Legume de vară cu usturoi la cuptor – rețeta de post. Legume gratinate, coapte la tavă și servite cu mujdei de usturoi. Dovlecei, cartofi, ardei, ceapă, ciuperci, vinete la cuptor. Cum se fac cele mai gustoase legume la cuptor?
Aceste legume de vară cu usturoi la cuptor sunt extrem de gustoase și de aromate. Toate legumele sunt rumenite și savuroase. O rețetă simplă și rapidă de garnitură de legume sau de fel principal vegan (de post).
Am făcut această garnitură de legume de vară cu usturoi pentru o friptură de pui. Trebuie să recunosc că jumatate din tava de legume coapte s-a mâncat înainte de a ne așeza la masă 🙂 Fiecare ciugulea încă o felie de cartof sau de dovlecel. Sunt pur și simplu grozave! Și sunt preparate doar cu sare și ulei…
Practic am adunat legumele găsite prin lada frigiderului, le-am tăiat în felii subțiri și le-am copt. Am pus dovlecei, ciuperci, cartofi, ceapa și ardei kapia. Daca aveam și vânătă la îndemână, o puneam și pe ea. Acest mix de legume de vară cu usturoi seamănă oarecum cu un ratatouille la cuptor însă acela e un pic diferit (nu are cartof și se face cu sos de roșii) – vezi aici rețeta.
Dacă nu aveți timp și chef să feliați (tip chips) și să aranjați pe rânduri toate legumele, puteți să le tăiați în cubulețe mici (de 1 – 1,5 cm) și să le amestecați de la bun început. Data viitoare așa am să fac deoarece am pierdut destulă vreme cu alinierea lor în tavă.
Pentru asezonarea legumelor am folosit doar ulei de măsline, sare și câțiva căței de usturoi. Nici nu e nevoie de alte arome deoarece fiecare legumă în parte are propria savoare. Pentru servire am ales să fac un delicios mujdei cu roșii și verdeață. O nebunie!
Din ingredientele de mai jos am obținut o tava mare (33 x 42 cm) de legume de vară cu usturoi la cuptor. Dacă e fel principal de post atunci se calculează pentru 2-3 persoane. Dacă e garnitură pe lângă cărnuri atunci aceste legume sunt suficiente pentru 4-6 persoane.
- 500 g cartofi
- 300 g dovlecei
- 300 g vinete (eu nu am avut)
- 150 g ciuperci
- 300 g ceapă
- 4-5 căței de usturoi
- 2-3 ardei kapia
- 3 linguri de ulei de măsline
- sare
- mujdei cu roșii
Cum se fac legume de vară cu usturoi la cuptor – rețeta de post?
Ingrediente pentru legume de vară cu usturoi la cuptor
Mi-am pregătit legumele de vară: cartofi, ceapă, dovlecei, ardei kapia, ciuperci și usturoi. Dacă folosiți și vinete acestea nu trebuie decojite. Roșia este pentru final, pentru mujdei.
Cum se taie legumele pentru gratinat?
Am feliat toate legumele în rondele subțiri de tot (mai puțin ardeii kapia pe care i-am tăiat în fâșii). Le-am așezat în vase diferite și le-am sărat lejer. Dovleceii și cartofii vor lăsa apă așa că i-am pus direct în strecurători.
Este utilă o răzătoare cu lamă (mandolină) sau un feliator de legume – găsiți aici așa ceva. Pe vremuri erau răzători mari din lemn cu lame metalice netede sau ondulate. Străbunica mea avea așa ceva și îi spunea jilău. Cu el tăia varza fideluță.
Dacă nu aveți o asemenea ustensilă puteți tăia toate legumele în cuburi cu latura de max. 1,5 cm.
Cum se gratinează mixul de legume de vară cu usturoi?
