Burger de vita cu branza reteta de cheeseburger de casa

2

Burger de vita cu branza reteta de cheeseburger de casa savori urbane

Burger de vita cu branza reteta de cheeseburger de casa. Va dau reteta castigatoare a Locului 1 de la BurgerFest si va asigur ca este cel mai bun burger de casa din carne de vita! Cum se fac burgerii acasa? Cum facem chifteaua de vita pentru hamburger? Ce condimente punem la un burger? Ce sosuri si toppinguri se potrivesc la burgerii de vita?

 

Am facut aceasta reteta de burger de vita explicata pas cu pas, cu branza Cheddar si Gouda si cu bacon crocant la un chef (burger party) tinut de Diana. Totul este facut in casa: de la chifla pana la sosuri si topping. Este cel mai bun burger de vita pe care l-am mancat vreodata! Cum asa? Pai a fost reteta castigatoare de la Burger Fest 2015, pregatita de prietenul meu drag Cezar Stanislau din Bucuresti.

Surprizele cele mai placute se pare ca au venit din partea concurentilor amatori, care au depasit asteptarile venind cu burgeri foarte buni. Locul 1 a fost castigat pe deplin de catre Cezar Stanislau, burgerul fiind perfect, si foarte aproape s-a situat pe locul 2 Ovidiu Vasile cu al sau burger de peste.România Culinară a fost prezenta cu un burger exceptional ce a continut dovlecei si ardei pe plita, impreuna cu branza de capra, pe langa restul ingredientelor, ceea ce noua ne-a placut la nebunie. Felicitari tuturor participantilor, ati ridicat standardul in randul amatorilor!”

Sursa foto + text: Facebook – PopUp Dinner.

cel mai bun burger 2016 cezar stanislau burgerfest

Il stiti pe Cezar? Este cofetarul care face torturile minunate de la BaKings! Il stiu pe Cezar de cativa ani si ne sfatuim adesea cu privire la retete sau tehnici de preparare. Si m-am gandit sa-l abordez cu privire la hamburgerul cu care a castigat locul 1 la BurgerFest.

Sursa foto: Burger Fest

Reteta de burger care a castigat locul 1 la BurgerFest

Si-mi zice Cezar ca e o reteta care socheaza prin simplitate. Asa e mereu.. chestiile simple sunt cele mai gustoase. Imi zice ca a folosit o chifla taiata in doua, incalzita pe grill, un strat de dulceata de ceapa, o foaie de salata, o felie de de rosie , 2 chiftele de vita cu cate o felie de branza pe ele, un pic de maioneza si capacul chiflei. Bine, mai! Ce-ai pus in carnea de vita? Nimic! Bravo, Cezar! Ca la carte… Pe bune, chiar nu se pune nimic in carnea de vita. Nu ceapa, nu sosuri din sticlute, nu paine sau pesmet sau, Doamne fereste, oua crude (vorba lui Cezar -„ca nu facem chiftelute ca la bunica”). Eventual piperul macinat se poate pune de la inceput insa sarea vine de-abia dupa prajire. Carnea va ramane frageda si rozalie, asa cum ii sade bine unui burger de vita medium. Si cat de mari ai facut chiftelele? Pai de cca. 100 g fiecare. Bun. La treaba!

Am adaptat usor reteta de mai sus in sensul ca am inlocuit maioneza cu sos remoulade care are mustar si castraveciori acri (care merg grozav cu carnea de vita), am renuntat din acest motiv la felia de rosie (nu mai aveam nevoie de aciditate in plus) si am introdus si niste felii de bacon crocant. Deoarece painicile de hamburger de casa au doar 8-9 cm diametru (nefiind la fel de mari ca si cele din comert care au cca. 12 cm), am decis sa bag cate o singura chiftea de carne in fiecare burger, insa mai groasa si mai grea – de 120 g.

Mi-am pregatit componentele burgerului meu de vita:

sos remoulade reteta clasica

Toate acestea le puteti pregati cu o zi inainte astfel incat in ziua Z sa va raman doar de prajit carnea si de montat burgerii.

Din ingredientele de mai jos am obtinut 5 burgeri de vita  cu branza – Cheeseburger de casa.

5.0 from 1 reviews
Burger de vita cu branza reteta de cheeseburger de casa
 
Timp de preparare
Timp de gatire
Timp Total
 
Autor:
Portii: 5 burgeri de vita cu branza
Ingrediente - savoriurbane.com
  • 600 g carne tocata de vita cu min. 20% grasime
  • sare, piper negru macinat
  • 5 chifle pentru hamburger
  • 5 felii de branza Cheddar
  • 5 felii de branza Gouda (optional)
  • 5 felii de bacon (kaiser, sunca Padurea neagra)
Topping:
  • salata verde simpla, creata sau rosso
  • 5 linguri rase de dulceata de ceapa
  • 5 linguri de sos remoulade

 

Cum se face burger de vita cu branza reteta de cheeseburger de casa?

Cum se pregateste carnea de vita pentru burgeri?

Simplu! Am pus carnea de vita tocata (macinata) intr-un castron si am presarat-o din abundenta cu piper negru proaspat macinat. Atat! Am framantat-o cu mainile si am lasat-o pe masa de bucatarie ca sa se incalzeasca un pic (fiind scoasa de la rece). Aveti grija sa cumparati vita cu minimum 20% grasime. Carnea slaba va iesi seaca.

cum se condimenteaza carnea de vita pentru burgeri

La cate grame se portioneaza carnea pentru burgeri?

