Pâine din făină integrală cu lapte bătut sau iaurt – pâine toast foarte pufoasă și moale

28

Pâine din făină integrală cu lapte bătut sau iaurt – pâine toast foarte pufoasă și moale. Rețeta de pâine toast de casă cu făină integrală. Cum se face pâine cu iaurt sau lapte bătut? Pâine pufoasă de casă coaptă în formă de cozonac sau chec. Rețete de pâine. Rețete cu făină integrală.

Pâine din făină integrală cu lapte bătut sau iaurt - pâine toast foarte pufoasă și moale reteta savori urbane

Una dintre marile mele pasiuni este pâinea. Cred că felul meu preferat de mâncare este o felie de pâine cu unt și sare! Mai ales când pâinea este una de casă, făcută chiar de mine. Am studiat multă vreme secretele pâinii de casă și am testat sute de rețete și de combinații de făinuri: albe, negre, integrale, de secară etc.

După perioada comunistă în care ne-am săturat cu toții de pâinea neagră și „semi”, a fost evident că ne-am dorit pâini cât mai albe. Cel puțin o vreme… Dar uite că de câțiva ani încoace ne-am îndreptat iar atenția către pâinea cu făină integrală și o căutăm din ce în ce mai des prin magazine. De ce să nu o preparăm acasă? Lumea aleargă acum după pâini tip toast cu cereale sau făină integrală și iată cât de ușor le putem face acasă fără emulgatori sau conservanți.

cea mai buna paine cu faina integrala reteta pas cu pas

De ce pâine din făină integrală?

Medicii recomandă această pâine deoarece are conținut bogat de fibre, nutrienți și vitamine, făina provenind practic din măcinișul integral al boabelor de grâu (cu tot cu tărâțe). Această pâine din făină integrală are și indice glicemic mai mic. În făina integrală avem tot ce e mai bun iar aceasta se reflectă și în gustul robust, bogat al unei pâini de casă preparate din aceasta.

reteta paine integrala de casa moale si pufoasa

Trebuie să înțelegem faptul că NU se prepară pâini doar din făină integrală sau doar din făină de secară deoarece ies cleioase, îndesate. Aceste făinuri se folosesc în amestec cu făină albă, în diferite proporții. Am făcut și pâine cu făină de secară 40% (restul de 60% fiind făină albă) – vezi aici rețeta.

În cazul făinii integrale de grâu putem înclina balanța spre ea: 60% făină integrală și restul de 40% făină albă dar puteți testa și un 70%-30%. Pentru o aromă și o textură deosebită am ales să fac seara o maia (poolish) la care să folosesc făină integrală, lapte bătut sau iaurt și miere. Acest preferment va da o aromă fantastică pâinii! Mie îmi plac pâinile cu semințe de chimen așa că am pus câteva în acest preferment iar aroma lor s-a impregnat foarte fain în ea. Făina de secară are gust de carton dacă nu este prefermentată astfel. Cea de grâu integrală are aromă mai plăcută, cumva de nucă. Ambele absorb foarte mult lichid (apă, lapte, iaurt etc) așa că nu ve speriați de proporțiile din caseta de ingrediente care sunt complet diferite față de cele din cazul unei făini albe.

Am folosit un lapte bătut natural de la un producător local – ferma de la Pecica. Este grozav de gustos și de sănătos! Puteți folosi și un iaurt natural simplu sau tip grecesc. Această pâine din făină integrală are și unt topit în compoziție iar acesta îi conferă o savoare deosebită.

cum se lasa la racit painea de casa proaspat scoasa din cuptor

Deoarece o pâine pufoasă se face dintr-un aluat moale (cu mult lichid) am decis să o coc într-o formă de cozonac adică să fac o pâine toast de casă cu făină integrală. Nu sunt eu fanul pâinilor tip „cărămidă” dar mi-a fost mai ușor așa. Important este faptul că această pâine din făină integrală a ieșit extrem de moale, cu miez pufos și coajă rumenă și subțire. Cu ea se pot face sandvișuri delicioase!

reteta de sandvis cu avocado oua de prepelita si branza gouda

Dacă nu aveți făină integrală atunci vă recomand o pâine albă cu lapte (tot tip toast) – vezi aici.

paine moale de casa retetea savori urbane

Vă dau cantitățile pentru o pâine din făină integrală destul de mare, coaptă în formă mare de cozonac. Forma mea are 28 x 12 x 10 cm (e foarte mare) dar puteți folosi formele stas de cozonaci de 30 x 10 x 10.

