Sos pentru paste gen bolognese de post – rețeta vegană

6

Sos pentru paste gen bolognese de post – rețeta vegană cu soia texturată. Sos de „carne tocată” vegetală cu roșii, ceapă și usturoi. Sos dietetic pentru paste sau musaca. Cum să faci cel mai bun sos de soia granule. Sos pentru paste gen „bolognese” reteta de post, vegană cu sos de roșii. O rețetă de post (vegană) simplă și rapidă. Rețete cu soia texturată. Rețete de post. Rețete de mâncare cu sos pentru paste.

Sos pentru paste gen bolognese de post - rețeta vegană cu soia savori urbane

Am făcut pentru prima dată acest sos „bolognese” vegan (de post) la începutul anilor 90. Am cumpărat din Ungaria vecină soia texturată (granule, cuburi și felii) din pură curiozitate. Oare ce-i cu ele, cum se gătesc și ce gust au? Ai mei m-au luat în râs fiind deja sătui de soia comunistă care era prezentă în toate mezelurile.

Una peste alta am reușit să fac câteva feluri gustoase cu soia iar acest sos bolognese vegan sau de post este unul reușit. Poate fi folosit și la lasagne sau la musaca de cartofi sau de vinete.

Despre soia deshidratată

Produsele din soia deshidratată nu au niciun gust și gustul final al lor depinde de abilitatea gospodinei. Acestea trebuie bine condimentate pentru a ajunge să ne ducă cu gândul la carne. Altfel sunt niște bureți fibroși cu textură de cârpă…

Soia texturată se găsește sub formă de granule, cuburi sau șnițele (felii). Sunt și variante BIO de soia, nemodificate genetic.

retete cu soia uscata granule cuburi sau snitele de post

Sosul de tip bolognese de soia (bolognese) este unul care, preparat în felul următor va semăna destul de mult cu clasicul ragu alla bolognese – vezi aici rețeta italiană autentică.

paste tagliatelle alla bolognese originale din Bologna savori urbane

Pentru rețeta de sos bolognese de soia am folosit soia granulată care apare în partea dreapta jos a pozei. Prin hidratare și fierbere ele se umflă și cresc mult în volum.

reteta paste de post cu sos de rosii si soia texturata

Am mai gătit și șnițele de soia cu sos de ceapă și roșii și ne-au plăcut foarte mult. Sunt moi, fragede și suculente, sosul este aromat (rețeta aici). Le-am servit alături de mămăligă și de o salată de sezon.

cele mai bune snitele din soia cu sos de rosii cu ceapa si cimrbu

Din aceste cantități rezultă circa 400-500 ml de sos pentru paste de post gen „bolognese”, suficient pentru 4-5 porții de paste dar și pentru o porție generoasă de musaca de cartofi.

5.0 from 1 reviews
Sos pentru paste gen bolognese de post - rețeta vegană
 
Timp de preparare
Timp de gatire
Timp Total
 
Autor:
Portii: 4 portii
Ingrediente - savoriurbane.com
  • 100 g soia granulată (uscată)
  • 1 ceapă albă medie
  • 3 linguri de ulei
  • 1 morcov mare
  • 50 g concentrat de rosii (pastă)
  • 150 ml pasata de roșii sau sau roșii cuburi la conservă
  • Sare
  • Piper măcinat
  • busuioc, oregano uscate
  • 1-2 căței de usturoi sau 1 linguriță usturoi granulat

Cum se face un sos pentru paste gen bolognese de post – rețeta vegană?

Cum se pregătește soia texturată pentru un sos de paste?

Soia granulată, ca și cubulețele de soia, nu are în principiu nici un gust. Este neutră. La textură seamănă cu rumegușul.

Eu obișnuiesc să înmoi soia uscată în apă cu amestec de condimente. Nu mă iau după ce scrie pe pachet și nu le înmoi în apă chioară sau în lapte, mai ales că vorbim despre rețete de post.

Pregătesc condimentele într-un castron, apoi adaug și 1 lingură de ulei și apă fierbinte (cca. 250-300 ml). Pentru acest preparat am pus: sare, piper negru măcinat, usturoi granulat, busuioc și oregano. Toate acestea se dozează după gust.

În acest amestec aromat cufund soia granulată. O las pe masă pentru 30-40 de minute sau până se înmoaie și amestec ocazional. Observăm că se umflă bine de tot și absoarbe tot lichidul. Aceasta înseamnă că aromele intră în textura granulelor de soia și acestea vor avea gustul pe care îl dorim.

Preparare sos bolognese cu carne vegetală

Într-o tigaie am încins 2 linguri de ulei (la foc mediu) și am călit ceapa tocată mărunt, la foc mic. Nu am rumenit-o!

Am adăugat apoi si morcovul feliaț. Am sărat și piperat după gust. După ce am călit ușor morcovii (care dau și o culoare deosebită) am adăugat concentratul de roșii și circa 150 ml apă. Am lăsat totul pe foc pînă s-au fiert bine morcovii. La mine a durat cam 12 minute.

Cu un blender am făcut o pastă din sosul de legume din tigaie.

Într-o tigaie suficient de încăpătoare am pus sosul obținut, pasata de roșii (sau roșiile cuburi la conservă) și am mai condimentat un pic cu ierburi aromatice (oregano și busuioc uscat). Am pus totul pe foc și am adăugat soia hidratată în sosul din tigaie.

Am lăsat sosul la foc mic circa 20-30 de minute, amestecând ocazional. Am gustat de sare și de condimente. A ieșit un sos bolognese de post foarte fain și aromat și cu o textură plăcută.

Servire paste alla bolognese vegane sau de post

Am fiert niște paste și le-am servit împreună cu acest sos bolognese de soia. Au fost delicioase! Dacă nu țineți post atunci puteți adăuga și parmezan ras.

cum se fac paste de post cu sos de rosii si soia bologneze

Tot cu soia (de data aceasta cuburi) am făcut și o tocăniță faină de cartofi cu sos – vezi aici.

Tocăniță de cartofi cu soia, ceapă și sos de roșii - rețeta de post savori urbane

Merită să încerci și tu această rețetă de sos pentru paste gen bolognese de post – sau vegană!

Aici găsiți mai multe rețete de mâncare de post.

retete de post mancare de post savori urbane 2018

6 COMENTARII

  1. Buna ziua! In descrierea retetei, acolo unde scrieti despre soia deshidratata, mentionati variantele BIO de soia, ”nemodificata genetic”. Se intelege ca ceea ce nu este bio, ar putea fi modificat genetic. Eu stiam ca legislatia UE interzice OMG in alimentatia umana, acestea putand fi comercializate doar pentru hrana animalelor; termenul de bio se refera la provenienta din culturi care nu au fost tratate chimic, s-au folosit doar tratamente si ingrasaminte naturale. Nu-i o critica, dar sunt sigura ca intentia d-voastra nu este sa dezinformati publicul, care s-ar putea chiar sa nu mai consume soia din cauza asta. Reteta sunt convinsa ca este delicioasa, am folosit multe din retetele de pe site si va sunt recunoscatoare!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Evalueaza reteta:  

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.