Chiftelele pentru burgeri se portioneaza cam  la 100-120 g. Am lucrat cu cantarul si am impartit cele 600 g de carne de vita in fix 5 portii a cate 120 g fiecare. Am o presa speciala pentru format burgerii dar puteti sa-i faceti si in palme. Presa asta e faina pentru ca dupa ce „batucesti” bine carnea in ea (cu mana unsa cu putin ulei) o poti rasturna pe o farfurie si o impingi cu pistonul din dotare. Chiftelele au 9 cm diametru si 2 cm inaltime. Vor mai scadea la prajit.

aparat forma pentru modelat burgeri

Asa am obtinut chiftele pentru burgeri frumoase si egale (ca diametru, grosime si cantitate). Am uns tocatorul cu putin ulei de masline inainte de a scoate burgerii pe el.

la cate grame se fac burgerii chiftelele de carne

Iata si mise en place cu ingredientele necesare: chifle, sos remoulade, dulceata de ceapa, fasii de bacon sau sunca crud-uscata, felii subtiri de branza Cheddar, salata verde creata + rosii (pentru cei care nu doresc dulceata de ceapa).

ingrediente cel mai bun burger de casa din carne de vita cu branza

loading...

Iata-le si mai de aproape. Am facut „fulgi” de Cheddar cu peelerul de legume. Asta pentru ca am avut doar un colt de branza si se sfarama daca incercam sa-l feliez cu un cutit normal. Oricum, sa folositi branza Cheddar adevarata nu felii in plastic gen branza topita colorata.

Cum se prajesc burgerii de casa cu branza?

Bineinteles ca puteti face burgerii la grill (gratar in aer liber) dar si in tigaie tip grill sau in tigaie grea de fonta. Am incins bine de tot tigaia si am prajit mai intai feliile de bacon pana ce au devenit crocante si rumene. Ele lasa si un pic de grasime care va da o savoare in plus burgerilor.

Le-am scos pe o farfurie si am continuat cu prajirea chiftelelor de burger de vita in ea. Le-am presat foarte usor cu o spatula ca sa fiu sigura ca sunt bine lipite de tigaie. Le-am prajit cam 2 minute (max. 3 minute) pe prima parte si le-am intors si pe verso. Am lucrat cu 3 chiftele ca sa am loc in tigaie si pentru painici. Neaparat trebuie incalzite pe ambele parti si chiflele taiate inainte de a monta un burger.

cum se prajesc burgerii de casa cu branza reteta de cheeseburger

Imediat ce am intors chiftelele de burger le-am sarat usor si le-am pus branza pe fata prajita: Cheddar si Gouda. Branza trebuie pusa rapid, cat suprafata este fierbinte. Ea se va topi partial si de la caldura venita din tigaie. Am mai lasat burgerii inca 1 minut si i-am scos din tigaie.

Daca nu reusiti deloc sa faceti branza sa se topeasca va arat un truc. Cand scoateti burgerii din tigaie ii suprapuneti temporar pe o farfurie – exact cat sa se topeasca branza. Iii mai rotati intre ei ca toate straturile de branza sa fie topite.

cheese burgeri de casa reteta

Asa arata si fasiile crocante de bacon. Mmmm…

crispy bacon crocant pentru burgeri

Cum se monteaza un burger de vita cu sosuri si toppinguri?

Ordinea este urmatoarea: fundul chiflei + sos remoulade + salata verde + carnea cu branza topita + dulceata de ceapa + bacon crispy + capacul chiflei uns cu sos remoulade. Cine doreste isi poate pune si rosii (eu nu le-am mai pus).

cum se monteaza un burger de vita cu sosuri si topping

Am fixat totul cu o tepusa de lemn, am decorat burgerul cu o fasie de cripsy bacon si… la masa! Cum arata? 🙂

cel mai bun burger de casa din carne de vita reteta pas cu pas savori urbane

Nu va puteti imagina cat de gustoasa e toata combinatia! Carnea suculenta si gustoasa, dulceata de ceapa dulceaga-acrisoara, sosul remoulade cu mustar si castraveciori acri, baconul crocant si sarat… V-il arat si din alte unghiuri ca sa va fie si mai pofta si sa va doriti sa muscati din el 🙂

cum se face burger de vita de casa cu branza si sos reteta

Haideti sa vedem cum arata si in sectiune. Ta-daaa! Carnea e rozalie si juicy, exact cum trebuie sa fie un burger de vita. Ce gustoasa e!! Nu va mai spun de chifla proaspata de casa care nu se compara cu niciuna cumparat din magazin.

cat se prajeste un burger de vita ca sa ramana carnea roz medium

Cezar, iti multumesc din suflet pentru aceasta reteta si te felicit inca o data pentru ea! Nici nu ma mir ca a fost burgerul castigator.

reteta burger de casa din carne de vita

Acum stiti si voi sa faceti un burger senzational de casa! Sa incercati neaparat aceasta reteta de burger din carne de vita cu branza – cheeseburger.

Aici gasiti mai multe retete cu carne de vita sau vitel

Friptura de vita la cuptor frageda si aromata - Savori Urbane

 

Poate te intereseaza si:

loading...
PRIMESTE SAPTAMANAL RETETELE PRIN EMAIL. ABONEAZĂ-TE!

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Evalueaza reteta: