Sos de paste cu măsline și roșii – sos sicilian la borcan, pentru iarnă

0

Sos de paste cu măsline și roșii - sos sicilian la borcan, pentru iarnă reteta savori urbane

Sos de paste cu măsline și roșii – sos sicilian la borcan, pentru iarnă. Rețeta de „sugo di pomodoro con olive” sau sos italian pentru paste, pus la borcan. Cum se fac și conservă sosurile pentru paste? Rețete de sos de roșii. Rețete de sos pentru paste.

Pastele sunt pe lista noastră de mâncăruri favorite. Dacă vă plac și măslinele negre sau verzi atunci succesul este garantat. Acest „sugo di pomodoro con olive” sau sos de paste cu măsline și roșii este unul tipic sicilian.

Nu am întotdeauna timp să fac sos de paste așa că vara îmi pregătesc mai multe borcane cu sosuri pe care le păstrez în cămară. Poți apela la conserve din comerț dar mai bine e când ai la îndemână ceva natural, făcut chiar de tine. Iată un sos simplu pentru paste care se prepară cu măsline, ceapă, usturoi și roșii. Aroma de oregano este specifică acestui sos sicilian. Sicilienii folosesc ceapa de Tropea care este specifică zonei Calabria din sudul Italiei. (sursa imaginii)

Cipolla di tropea

Iarna desfac un borcan și încălzesc conținutul lui într-o tigaie. Adaug pastele fierte conform instrucțiunilor de pe ambalaj și gata! La finalul articolului vă las mai multe rețete de sosuri pentru paste care se pot prepara vara sau toamnă și se păstrează apoi la cămară (în borcane).

sos cu masline si rosii pentru paste de pus la borcan fara conservant

Sosul acesta este vegetarian (chiar vegan) și este potrivit și în perioada postului ortodox (dacă se folosesc paste fără ou). Baza acestui sos simplu pentru paste este passata de roșii. Aceasta se poate cumpăra (există și fără conservanți) sau se poate prepara în casă. Rețeta ei o găsiți aici.

Passata de roșii rețeta italiană foarte simplă și rapidă de suc gros de roșii pentru iarnă savori urbane

Din cantitățile de mai jos rezulta cca. 2 borcane de 500 ml cu sos de paste cu măsline și roșii. Puteți multiplica ingredientele în funcție de nevoi. M-am inspirat după această rețetă siciliană autentică.

Sos de paste cu măsline și roșii - sos sicilian la borcan, pentru iarnă
 
Timp de preparare
Timp de gatire
Timp Total
 
Autor:
Portii: 2 borcane de 500 ml
Ingrediente - savoriurbane.com
  • 800 ml passata de roșii (suc concentrat, gros)
  • 150 g ceapă
  • 200 g masline negre felii
  • ½ linguriță usturoi granulat sau 1 cățel de usturoi proaspăt
  • Sare, piper
  • Oregano uscat ½ linguriță
  • 100 ml ulei
  • opțional: ardei iute sau fulgi uscați de chilli

 

Cum se face rețeta de sos de paste cu măsline și roșii – sos sicilian la borcan, pentru iarnă?

Ingrediente pentru sos natural de măsline cu roșii

Am pregătit ingredientele: passata sau sucul gros de roșii, ceapa, măslinele, uleiul, sarea, piperul, usturoiul granulat și un pic de oregano uscat. Măslinele pot fi negre sau verzi dar trebuie să fie fără sâmburi și feliate. Puteți folosi 1 cățel de usturoi proaspăt dacă nu aveți din cel granulat.

ingrediente sos cu masline rosii ceapa pentru paste

Cum se face sosul natural pentru paste cu roșii, ceapă și măsline?

Ceapa am tăiat-o egal și mărunt și am călit-o în ulei. Am lucrat la foc mic și am avut grijă ca ea să nu se rumenească ci doar să devină sticloasă.

Am adăugat și măslinele tăiate felii și le-am tras un pic la tigaie. Apoi am adăugat și condimentele: sarea, piperul, oregano, usturoiul granulat. Dacă folosiți usturoi proaspăt atunci îl tocați mărunt. Toto acum puteți pune ardeiul iute proaspăt (tocat) sau fulgii uscați de chili.

Am fost atentă ca ceapa să nu se ardă, să nu se prindă de cratiță. Apoi am stins totul cu passata de roșii. Am lăsat sosul să scadă un pic și să se întrepătrundă gusturile, apoi am tras cratița de pe foc.

Gata! Așa arată acest sos de paste cu măsline și roșii: este cremos, gustos și foarte aromat!

Cum se îmbuteliază și păstrează sosul sicilian de paste cu roșii, măsline negre sau verzi, ceapă, usturoi și oregano?

Am luat borcanele sterilizate așa cum am arătat aici. Am folosit borcane de 500 ml.

Cu ajutorul unui polonic și al unei pâlnii am umplut borcanele cu sos de paste. Au ieșit exact 2 borcane de 500 ml fiecare. Le-am închis cu capacele din dotare.

cum se pune la borcan si cum se pastreaza sosul de masline cu rosii

Apoi le-am pus la fiert în bain-Marie așa cum am explicat aici (găsiți și metoda la cuptor). Din momentul în care apa a început să fiarbă a cronometrat 20 de minute. Apoi am stins focul și am lăsat totul la răcorit lent în oala (până a doua zi).

Cum se fierb (sterilizeaza) conservele la bain marie - in oala cu apa savori rubane

Iată cât de repede am făcut un sos de paste cu măsline și roșii! Acesta este sosul în borcan. Poate acum merge în cămară, pe raft. Iarna desfac un borcan și am gata sosul pentru paste!

reteta sos de casa pentru paste cu masline rosii la borcan fara conservanti reteta siciliana

V-am promis în intorducere mai multe rețete de sosuri pentru paste care se pot pune la borcan, pentru iarnă.

Salsa napoletana este un sos gustos cu legume (de post) – rețeta aici.

Sos pentru paste cu legume și roșii - la borcan, pentru iarnă reteta savori urbane

Sosul clasic marinara cu roșii, ulei de măsline, vin roșu și usturoi – rețeta aici.

Sos pentru paste la borcan, pentru iarnă - rețeta de sos de roșii cu usturoi (marinara)

Am mai făcut și sos de paste cu ciuperci („sugo di funghi con il pomodoro”) – rețeta aici.

Sos de paste cu ciuperci și usturoi - la borcan, pentru iarnă savori urbane 1

Sau sos simplu de roșii cu busuioc și usturoi (tot pentru paste sau pizza) – vezi aici.

reteta sos pentru paste cu rosii usturoi busuioc savori urbane

Să știți că și sosurile cu carne tocată pot fi conservate la borcan! Am testat anul trecut sosul bolognese (ragu alla bolognese) autentic și l-am pus la cămară în borcane. A ținut foarte bine! Rețeta aici.

Sunt sigură că v-am făcut poftă cu acest sos de paste cu măsline și roșii și că veți încerca rețeta sicliană de „sugo di pomodoro con olive nere”!

Aici găsiți mai multe rețete de paste

Salată de paste în stil italian cu mozzarella, roșii și busuioc reteta savori urbane

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Evalueaza reteta:  

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.