Ciorba de pui a la grec – reteta mamei mele

58

Ciorba de pui a la grec reteta mamei mele Savori Urbane (1)Ciorba de pui a la grec – reteta mamei mele. Cu orez, dreasa cu smantana, ou si lamaie si presarata din abundenta cu marar si patrunjel tocat. O ciorba lejera dar hranitoare, acrisoara, plina de zarzavaturi si bucatele de carne de pui.

La noi in Ardeal nu se prea fac borsuri asa ca ciorba a la grec este una dintre cele mai acrisoare pe care le gasim aici. Acrita cu lamaie. Bineinteles ca smantana nu lipseste din ea. Mai avem si ciorbe acrite cu moare de varza sau castraveti murati insa cam aici se termina repertoriul zemurilor „acide”.

Ciorba de pui a la grec se poate face si din pui intreg (mai ales daca este unul de tara, cu carne ferma, fugarit bine prin curte), din maruntaie (pipote, inimi) sau din carcase ramase de la dezosat, varfuri de aripi, gaturi si spinari. Eu am transat un pui de 2 kg (pentru un papricas) si am pus deoparte spinarea, gatul si aripile pentru aceasta ciorba. Oasele si pielea (pe care le indepartam la final) ii dau o savoare deosebita! Nu as face ciorba asta din piept de pui  sau pulpe fara piele si os deoarece ar iesi fada.

Ciorba a la grec poate fi facuta si cu carne si oase de miel, rata, gasca sau chiar porc. Aici vedeti cum fac ciorba de miel pentru Pasti.

ciorba-miel-tarhon (5)O alta ciorba dreasa cu smantana si galbenus este cea de perisoare – tot dupa reteta mamei mele. O nebunie!

Ciorba de perisoare reteta mamei mele Savori Urbane (5)Pont: daca faceti o oala mare de ciorba, suficienta pentru 2-3 zile, NU o dregeti pe toata din prima zi! Galbenusul crud si smantana favorizeaza dezvoltarea microorganismelor care duc la stricarea rapida a ciorbei, chiar daca este tinuta la frigider. In plus, reincalzirea ei va fi aproape imposibila deoarece oul se va coagula. Orice supa sau ciorba tinuta 2-3 zile la rece va trebui adusa la fierbere si lasata sa clocoteasca macar 5 minute (pentru sterilizare). Asa ca este mai bine sa o dregeti pe masura ce o mancati, in portii mai mici. Eu scot cu polonicul atata ciorba cata mancam la o masa si o mut intr-o oala mai mica. O incalzesc cum am spus mai sus si ii fac „dresatura” din 2 linguri de smantana si 1 galbenus crud „la fata locului”. E cel mai sanatos asa. La fel procedez si cu verdeata (marar + patrunjel): o parte o toc proaspata si o presar fie in smantana, fie direct in farfurii, inainte de servire.

Din cantitatile de mai jos am obtinut cca. 4 L ciorba (vreo 8 portii bune).

5.0 from 32 reviews
Ciorba de pui a la grec - reteta mamei mele
 
Timp de preparare
Timp de gatire
Timp Total
 
Portii: 6-8 portii
Ingrediente - savoriurbane.com
  • 1 kg carne de pasare cu oase si piele
  • 2-3 morcovi taiati cubulete
  • 1 radacina de pastarnac taiata cubulete
  • 1 radacina de patrunjel taiata cubulete
  • 1 telina mica sau o felie dintr-una mai mare taiata cubulete
  • 1 ceapa medie veche sau 3 fire de ceapa verde tocate
  • 2 linguri de ulei
  • sare, piper
  • 100 g orez
In plus:
  • smantana
  • galbenusuri proaspete
  • lamaie (sucul stors) - dupa gust
  • verdeata: marar si patrunjel

 

Mod de preparare ciorba de pui a la grec – reteta mamei mele

Mi-am pregatit ingredientele: carnea de pui, zarzavaturile, lamaia etc.

Ingrediente ciorba de pui a la grecAm decojit radacinoasele, le-am spalat si apoi le-am tocat cubulete. La fel si ceapa – a mea a fost ceapa verde.

Pe mine mama m-a invata (citire de la strabunica Buia) sa calesc radacinoasele (NU si ceapa!) inainte de a le pune in ciorba. Calirea lor usoara le da un gust dulceag si intensifica culoarea morcovului. Asa ca am pus cubuletele de zarzavat intr-o craticioara cu capac si le-am calit cu 2 linguri de ulei, la foc mic, pana ce s-au inmuiat un pic – nu mai mult de 5 minute. Am amestecat ocazional ca sa nu se arda. Ceapa o pun cruda ca sa nu aiba ciorba gust de tocanita.