5.0 from 11 reviews
Pâine din făină integrală cu lapte bătut sau iaurt - pâine toast foarte pufoasă și moale
 
Timp de preparare
Timp de gatire
Timp Total
 
Autor:
Portii: 1 păine din făină integrală cu lapte bătut
Ingrediente - savoriurbane.com
Preferment (poolish) - seara
  • 400 g făină integrală
  • 330 g lapte bătut sau iaurt simplu natural
  • 150 g apă rece
  • 35 g miere
  • 1-2 lingurițe semințe de chimen (opțional)
Aluat - a doua zi
  • 300 g făină albă
  • 7 g drojdie uscată sau 20 g proaspătă
  • 150 g apă călduță
  • 75 g unt topit (cu 82% grăsime)
  • 15 g sare (cântărite)
În plus:
  • puțin ulei pentru uns bolul
  • puțină făină albă pentru masa de lucru
  • semințe de chimen sau mix de semințe pentru decor

 

Cum se face rețeta de pâine din făină integrală cu lapte bătut sau iaurt – pâine toast foarte pufoasă și moale?

Ingrediente pentru preferment sau poolish

Iată făina integrală de care vorbesc – am cumpărat-o din Lidl. Lângă ea sunt laptele bătut, mierea și chimenul.

ingrediente preferment maia pentru paine cu faina integrala

Într-un castron am amestecat cu lingura ingredientele pentru preferment. Am clătit sticla de lapte batut cu cele 150 g de apa. Rezultă o pastă groasă și lipicioasă.

Am acoperit castronul cu folie de plastic și l-am lăsat pe masa de bucătărie 8 ore (peste noapte). Dacă nu puteți continua rețeta dimineața atunci băgați prefermentul la frigider dar nu uitați să-l scoateți cu 3-4 ore înainte de etapa următoare și nu-l țineți mai mult de 24 de ore.

Cum se face aluatul pentru pâine din făină integrală cu lapte bătut?

Făina albă pe care o folosesc cu succes la pâine este una ungurească (Totkomlosi de la Agro Molnar) care se găsește în Selgros, Kaufland. Puteți alege și mărci autohtone daca au peste 9 g de proteine (gluten) – vezi eticheta. A mea a avut 9,8 g proteine.

În bolul robotului de bucătărie am pus făina albă și drojdia (a mea a fost uscată). Am turnat peste ele apa călduță și am așteptat 5 minute. Apoi am amestecat cu spatula.

Am răsturnat și prefermentul în castron și am adăugat și cele 15 g de sare (în brutărie se pune sare echivalentul a 2% față de cantitatea de făină).

Am frământat aluatul timp de 10 minute cu robotul de bucătărie echipat cu cârlig. Am topit untul și l-am turnat treptat în aluat. Untul nu trebuie să fie fierbinte ci călduț!

aluat moale de paine facut cu robotul

Am obținut un aluat moale și elastic pe care l-am răsturnat într-un castron curat uns cu puțin ulei. I-am dat formă de bilă și l-am lăsat la dospit (acoperit cu folie de plastic).

dospire aluat de paine cu faina integrala si lapte batut (1)

Dospirea (fermentarea) poate dura între 45-90 de minute în funcție de temperatura ambientală din bucătărie. Aluatul trebuie să-și dubleze volumul.

dospire aluat de paine cu faina integrala si lapte batut (2)

Cum se dă formă unei franzele sau pâini toast coapte în formă de cozonac?

Am înfăinat lejer blatul de lucru și am răsturnat aluatul de pâine din castron. Ce aromă plăcută are! De lapte bătut, unt și chimen. Aluatul acesta necesită niște manevre brutărești tip stretch and fold – adică întindere și pliere – ca să consolidăm structura rețelei de gluten și să obținem o pâine cu miez elastic și pufos. În niciun caz nu trântim acest aluat diform în forma de copt acum!

cum se da forma unei paini prin impaturire

Am aplatizat cu palmele aluatul sub forma unui dreptunghi de cca. 50 x 30 cm și grosime de vreo 2 cm. Am pliat treimile laterale (stânga și dreapta) peste cea din mijloc și am obținut un dreptunghi lunguieț. Am periat bine excesul de făină ca să nu bag făină uscată în aluat! Am adus și capetele lui (sus și jos) peste treimea din mijloc și am obținut un pachet gros de aluat. L-am întors cu fața spre mine și lipitura spre masă și l-am lăsat 15 minute la odihnit (acoperit cu plastic ca să nu facă crustă).

cum se impatura pliaza aluatul de paine integrala cu lapte batut

După acest răstimp am întors iar aluatul cu lipitura spre mine (în sus), l-am aplatizat un pic și am început să-l rulez foarte, foarte strâns.

Am mutat franzela obținută în forma de cozonac tapetată cu hârtie de copt. Am avut grijă ca lipitura aluatului să fie la fundul formei. Am pensulat suprafața pâinii cu puțină apă călduță și am presărat-o cu semințe de chimen. Puteți folosi și seminte de susan, mac sau mix de floarea soarelui, in etc.

modelare paine integrala si asezare in forma pentru copt (4)

Am acoperit pâinea cu folie de plastic și am lăsat-o la dospit alte 20-30 de minute. În acest răstimp am pus cuptorul la încins la 250 C (FĂRĂ ventilație, căldură sus și jos) respectiv la maximum cele cu gaz. Pe fundul lui am pus o tăviță cu 500 ml de apă fierbinte. Aceasta trebuie să ajungă la fierbere și să genereze aburi în momentul în care introducem pâinea la copt.

Cum se coace pâinea? La câte grade și câte minute?

Când cuptorul a fost bine încins la 250 C și apa din tăviță a început să fiarbă am pus la copt forma cu această pâine din făină integrală pe șina cea mai de jos  cuptorului (pe un grilaj). Am redus imediat temperatura la 220 C și am setat cronometrul la 15 minute. Aceste prime 15 minute sunt cruciale deoarece pâinea crește mult, ajutată fiind de abur. Apoi am scos tăvița cu apa rămasă (dacă mai e cazul), am redus temperatura la 190 C și am pornit ventilația cuptorului. De-acum pâinea se va rumeni frumos și se va coace și în profunzime. Această etapă a durat 40 de minute.

Ta-daa! Am scos pâinea din cuptor iar în bucătărie miroase fenomenal! Priviți cât de faină e și cât a crescut!

cum si cat se coace o paine de casa cu faina integrala si lapte batut (1)

Coaja e rumenă, subțire, lucioasă și faină! Așa arată o pâine toast de casă foarte frumoasă, reușită. Nu urâtănii diforme cu coajă mată și groasă de-ți spargi capul cu ele.

cum si cat se coace o paine de casa toast cu faina integrala si lapte batut (2)

Pâinea toast fierbinte se scoate imediat din formă și se lasă la răcorit (fără hârtie) pe un grilaj de bucătărie. Nicio dospitură nu se înfofolește în cârpe sau pungi de plastic pentru că se nenorocește definitiv (transpiră, face condens iar coaja devine cauciucată și miezul cleios). Această pâine din făină integrală cu lapte bătut a ieșit perfect! Este rumenită uniform pe toate părțile. Am și tratat-o ca pe un cozonac în sensul că tot la 5 minute am culcat-o de pe o laterală pe alta ca să nu se deformeze.

Servire pâine din făină integrală cu lapte bătut sau iaurt – foarte pufoasă și moale

Din respect pentru pâinea coaptă în casă va trebui să așteptăm cel puțin o oră înainte de a o tăia. Nu de alta dar o ruinați dacă rupeți sălbatic din pâinea fierbinte (sau din cozonacul cald). Pâinea se taie cu cuțitul special cu lamă zimțată.

paine sanatoasa de casa cu faina integrala reteta

Această pâine din făină integrală cu lapte bătut se feliază ușor și nu face firimituri – adică nu are miez sec tip rumeguș. Este chiar discret umedă, numai bună pentru a rezista câteva zile și a fi folosită mai târziu și la toast (pâine prăjită).

cea mai buna reteta de paine de casa cu faina integrala iaurt sau lapte batut

Miezul este pufos, elastic și foarte aromat. Un deliciu! E o pâine ușor dulceagă de la miere, cu aromă grozavă de lapte bătut și chimen.

felie de paine de casa cu miez pufos

Și cum vă spuneam, am scos untul din frigider și mi-am spălat câteva roșioare. Untul meu este unul gata sărat pe care-l iubesc enorm!

paine de casa cu faina integrala

Și mi-am uns o felie de pâine pufoasă de casă cu acest unt. Chiar nu-mi mai doresc altceva 🙂 O bunătate de gustare!

paine cu unt si sare si rosii cu paine de casa cu faina integrala

Este o pâine toast perfectă pentru sandvișuri de pus în pachețelul pentru școală, serviciu sau în excursii dar și pentru petreceri – vezi aici 3 idei de mini club sandwiches extra gustoase și aspectuoase cu șuncă, cremă de brânză, avocado, pui, ardei, jambon, ouă de prepeliță etc.

Mini sandvișuri pentru petrecerile copiilor sau de pus la pachețel savori urbane

Sau sandvișuri calde tip Croque Madame & Croque Monsieur – vezi aici.

