Ratatouille rețeta clasică franțuzească de ghiveci de legume

6

Ratatouille rețeta clasică franțuzească de ghiveci de legume savori urbane

Ratatouille rețeta clasică franțuzească de ghiveci de legume. Ce este „ratatui” și cum se prepară? Tocană de legume cu vinete, dovlecei, ardei, ceapă, usturoi, roșii și ierburi aromatice. Rețete de mâncare de post. Rețete vegane. Rețete de garnitură in legume. Rețete simple și rapide.

Am mâncat prima dată ratatouille chiar în Franța, prin 1990. Era un august torid iar acest ghiveci franțuzesc de legume era servit „tiède” – adică la temperatura camerei (nici cald, nici rece). Am fost atât de încântată de acest preparat încât am adus rețeta acestuia acasă, la Arad, și am continuat să-l prepar în toți anii următori.

Despre ratatouille și originile lui

Nu există o ”rețetă originală” de ratatouille deoarece este un fel simplu, țărănesc, din sudul Franței. Numele lui complet este ratatouille niçoise” deoarece provine din regiunea Nisa (din străvechea limbă occitană). Se pronunță „ratatui”.

Gospodinele de acolo fac acest ghiveci de legume folosind vinete, dovlecei, ardei roșii și galbeni, ceapă, usturoi, condimente (sare și piper) și ierburi aromatice: cimbru, busuioc, dafin. Uleiul folosit este cel de măsline și se pune din abundență, ca în majoritatea felurilor de mâncare din bazinul mediteraneean. Unele rețete prevăd folosirea unei mici cantități de vin alb sec sau de supă de legume, în altele apar măslinele, anghinarea sau chiar cartofii.

Formula unui ratatouille clasic poate fi exprimată în părți:

  • 1 parte vinete
  • 1 parte ardei
  • 1 parte dovlecei
  • 0,5 părți ceapă
  • 1 parte roșii
  • usturoi după gust (dar nu exagerat)

Ratatouille este înrudit cu ghiveciul balcanic, cu lecsó unguresc dar și cu cu peperonata sau caponata italienești (vă las la final toate aceste rețete).

Ratatouille la tigaie sau la cratiță

În sudul Franței ratatouille este preparat acasă cu legume tăiate mai mare, mai rustic. Ideea e ca toate bucățile dintr-o anumită legumă să aibă dimensiuni similare pentru a se găti deodată. La restaurante și bistrouri se oferă o variantă mai elegantă cu legumele tăiate în cubulețe mărunte, egale.

cum se face ratatouille original frantuzesc

Sunt două variante de gătire ale acestui ratatouille la tigaie sau la cratiță: cu legumele sotate separat, scoase deoparte și reunite la final și fierte un pic împreună cu roșiile și ierburile aromatice (bouquet garni) sau cu legumele puse pe rând la gătit, în funcție de timpul lor specific. Eu am aplicat ultima variantă deoarece este cea mai comună și rapidă.

Ratatouille la cuptor

Ratatouille este un fel versatil care se poate prepara și la cuptor. Versiunea aceasta este foarte estetică și a devenit celebră odată cu lansarea filmului de desene animate „Ratatouille” (vezi video de la final). Practic avem aceleași componente însă tăiate în rondele subțiri care se aranjează în formă de spirală într-o formă termorezistentă – rețeta aici.

ratatouille reteta

Din cantitățile de mai jos rezultă cca. 6 porții de ratatouille (garnitură) sau vreo 3-4 porții bune ca fel de sine stătător (de post, vegan).

5.0 from 1 reviews
Ratatouille rețeta clasică franțuzească de ghiveci de legume
 
Timp de preparare
Timp de gatire
Timp Total
 
Autor:
Portii: 6 porții de ratatouille
Ingrediente - savoriurbane.com
  • 300 g vinete
  • 300 g dovlecei
  • 300 g ardei gras (roșu, galben, verde)
  • 300 g roșii coapte sau din conservă (scurse)
  • 150 g ceapă
  • 2 căței de usturoi sau 2 fire de usturii verde
  • 3 linguri de ulei de măsline
  • opțional: 100 ml vin alb sec sau supă de legume (vegetable stock)
  • sare
  • piper negru măcinat
  • ierburi aromatice proaspete sau uscate: busuioc, cimbru, pătrunjel verde, dafin

 

Cum se face ratatouille rețeta clasică franțuzească de ghiveci de legume?

Ingrediente pentru ratatouille a la Niçoise

Am pregătit legumele necesare pentru acest ghiveci franțuzesc: vânata, dovlecelul (zucchini), ardeii grași, cepele și roșiile. În plus am pregătit și usturoiul, condimentele și ierburile aromatice.

ingrediente pentru ratatui vinete dovlecei zucchini vinete ceapa usturoi rosii

Iarna prefer să folosesc roșii din conservă deoarece cele din supermarket sunt fade (în afară de roșiile cherry care sunt foarte scumpe). Eu am avut conservă de roșii cherry pe care le-am scurs de excesul de suc și apoi le-am tăiat în sferturi. Cel mai bine e să folosiți cubetti (roșii gata tăiate în cubulețe) pe care să le scurgeți.

rosii cherry din conserva

La acest ratatouille clasic a la Niçoise toate legumele se taie în cubulețe mărunte, tip zar (brunoise). Adică latura cuburilor să fie de cca. 1 – 1,2 cm. Iată ardeii grași tăiați și cepele ce urmează a fi și ele mărunțite.

