Prăjitură berlineză cu fructe uscate, nuci, albușuri, ciocolată și lichior de migdale (Amaretto). Rețeta de prăjitură cu albușuri, fructe confiate, nucă, migdale, alune de pădure, aluat fraged cu marțipan și glazură de ciocolată. Rețete de prăjituri pentru Crăciun sau Revelion (Anul Nou).
Sunt sigură că doriți să aflați cum se face această minunăție de prăjitură berlineză! Veți vedea că nu e greu deloc! Are o foaie de aluat fraged, un strat generos de umplutură din albușuri bătute spumă cu zahăr brun și amestecate cu multe nuci, alune de pădure, migdale, cireșe Amarena, coji de lămâie confiate și stafide îmbătate cu lichior Amaretto. O nebunie de prăjitură fragedă și aromată, perfectă pentru masa de Crăciun sau Revelion!
Berlinerkuchen este adaptată după o rețetă din revista culinară germană Meine Familie und Ich din decembrie 1995. Sunt vorbitoare de germană și, încă din adolescență, colecționez reviste de gătit nemțești. recent am descoperit seria 1995-1997 care e doldora de rețete grozave, pentru toate sezoanele!
Această prăjitură berlineză seamănă (printr-o coincidență) cu Crăciunița făcută recent de Diana, co-autoarea Savori Urbane. Ea a făcut o foaie cu cacao, o umplutură cu ouă întregi și fructe uscate, nuci, fără nicio glazură. Aromele ei sunt de turtă dulce: scorțișoară, cuișoare, ghimbir etc. Rețeta ei este aici.
Eu am mers mai departe cu decorarea prăjiturii berlineze prin adăugarea unui strat de gem de caise și a unei glazuri fabuloase de ciocolată neagră și albă, bogat ornată în stil Jackson Pollock.
Din cantitățile de mai jos rezultă o prăjitură berlineză de 30×20 cm.
- 350 g de aluat fraged cu marțipan sau migdale (vă las rețeta mai jos)
- 100 g stafide sau merișoare înmuiate în 100 ml lichior Amaretto (de migdale)
- 200 g nuci, alune și migdale (ușor prăjite)
- 75 g coajă confiată de lămâie
- 150 g cireșe amarena (scurse de sirop)
- 6 smochine
- 8 curmale
- 50 ml lichior Amaretto
- 4 albușuri
- 1 praf de sare
- 75 g zahăr brun
- 2 plicuri zahăr vanilat
- 4 linguri gem de caise
- 200 g ciocolată amăruie de calitate (topită cu 25 g unt)
- 50 g ciocolată albă topită
- decoruri comestibile (perle albe și roșii, decoruri aurii etc)
Cum se face această prăjitură berlineză cu fructe uscate, nuci, albușuri, ciocolată și lichior de migdale (Amaretto)?
Ingrediente pentru Berlinerkuchen de Crăciun
Am pregătit stafidele (sau merișoarele uscate) și lichiorul Amaretto. Am pus stafidele într-o cutie de plastic cu capac și le-am cufundat în lichior. Am închis cutia și am dat-o la rece peste noapte. Astfel stafidele vor absorbi o mare parte din lichior și se vor umfla.
Am scos din frigider cutia cu coji de lămâie confiate și am scos din ea 3 felii (cca. 75 g). Rețeta acestora o găsiți aici. În comerț (Lidl) se găsește coajă de lămâie confiată și tocată, la cutiuțe mici.
Iată stafidele bine umflate (a mai rămas ceva lichior neabsorbit dar NU îl aruncăm ci îl punem și pe el în umplutură), curmalele, smochinele, coaja de lămâie confiată tocată cubulețe, cireșele Amarena (în sirop, se găsesc la Lidl sau Penny), mixul de nuci, alune de pădure și migdale prăjite ușor și lichiorul de migdale Amaretto.
Am tocat mai mare curmalele (fără sâmburi) și smochinele. Am scurs de sirop cca. 150 g de cireșe amarena.
Am tocat mare, din cuțit, mixul de nuci cu alune și migdale.
Cum se face aluatul fraged cu migdale sau marțipan veritabil?
Am făcut 1/2 de porție de aluat fraged cu marțipan sau migdale (am împărțit la 2 toate ingredientele – oul se bate și se pune jumătate din el) – vezi aici rețeta. În loc de 700 g am obținut 350 g de aluat pe care l-am învelit în plastic și l-am dat la rece o oră. Acest aluat se poate face și cu 4-5 zile în avans și se scoate de la frigider cu 1-2 ore înainte de utilizare (pentru a se înmuia un pic untul din el).
Sau puteți face 1/2 de porție din clasicul aluat fraged pentru fursecurile 3 2 1 (numit așa de străbunica mea Buia din Sibiu) – rețeta aici.
Am întins aluatul, pe masa lejer înfăinată, până ce am obținut o foaie de cca. 35×25 cm (mai mare decât tava de 30×20 cm). Am mutat aluatul pe o hârtie de copt (la care am lăsat margini mai mari care să mă ajute să scot prăjitura după coacere) și l-am tras în tavă. Am creat borduri de 2-2,5 cm și am presat bine aluatul în tavă (cu mâinile). Am dat tava cu aluat la frigider 30 de minute.
Cum se face umplutura de fructe uscate, confiate, nuci, alune de pădure, migdale și spumă din albușuri?
Am pus cuptorul la preîncins la 160 C cu ventilație (căldură sus+jos) respectiv treapta medie la cele pe gaz.
