Brăduți cu portocale – rețeta de prăjiturele pufoase cu mălai și glazură de ciocolată

0

Brăduți cu portocale - rețeta de prăjiturele pufoase cu glazură de ciocolată savori urbane

Brăduți cu portocale – rețeta de prăjiturele pufoase cu mălai și glazură de ciocolată. Prăjitură însiropată cu sirop și lichior de portocale. Prăjitură la tavă cu coji de portocale confiate. Prăjitură simplă cu portocale și ciocolată.

Acești brăduți cu portocale sunt drăgălași, pufoși și extrem de gustoși! Combinația de ciocolată și portocale este una specifică Crăciunului. Ador prăjiturile cu coajă confiată de portocale și îmi place foarte mult contrastul cu cicolata amăruie! Această prăjitură pufoasă conține mălai (făină de porumb), este moale și însiropată, fiind perfectă pentru masa de Crăciun sau pentru colindători.

prajitura pufoasa cu portocale confiate si glazura de ciocolata bradut decupat

Pentru această rețetă de brăduți am folosit coji de portocală confiate, preparate acasă – rețeta aici.

Coji de portocala si lamaie confiate - reteta de dulceata de coji de citrice savori urbane

Din cantitățile de mai jos rezultă o tavă de 35×28 cm cu blat pufos pentru brăduți cu portocale.

Brăduți cu portocale - rețeta de prăjiturele pufoase cu mălai și glazură de ciocolată
 
Timp de preparare
Timp de gatire
Timp Total
 
Autor:
Portii: o tavă de 35×28 cm
Ingrediente - savoriurbane.com
Pentru blat:
  • 200 g unt minim 80% grăsime (la temperatura camerei)
  • 180 g zahăr pudră
  • 3 ouă
  • 150 g făină de mălai (fină, nu grișată)
  • 120 g făină 000
  • un praf bun de sare
  • o linguriță esență de vanilie
  • 100 g coji confiate de portocale
  • 50 g lichior de portocale
Pentru insiropat:
  • 100 ml sirop de pe cojile confiate
  • opțional: 20-30 ml lichior de portocale (Grand Marnier, Cointreau etc)
Pentru decor:
  • 80 g ciocolată min 50% cacao
  • coji confiate de portocale

 

Cum se fac acești brăduți cu portocale – rețeta de prăjiturele pufoase cu mălai și glazură de ciocolată?

Preparare aluat pufos cu mălai și coji de portocale confiate 

Am preîncins cuptorul la 170°C pe funcția sus+jos+ventilație (treapta medie la cuptoarele pe gaz).

Prepararea aluatului durează doar câteva minute. Am batut gălbenușurile cu zahărul și vanilia. Separat am bătut albușurile cu un praf de sare. Separat amestecat cojile de portocale cu lichiorul și le-am făcut pastă, cu un procesor alimentar. Alcoolul iese la copt, dar dacă totuși nu doriți să puneți alcool, puteți pune siropul de pe cojile confiate. Alcoolul ajută însă la creștere iar prăjitura va ieși mai bună și mai gustoasă!

Am spumat apoi untul moale cu mixerul, am adăugat și mixat gălbenușurile bătute și am adăugat și cojile făcute pastă. Am încorporat în final și făina de mălai precum și făina de grâu. Făina de mălai este la fel de fină ca cea din grâu, nu este grianulată. Se găsește în orice supermarket și nu este scumpă. Dacă nu avețu așa ceva, atunci măcinați fin mălaiul cu râșnița de cafea.

În final am adăugat, cu grijă, și albușurile bătute. Am amestecat atent cu o spatulă pentru a nu distruge albușul.

Preparare aluat pufos cu portocale confiate pentru prăjiturele brăduți (2)

Coacere blat pufos pentru brăduți cu portocale

Am turnat compoziția într-o tavă de 38×25 cm, tapetată cu hârtie de copt. Am nivelat-o cu spatula și am dat-o la cuptor. Cuptorul a fost preîncins la 170°C însă imediat am redus temperatura la 150°C! Am copt blatul 25-27 minute sau până ce s-a rumenit ușor la suprafață.

Am scos blatul din tavă și l-am lăsat la răcorit.

Cum se decupează brăduții cu portocale?

Mi-am făcut o schiță pe hârtie ca să știu exact cum am să tai acești brăduți cu portocale. Această prăjitură fină și delicioasă nu trebuie legată neapărat de sărbătoarea Crăciunului. Puteți tăia și alte forme: pătrate, semilune etc și să o faceți tot anul.

Am tăiat marginile și am măsurat blatul rămas: 216 mm x 330 mm. Am împărțit aluatul pe lung în 3 (înălțimea brăduților să fie de 5,4 cm si apoi  am impărțit brăduții astfel încât triunghiul să aibă baza de 4 cm).

Prima dată am marcat urmele pe unde trebuie să tai, apoi, cu un cuțit foarte ascuțit am tăiat brăduții.

Geometria de clasa a VI-a vă ajută să împărțiți uniform prăjiturelele, să nu obțineți mici prăjiturele inegale, prea mari sau prea mici.

În final am însiropat brăduții cu siropul de pe coji la care am adăugat și lichiorul de portocale (pe care puteți să nu-l puneți, dacă nu consumați alcool).

Cum se prepară glazura de ciocolată amăruie?

Am topit ciocolata pe aburi. Apoi am turnat-o într-un poș sau într-o pungă rezistentă. Am tăiat colțul pungii astfel încât deschiderea să aibă 1 mm și apoi m-am apucat de decorat.

Cum se ornează cu ciocolată brăduții cu portocale?

Am așezat brăduții pe o tavă și am început să-i decorez. Am trasat linii subțiri de ciocolată topită pornind din vârful brăduților și mergând, în zig zag, spre baza lor.

După ornare am lăsat prăjiturelele brăduți cu portocale la uscat, la răcoare (cămară sau frigider). Nu-i lăsăm mult la rece ci doar până se întărește ciocolata.

Am mai lipit, cu un strop de ciocolată, câte o bucățică de coajă confiată de portocale. Acesta va fi trunchiul bradului.

După ce s-a uscat ciocolata, brăduții se pot păstra în cutii închise, la răcoare. Eu îi țin în cămară.

Servire brăduți cu portocale – rețeta de prăjiturele pufoase cu glazură de ciocolată

Tare fain au ieșit acești brăduți cu portocale! Sunt aspectuoși, pufoși, însiropați și foarte gustoși! Ciocolata amăruie se potrivește perfect cu portocalele confiate!

Servire brăduți cu portocale - rețeta de prăjiturele pufoase cu glazură de ciocolată savori

Puteți încerca și prăjitura tradițională cu mălai și iaurt sau lapte bătut – rețeta aici.

Prajitura cu malai Cornbread - alivenci, malai dulce reteta savori urbane

Dacă sunteți amatori de portocale, atunci vă las aici mai multe rețete cu aceste fructe versatile!

Tort cu portocale și frișcă - fără coacere - Diplomat răsturnat din formă sau cratiță reteta savori urbane

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Evalueaza reteta: