Ciorba ardeleneasca de vitel cu smantana – reteta pas cu pas

11

Ciorba ardeleneasca de vitel - reteta pas cu pas Savori Urbane

Ciorba ardeleneasca de vitel cu smantana – reteta pas cu pas. O ciorba din carne si oase de vitel cu multe zarzavaturi si legume, dreasa cu smantana si galbenusuri. Cum se face ciorba de vitel sau manzat? O supa deasa si consistenta pentru un pranz perfect in familie.

Aceasta ciorba ardeleneasca de vitel cu smantana (noi ii spunem supa de vitel sau „zeama”) este consistenta si satioasa si se serveste, in general, din boluri marisoare. Poate constitui un fel 1 + 2. Dupa ea mai merg eventual niste clatite, gogosi sau o budinca de orez.

Per ansamblu, ciorba de vitel seamana cu clasica ciorbita de vacuta (reteta aici) insa contine si alte ingrediente in plus fata de ea (chimen, paprika) si se drege cu smantana si galbenus de ou, in bunul stil ardelenesc. Nu se acreste cu bors.

cea mai buna ciorba de vacuta reteta pas cu pas

Din carne de vita/vitel si oasele aferente putem face o multime de supe si ciorbe. Cele mai gustoase ciorbe si supe se prepara pe carnea cu oase multe, acestea dand savoarea specifica. Puteti prepara o ciorba taraneasca ungureasca foarte faina si din carne si oase de porc – reteta aici.

Ciorba de pui ardeleneasca cu smantana reteta savori urbane

Din cantitatile de mai jos am obtinut cca. 6-8 portii de ciorba ardeleneasca de vitel.

4.9 from 7 reviews
Ciorba ardeleneasca de vitel cu smantana - reteta pas cu pas
 
Timp de preparare
Timp de gatire
Timp Total
 
Autor:
Portii: 6-8 portii
Ingrediente - savoriurbane.com
  • 500 g carne de vitel sau manzat (pentru rasol)
  • cateva oase de vitel
  • 3-4 morcovi
  • 1-2 pastarnaci
  • 1-2 radacini de patrunjel
  • ½ radacina de telina
  • 1 ceapa rosie mare
  • 250 g mazare boabe (proaspata sau congelata)
  • 2-3 cartofi de marime medie
  • frunze de telina
  • frunze de patrunjel
  • sare
  • piper negru
  • chimen
  • paprica dulce (boia de ardei)
  • 200 ml suc de rosii
  • 1 crenguta cimbru
  • 1 foaie de dafin
  • 1-2 linguri ulei
Pentru dres:
  • 3-4 galbenusuri
  • 400-500 g smantana acrisoara (fermentata) grasa cu min.20%
  • Optional: putina zeama de lamaie
  • verdeata tocata pentru decor

Cum se face ciorba ardeleneasca de vitel cu smantana – reteta pas cu pas?

Cum se fierbe carnea de vitel cu oase?

Am cumparat o bucata faina de rasol de vitel (manzat) si 2-3 rondele de os cu maduva.

Carnea de vitel am pus-o la fiert in apa rece cu un pic de sare si cateva boabe de piper negru si o lingurita de seminte de chimen. Am fiert carnea asa circa 45 de minute la foc mic. Am avut grija sa o spumez mereu pana ce zeama a ramas limpede.

Cum se pregatesc zarzavaturile pentru ciorba de vitel?

Pana fierbe carnea ne ocupam de zarzavaturi si de legume, pregatim condimentele. Am  curatat si am spalat totul bine. Zarzavaturile si cartofii i-am taiat cubulete.

Intr-o tigaie am pus 1-2 linguri de ulei si am calit usor morcovii.

Cat se fierbe ciorba de vitel?

Dupa ce carnea a fiert aproape complet (90%) am scos-o din oala si am taiat-o in cubulete. Supa ramasa am strecurat-o. Nu ca ar fi vreo problema cu ea, dar asa scot si boabele de piper si de chimen care au fiert suficient.

Am reintrodus apoi carnea in supa si am adaugat si restul legumelor si zarzavaturilor.