Am pus cuptorul la încins la 220 C cu ventilație (treapta înaltă la cele cu gaz). Am ales cea mai mare tavă (33 x 42 cm) și am tapetat-o cu hârtie de copt. Primul strat a fost cel de ceapă și ardei kapia. Am picurat 1 lingură de ulei peste ele și am dat tava la copt pentru 7 minute. Acest strat va fi baza întregii „construcții”.
Deasupra cepei și ardeilor am aranjat șiruri de legume: cartofi, dovlecei și ciuperci. Am stors ușor în palme dovleceii și cartofii ca să scap de cât mai mult lichid. Apa împiedică rumenirea și de multe ori lumea face niște fierturi (legume înabușite) în loc de chestii rumene. Puteți aranja legumele cum doriți, nu e obligatoriu să le puneți ca mine.
Printre ele am pus și 3 căței de usturoi feliați. Apoi am stropit totul cu 2 linguri bune de ulei de măsline (puteți folosi o pensulă lată sau un pulverizator) și am dat tava la cuptorul bine încins.
Coacere legume de vară cu usturoi
Am copt aceste legume de vară cu usturoi timp de 20 de minute la 220 C. Apoi am întors tava și am redus temperatura la 200 C. Le-am mai lăsat alte 15-20 de minute. Nu toate cuptoarele coc la fel așa că dupa 30 de minute va trebui să verificați stadiul de coacere. Legumele trebuie să fie gătite (pătrunse) și cu margini rumene, aurii. Arată grozav!
Nu vă pot descrie cât de bine miros legumele gratinate cu usturoi! V-am spus că ai mei au și început să ciugulească din tavă îmediat ce am scos-o din cuptor 🙂 .
Servire legume de vară cu usturoi la cuptor și mujdei cu roșii
Până s-au răcorit legumele am făcut un mujdei cu roșii – vezi aici rețeta clasică. În mod normal acesta se face cu roșii coapte pe grătar dar merge și cu roșii proaspete.
Am ras pe răzătoarea mică o roșie faină și zemoasă și vreo 3 căței de usturoi. Am amestecat totul cu sare și 1-2 lingurițe de ulei și gata e mujdeiul cu roșii! Pentru extra savoare și iuțeală am pus și câțiva stropi de sos Tabasco Chipotle cu aromă naturală de fum (e făcut din ardei copți la foc de lemne).
Fiecare a primit câte o porție de legume gratinate și mujdei cu roșii. Yummy!
Noi le-am mâncat lângă un piept de pui la cuptor, extra fraged și suculent – rețeta aici.
Aceste legume de vară cu usturoi merg bine și cu un sos de iaurt cu usturoi sau cu un tzatziki – rețeta aici.
Toate sunt foarte gustoase iar ceapa și ardeii kapia s-au caramelizat ușor și dau un kick de aromă și dulceață.
Nu ne-am putut hotărî care sunt cele mai bune legume: dovleceii, cartofii, ciupercile, ceapa sau ardeii kapia. Merg tare bine împreuna! Chipsuri de legume cu miez moale și margini crocante și rumene.
Dacă sunteți amatori de legume la cuptor atunci vă recomand și versiunea „de iarnă”, cu conopidă și rădăcinoase – vezi aici rețeta.
Sau rețeta ghiveci călugăresc de legume la cuptor – vezi aici.
Sper că v-a plăcut această rețetă simplă de legume de vară cu usturoi la cuptor și că o veți pune în practică cât mai repede.
[…] Sau versiunea cu legume de vară gratinate cu usturoi – reteta aici. […]
[…] Vara fac o altă versiune de legume la cuptor – vezi aici reteta. […]
[…] Mai fac si alta variantă de legume de vara gratinate insa cu cartofi și fara sos de rosii – vezi aici reteta. […]
Fresh si bun
[…] Am făcut o garnitură de vară din legume gratinate: cartofi, dovlecei, ciuperci, ardei, ceapă și usturoi – rețeta aici. […]
[…] legume de vară la cuptor (aici) […]