Ciorba sau bors din oase de porc. O reteta simpla de ciorba taraneasca, cu multe zarzavaturi si oase cu carne de porc (coaste). Poate fi ciorba ardeleneasca, dreasa cu smantana, sau acrita cu bors, in restul tarii.
Fac des ciorba sau bors din oase de porc, mai ales cand acestea au si carne atasata de ele. Stiti deja ca cea mai frageda carne este cea de pe oase. In plus, cartilajele, fasciile si putina grasime de pe coaste fac ciorba si mai delicioasa.
Reteta aceasta seamana mult cu cea a ciorbitei de vacuta, doar carnea folosita facand diferenta.
Aici gasiti si reteta de bors de miel cu leustean – pentru Pasti.
Puteti incerca si o ciorbă de conopidă cu roșii și cartofi – rețeta de post sau de dietă o gasiti aici.
Ce zarzavaturi se pun la ciorba sau la bors?
Pai cam ce avem la indemana: morcovi, radacini de patrunjel, pastarnac si telina, ceapa, ardei, rosii sau suc de rosii, pastai de fasole verde sau galbena, boabe de mazare, buchetele de conopida, cartofi etc. In functie de sezon, acestea pot fi proaspete, congelate sau la borcan sau un mix din toate acestea.
Daca aveti zarzavaturi puse pentru iarna la borcan sau la congelator ati scapat de trei sferturi din munca! Uitati cum le punem noi, ca sa stiti la anul: zarzavaturi simple (reteta aici) sau in suc de rosii (reteta aici).
In cazul acestei ciorbe puteti folosi amestecul de zarzavat cu suc de rosii. Din ingredientele de mai jos rezulta o oala de cca. 4-5 L cu ciorba sau bors din oase de porc.
- 0,75- 1 kg oase de porc cu carne (coaste, garf)
- 3 morcovi + 1 lingura de ulei
- 2-3 radacini patrunjel
- 1 radacina de pastarnac
- 1 telina mica (sau o felie de telina)
- 1 ceapa mare
- 2 ardei rosii (pot fi si gogosari)
- 3-4 cartofi
- 100 g conopida
- 100 g pastai de fasole
- 100 g mazare verde boabe
- 500 ml suc de rosii sau bulion (sau 2 linguri bune de pasta concentrata de tomate)
- sare, piper
- crengute de cimbru
- 1 pahar de bors
- sau 1-2 lingurite de otet, zeama de lamaie
- smantana (optional)
Cum se face aceasta ciorba sau bors din oase de porc?
Ce carne punem la ciorba de oase?
Puteti pune si oase lungi sau late (femur, omoplat) ramase de la dezosarea unei pulpe sau a unei spate de porc. Si gatul (coloana vertebrala) este foarte potrivit. Eu am ales o bucata faina de piept de porc cu coaste.
Ca sa fiarba mai repede am decis sa transez bucata in piese mai mici: am taiat coastele pe lung. Se vede ca au si putina grasime, exact cata trebuie.
Am ales o oala mare (de cca. 6 L) in care am pus carnea la fiert in apa rece, cu 2 lingurite de sare.
Am lasat-o sa fiarba cam 45 de minute, timp in care am cules spuma formata la suprafata, pana ce zeama a ramas limpede. Am completat cu apa din cand in cand.
In acest rastimp m-am ocupat de legume si zarzavaturi.
Cum pregatim legumele si zarzavaturile pentru ciorba?
Am spalat si decojit radacinoasele si apoi le-am taiat in cubulete marunte, pe cat se poate egale. Asta e chestia care mananca cel mai mult timp. La fel si ceapa si ardeii. Cartofii i-am taiat ceva mai mari, in cubulete cu latura de 2 cm. Morcovii i-am pus deoparte de restul legumelor.
Am scapat mai usor cu conopida, fasolea pastai si mazarea pentru ca le-am avut in congelator, gata pregatite.
De la mama am invatat sa calesc morcovul pentru ciorbe. Asa ca am luat o alta cratita si am asezat in ea cubuletele de morcov si le-am stropit cu o lingura de ulei. Le-am calit vreo 5 minute la foc mic, amestecandu-le ocazional. Nu trebuie sa se rumeneasca ci doar sa se inmoaie un pic, sa-si dezvolte culoarea frumoasa. Beta-carotenul (pigmentul) din morcovi este liposolubil, adica se dizolva in grasimi – de aceea se pune putin ulei.