Într-un castron am pus smochinele și curmalele tăiate, cojile de lămâie, stafidele (cu tot cu lichiorul rămas) și alți 50 ml de Amaretto.
Am adăugat peste ele și cireșele Amarena și am amestecat totul cu grijă.
Am separat 4 albușuri pe care le-am pus într-un bol curat, împreună cu un praf bun de sare. Am bătut albușurile spumă tare și am adăugat zahărul brun și pe cel vanilat.
Am continuat baterea alte câteva minute sau până ce am obținut o spumă densă, ca de bezea. Ea are culoare bej de la zahărul brun.
Am pus fructele confiate și nucile peste spuma bătută și am omogenizat compoziția cu o spatulă, lucrând cât mai delicat ca să nu strivesc bezeaua.
Coacere prăjitură berlineză de Crăciun cu multe fructe confiate, nuci și albușuri
Am scos tava cu aluatul fraged de la frigider și am turnat în ea compoziția de bezea cu fructe confiate și nuci. Am nivelat-o cu spatula și am introdus-o în cuptorul preîncins la 160 C. Am copt această prăjitură berlineză cca. 40 de minute la 160 C. După 25 de minute am întors tava ca să se rumenească uniform prăjitura. Ce bine miroase în bucătărie: a migdale și a vanilie! Gata! Prăjitura s-a rumenit frumos așa că am scos-o din cuptor.
Am lăsat prăjitura berlineză la răcorit 30 de minute în tavă după care ridicat-o cu tot cu hârtia de copt și am așezat-o pe un grilaj. Am îndepărtat hârtia și am verificat gradul de coacere de pe verso: e prefect!
Această prăjitură berlineză poate fi lăsată la răcorit peste noapte, nu e grabă cu ornatul ei.
Glasarea prăjiturii berlineze cu gem de caise, ciocolată și ornarea cu decoruri comestibile
Orice glazură de ciocolată se așază mai bine pe prăjitură dacă acesta are un strat subțire de gem. Gemul de caise, încălzit și strecurat, se aplică cu pensula pe toată suprafața prăjiturii răcorite. El va crea un film (un strat) impermeabil care va preveni absorbirea glazurii de ciocolată de către blatul din albușuri. După ungerea cu gem am lăsat prăjitura vreo 3-4 ore la zvântat, la temperatura camerei.
Am topit pe abur ciocolata amăruie (eu folosesc Callebaut Belgia cu 54,5% cacao) împreună cu un pic de unt. Apoi am lăsat-o un pic la răcorit și am turnat-o peste stratul de gem de caise. Am nivelat-o rapid cu o spatulă mică. Nu vă bateți capul pentru că suprafața prăjiturii este oricum denivelată.
Am lăsat stratul de ciocolată la uscat vreo 20 de minute după care am topit ciocolată albă (tot pe abur, dar fără unt pentru că are destulă grăsime), am transferat-o într-un poș cu deschidere de 1 mm și a trasat linii diagonale tip „fantezie” – de fapt e gen Jackson Pollock. Imediat am presărat ornamentele comestibile pentru ca acestea să se lipească de ciocolata albă! Dacă ea apucă să se întărească atunci nimic nu mai aderă la suprafața prăjiturii!
Ornamentele aurii, perluțele de zahăr roșii sau albe le găsiți online aici, aici și aici.
Feliere și servire prăjitură berlineză cu fructe uscate, nuci, albușuri, ciocolată și lichior de migdale (Amaretto)
Această prăjitură berlineză se păstrează la cămară, în cutie de plastic cu capac. Ea rezistă bine peste 2 săptămâni.
La feliere trebuie avută grijă deoarece glazura de ciocolată este crocantă și se poate sparge în bucăți. Genul acesta de prăjituri se taie cu cuțitul cu lamă lungă și subțire bine încălzită în apă fierbinte și ștearsă rapid cu o cârpă curată. La fiecare tăietură se repetă încălzirea lamei și ștergerea ei. Mai este varianta cu cuțitul cu lamă zimțată (de pâine) dar trebui dexteritate pentru a nu strivi miezul prăjiturii. Eu am lucrat cu sferturi de prăjitură pe care le-am manevrat mai ușor pentru tăierea feliilor frumoase. Ce fain arată prăjitura în secțiune! Se văd bine straturile: foaia fragedă cu marțipan, umplutura generoasă de albușuri cu multe fructe confiate și nuci și glazura savuroasă de ciocolată!
Am tăiat felii frumoase (de cca. 4×3 cm) de prăjitură berlineză pe care le-am așezat pe un platou de servire.
Cum să nu vrei să muști din această delicioasă prăjitură? Este ceva de vis! Aroma de migdale (lichior Amaretto) merge grozav cu vanilia, coaja de lămâie confiată și ciocolata amăruie. O prăjitură demnă de masa de Crăciun!
Aici o vedeți pe un platou festiv, alături de alte 7 prăjituri și fursecuri fine. Voi publica în curând și rețetele lor ca să aveți timp să le faceți de Crăciun!
Sunt sigură că v-am stârnit pofta cu această prăjitură berlineză și că veți testa rețeta noastră!
Aici găsiți mai multe rețete de prăjituri de casă pentru Sărbători.
Ce faci cu galbenusurile rămase?
cozonaci, maioneza, creme pt prajituri. De obicei lumea ramane cu multe albusuri de sarbatori 🙂