Punem totul din nou la fiert, mai putin mazarea care nu are nevoie de atata timp. Adaugam si frunze de patrunjel si de telina. Completam cu apa daca zeama a scazut prea mult.

Dupa ce a ajuns din nou la fierbere am adaugat foaia de dafin, crenguta de cimbru, niste piper negru proaspat macinat si chimen macinat.

Fiind vorba despre o ciorba ardeleneasca am adaugat si 2 lingurite rase de paprica (boia dulce de ardei) si sucul de rosii. Am lasat totul sa fiarba pana ce legumele au fost moi, patrunse. In final am adaugat si mazarea (a mea a fost congelata). Am gustat de sare, de piper. Mai condimentam daca este nevoie.

Dupa fierbere se indeparteaza tijele de cimbru si de la frunzele de telina.

Cum se drege ciorba ardeleneasca de vitel cu smantana si galbenusuri?

Smantana folosita trebuie sa fie grasa. Vorbim despre smantana acrisoara (fermentata) cu minimum 20% grasime (smantana la galetusa pe care o folosim si la sarmale). NU dreg intreaga oala de ciorba daca aceasta nu se mananca la o masa!

Ciorba dreasa devine foarte perisabila (se strica usor). Asa cum am povestit si la ciorba de perisoare (reteta aici), scoatem din oala exact cate portii mancam la o masa si doar pe acestea le dregem. Eu calculez cca. 1 galbenus + 1 lingura de smantana pentru fiecare 2 portii.

Am frecat smantana cu galbenusurile si apoi am adaugat 1-2 linguri de supa peste smantana si se am amestecat din nou pana s-a subtiat complet si nu am mai avut cocoloase. Abia dupa aceea am adaugat smantana in supa. Puteti pune si cativa stropi de zeama de lamaie.

Restul de ciorba nedreasa se lasa la racorit si apoi se pastreaza 3-4 zile la frigider. Se reincalzeste in portii care se dreg „la fata locului”.

Servire ciorba de vitel cu smantana

In final mai presaram inca niste frunze de patrunjel verde proaspat si servim ciorba de vitel fierbinte, aburinda.

Este minunata! Atat de aromata si de faina! Plina de bucatele de carne frageda si de legume sanatoase.

Oana a facut o alta ciorba faina de vitel cu ciuperci si smantana (a la Stroganoff) – vezi aici reteta.

supa stroganoff de vita cu ciuperci smantana si mustar

Daca esti amator de „zemuri” ardelenesti atunci vei fi incantat si de ciorba de fasole boabe cu afumatura si tarhon, servita cu ceapa rosie frecata cu otet – reteta aici.

cea mai buna ciorba de fasole boabe cu ciolan afumat costita carnati reteta

Merita sa incerci si tu aceasta reteta clasica de ciorba ardeleneasca de vitel!

Aici gasiti mai multe retete de ciorbe, supe, supe crema.

Ciorba de cartofi cu afumatura reteta ardeleneasca savori urbane

11 COMENTARII

  1. Cam asa ceva fac si eu dar fara paprica, de fapt la mine in casa nu se gaseste boia, este un ingredient depasit. Pun ardei rosii proaspeti in schimb, se gasesc tot timpul anului. Si chiar si galbenusul de ou este cam in plus. Se poate drege doar su smantana si este delicioasa. Prefer sa pun ceapa intreaga si sa o scot dupa ce a fiert.

    • Boiaua de ardei este depășită? Adică a ieșit din modă după niște sute de ani? Says who? Din ce-am citit mai sus am înțeles că ai modificat toată rețeta…. foarte bine! În oala ta pui fix ce vrei dar să nu ai impresia că ce-ai făcut acolo mai e vreo ciorbă alrdelenească! Înlocuirea papricii cu ardei proaspeți e similară cu înlocuirea brânzei telemea cu niște lapte. Seamănă? Ardei poraspeți în tot timpul anului? De ingrediente de sezon nu mai vorbim? Dar boiaua nu rezistă peste an?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Evalueaza reteta:  

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.