Am tăiat similar vânata și dovlecelul. Acestea nu trebuie decojite ci doar spălate bine și șterse.

vinete si dovlecei zucchini cubulete

Mod de preparare ratatouille niçoise sau ghiveci franțuzesc de legume

Am ales o tigaie largă, antiaderentă și cu pereți mai înalți. Legumele trebuie să aibă loc, să nu stea claie peste grămadă. Ideea este că ele se pun pe rând și trebuie să se călească un pic, nu să se înăbușe de la sucul propriu. Prima a fost ceapa tocată pe care am pus-o în tigaie cu 3 linguri de ulei de măsline și un praf bun de sare. Am călit ceapa la foc mediu timp de vreo 3 minute, amestecând-o ocazional.

Au urmat ardeii pe care i-am sotat vreo 3 minute. Apoi am pus cuburile de vinete și am mărit un pic flacăra. Le-am sotat și pe acestea 3 minute și am amestecat constant cu o spatulă.

Am asezonat totul cu sare, piper negru măcinat, busuioc uscat și cimbru uscat. Tot acum se pune și o foaie mică de dafin. Un bouquet garni clasic conține rămurele de cimbru, de pătrunjel verde și foaie de dafin. Eu am pus pătrunjelul la final.

Imediat am adăugat dovleceii și am continuat sotarea pentru alte 3 minute.

Ultimele adăugate au fost roșiile și usturoiul (în cazul meu au fost 2 fire de usturoi verde). Am amestecat bine și am turnat cca. 100 ml de supă de legume sau vin alb sec. Vara, când folosim roșii de sezon (extra zemoase), nu mai trebuie pus acest lichid suplimentar.

mod de preparare reteta ratatouille ratatui de legume ghiveci (2)

Am redus flacăra de sub tigaia cu ratatouille și am acoperit-o cu un capac. De-acum mai are 5-6 minute de fierbere la foc molcom. Nu vrem să terciuim legumele ci doar să ne asigurăm că sunt bine făcute. Dacă dovlecelul sau ardeii sunt ok dacă sunt ușor crocanți nu ne dorim acest lucru la vinete… Vinetele negătite sunt dezagreabile, scârțâie în dinți.

Gata! Am ridicat capacul de pe tigaia cu ratatouille și am stins focul. L-am gustat de sare și piper. Dacă aveți frunze proaspete de busuioc puteți garnisi cu ele acest delicios ghiveci franțuzesc de legume. Zeama nu este multă și va fi absorbită parțial de legume în timp ce mâncarea se răcorește un pic.

Servire ratatouille rețeta clasică franțuzească de ghiveci de legume

Așa cum spuneam în introducere, acest ratatouille este gustos atât cald cât și rece. Având în vedere condițiile climatice din sudul Franței este evident că varianta preferată de francezi este cea rece, la temperatura camerei. Eu am presărat ghiveciul cu cepșoară verde tocată și pătrunjel.

ratatouille ghiveci frantuzesc de legume savori urbane

Fiecare legumă și-a păstrat culoarea vie și textura plăcută. Nu vă pot descrie cât de gustoase sunt toate! Efectiv poți mânca în neștire din acest ratatouille, direct cu lingura din tigaie 🙂 Nu vă mai povestesc de aromele și gustul sosului… Yummy!

tocana de legume de post dovlecei vinete ardei ratatui ghiveci

Ratatouille se poate consuma simplu, ca fel lejer de vară sau ca garnitură lângă fripturi de pui, pește, vită, miel, porc. Ca să rămân în zona vegană (de post) am ales să-l combin cu un couscous simplu (rețeta aici). O alăturare grozavă! La fel de bine se poate mânca ratatouille cu orez simplu sau cu paste.

ratatui cu cuscus reteta de ratatouille a la nicoise cu couscous sau bulgur

Eu fac porție mai mare de ratatouille și îl pun în cutie de plastic în frigider. E bun și peste 4-5 zile și poate fi reîncălzit ușor la cuptorul cu microunde sau într-o crăticioară mică.

Tot cu ratatouille am umplut niște cartofi copți (de post) – rețeta aici. Cine nu ține post poate pune și un pic de brânză care se gratinează superb.

Cartofi umpluti cu legume (ratatouille) reteta de post savori urbane

Dacă sunteți amatori de mâncăruri de legume atunci vă mai las câteva rețete. Caponata siciliana conține vinete rumenite (la cuptor), roșii, măsline și altele – rețeta aici.

Caponata siciliană - rețeta de tocană de legume cu vinete rumenite savori urbane

Este grozavă și rețeta de tocană ungurească de ardei cu ceapă și usturoi (lecso) – vezi aici.

tocanita de ardei capia cu usturoi lecso unguresc

Iată și tocana italiană de ardei cu cârnați salsiccia (peperonata) – rețeta aici.

Mâncare de ardei grași cu ceapă, usturoi și cârnați - rețetă rapidă savori urbane

Sau clasicul ghiveci de legume balcanic – de post – „adunarea legumelor” – rețeta aici.

retete vegetariene ghiveci de post

Cred că v-am făcut poftă cu acest ratatouille preparat după rețeta clasică și că veți testa și voi acest ghiveci franțuzesc de legume!

Aici găsiți mai multe rețete de ghiveci: sârbesc (cu orez), turcesc (cu carne și brânză), călugăresc etc.

Ghiveci cu carne si legume reteta turceasca savori urbane

6 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Evalueaza reteta:  

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.