Am ales o oala incapatoare (de vreo 5 L) si am asezat in ea piesele de carne de pui. Le-am acoperit bine cu apa rece si le-am adaugat 2 lingurite de sare. Am asezat oala pe foc si am asteptat sa ajunga la fierbere ca sa pot culege spuma formata la suprafata. Spumatul supei se face strict din motive estetice – fiti linistiti ca spuma este formata din proteine coagulate, nu toxine sau impuritati (cum am mai auzit la unii… niste baliverne nefondate stiintific). Daca ar exista toxine in carne ele nu ar iesi prin spumare. Nu cumva sa fierbeti carnea si sa aruncati apa!!

Dupa ce ciorba s-a limpezit am adaugat in oala si zarzavatul calit si ceapa tocata (cruda) precum si cateva boabe de piper. Puteti pune si piper macinat.

Am lasat ciorba de pui a la grec la fiert vreo 30 de minute, la foc mediu, cu capac intredeschis. Daca scade poate fi completata cu 2-3 cani de apa. Dupa scurgerea acestui timp am cules cu o spumiera bucatile de carne si le-am scos pe un tocator. Le-am dezosat si le-am maruntit. Este dizgratios sa servesti cuiva o ciorba cu hartane mari de carne in ea – de ex. o pulpa sau o aripa. Nu ai cum sa le mananci cu lingura.

banner paine fara framantare

Vai, cat de frageda este carnita asta de pe oase! Am indepartat pielea – au papat-o cateii. Am scos fiecare firisor de fibra de pe gat, aripi si spinari. Un deliciu! Am spalat si orezul in cateva ape reci si l-am scurs.

Am reintors carnea dezosata in oala cu ciorba si am readus-o la fierbere. Tot acum am pus si orezul. Am asteptat ca acesta sa fiarba – vreo 15 minute. Cel mai bine este sa-l gustati daca este facut.

Finisare ciorba de pui a la grec

Am tocat o parte din mararul si patrunjelul verde pentru a le pune direct in oala cu ciorba de pui a la grec. O parte va ramane pentru presarat direct in farfurii. Am stins focul de sub oala si am pus verdeata in ciorba. Ce arome! Am gustat-o de sare si i-am mai adaugat o jumatate de lingurita.

Ciorba de pui cu verdeataAsa cum am spus la inceput, NU am dres cu ou, smantana si lamaie toata oala cu ciorba! Am scos intr-un castron 4 portii (exact de cat aveam nevoie).

Cum se drege ciorba a la grec cu ou smantana lamaie (1)Intr-un bol mic am pus 2 linguri de smantana si un galbenus crud foarte proaspat, am stors zeama de la 1/2 de lamaie si am amestecat bine. Eu am ales sa pun si un pic de verdeata si o priza de sare in compozitie.

Am temperat amestecul adaugand un polonic de supa fierbinte peste el. Niciodata nu se face invers: adica nu se pune smantana cu ou in oala cu supa fierbinte. La fel procedez si la ciorba de burta. De abia dupa ce am desfacut smantana cu supa fierbinte o torn in castronul cu restul de ciorba.

Servire ciorba de pui a la grec – reteta mamei mele

Gata! La masa! Ce buna e ciorba de pui a la grec! Colorata, aromata si foarte gustoasa. Sotul meu isi mai pune extra-lamaie, direct in farfurie.

Ciorba de pui a la grec reteta mamei mele Savori Urbane (2)Fiecare lingura de ciorba de pui a le grec este plina de culoare si de arome: cubulete de zarzavat, boabe de orez si bucatele fragede de carne. Restul de ciorba din oala a ramas la racorit pe aragaz si apoi a mers la rece, in frigider. Mai avem fix 4 portii. Maine o voi reincalzi pana la fierbere si o voi drege asa cum am descris mai sus.

Ciorba de pui a la grec reteta mamei mele Savori Urbane (3)Cred ca v-am facut pofta cu aceasta ciorba de pui a la grec! Sunt sigura ca o veti testa in curand 🙂

Cititorii nostri au incercat reteta!

Aici gasiti mai multe retete de supe, ciorbe, creme.

supa crema de conopida savori urbane (1)

58 COMENTARII

  1. Am facut ciorba cu mici modificari sotia la munca eu pensionar baiat in casa. A iesit foarte buna si gustoasa zdrentele le-am lasat la alegerea familiei in Canada nu prea le-au vazut la fel combinatia iaurt sau smantana. In centru e o carciuma care servste ciorba de fidea dupa modelul japonez si se sta la coada au productia limitata dar nu se compara cu ciorba noastra a la grec. Felicitari de departe.