In ce ordine se pun zarzavaturile si legumele la fiert in ciorba sau bors?
Bineinteles ca nu le punem pe toate de la inceput pentru ca fiecare are alt timp de fierbere iar cele mai delicate se vor dezintegra. Radacinoasele (morcovii caliti, patrunjelul, telina si pastarnacul) intra primele in oala, peste carnea care fierbe deja de trei sferturi de ora. Tot acum pun si ceapa (care numai bine se va „topi” si nu va ramane bucatele – pentru ca tare ma enerveaza ceapa fiart in farfurie) si 2-3 ramurele de cimbru uscat. Ciorba asta merge tare bine cu aroma de cimbru!
Dupa vreo 20 de minute pun cartofii si ardeii.
Intre timp am scos bucatile de carne cu os din oala si le-am lasat un pic la racorit. E aprope facuta. Mai are nevoie de cateva minute ca sa fie OK.
Am taiat carnea in cuburi, lasand insa cate ceva pe coaste (restul oaselor le-am indepartat). E fain sa gasesti in farfurie cate o coasta de porc cu cartilaje!
Bucatelele de carne si coastele le-am pus inapoi in oala cu ciorba. Am mai lasat sa fiarba cateva minute impreuna cu restul legumelor. Cu doar cu 10 minute inainte de final am adaugat si legumele delicate: pastaile de fasole, buchetelele de conopida si boabele fragede de mazare. Astfel ma asigur ca fiecare leguma isi va pastra textura caracteristica.
Tot la final pun si sucul de rosii (de casa – reteta aici) sau pasta concentrata si desfacuta intr-o ceasca cu apa fierbinte. Sucul de rosii acreste ciorba exact cat are nevoie, pe gustul ardeleano-banatean. Am gustat ca sa vad daca e destul de sarata si am mai completat cu sare. Tot acum am pus si putin piper negru proaspat macinat.
Altora le plac zemurile acrite. Bineinteles ca acum este momentul sa o acriti cu bors, pe cat posibil facut in casa (reteta aici).
Fie clocotiti borsul intr-o craticioara separata si-l adaugati la ciorba, fie il puneti crud si ii lasati cateva minute sa fiarba direct in oala.
Servire ciorba sau bors din oase de porc
Aceasta ciorba sau bors din oase de porc se serveste fierbinte, imediat ce s-a stins focul de sub oala. Fiecare primeste in farfurie multe bucatele de carne frageda precum si zarzavaturi apetisante si gustoase. Nimic nu e zdrobit sau flescait. Ciorba de poate presara cu patrunjel verde tocat sau chiar cu frunze de leustean (daca va place).
Ciorba de porc ardeleneasca nu se acreste cu bors. Unii isi pun moare de varza sau zeama de la catsravetii murati, zeama de lamaie sau chiar putin otet, direct in farfurie. Nu lipseste smantana de pe mese si fiecare si-a drege dupa gust.
Iata si o coasta faina de porc cu carnita moale si frageda 🙂
Aici găsiți și rețeta borșului de găină cu taieței.
Sper sa va placa reteta de ciorba sau bors din oase de porc si sa o testati cat mai curand!
Arata foarte bine 😀
De obicei nu mananc ciorba dar aceasta arata foarte bine si pun pariu ca este si delicioasa
[…] 9. Ciorba sau bors de oase de porc – reteta aici […]
[…] de borsuri sau de alte ciorba acre atunci veti fi incantati de reteta de bors de oase de porc (o gasiti aici) sau de ciorba de potroace acrita cu moare de varza (reteta […]
[…] Dacă sunteți amatori de ciorbe acre, atunci vă recomand și rețeta de borș de oase de porc – vezi aici. […]
[…] Sau pe cea a unui delicios bors din oase de porc – vezi aici. […]
[…] va prelungi cu încă o oră iar rețeta se aseamănă cu cea a borșului din oase de porc – vezi aici. Atâta doar că se înlocuiește fasolea verde cu […]
Recomand reteta! Prima data cand am facut ciorba si mi-a iesit super gustoasa.
[…] Daca sunteti amatori de borsuri acre va recomand si retetele de bors din oase de porc (aici) […]
[…] Bineînțeles că puteți face și un borș din oase de porc – rețeta aici. […]
I-mi place mult website-ul ! Felicitari !