Salata cu rosii si branza telemea, cu oua fierte si usturoi – Salata Argentiniana VIDEO – salata favorita de vara! Cat tin rosiile o fac saptamanal. O stiu din copilarie, facuta de mama. De ce se numeste argentiniana? Pentru ca reteta a ajuns in Clujul anilor ’70 via o persoana care luase parte la un dineu organizat de Ambasada Argentinei din Bucuresti. Doamna respectiva a fost atat de incantata de aceasta salata incat a cerut reteta la fata locului si ne-a impartasit-o si noua.
De atunci (de prin 1976) salata aceasta face furori in cercul de prieteni al parintilor mei (si ulterior in propriul meu cerc de prieteni).
De ce?? Pentru ca e extraordinar de gustoasa, racoritoare, cremoasa si usturoiata! Salata cu rosii cu branza Argentiniana reprezinta combinatia perfecta pentru zile toride de vara: rosii zemoase, oua fierte mediu (pot fi si cleioase – fierte 3 minute), usturoi zdrobit, ulei de calitate si putina branza rasa (telemea de oaie sau capra). Evident ca gustul i se intensifica dupa ce sta cateva ore la frigider (in cutie ermetic inchisa) timp in care se racoreste bine si rosiile isi lasa zeama. Tot ce lipseste langa salata asta este o bucata de paine pentru intins in sosul minunat, pana la ultima picatura. Te lingi pe degete de cat de buna e si te miri cand auzi din ce si cat de repede se face. In 20 de minute e gata!
Salata cu rosii cu branza poate fi si simplificata si transformata in garnitura de pe langa gratare (se lasa ouale deoparte ca sa nu fie prea consistenta). Chiar daca estetic arata mai bine asezata stratificat (rosii, oua, rosii) deliciosul sos se formeaza prin amestecarea delicata a acestor componente impreuna cu ulei si usturoi zdrobit. Nu e frumos dar e bun!
Mai jos, spre final, găsiți și versiunea VIDEO a acestei salate, ea fiind pregătită de fiica mea Marlene!
Fiind o salata retro, foarte moderna in anii ’70, am decis sa o prezint asa cum o stiu din copilarie, facuta de mama: in vas de Jena oval cu capac! Era mare smecherie in anii aia sa ai vase de Jena (care erau chiar de la Jena, nu „Yena” cum se numesc acum variantele piratate) de diverse dimensiuni. Erau faine si la gatit chestii la cuptor gen sufleuri sau gratinuri si la servit la masa (salate, pastete etc).
Proportia ingredientelor este una fixa si se adapteaza in functie de numarul de persoane.
In principiu per persoana se calculeaza:
- 2 rosii medii – coapte si zemoase sau cate 1 rosie mare
- 1 ou fiert (cleios – 3 min sau mai tare – 5 min)
- 1 catel de usturoi zdrobit
- 1/2 lingura de ulei (la salata aceasta eu pun de floarea soarelui pentru ca este neutru ca si gust)
- 20g telemea rasa (de oaie sau capra)
Eu am facut-o pentru 6 persoane.
- 12 rosii medii, coapte si zemoase
- 6 oua fierte mediu (sau cleioase)
- 6 catei de usturoi zdrobiti
- 3 linguri de ulei de calitate (eu folosesc de floarea soarelui la aceasta salata)
- 120g telemea sarata
- putina sare (cu grija daca si telemeaua este sarata)
Mod de preparare Salata cu rosii si branza telemea, cu oua fierte si usturoi – Salata Argentiniana
Se spala bine rosiile si se scurg. Se pun ouale la fiert in apa rece si se cronometreaza 3-4 minute din momentul in care incep sa clocoteasca. Intre timp se curata cateii de usturoi si se zdrobesc cu presa direct in castronul pentru salata. Ca sa fim tot in tonul retro va prezint presa de usturoi luata de la rusi, din piata, model 1990! Trainica!
Se adauga lingurile de ulei de floarea soarelui si se amesteca bine cu usturoiul si cu sarea.
Rosiile spalate se feliaza si se adauga si ele in castron. Se amesteca bine cu o lingura asftel incat toate feliile de rosii sa fie atinse de ulei si usturoi.
Ouale au fiert intre timp. Le-am clatit bine cu apa rece si le-am lasat la racorit in ea. Apoi le-am decojit si le-am taiat felii (rondele). Cu „chitara de oua” – asa ii ziceam cand eram mica si nu cred ca exista copil care sa nu fi zdranganit la feliator!
Feliile de oua se distribuie dasupra rosiilor din salatiera. Daca ar fi fost cleioase ar fi fost si mai bine (am uitat sa cronometrez timpul) deoarece galbenusul semilichid incepea deja sa formeze sosul cremos al acestei salate.
Salata cu rosii cu branza arata bine asa, cu ouale deasupra dar mai buna e la gust daca se amesteca cu rosiile si cu uleiul usturoiat. Fara mila!
Servire Salata cu rosii si branza telemea, cu oua fierte si usturoi – Salata Argentiniana
Ultimul pas: branza rasa. Am gasit un colt de telemea de oaie in frigider si l-am ras deasupra. Si aici este o smecherie: jumatate din branza rasa se amesteca in salata si jumatate se lasa in strat deasupra in scop estetic.
Salata cu rosii si branza Salata argentiniana este gata! Ai mei o mananca pe loc – chiar daca ouale sunt putin caldute de la fiert si rosiile pline de caldura de la soare. Mie imi place sa o las cateva ore la frigider ca sa apuce sa se amestece aromele si ca rosiile sa lase zeama.
Nu aveti idee ce racoritoare poate fi intr-o zi torida de vara! Sa vii acasa, sa scoti caserola din frigider si sa mananci salata argentiniana cu paine proaspata. Nebunie!
Salata Argentiniană (Argentina) rețeta VIDEO
Vă las aici și rețeta în format video, preparată de Marlene, fiica mea. Vă dorim vizionare plăcută și nu uitați să vă abonați (gratuit) la canalul nostru de Youtube! Apăsați aici pentru a fi la curent cu noile rețete VIDEO Savori Urbane!
Dacă sunteți amatori de salate de roșii cu brânză atunci vă recomandam și:
Salata de vară ca la Arad – rețeta aici.
Salata grecească dupa rețeta tradițională – aici.
O alta salata simpla de rosii este aceasta – cu branza de capra si busuioc.
Salata bulgărească – rețeta originală aici.
eu am folosit usturoi verde dar foarte gustos
ai facut-o??
Nota 10
Nota 10 pt retete
Iti multumim Catalyna! 🙂
[…] mai povestit despre o salata cu rosii, branza, usturoi si oua fierte (Salata Argentiniana – reteta aici) pe care o facem in familie de vreo 35 de ani. Ne place […]
Mama o făcea exact așa pentru toată familia, iar pentru mine punea și niște cuburi de ardei grași sau gogoșari. În copilăria mea, acum peste 50 de ani, mama îi spunea ” salată vitaminizanta”. Mie îmi place fără pâine, iar la sfârșit să beau sosul direct din bol.
buna rau salata asta!!! ;-)))
[…] tentez si cu reteta mea de Salata argentiniana – rosii, oua fierte, telemea si usturoi. Reteta a fost testata de sute de cititori si toti au […]
O salata de vara minunata .Cu roșii proaspete culese din gradina și cu telemea de capra …..moaamăăă !!! A fost prânzul nostru de azi ,mai e jumătate de castron în frigider ,abia aștept sa întind in seara asta cu o chifla în zeama lăsată 😉
Facuta de mai multe ori…nu credeam ca rosiile, branza, oul si usturoiul se impaca asa de bine. Prima data am respectat cantitatea de usturoi din reteteta, dar pentru ca ne place usturoiul la urmatoarea am suplimentat…si mai bun gustul 🙂
Divina.
Simpla dar excelenta!Am mancat-o pe nerasuflate:)
Asa trece si la noi 🙂
Delicios si foarte sanatos
[…] Vara mancam multe rosii de gradina, mari, aromate, zemoase, coapte la soare. Gustul lor nu se compara cu al celor din supermarket… Doar vara facem celebra Salata Argentiniana cu rosii, branza si oua fierte – vezi aici reteta. […]
[…] feta) – rețeta aici sau pe cea argentiniană (cu oua fierte, telemea și usturoi) – rețeta aici. Toate sunt […]
La noi în familie se face, la fel, vara, o rețetă de salată de roșii de mâncat seara la cină care se numește, nu știu din ce motive, „salată jidovească” (vă rog , nu mă acuzați de antisemitism, chiar așa am apucat-o eu 🙂 : se amestecă, în cantități variabile, roșii, gogoșari (sau ardei capia), brânză telemea tăiată cubulețe, ceapă tăiată peștișori și ulei.
Trebuie neapărat să o încerc și pe asta!
Hmm.. la noi se numeste salata evreiasca cea din oua fierte cu maioneza https://savoriurbane.com/salata-de-oua-cu-maioneza/
Oana, delicioasă salata!!!! Pentru ca am eu un pitic pe creier care nu ma lasă să mă bucur in totalitate de mâncare dacă aspectul nu este perfect, am amestecat doar albușul in salata iar gălbenușul l-am pus deasupra roșiilor, înainte de a pune brânza.
Mulțumesc pentru tot ceea ce faceți. Sunteți minunate!!!
E o salata foarte delicioasa.