  2. ideea pentru aniversare ! intentionam sa invitam cativa prieteni si pentru ca vreau neaparat in meniu salat a la rata , o sa fac in loc de supa cu taitei , ciorba asta a la grec ! multumesc mult !

  3. Ne palce mult. Ce imi place cum le explicati cu se elimina toxinele din carne. Pai ce toxine sa ramana in prima apa???? Si de ce sa iasa chiar acolo daca ar fi??? :)))) Doamne iarta-ma, dar mare e gradina Domnului…pacat ca ajung sa gateasca apoi cu chimicale pentru ca arunca supa buna la canal. Cred ca daca ar vedea bunicile noastre actualele „gospodine” ca arunca supa le-ar da cu oala in cap.

  4. In sfarsit am gasit reteta perfecta de ciorba de pui a la grec. Imi plac ciorbele voastre si am incercat si cateva supici, pe care eu nu le cunosteam. Totul este delicios.

  5. Si mama calea intotdeauna zarzavaturile, mai ales la supele/ciorbele simple de legume, ca sa aiba un plus de gust si culoare. Multumesc pentru retete, imi aduc aminte de copilarie si imi folosesc cand imi lipseste inspiratia.

    • Eu folosesc 1 galbenusi si 2 linguri de smantana pentru 3 portii de ciorba. Daca doresti sa dregi de la inceput toata oala (6-8 portii) as zice sa pui 3 galbenusuri si 6 linguri de samantana. Cine mai doreste smantana in plus isi poate pune in farfurie.

  6. am facut eu acum , minunata a iesit doar ca am sunat sotia in italia sa vad cum fac toata oala cu rentajul ssa nu strice smantana . foarte gustoasa 🙂

    • Depinde de calitatea ea si de continutul de grasime. Cea acrisoara cu 24-25% e mai gustoasa dar se cam branzeste (daca nu te deranjeaza aspectul). Cea dulce (cu 30% pt frisca nu imitatii gen gran cucina sau alte prostii) face supa matasoasa. Pana una alta poti drege acreala cu extra lamaie.

  7. Cum sa arunci prima apa de la supa??? Astia care fac asa de pe ce planeta au aterizat? Cine perpetueaza asemenea ineptii????? Aia gandesc?? Vai de capul lor…. mai prostesc si lumea ca deh doamne ce ne mai ferim noi de toxine si de tot felul in ultima vreme dar de gatit gatim cu vegeta si delikat… Bine faceti ca explicati totul logic si stiintific!

  8. A ieșit o ciorbă de nota 10! Am făcut-o ptr prima dată și e atât de bună! Aveți un mod de a explica pas cu pas atât de perfect! Va mulțumesc! La cât mai multe rețete! Cel mai bun site de rețete culinare ❤️.

  9. Eu nu am fost „prietena cu bucataria ” gateam extrem de rar. De cand am descoprit retele d-voastra stau cu orele si gatesc :)))))) Multumesc pentru tot ! Spor in toate !!!!

  10. […] Nu lipsesc morcovii, radacinile de patrunjel, pastarnac si telina, rosiile (proaspete sau bulion de casa), cartofii si ceapa. In plus se pot pune si alte legume proaspete sau congelate: buchetele de conopida, pastai pe fasole verde sau galbena, boabe de mazare, cubulete de gulie etc. Unii pun si orez in ciorba (ca la ciorba de pui a la grec – vezi aici reteta). […]

  11. Buna, am descoperit blogul vostru cautand retete in timp de carantina, ca no, astea-s vremurile, din pacate, si sunt foarte bucuroasa ca v-am gasit. Azi am pregatit pentru prima data ciorba a la grec si aveam emotii pentru ca nu voiam s-o dau in balta dar a iesit super faina!
    Va pup!

  12. Fetita mea a descoperit „ciorba alba” acum 3 ani pe cand eram in concediu in Constanta. De atunci este preferata ei iar eu, folosind reteta mamei tale, pregatesc cea mai buna „ciorba alba” din lume! 🙂 Multumesc!

    • Reîncălzirea unei ciorbe presupune aducerea ei la punctul de fierbere și clocotirea măcar 5-7 minute! Asta ține de igiena alimentară elementară mai ales când este vorba despre ciorbe drese cu smântână și ou deoarece acestea sunt medii propice de dezvoltare și înmulțire a bacteriilor.

  13. Imi place sa gatesc si de multe ori ma inspir de pe internet, din toate saiturile de retete savori urbane imi place cel mai mult. Reteta ta este foarte buna. Multumesc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Evalueaza reteta: