Pui cu iaurt la cuptor rețeta de friptură rumenă de pui cu garnitură de legume

9

Pui cu iaurt la cuptor rețeta de friptură rumenă de pui cu garnitură de legume savori urbane

Pui cu iaurt la cuptor rețeta de friptură rumenă de pui cu garnitură de legume. Carne de pui marinată cu iaurt sau lapte bătut. Friptură de pui cu cartofi, usturoi, ceapă, ardei. Cum se face friptura rumenă de pasăre? Rețete de friptură. Rețete de carne de pui.

V-am povestit acum câteva zile că am luat un pui întreg destul de mărișor (de vreo 1,7 kg) și că l-am despicat în două pe lung. Suntem doar 3 persoane și nu are rost să fac friptură dintr-un pui întreg. Mai bine fac două feluri distincte din câte o jumătate de pui. Prima parte am transformat-o tot în friptură cu garnitură bogată de legume (la cuptor) – vezi aici rețeta. I-am pus și morcovi, cepe, cartofi, ciuperci etc.

reteta pui intreg sau jumatate la cuptor cu legume la tava

Despre marinarea cărnii de pui cu iaurt sau lapte bătut

A doua jumătate am pus-o imediat la marinat (în frigider) urmând să o gătesc mai târziu. Marinarea cărnii are multe beneficii pe care le-am detaliat aici. Pe lângă impregnarea cu aromele din marinadă carnea devine și mai fragedă. Marinadele au, în general, o componentă acidă (acră) care începe denaturarea proteinelor înainte de gătirea ei propriu zisă. Marinadele se fac cu vin alb sau roșu, oțet simplu sau aromat, balsamic, cu muștar sau cu lactate acre: iaurt, lapte bătut, kefir (chefir).

Iaurtul trebuie să fie unul simplu și natural (preferabil de la producători locali) deoarece acesta conține fermenții și bacteriile care ajută la marinare. Și laptele bătut natural sau chefirul sunt foarte potrivite acestui scop. Eu sunt din Arad și folosesc toată gama de la Lactate Pecica. Dacă nu aveți pui întreg puteți folosi pulpe cu piele și os, aripi etc.

Iaurtul frăgezește carnea de pui iar condimentele și ierburile aromatice pe care le-am adăugat în marinadă conferă o savoare deosebită preparatului final. Am pus usturoi, ceapă uscată pisată, paprika (boia) dulce și afumată, sare, piper, chimen și ierburi uscate: cimbru, oregano, busuioc, salvie, rozmarin. Nu strică nici câțiva stropi de sos de ardei iuți (Sriracha sau Tabasco) sau fulgi uscați de ardei. Faine arome!

În plus, iaurtul contribuie din plin la rumenirea pielii puiului. Priviți ce culoare superbă are!

cel mai bun pui la cuptor marinat cu iaurt savori

Am folosit această tehnică de marinare cu iaurt și usturoi și la o pulpă de miel. A ieșit o friptură de Paști senzațională! Rețeta aici. Carnea  fost dulceagă și fragedă de pica singură de pe os!

Din cantitățile de mai jos rezultă cca. 3 porții de pui cu iaurt la cuptor. Marinarea puiului cu iaurt poate dura 24 de ore.

5.0 from 4 reviews
Pui cu iaurt la cuptor rețeta de friptură rumenă de pui cu garnitură de legume
 
Timp de preparare
Timp de gatire
Timp Total
 
Autor:
Portii: 3 porții pui cu iaurt la cuptor
Ingrediente - savoriurbane.com
  • cca. 850 g carne de pui cu piele și os (1/2 de pui sau pulpe superioare/inferioare, aripi)
Marinadă de iaurt sau lapte bătut
  • 300 ml iaurt simplu natural sau lapte bătut, chefir
  • 2 lingurițe sare
  • ½ linguriță piper negru proaspăt măcinat
  • 1 linguriță cu vârf boia dulce
  • 1 linguriță boia afumată (opțional)
  • 1 linguriță semințe de chimen
  • 4 căței de usturoi sau 2 lingurițe bune de usturoi granulat
  • 1 linguriță pudră din ceapă uscată (opțional)
  • câte ½ linguriță de cimbru, oregano, busuioc, salvie, rozmarin (uscate) - puneți ce vă place
  • 1-2 lingurițe de sos iute tip Tabasco, Sriracha, Hot chili sauce etc (opțional)
Garnitură de legume:
  • 3 cartofi mari
  • 3-4 cepe albe și roșii
  • 1 ardei roșu gras sau kapia
  • 6-7 căței de usturoi
  • sare
  • 3 linguri de ulei

 

Cum se face pui cu iaurt la cuptor – rețeta de friptură rumenă de pui cu garnitură de legume?

Cum se face marinada de iaurt sau lapte bătut pentru friptura de pui?

Iată puiul de care am pomenit mai sus pe care l-am tăiat în jumătate. Am toaletat ambele jumătăți de pui de puf, tuleie etc.

Am ales o caserolă de plastic cu capac în care să-mi încapă jumătatea de pui. Am turnat în ea iaurtul și am pus condimentele menționate mai sus. Le puteți adapta conform gusturilor voastre și disponibilității (dacă nu le aveți pe toate în casă nu e nicio problemă). Sare pare multă dar nu e pentru că va fi absorbită parțial de carne)

marinada de iaurt cu condimente si ierburi aromatice pentru carne de pui miel porc vita (1)

Am amestecat totul cu o lingură și marinada este gata.

Am așezat carnea de pui în marinada cremoasă de iaurt și am masat-o bine pe toate părțile.

Am întors-o și pe verso.

Am închis cutia cu capacul din dotare și am băgat-o la frigider. Eu am marinat carnea 24 de ore. Nu uitați să scoateți cutia de la frigider măcar cu 1 oră înainte de a coace friptura!

Coacere friptură de pui marinată cu iaurt

A doua zi am scos cutia cu puiul marinat de la rece și am pus cuptorul la încins la 220 C (căldură sus+jos+ventilație) respectiv treapta maximă la cele cu gaz.

Am pregătit legumele pentru garnitură: cartofii cruzi decojiți, spălați și tăiați în cuburi, ardeiul în fâșii, ceapa în sferturi iar usturoiul în căței decojiți dar lăsați întregi. Am ales o tavă potrivită ca dimensiuni în care am pus garnitura de legume. Am sărat totul lejer și am stropit legumele cu 2-3 linguri de ulei.

Am scos puiul din cutie, am îndepărtat marinada de iaurt de pe el (cu mâinile). Nu trebuie chiar șters cu șervete dar nici să nu rămână cu un deget de iaurt pe el. Am tras legumele spre margini și am așezat puiul direct în tavă (nu pe „pat de legume” ci înconjurat de ele).

Am turnat o ceșcuță de apă caldă în tavă (cca. 150 ml), am tras o folie de aluminiu sau un capac și am dat acest pui cu iaurt la cuptor pentru primele 50 de minute la 220 C.

După acest răstimp am îndepărtat folia și am verificat lichidul. Am mai completat cu 150 ml de apă caldă. Deocamdată totul este fiert și de-acum trebuie să se rumenească.

Am introdus tava cu friptură din nou la cuptor pentru 20-25 de minute tot la 220 C. Acum se va rumeni totul frumos! Ce fain miroase! Ta-daaa! Așa îmi place să arate orice friptură! Nu fac leșinături albicioase, fade și uscate. Ceapa și usturoiul s-au caramelizat foarte fain, cartofii au margini bine rumenite iar fâșiile de ardei par coapte la grill. Bune!

coacere pui cu iaurt sau lapte batut la cuptor savori (4)

Am scos tava din cuptor și am acoperit-o lejer cu folia de aluminiu lasând loc să iasă aburul. Orice friptură se lasă un timp la relaxat pentru a deveni mai fragedă și mai savuroasă. 10 minute sunt suficiente pentru acest pui cu iaurt și legume la cuptor.

Servire friptură de pui cu iaurt și garnitură de legume la cuptor

De obicei transfer fripturile pe platouri dar de data asta chiar mi-a plăcut cum arată în tava ovală așa că nu m-am mai complicat. Să zicem că e o prezentare rustică a unei fripturi rumene de pui cu iaurt la cuptor. De ce nu?

reteta pui marinat cu iaurt copt la tava friptura rumena si frageda de pui savori

Nici nu știi în ce să-ți înfigi furculița mai întâi: într-un cartof copt, într-o ceapă caramelizată sau direct în pulpa cu piele rumenă? 🙂 Vă asigur că totul a fost extraordinar de gustos, carnea este fragedă și suculentă și pică de pe oase iar de garnitura de legume și de saftul din tavă (sosul) nici nu mai zic… a fost șters temeinic cu bucățele de pâine.

cum se face pui la cuptor marinat cu iaurt usturoi si garnitura de legume

Am făcut și o salată verde faină cu vinegretă simplă cu oțet și usturoi – rețeta aici.

reteta salata verde cu dressing simplu

Mai demult am făcut ceva similar însă am folosit aripi de pui – vezi aici.

Altă dată am făcut Empire Chicken în stil indian – adică pulpe de pui cu kefir sau lapte bătut și turmeric – vezi aici.

Pulpe de pui la cuptor cu sos condimentat cu turmeric si iaurt (15)

Să încercați această rețetă de pui cu iaurt la cuptor pentru că este ieftină și extrem de gustoasă! Vedeți cât de simplu se face și garnitura de legume – totul copt și rumenit în aceeași tavă.

Aici găsiți mai multe rețete cu carne de pui.

Pui umplut la cuptor Savori Urbane (1)

9 COMENTARII

  1. Buna! Daca am 870g pulpe de găină de tara, nu.i stiu varsta, dar cred ca de anul trecut, cate ore as putea sa o țin in marinada? Eu ma gandeam la 48 ore ca sa o pot face la cuptor si sa fie moale. Este bine? Timpul de gatire ma gandeam sa fie cam de 2 ore la 170 grade cu folie de aluminiu si 30 min la 200 grade fara folie. Este corect? M.am cam saturat ca din carnea de țară sa o fac doar la kukta si as fi vrut alt gust bun de copt si niciodată nu iese moale la cuptor. Mulțumesc de ajutor.

  2. Buna! Mulțumesc de răspuns. Il folosesc data viitoare ca mai am pulpe de cocoș. Azi de dimi, am facut pulpele de gaina 2:30 la 170grade șina 2 si 30min la 200 șina 3. Au ieșit mult mai fragede si mai gustoase decat la kukta sau chiar la punga. Deci marinarea de 48 ore a fost perfecta si toate condimentele bine proportionate. Acum voi tine minte. Iar legumele au fost pur si simplu dementiale, eu adăugând si mazare ca ne place. A fost un real succes. Mii de mulțumiri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Evalueaza reteta:  

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.