Sandviș cald cu brânză și șuncă - Croque Madame & Croque Monsieur savori urbane

Această pâine din făină integrală cu lapte bătut rezistă bine și 7 zile dacă e învelită în strat dublu de ștergare curate de bucătărie. În ultimele 2 zile îmi place să o prăjesc… i se amplifică aromele! O pâine toast de casă cu făină integrală și chimen. Yummy!

paine toast cu faina integrala reteta pas cu pas

Dacă sunteți amatori de pâini sănătoase atunci vă recomand și pâinea multicereale cu 3 tipuri de făină – vezi aici.

felie de paine integrala multicereale seminte savori urbane

Sper că v-am făcut poftă cu această rețetă simplă de pâine din făină integrală cu lapte bătut sau iaurt sau pâine toast de casă și că o veți prepara în curând.

Aici găsiți mai multe rețete de pâine de casă

Paine cu cartofi coapta in oala reteta ardeleneasca Savori Urbane

28 COMENTARII

  1. Forte buna painea. Dar am o problema. In cuptor se rumeneste f repede deasupra. Partile laterale si cea de jos raman albe. Painea Este coapta in interior, foarte rumena deasupra si aproape nu are coaja pe celelalte parti. Cum pot remedia situatia?

  2. Este pentru prima data cand imi iese painea.Am urmat reteta ca la carte,am adaugat seminte de mei,de in, de chia si de mac.Rezultatul:impresionant!Multumesc Savori Urbane.Si cu riscul de a ma repeta, orice reteta am incercat de la voi mi a iesit!

  3. Aceasta paine este minunata, creaza dependenta☺️❤️

    A ieșit foarte bine, foarte gustoasa, pufoasa, mulțumesc mult pentru rețetă 🤗

    O scurta întrebare totuși, atunci când am întins coca pentru manevra stretch & fold, aluatul a fost cam lipicios și m am chinuit puțin sa îl dezlipesc de masa. Asa trebuie sa fie sau am greșit pe undeva? 😀

    Asta nu ma impiedica sa repet reteta, acum doua zile am făcut pâinea și deja s a terminat haha

  4. Excelenta! Am pus kefir si faina de secara, pentru ca asta am avut in casa.Am modificat proportia fainurilor si a iesit perfect!
    Are o savoare minunata! Cea mai buna paine pe care am facut-o pana acum.
    Multumesc!

  5. Tocmai am facut aceasta paine si pot sa spun ca sunt placut impresionata de gustul ei, e exact asa cum ati descris-o in reteta. Eu sunt fan paine graham, dar cea din comert este uneori seaca, de acum voi face des aceasta paine. Painea a crescut bine in cuptor, dar a crapat coaja. Din greseala am dat cuptorul pe ventilatie din momentul in care am pus painea in cuptor. Sa fie oare din cauza asta? Data viitoare o sa am grija la acest aspect. Pe moment nu merg stelutele, din partea mea dau 7 stele acestei retete.
    Sunteti grozave, toate retetele voastre sunt minunate, clar explicate si incerc cu mare drag retete noi.

  6. Bună ziua! Am încercat și eu reteta de pâine integrala cu iaurt și am o nelămurire : oare aluatul trebuie să fie moale după ce se amestecat cu prefermentul? Mulțumesc!

  7. Buna!

    Ador retetele tale mai ales ca sunt explicate si pentru cei cu maini mai stângi. Tot ce am încercat pana acum mi-a iesit ❤️.
    Am o mica intrebare.. Se poate folosi smantana in loc de iaurt? Nu am in casa nici iaurt normal nici gresec.
    Merci!!

  8. Bună. Aș dori să vă întreb, de ce îmi crapă mie pâinea în partea de sus? Am văzut în pozele pâinilor făcute de dvs. că nu întotdeauna e crăpată, adică la asta cu lapte bătut și unt pâinea dvs. nu e deloc crăpată. A mea este. Unde greșesc? Gustul e foarte bun, dar asta cu crăpatul îmi dă bătăi de cap. Și inclusiv la pâinea cu maia.

    • Dupe parerea mea, ar trebui sa faceti scoring: sa crestati painea cam 1cm cu o lama de ras sau un cutit foarte subtire, chiar inainte sa bagati painea in cuptor. Astfel, in loc sa ‘explodeze’ accidental cand creste in cuptor, ii stabiliti dvs. liniile unde poate sa se crape. Si eu am intrebat despre scoring pt aceasta paine, fiindca o s-o coc in alta forma decat a dumnealor.

  9. Buna seara
    Eu n-am forma de cozonac si am o intrebare despre forma: daca pun aluatul intr-un vas oval de sticla termorezistenta (cu acelasi volum, 3,36L ca forma dvs. de cozonac) trebuie sa schimb temperaturile sau sa fac scoring? Va mutumesc anticipat.
    Rodica

  10. Foarte bună painea. Mie imi place mai mult fără chimen. Textura, gustul, coaja excelente. Este consistentă si ține chiar si o saptamana. Daca se respectă indicatiile iese o paine pur si simplu grozava. Recomand cu toată increderea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Evalueaza reteta: