Prăjitură cu brânză și mere – cu blat pufos din aluat dospit

0

Prăjitură cu brânză și mere - cu blat pufos reteta savori urbane

Prăjitură cu brânză și mere – cu blat pufos din aluat dospit. Cum se face prăjitura cu cremă de brânză de vacă și felii de mere coapte? Rețeta de cheesecake cu mere și brânză. Rețete de prăjituri cu mere. Rețete de prăjituri cu brânză dulce de vaci.

Această prăjitură cu brânză și mere se poate face oricând. Merele și brânza de vaci nu au sezon așa că le avem mereu la îndemână. Blatul pufos este din aluat dospit, stratul de cremă de brânză este generos iar decorul din felii de mere este finisat cu o glazură din gem de caise. Veți vedea că prăjitura se prepară ușor și repede!

reteta prajitura cu branza si mere savori

Am făcut astă vară o prăjitură similară cu nectarine sau piersici și cremă de brânză de vaci (rețeta aici) și am vrut neapărat să o prepar și cu mere.

Prăjitură cu brânză și piersici sau nectarine, caise, mere, pere, prune reteta savori urbane

La mere se potrivesc anumite arome: coaja de lămâie, vanilia și scorțișoara. Rezultatul a fost încântător: un fel de cheesecake cremos cu multe felii de măr copt și blat pufos dospit.

cea mai buna prajitura cu mere si crema de branza de vaci cu stafide

Din cantitățile de mai jos rezultă o prăjitură cu brânză și mere de 37×25 cm.

Prăjitură cu brânză și mere - cu blat pufos
 
Timp de preparare
Timp de gatire
Timp Total
 
Autor:
Portii: 1 tavă de 37x25 cm cu prăjitură cu brânză și mere
Ingrediente - savoriurbane.com
Aluat pufos
  • 450 g făină
  • 225 ml lapte călduț
  • 7 g drojdie uscată sau 25 g proaspătă
  • 3 gălbenușuri
  • 65 g zahăr
  • 300 g unt gras cu 82% (moale, la temperatura camerei)
  • 5 g sare
  • 2 plicuri zahăr vanilat
  • coaja rasă de la ½ de lămâie
Crema de brânză de vaci
  • 700 g brânză dulce de vaci (bine scursă de zer)
  • 200 g smântână groasă cu min. 20% grăsime
  • 150 g zahăr
  • 4 ouă
  • 100 g stafide sau merișoare deshidratate
  • 2 plicuri zahăr vanilat
  • coaja rasă de la ½ lămâie
  • un praf de sare
În plus
  • 1,3 kg mere (cca. 9-10 bucăți)
  • zeama stoarsă de la lămâia a cărei coajă am folosit-o mai sus
  • 50 g zahăr
  • 1 linguriță de scorțișoară pudră
Decor
  • 2-3 linguri de gem de caise subțiat cu un pic de apă sau Calvados (rachiu de mere)

 

Cum se face rețeta de prăjitură cu brânză și mere – cu blat pufos?

Aluat dospit cu mult unt pentru prăjitura cu mere și brânză dulce de vaci

Am pus făina în castronul robotului de bucătărie. Am creat o mică adâncitură în ea în care am pus drojdia și laptele călduț. Am lăsat totul nemișcat 10 minute, cât să se activeze drojdia. Apoi am adăugat zahărul, sarea, vanilia, coaja rasă de lămâie și gălbenușurile. Am frământat totul 5 minute cu cârligul special pentru aluaturi. Apoi am pus treptat untul moale care a fost tăiat în cubulețe, frământând după fiecare tranșă. Această etapă a durat alte 5 minute. Gata! Aluatul este moale, lipicios dar așa trebuie să fie. Am acoperit castronul cu folie de plastic și am lăsat aluatul la dospit 40-45 de minute.

reteta aluat foietaj rapid dospit (1)

După dospire am răsturnat aluatul pe blatul de lucru (fără făină) și l-am frământat 30 de secunde cu mâna. Deja nu mai e lipicios ci e neted și elastic.

aluat dospit cu unt pentru prajitura cu fructe prune nectarine struguri (1)

Am mutat bucata de aluat direct pe o coală de hârtie de copt.

Am întins foaia de aluat cu sucitorul astfel încât să fie mai mare cu 3 cm (pe toate laturile) decât tava. Tava mea are 37×25 cm așa că foaia de aluat a avut cca. 43×31 cm.

Am tras aluatul în tavă (cu tot cu hârtia de copt) și am aranjat marginile acestuia astfel încât acestea să aibă 3 cm înălțime. Am ajustat cu foarfeca excesul de hârtie de copt. Tava trebuie să aibă o adâncime de min. 4-5 cm deoarece peste aluat mai vin straturile de cremă de brânză și cel de mere.

preparare si pre coacere aluat dospit blat pentru prajitura cu fructe (1)

Am acoperit tava cu un ștergar curat de bucătărie și am lăsat aluatul la dospit cca. 15 minute.

pre-coacere blat pufos dospit pentru prăjitura cu brânză și piersici sau nectarine

Am pus cuptorul la preîncins la 200 C (căldură sus+jos+ventilație) respectiv treapta înaltă la cele cu gaz. Când acesta a fost bine încins am introdus tava cu aluat în el. Am pre-copt blatul pentru 15 minute la 200 C. El s-a rumenit ușor. Ideea a fost ca blatul să facă o crustă la suprafață care să nu permită înmuierea bruscă a aluatului de la umplutura de brânză și mere.

Mod de preparare prăjitură sau plăcintă cu mere feliate și cremă de brânză dulce cu smântână și stafide

Cum se face crema de brânză de vaci cu smântână și stafide?

Dacă nu găsiți brânză de vaci în magazine (Quark, Topfen, cottage cheese) atunci o puteți prepara acasă după rețeta veche – vezi aici. Este exact brânza dulce pentru papanași, brânzoaice sau pască.

Cum se face branza de vaci de casa Savori Urbane

Într-un castron potrivit am pus brânza de vaci, smântâna groasă (din cea pentru papanași sau sarmale), zahărul, ouăle întregi, coaja rasă de lămâie, vanilia și un praf de sare. Am amestecat totul bine după care am adăugat stafidele. Am lăsat umplutura pe masa de lucru pentru a oferi stafidelor un răgaz în care ele să se umfle, să absoarbă din umiditatea din cremă.

crema de branza dulce de vaci cu smantana stafide vanilie pentru prajitura cu mere

Cum se pregătesc merele pentru prăjitura cu brânză?

Între timp m-am ocupat de mere. Am folosit 11 mere care au cântărit cca. 1,3 kg. Am spălat merele și le-am scurs. Am stors zeama din lămâia de la care am folosit mai sus coaja rasă (la aluat și la crema de brânză).

mere golden pentru prajitura

Nu am decojit merele ci am trecut direct la felierea lor și la îndepărtarea cotoarelor. Am așezat feliile de măr într-un castron și le-am stropit imediat cu sucul de lămâie (rol antioxidare). Apoi le-am presărat cu zahăr și scorțișoară pudră și le-am amestecat cu mâinile.

mere feliate cu zahar si scortisoara pentru prajitura

Montare prăjitură cu mere și brânză + coacerea finală

Peste blatul pufos precopt am turnat crema de brânză de vaci cu stafide și am nivelat-o cu o spatulă.

Deasupra am aranjat feliile de mere astfel încât prăjitura să aibă un aspect plăcut.

Am dat din nou la cuptor tava cu prăjitură cu brânză și mere și am copt-o cca. 40-45 de minute sau până ce merele s-au rumenit frumos. Nu vă pot descrie aromele din bucătărie! Miroase atât de plăcut a mere coapte, a scorțișoară și a vanilie!

Glasare și servire prăjitură cu brânză și mere – cu blat pufos din aluat dospit

Deja v-am obșinuit cu glasarea prăjiturilor cu fructe deoarece așa se procedează în cofetăria de ștaif: nu se lasă fructele vraiște deoarece se deshidratează și arată urât. Am amestecat 3 lingurid e gem de caise cu un pic de Calvados (rachiu de mere) sau apă și am pus totul la încălzit. Apoi am strecurat gemul subțiat și am pensulat cu el întreaga suprafață a prăjiturii.

glasare prajitura cu mere cu gem de caise incalzit si strecurat

Eee! Parcă arată altfel această prăjitură cu brânză și mere! Glazura lucioasă, aromată, dulce-acrișoară îi dă un aspect îngrijit și contribuie și la gustul final al preparatului. Glazura din gem de caise se zvântă în câteva ore, se îngroașă și seamănă cu un gel.

cea mai buna prajitura cu branza si mere feliate cu glazura de gem de caise

Am lăsat prăjitura cu mere și brânză de vaci la răcorit în tava în care a fost coaptă.

reteta prajitura cu branza dulce stafide mere feliate la cuptor

Abia după răcirea completă am transferat-o pe un fund de lemn (sau platou) și am trecut la felierea ei cu un cuțit bine ascuțit. Dacă prăjitura e caldă atunci nu ies felii frumoase.

preparare cea mai buna prajitura cu branza si mere

Tare faine sunt bucățile din această prăjitură cu brânză și mere! Blatul pufos este acoperit cu un strat generos și cremos de brânză plus de o cantitate apreciabilă de felii de mere coapte și glasate.

bucati de prajitura cu mere feliate si glasate si crema de branza dulce cu stafide

Aici vedeți mai bine o felie din această minunată prăjitură. Este fabuloasă! Nici prea dulce, nici prea acrișoară, extra aromată și cremoasă.

felie de prajitura cu mere si crema de branza de vaci

Ca orice prăjitură cu brânză de vaci și aceasta se păstrează la cămara răcoroasă sau, cel mai bine, la frigider, în cutie cu capac, unde ține și o săptămână. Este parcă mai bună pe zi ce trece!

placinta cu mere si multa crema de branza cu stafide si aluat pufos

Vă mai las câteva rețete de prăjituri cu mere. Prima este clasica prăjitură cu aluat fraged și multă umplutură de mere rase – rețeta aici. În Ardeal se numește „poronio” sau „porloșă” cu mere.

Prăjitură simplă cu mere și aluat fraged reteta clasică savori urbane

A doua propunere este prăjitura răsturnată cu mere caramelizate și aluat pufos (pandișpan) – rețeta aici.

Prajitura rasturnata cu mere si caramel (zahar ars) pe blat pufos reteta savori urbane

Neapărat să încercați și prăjitura fără coacere cu mere, cremă de vanilie și biscuiți cu ciocolată! Rețeta ei o găsiți aici.

Prăjitură fără coacere cu mere, biscuiți și budincă de vanilie reteta pas cu pas savori urbane

Dacă sunteți amatori de brânză de vaci atunci vă las aici mai multe rețete sărate și dulci.

Brânzoaice sărate cu ceapă verde, mărar, mălai și multă umplutură de brânză de vaci, burduf sau telemea reteta savori urbane

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Evalueaza reteta: