Ciorbita de urzici a la grec reteta de ciorba dreasa cu ou si smantana

6

Ciorbita de urzici a la grec reteta de ciorba dreasa cu ou si smantana savori urbane

Ciorbita de urzici a la grec reteta de ciorba dreasa cu ou si smantana, acrita cu lamaie. O reteta simpla de ciorba de urzici cu orez, usturoi verde si leurda, dreasa la final cu lamaie, galbenus si smantana. Cum se face ciorbita de urzici a la grec?

Primavara pietele sunt pline de urzici proaspete si fragede si e pacat sa nu profitam de acest super-aliment plin de minerale. Cum se gatesc urzicile? Putem sa facem o ciorbita de urzici a la grec dreasa cu ou si smantana si acrita cu zeama de lamaie sau un bors de urzici clasic (de post) – reteta lui o gasiti aici.

Ciorba de urzici reteta de bors de urzici de post savori urbane

In Ardeal tratam altfel verdeturile de primavara. Reteta ardeleneasca ar presupune folosirea slaninutei afumate si a multor lactate (lapt dulce, batut, smantana etc). Cam asa facem noi o ciorba de loboda, urzici, stevie sau de salata – vezi aici.

M-am gandit sa fac o ciorbita de urzici a la grec pornind de la reteta clasica a ciorbei de pui cu acelasi numeo gasiti aici. O ciorba usoara, acrisoara, plina de zarzavaturi sanatoase si dreasa la final cu galbenusuri, lamaie si smantana.

Zis si facut! Asa ca mi-am pregatit ceva morcov si radacina de pastarnac (poate fi si un pic de patrunjel si telina pe acolo), un pic de orez, niste cepe verzi si am trecut la treaba.

Din cantitatile de mai jos obtineti cca. 10 portii de ciorbita de urzici a la grec reteta de ciorba dreasa cu ou si smantana.

5.0 from 1 reviews
Ciorbita de urzici a la grec reteta de ciorba dreasa cu ou si smantana
 
Timp de preparare
Timp de gatire
Timp Total
 
Autor:
Portii: 10 portii
Ingrediente - savoriurbane.com
  • 300 g urzici proaspete si fragede (varfuri) - o gramada medie
  • 1 morcov
  • 1 radacina de pastarnac
  • 1 radacina mica de patrunjel + 1 bucatica de telina (optional)
  • 2-3 linguri de ulei de floarea soarelui
  • 1 legatura de ceapa verde sau 1 ceapa medie veche
  • 50 g orez cu bob rotund
  • sare
  • 2-2,5 L de zeama ramasa de la oparirea urzicilor
  • In plus:
  • 2-3 fire de usturoi verde sau 2 catei de usturoi vechi
  • Optional: cateva frunze de leurda
Pentru dres:
  • 250 ml smantana acrisoara cu min. 20% grasime
  • frunze de patrunjel verde, leurda
  • 1-2 galbenusuri proaspete
  • putina sare
  • zeama de lamaie dupa gust (de la ½ sau chiar o lamaie intreaga)

 

Cum se face ciorbita de urzici a la grec reteta de ciorba dreasa cu ou si smantana si acrita cu lamaie?

Cum se pregatesc si oparesc urzicile?

Important: puneti-va manusi de cauciuc inainte de a va atinge de urzici!! Pisca si lasa basici! Iata gramada de urzici cumparata din piata din Arad. Faine, fragede, tinere.

urzici proaspete din piata

Le-am spalat in vreo 4-5 ape reci pana ce ultima apa a ramas curata. Veti vedea ca mai sunt mici insecte printre frunze, fragmente de iarba uscata si mult nisip.

Cat timp se oparesc urzicile?

Am pus o oala mare cu apa la fiert si am oparit urzicile 2 minute pe ceas. Urzicile nu-s ca spanacul… au ceva salbatic in aroma si gustul lor, avand un continut mare de fier si minerale. Majoritatea retetelor prevad oparirea lor inainte de utilizare, chiar daca se foloseste ulterior si apa in care au fiert. Oricum, nici spanacul si nici urzicile nu se fierb in nestire pana devin maronii si flescaite!

Dupa oparire le-am trecut repede intr-o strecuratoare si le-am tinut 1 minut sub jet de apa rece. Apa rece opreste procesul de fierbere si le pastreaza culoarea frumoasa si vie. Le-am lasat la scurs vreo 15 minute in strecuratoare. Apa in care au fiert NU se arunca!!

urzici oparite si lasate la scurs

Apoi le-am mutat pe un tocator si le-am maruntit din cutit, nu foarte tare. Trebuie sa ramana bucatele de frunzulite insa nu sa atarne din lingura.

cum se toaca urzicile pentru ciorba sau mancare (2)

Le-am lasat deoparte.

Cum se face ciorba de urzici cu orez si zarzavat?

Iata ingredientele pentru baza ciorbei: radacina de morcov si pastarnac (puteti pune si radacina de patrunjel si telina), ceapa verde, orez (usturoiul verde vine la final, nu acum).

ingrediente ciorba de urzici

Radacinoasele le-am taiat in cubulete marunte.

zarzavat taiat pentru ciorba brunoise

Ceapa verde am tocat-o in rondele mici.

ceapa verde tocata pentru ciorba

Am ales o oala potrivita (de 3-4 L) in care am pus mai intai zarzavaturile (morcovii si pastranacul) impreuna cu 2-3 linguri de ulei si un praf de sare. Le-am calit la foc mic (cu capac) ca sa se inmoaie in pic, fara sa se prajeasca.

cum se face bors de urzici cu orez si zarzavat (1)

Apoi am pus ceapa verde si orezul crud si le-am calit 2 minute si pe acestea, tot la foc mic insa fara capac. Practic am facut un sofritto (ca la risotto).

cum se face bors de urzici cu orez si zarzavat (3)

Ce culori frumoase si ce arome de primavara!

cum se face bors de urzici cu orez si zarzavat (4)

Cat se fierbe ciorba de urzici?

Am stins totul cu 2 L din apa ramasa de la oparire si am completat cu sare. Am lasat totul la fiert 10-12 minute si abia apoi am pus in oala si urzicile oparite si tocate.

cum se face ciorba sau borsul de urzici

Ideea este ca zarzavaturile si orezul fierb in cam 15-18 minute (mai ales ca au fost calite inainte) asa ca dupa ce-am pus urzicile am mai lasat totul la fiert maximum 5 minute. M-am orientat dupa gradul de fierbere al orezului: daca acesta e facut inseamna ca ciorbita de urzici e gata!

Nu mi-a ramas decat sa toc marunt si usturoiul verde si leurda.

usturoi verde si leurda pentru ciorba sau mancare

De-abia dupa ce-am stins focul de sub borsul de urzici am pus verdeturile usturoiate. E pacat sa le clocotim acolo!

oala cu ciorbita de urzici

Ce ciorba faina, aromata si deasa!

bors de urzici reteta pas cu pas

Cum se drege ciorbita de urzici a la grec cu galbenus de ou, smantana si zeama de lamaie?

Am pregatit cateva frunze de leurda si de patrunjel verde precum si lamaia.

leurda patrunjel verde si lamaie pentru ciorbita de urzici a la grec

Intr-un castron potrivit (sa fie macar de 1 L) am pus smantana, galbenusul si zeama de la 1/2 lamaie (puteti pune si mai multa).

cum se drege ciorba de urzici a la grec cu smantana galbenus si lamaie

Le-am frecat bine si am inceput sa le subtiez adaugand cate un polonic din ciorbita de urzici fierbinte. Treptat, ca sa se incalzeasa liezonul (adica „ingroseala”) si sa nu se coaguleze smantana de la socul termic. Exact ca la ciorba de burta.

cum se drege ciorba de urzici cu smantana ou si lamaie

In final am turnat compozitia de smanatana diluata inapoi in oala cu ciorbita de urzici si am amestecat totul bine. Nu se pune pe foc!! Oul se va gati de la caldura ciorbei. Ciorba e gata!!

oala cu ciorbita de urzici a le grec cu smantana ou si lamaie

Servire ciorbita de urzici a la grec dreasa cu smnatana, ou si lamaie

Ciorbita de urzici a le grec se serveste imediat, fierbinte. Este faina si deasa, foarte aromata de la usturoiul verde si leurda si usor acrisoara – de la lamaie. Puteti oricand suplimenta acreala, dupa gust.

cea mai buna ciorba de urzici a la grec reteta pas cu pas

Fiecare lingura de ciorbita de urzici a le grec te face sa simti ca a venit primavara! De la culori pana la arome si texturi 🙂

reteta ciorbita de urzici a la grec cu smantana si lamaie

Daca sunteti amatori de mancaruri din urzici atunci va invit sa cititi si reteta de mancare de urzici cu usturoi, hrean si mamaliguta (o gasiti aici) precum si pe cea a piureului de urzici cu usturoi si lapte (o gasiti aici).

Sper ca veti incerca cat mai curand aceasta reteta simpla de ciorbita de urzici a la grec dreasa cu ou si smantana si acrita cu lamaie 🙂 Este grozav de buna!

Aici gasiti mai multe retete de ciorbe, supe sau supe crema

6 COMENTARII

  1. Asa de mult mi-ar placea daca ati putea sa puneti si numarul de calorii/portie…si sa fie varianta print si la modul de preparare…
    …sunt niste retete extraordinare…

  2. Dvs spuneți ciorbă a la grec, dreasă cu ou și smântână. Este deja un pleonasm, fiindcă tocmai asta înseamnă „a la grec”: a fi dreasă cu ou și smântână și acrită cu lămâie! 😄
    Deci corect corect este: ciorbă de urzici a la grec!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Evalueaza reteta: