Pui picant cu arahide si lime. Este o reteta thai (asiatica) foarte echilibrata, cu un balans sarat – dulce – iute foarte bun. Imi place tot ce e cu arahide (alune de pamant, alune americane). Culmea e ca nu le rontai ca snacks. Imi place sa gatesc cu ele! Si dulce si sarat. Merg bine cu zahar brun caramelizat in dulciuri sau cu porc si pui in mancaruri sarate. Aveam un pui proaspat de 2kg si am decis sa-l „imbalsamez” cateva ore cu o marinada care sa contina arahide si ceva iute. Chili. Si ceva acrisor. Suc de lime. Merge traznet combinatia asta!
Un pui de 2kg este prea mult pentru 4 persoane asa ca am trecut la transat. Spatele a mers direct in congelator pentru o viitoare supa. O jumatate din piept de asemenea a fost pusa deoparte pentru o alta mancare rapida asa ca am ramas cu pulpele, aripile si cealalta jumatate de piept (cu piele si cu os cu tot, evident). Asa ca am ramas cam cu 1,4kg de carne. Care poate fi si doar pulpe sau aripi, nu-i musai sa provina de la un pui intreg.
La noi socoteala a fost ca primul primeste o pulpa intreaga, urmatorii doi isi impart cealalta pulpa si cate o aripa iar ultimul sa-si manance jumatatea de piept (daca poate).
Multa carne! Va fi si iute si cu sos cremos. Cea mai buna si racoritoare garnitura pentru acest pui picant cu arahide si lime ar fi o salata mixta, de sezon. Cu ridichi, ceapa verde si castraveti. Si frunze de salata. Cu un dressing din iaurt adus la viata cu sos dulce acrisor de chili si usturoi verde si velutat cu putin unt de arahide, ca rapel la marinada carnii. Bun si sanatos.
O alta reteta faina este si cea de pulpe de pui cu sos de turmeric si kefir – Empire Chicken.
Din cantitatile de mai jos rezulta cca. 6-8 portii de pui picant cu arahide si lime.
- 1,2 - 1,4kg carne de pui cu piele si os (pulpe, aripi sau combinate cu piept)
- sare, piper
- 1,5 linguri de unt de arahide (peanut butter) - cremos sau crunchy
- 1 lingura sos de soia (soy sauce)
- 1 lingura sos dulce de chili (poate fi inlocuit cu cu 1 lingurita de pudra din ardei chili amestecata intr-o cescuta cu putin otet de orez si 1 lingurita de zahar brun)
- 1 lingura de ulei (preferabil tot de arahide dar merge si altul pe care-l aveti la indemana: floarea soarelui, rapita etc)
- 1 lingurita de sirop auriu (melasa) sau miere (daca nu va aveti sau nu va place puneti 1 lingurita cu varf de zahar brun)
- zeama si coaja de la 1 lamaie verde (lime)
- 4 catei de usturoi
- ½ de capatana de salata verde (poate fi clasica, iceberg, frisee)
- 2-3 ridichi fragede
- 3 fire de ceapa verde
- ½ de castravete proaspat
- ¼ de ardei colorat
- 1 lingura de ulei de arahide pentru stropit discret deasupra
- 50g arahide (prajite si sarate - tip snack) pentru presarat deasupra - tocate mai marunt, din cutit sau la chopper
- 1 pahar de iaurt grecesc de 400g
- 1 fir de usturoi verde
- zeama si coaja de la o alta lamaie verde (lime)
- o mana de patrunjel verde
- 1 lingura de unt de arahide (ca sa devina cremos si catifelat)
- sare, piper
- 1 lingura de sos dulce de chili (poate fi inlocuit cu cu 1 lingurita de pudra din ardei chili amestecata intr-o cescuta cu putin otet de orez si 1 lingurita de zahar brun)

Mod de preparare Pui picant cu arahide si lime
Primo tempo: marinada. Se mixeaza fin ingredientele intr-un blender (sau cu mixer vertical) pana rezulta o pasta fluida, iute si aromata. Se gusta si se corecteaza gustul (poate nu e destul de iute sau de sarata).
Bucatile de pui se sareaza si se pipereaza lejer (mai vin condimente si din marinada) si se ung bine de tot cu crema de mai sus. Se aseaza intr-o cutie de plastic care se inchide ermetic si se dau la rece pentru cateva ore (minimum 2, preferabil 6).
Se incinge cuptorul la 200C (treapta maxima la cele cu gaz). Bucatile de pui din caserola se aseaza intr-o tava de copt potrivita, cu tot cu marinada cremoasa. Se acopera cu o folie de aluminiu si se dau la cuptor pentru 45 de minute. In ultimele 15 minute se va scoate folia si se vor rumeni. In total au nevoie cam de 60 de minute.
Daca aveti posibilitatea puteti praji puiul si la gratar cu carbuni, in aer liber. Inainte de a aseza carnea pe gratar ea trebuie stearsa de marinada.
Salata asortata pentru Pui picant cu arahide si lime
Intre timp ne ocupam de salata. Se pregatesc ingredientele: ceapa verde, castravetele, ridichile, ardeiul. Se spala individual foile de salata si se lasa sa scurs.
Sos de iaurt pentru Pui picant cu arahide si lime
Se mixeaza in blender (sau cu mixerul vertical) iaurtul impreuna cu untul de arahide, sosul dulce de chili, coaja si zeama de lamaie verde, sare si piper. In dressingul rezultat se adauga la final usturoiul verde si patrunjelul. Tocate marunt. Se gusta si se mai drege cu sare sau chili. Trebuie sa aiba o nota iute dar per ansamblu sa fie racoritor si proaspat. Sa stinga iuteala puiului din cuptor.
Se monteaza salata intr-un castron incapator intr-o gratioasa alandala. Frunzele de salata verde se rup in bucati, ridichile se taie in felii diafane, ceapa verde in rondele, ardeiul in cuburi si castravetele in jumatate pe lung apoi in felii semicirculare. Se stropeste discret cu o lingura de ulei de arahide si se lasa deoparte. Dressingul se aseaza intr-un castron separat. Vor face cunostinta de abia la masa, direct in farfurie. Efectul crocant va fi dat de arahidele maruntite.
Sa mai zic cum miroase in bucatarie? Divin! In ultimele 15 minute de coacere am scos folia de aluminiu de pe pui si l-am lasat sa se rumeneasca bine. Are o culoare perfecta!
Mod de servire Pui picant cu arahide si lime
Am asezat puiul, salata, dressingul de iaurt si alunele maruntite pe masa si am chemat lumea. Fiecare si-a ales bucatie preferate de carne. Langa ea cate un munte de salata si 2-3 linguri zdravene de dressing racoritor de iaurt. Si peste salata si peste carne. Si cate-o mana de arahide presarate deasupra. Ne-am lins pe degete! Este fenomenal acest pui picant cu arahide si lime.
Poate doresti sa incerci si reteta de aripioare de pui picante cu noodles.
Savori Urbane prezinta „Shan’shi – The Asian Connection”
Aici gasiti mai multe retete exotice:
Am incercat ieri reteta si a iesit foarte buna. Am cateva remarci de facut care sper sa ajute pe cei ce vor sa mai incerce reteta:
-n-am gasit unt de arahide, dar am facut in chopper din niste alune sarate si nu mi-a ramas apoi borcanul inceput in camara cu care sa nu mai stiu ce sa fac
-as sugera o cantitate mai mica pentru sosul de iaurt, eu am facut din 300g de iaurt si tot imi ramane in plus
-ca si garnitura, in loc de salata am facut orez cu legume.
Este foarte corect ce spui! Si eu macin arahide in locul untului din comert (care se gaseste de altfel in toate supermarketurile mari: Billa, Kaufland, Selgros etc). Am facut mai mult sos de iaurt pentru ca la noi se mananca impreuna cu salata si cu puiul :). Orezul ales de tine este garnitura traditionala pentru acest gen de mancare.
Ma bucur ca ti-a placut reteta!
Mi-a iesit extrem de gustos, felicitari
Este extrem de tentanta. tocmai am primit niste carne de iepure si intamplator am dat si peste o punga de arahide. Am deschis netul si am ajuns la Savori Urbane pe care le vom adapta maine la conditiile rurale, adica la iepure. Sunt sigura ca va iesi bun.
Nu e rea deloc ideea de a inlocui puiul cu iepure! Poate incerci si https://savoriurbane.com/iepure-cu-sos-vanatoresc/ sau iepure fript (extrem de fraged) https://savoriurbane.com/friptura-de-iepure-si-gnocchi-cu-dovleac/
Delicios! Mulțumesc frumos pt rețetă.
Sa va fie de bine! Ma bucur ca v-a placut 🙂
Cristos a Inviat! Am pregătit acest pui pt a 5 oară și nu puteam sa nu va multumesc. Este cel mai bun pui la cuptor !