduf sau frământată. La fel de bine puteți folosi bucăți de mozzarella (bine scurse de zer), cașcaval ras, mici bucățele de Gorgonzola sau orice alte brânzeturi aveți la îndemână.
Am acoperit totul cu ultima foaie, am ciupit-o și e gata și a doua plăcintă! Am stropit-o cu ulei de măsline și am dat-o la copt.
După 15 minute la 250 C (tot așezată pe fundul cuptorului) am obținut o plăcintă superbă umplută cu diferite brânzeturi. O minunăție de turtă cu brânză coaptă în tepșă, tepșie sau tipsie!
Servire plăcintă simplă cu brânză la cuptor – rețeta de focaccia di Recco (fără drojdie)
Această plăcintă simplă cu brânză se servește fierbinte, imediat după ce-a fost scoasă din cuptor. Se poate stropi suplimentar cu un fir de ulei de măsline și se poate presăra cu fulgi de sare.
Am tăiat plăcinta rapid cu rola pentru pizza și am servit-o mesenilor. O nebunie! Aluatul subțire nedospit este crocant iar umplutura de brânză este cremoasă.
Cum să nu vrei să guști o felie fierbinte de Focaccia di Recco?
Aici vedeți și fundul tăvii presărate cu griș: aluatul nu s-a prins deloc de tavă și feliile se scot cu ușurință din ea. Ne-a plăcut foarte mult și a doua versiune, cea cu parmezan. Aceasta are o savoare deosebită așa că vă sfătuiesc să testați și această variantă dar doar după ce vă regalați cu originalul! Exact ca și în cazul pizzei, această plăcintă simplă cu brânză trebuie consumată imediat, caldă. Își pierde savoarea după ce se răcește deoarece aluatul devine tare și cauciucat iar brânza (care a fost topită) devine sfărâmicioasă.
Dacă sunteți amatori de focaccia atunci vă mai las 2 rețete faine. Prima este cea de focaccia alla genovese (simplă, doar cu ulei și sare) – vezi aici. Are o metodă inedită de preparare la care se folosește o saramură cu ulei.
Sau focaccia clasică cu aluat extra pufos, plin de bule – vezi aici. Aceasta poate avea topping de rozmarin, busuioc, roșii, brânză etc.
Sunt sigură că v-am stârnit pofta cu această plăcintă simplă cu brânză și că veți testa rețeta de Focaccia di Recco!
Aici găsiți mai multe rețete de pizza.
Buna ziua! Se pot folosi cele 4 bile de aluat pt o singura placinta(cu 4 foi)?
Multumesc!
NUUU! Cele din mijloc nu se coc.. ramam crude. Musai sa faci 2 placinte!